
AIPROM lanseaza tutorialul de identificare si utilizare adecvata a echipamentului individual de protectie, destinat utilizatorilor de produse fitosanitare.
Venind in intampinarea nevoilor fermierilor, dar si pentru a asigura utilizarea durabila si in siguranta a produselor de protectia plantelor, AIPROM cu sprijinul Asociatiei Europene de Protectia Culturilor – ECPA a lansat aplicatia online de identificare a echipamentului adecvat fiecarui tip de utilizare: http://www.ppe-info.eu/ro
Gradul de expunere a operatorului la contaminarea cu produse de protectia plantelor depinde de mai multi factori, inclusiv de metoda de aplicare, de tipul utilajelor si de natura produsului, lichida sau pulbere. Aplicatia permite selectarea mai multor optiuni, astfel incat utilizatorul poate simula utilizarea echipamentului de protectie adecvat pentru tratamente la diferite tipuri de culturi. Aplicatia nu este adecvata pentru pulverizarea aeriana, aplicatoare granulare, sisteme de formare a cetii si umidificatoare utilizate in sere.



Chiar daca o astfel de simulare se poate apropia foarte mult de realitatea din teren, AIPROM sustine importanta citirii cu atentie a etichetei de pe ambalajul produsului de protectia plantelor, precum si respectarea indicatiilor producatorului inainte de selectarea unei optiuni furnizate de aplicatia online. Citirea etichetei este necesara chiar daca utilizatorul este familiarizat cu produsul sau l-a folosit pentru o lunga perioada de timp, intrucat informatii importante pot fi incluse in continutul acesteia in orice moment.
Tutorialul este disponibil si pe pagina web a AIPROM.
Materiale asemanatoare se gasesc pe pagina web CropLife International: video informativ privind utilizarea echipamentului individual de protectie si, recomandari de prevenire a contaminarii.
Contaminarea cu produse de protectia plantelor are loc prin absorbtie la nivelul pielii, inhalare sau ingestie. In cazul in care banuiti ca v-ati contaminat cu un produs de protectia plantelor, pastrati eticheta de pe ambalaj si consultati imediat medicul.
SAFE & SUSTAINABLE USE INITIATIVE – Initiativa de Utilizare Durabila si in Siguranta (SUI) este un proiect de stewardship al Asociatiei Industriei de Protectia Plantelor din Romania.





