Programul National prin care apicultorii primesc sprijin pentru imbunatatirea productiei si comercializarii produselor apicole va fi continuat in perioada 2017-2019. Printr-o Hotarare adoptata astazi, Guvernul a alocat acestui program, pentru cei trei ani de derulare, suma de 97,626 milioane lei din bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Din valoarea totala a sprijinului financiar, 50% reprezinta sprijin UE, 50% din bugetul national.
Scopul de baza al Programului este imbunatatirea productiei si comercializarii produselor apicole prin sprijinirea apicultorilor pentru achizitionarea de: medicamente pentru tratarea varoozei si nosemozei, de colectoare de polen, colectoare de propolis, uscator de polen sau incalzitor miere, de matci, si/sau familii de albine, de cutii in vederea reformarii cutiilor uzate in urma deplasarii acestora in pastoral, precum si acordarea de sprijin financiar cooperativelor agricole pentru achizitionarea de: maturator, centrifuga, topitor de ceara cu abur din inox.
Fondurile pentru apicultori vor fi distribuite astfel:
Actul normativ adoptat astazi faciliteaza accesul beneficiarilor la aceasta forma de sprijin si extinde programul astfel incat sa poata fi decontate mai multe activitati. Astfel, s-a avut in vedere ca apicultorii, membri ai cooperativelor agricole, sa poata utiliza in comun utilaje apicole, achizitionate prin intermediul acestora in cadrul actiunii 'asistenta tehnica pentru apicultori si organizatiile de apicultori', avand in vedere atat rolul acestor forme asociative de a procesa si valorifica in comun productia de miere de albine a membrilor, cat si pretul ridicat al utilajelor.
De asemenea, se reglementeaza modul de atribuire a codului unic de identificare APIA, modul de finantare, institutiile publice responsabile, evitarea dublei finantari, detalierea actiunilor aprobate in Program, care cuprinde, pentru fiecare actiune, beneficiarii si solicitantii, conditii de eligibilitate, cheltuieli eligibile, documente justificative.
Informatii suplimentare: Incepand din anul 2008, apicultorii beneficiaza de sprijin financiar prin masurile cuprinse in Programul National Apicol, elaborat de fiecare stat membru pentru o perioada de 3 ani si care se aproba prin Decizie a Comisiei Europene.
Programul National Apicol este elaborat impreuna cu reprezentantii formelor asociative in conformitate cu prevederile Regulamentelor europene, iar alocarea financiara se face 50% de la bugetul UE si 50% de la bugetul Romaniei.
In perioada 2008 — 2016, Programul National Apicol a avut aproximativ 50.000 de solicitari finantate, depuse de apicultori, persoane fizice, persoane fizice autorizate sau juridice, organizati in asociatii de crescatori de albine, uniuni apicole, cooperative sau grupuri de producatori, constituite conform legislatiei in vigoare.
Termenul de depunere a cererilor de finantare pentru programul apicol este 1-15 august 2017.
Guvernul Romaniei
25-11-2025 Ministerul Agriculturii

Fermierii au acum confirmarea oficială privind cuantumurile plăților APIA pentru anul de cerere 2025, după ce secretarul de stat Emil Dumitru a explicat public cum vor fi distribuite fondurile între plata de bază și eco-scheme. Deși discuțiile din spațiul public au generat confuzie în ultimele zile, MADR transmite că valorile aprobate rămân ferme și se bazează pe angajamentele asumate în fața Comisiei Europene prin Planul Strategic PAC 2023-2027. Mai multe>>
25-11-2025 Ministerul Agriculturii

Agricultura românească va merge în continuare cu două viteze, având ca efect creșterea deficitului balanței comerciale, atât timp cât vom lăsa ca din cele aproximativ 700.000 de cereri unice de plată pe suprafață, în valoare de circa 2,1 miliarde de euro, doar 86.000 vin din partea unor companii înregistrate fiscal, restul sunt pe persoană fizică, este de părere Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Mai multe>>
24-11-2025 Ministerul Agriculturii

Pentru corecta informare a fermierilor și a opiniei publice, MADR formulează următoarele clarificări detaliate, în legătură cu aplicarea eco-schemei PD-28 și PD-04, cu trimitere la cadrul european aplicabil și la prevederile Planului Strategic PAC 2023–2027. Mai multe>>
21-11-2025 Stiri agricole

Agricultura regenerativă – soluție reală pentru fermele românești. Agricultura regenerativă se conturează ca una dintre cele mai solide direcții pentru viitorul fermelor românești. Aceasta a fost concluzia centrală a „Zilei culturilor realizate în sistem regenerativ”, un eveniment care a reunit peste 130 de fermieri din județul Arad și zonele apropiate, desfășurat la Pensiunea Maria din Zădăreni. Mai multe>>
21-11-2025 Stiri agricole
Primul proiect pilot de amploare din Europa dedicat colectării ambalajelor de carton pentru băuturi răcoritoare și lactate va fi lansat de Tetra Pak și partenerii săi în orașele București și Brașov. Colectarea se va realiza prin intermediul automatelor de colectare (RVM-uri) instalate în magazinele Mega Image selectate. Pentru fiecare ambalaj returnat, consumatorii vor primi un voucher în valoare de 0,5 RON. Mai multe>>
21-11-2025 Stiri agricole
Solul mondial conține cu 45% mai mult carbon decât se credea anterior, conform noului raport al IUCN, Aroura și Salvează SolulUn nou raport global realizat de Aroura, IUCN WCEL și Salvează Solul prezintă Cadrul de securitate a solului, o cale practică pentru refacerea stării solului, consolidarea rezilienței și sprijinirea sistemelor climatice, hidrologice și alimentare. Mai multe>>
20-11-2025 Stiri agricole

Conferința Regională Sud-Muntenia26 noiembrie 2025, ora 9:00, Mercure-Conacul Cozieni, jud. IlfovConferințele regionale AGRI4FUTURE ROMÂNIA: Obiectiv 2035 reprezintă platforma de informare, dialog și acțiune susținută de Clubul Fermierilor pentru mobilizarea fermierilor performanți din România în procesul de elaborare a politicilor naționale Mai multe>>
20-11-2025 Stiri agricole
Activele gospodăriilor din Europa Centrală și de Est sunt deținute în principal în numerar și depozite, ceea ce sugerează posibilitatea unei diversificări mai mari către active din piețele financiare. Ponderea redusă a deținerii de titluri de stat locale, obligațiuni și acțiuni de către gospodării lasă loc pentru creșterea acestor active. Mai multe>>
20-11-2025 Stiri agricole

Tribunalul Uniunii Europene (TUE) a emis o hotărâre importantă, care ar putea rescrie modul în care Comisia Europeană (CE) gestionează aprobarea și reînnoirea substanțelor active critice, precum erbicidul controversat GLIFOSAT. Mai multe>>
20-11-2025 Stiri agricole

Miliarde de euro au fost alocați de Uniunea Europeană pentru combaterea foametei și a malnutriției în Africa Subsahariană. Un nou raport al Curții de Conturi Europene arată însă că o bună parte din acest ajutor a ratat ținta pentru că nu a ajuns la cei care aveau cea mai mare nevoie de el și nu a reușit să producă rezultate durabile. Mai multe>>
20-11-2025 Stiri agricole
Piața de producători locali „De aici, de aproape. Din Moldova” ajunge în Botoșani, în cadrul proiectului lansat de Grupul Agrointeligența, în parteneriat cu Carrefour România și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anul acesta. Timp de 3 zile, între 19-21 noiembrie, hipermarketului Carrefour Botoșani (Bd. Eminescu, nr 6) găzduiește 17 producători români din regiune. Mai multe>>
19-11-2025 Siguranta alimentara
Atenționare pentru consumatori – Riscuri privind achiziția de produse alimentare din mediul online Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) avertizează consumatorii asupra riscurilor asociate achiziționării de produse alimentare comercializate în special de pe rețelele de socializare de către persoane fizice neautorizate. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>