Potențialul regenerabil al României riscă să rămână neexploatat

Potențialul regenerabil al României riscă să rămână neexploatatÎn prezent, în România nu există un sistem de sprijin coerent pentru instalarea de noi capacități regenerabile care să susțină atingerea țintei de 30,7%, asumată pentru 2030, arată cea mai recentă analiză a Bankwatch. Raportul analizează sectorul energiei regenerabile din România, cu precădere schimbările legislative, și face apel la nevoia de stabilitate și predictibilitate pentru dezvoltarea sectorului.


Limitarea schemei de sprijin prin certificate verzi la instalațiile puse în funcțiune până în 2016, fără înlocuirea acesteia cu alte forme de încurajare (contracte bilaterale directe sau contracte pentru diferență), a condus la stagnarea capacității instalate a formelor regenerabile de energie. Totodată, desele schimbări legislative, patru în șapte ani, au condus la prejudicierea producătorilor și scăderea încrederii investitorilor. Astfel, în perioada 2016-2020 nu au fost inaugurate proiecte noi de energie regenerabilă, cu toate că în ultimii ani costurile cu investițiile în aceste tehnologii au scăzut. România are instalată aceeași capacitate de energie regenerabilă din 2015: 10.700 MW, din care 4.800 MW intră sub schema de certificate verzi.

Analiza evidențiază și faptul că ținta de energie regenerabilă asumată de România pentru 2030 este mai scăzută decât cea realizată în perioada 2007-2020 (de la 16,4% la 24%), deși sursele de finanțare europene disponibile sunt mai consistente, iar costul de instalare al tehnologiilor regenerabile este mai scăzut comparativ cu perioada anterioară. În același timp, faptul că România și-a atins ținta de energie regenerabilă pentru 2020 încă din anul 2015 arată că țara noastră are un potențial regenerabil substanțial care va rămâne neexploatat. O altă problemă identificată este incoerența documentelor strategice. Planul Național pentru Energie și Schimbări Climatice prevede o capacitate instalată mai mare cu 3.700 MW pentru eolian și solar în 2030 față de planul de dezvoltare a rețelei electrice de transport întocmit de Transelectrica.

Potențialul regenerabil al României - capacitate instalata pniesc transelectrica

 

În ceea ce privește prosumatorii, programul de sprijin demarat de Administrația Fondului pentru Mediu din 2019 nu a reușit să crească numărul celor care produc și consumă energie în același timp. Programul s-a confruntat cu decizii administrative întârziate sau inconsecvente care au descurajat accesul la finanțare al beneficiarilor. Prin programul Casa Verde Fotovoltaice, în luna iunie 2020, au reușit să obțină aprobări 12.718 beneficiari din totalul de 26.000 de aplicanți, iar în luna mai existau doar 500 de prosumatori în România.

„În contextul în care energia regenerabilă este susținută la nivel european și global, România are oportunitatea să își modernizeze sistemul energetic cu tehnologii noi și nepoluante. Decarbonizarea economiei este o necesitate pentru a reduce gazele cu efect de seră și impactul asupra mediului, iar înlocuirea combustibililor fosili cu tehnologii verzi este calea sigură pentru a atinge aceste obiective. Autoritățile române trebuie să conștientizeze acest lucru și să stabilească un cadru legislativ corect și predictibil pentru dezvoltarea durabilă a industriei regenerabile”, a spus Laura Nazare, coordonatoarea campaniei pentru tranziție energetică la Bankwatch România și autoarea raportului.

Potențialul regenerabil al României - pondere res

O veste bună este faptul că în 2020 Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a mărit capacitatea pe care prosumatorii o pot instala până la maximum 100 de KW, față de 27 de KW. O altă veste bună este clarificarea regimului contractelor bilaterale de energie, care vor putea fi acum încheiate între producători și furnizorii de energie, fapt interzis din 2012. Pentru încurajarea investițiilor în energia regenerabilă noi clarificări legislative sunt necesare pentru permiterea încheierii acestor tipuri de contracte în mod direct și între producători și consumatorii finali. În ceea ce privește contractele pentru diferență, o inițiativă legislativă a fost publicată în 2019, însă nu a fost luată nicio decizie până în prezent.

Sunt însă și alte măsuri pe care autoritățile le pot lua pentru a crea stabilitate și prosperitate în piața energiei regenerabile. Raportul detaliază o serie de recomandări care pot contribui la dezvoltarea sectorului regenerabilelor într-un mod coerent cu obiectivele de decarbonizare. Printre acestea se numără:

    • instituirea Contractelor pentru Diferență (CfDs) eligibile exclusiv pentru proiecte de energie regenerabilă;
    • simplificarea procedurilor de autorizare, finanțare și implementare efectivă a proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile;
    • dezvoltarea învățământului superior, a programelor de formare și recalificare profesională și susținerea activităților de cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sectorul energiei regenerabile;
    • instituirea unor criterii de sustenabilitate privind finanțarea și implementarea investițiilor în industria regenerabilă pentru înlăturarea oricărui impact negativ de mediu al acestora.

 

Raportul „Sectorul energiei regenerabile în România: un potențial încă neexploatat” poate fi descărcat integral aici. Raportul a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a Bankwatch România și nu reflectă poziția Uniunii Europene.

Bankwatch România este o asociație înființată în 2012, al cărei scop este de a preveni impactul negativ de mediu și social al proiectelor publice și private și de a promova alternative durabile și participarea publicului la luarea deciziilor. Domeniul principal de activitate al asociației este reducerea poluării în sectorul energetic, cu accent pe reducerea utilizării combustibililor fosili.

 

Noutati

Digitalizarea agriculturii ecologice: un pas esențial către sustenabilitate și eficiență

01-10-2024 Agricultura ecologica

Digitalizarea agriculturii ecologice: un pas esențial către sustenabilitate și eficiență

În cadrul evenimentului dedicat „Zilei europene a agriculturii ecologice”, ce a avut loc în data de 23 septembrie 2024, Wallachia eHUB a organizat o masă rotundă axată pe viitorul digitalizării fermelor ecologice și al producătorilor de produse ecologice. Acest eveniment a reunit asociații și clustere de profil, reprezentanți ai mediului academic, fermieri și factori de decizie din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o dezbatere despre rolul tehnologiei în transformarea fermelor ... Mai multe>>

Raportul CCE ridică semne de întrebare referitor la impactul sprijinului UE pentru agricultura ecologică

23-09-2024 Agricultura ecologica

Raportul CCE ridică semne de întrebare referitor la impactul sprijinului UE pentru agricultura ecologică

Un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sprijinului acordat de UE pentru agricultura ecologică. În strategia actuală se remarcă deficiențe semnificative. Nici viitorul de după 2030 nu arată mai grozav: zero viziune și zero obiective pentru sectorul ecologic. Suprafața de teren cultivată ecologic a crescut, grație miliardelor de euro puse la dispoziție anual de UE. Pe de altă parte, cerințele și nevoile sectorului nu ... Mai multe>>

Soluțiile sustenabile pentru fermeri protejează sănătatea solului

29-08-2024 Protectia mediului

Soluțiile sustenabile pentru fermeri protejează sănătatea solului

Hrănirea unei populații globale care va ajunge la aproape 10,3 miliarde până la mijlocul anilor 2080 și îmbunătățirea modului de trai reprezintă o oportunitate extraordinară pentru agricultură de a deschide calea. Prin adoptarea unor practici inovatoare și durabile în agricultură, fermierii pot asigura producerea de alimente nutritive și sănătoase pentru toți oamenii, în timp ce creează un ecosistem care susține în mod natural oamenii, progresul și planeta. Mai multe>>

O nouă analiză relevă legătura crucială dintre calitatea solului și sănătatea umană

29-08-2024 Protectia mediului

O nouă analiză relevă legătura crucială dintre calitatea solului și sănătatea umană

O nouă analiză cuprinzătoare, publicată astăzi, 29 august, de către mișcarea Salvează Solul, dezvăluie legăturile profunde dintre sănătatea solului și bunăstarea fizică și psihică a oamenilor, subliniind necesitatea urgentă de a acorda atenție la nivel mondial degradării solului. Noul raport evidențiază căile directe și indirecte prin care sănătatea solului influențează diferite aspecte ale vieții umane, inclusiv nutriția, sănătatea mintală și calitatea generală a vieții. Mai multe>>

"Standardul de aur" în fotovoltaice "concurează" cu cogenerarea şi IoT la Expoziţia Anului în Regenerabile: Târgul RoEnergy 2024

22-08-2024 Energie regenerabila

"Standardul de aur" în fotovoltaice "concurează" cu cogenerarea şi IoT la Expoziţia Anului în Regenerabile: Târgul RoEnergy 2024

Aflat în al 14-lea an de evenimente, de facto cea mai cunoscută şi mai amplă manifestare din România în acest domeniu, singura exclusiv pe energii regenerabile, Târgul RoEnergy România, ediţia Timişoara 2024, promite o experienţă unică cu expoziţie, conferinţe, workshop-uri, timp de 3 zile, în care  multinaţionale de top, de pe două continente, vin în România, unele dintre acestea în premieră, să prezinte tehnologiile viitorului în regenerabile şi eficienţă energetică. Mai multe>>

Beneficiile produselor bio în agricultură 

15-08-2024 Agricultura ecologica

Beneficiile produselor bio în agricultură 

Într-o lume din ce în ce mai preocupată de sănătate și sustenabilitate, agricultura bio reprezintă o alternativă optimă la metodele tradiționale. În următoarele rânduri vom aduce în discuție avantajele acestui tip de agricultură, evidențiind impactul pozitiv pe care îl are asupra sănătății consumatorilor. Nu în ultimul rând, vom aborda provocările cu care se confruntă agricultorii care doresc să adopte aceste metode și vom oferi soluții concrete, cu ajutorul cărora aceștia le pot depăși.  Mai multe>>

15 startupuri greentech calificate la categoria Idea Stage din cadrul programului de accelerare Romania ClimAccelerator

01-08-2024 Eco / Bio

15 startupuri greentech calificate la categoria Idea Stage din cadrul programului de accelerare Romania ClimAccelerator

Impact Hub Bucharest și Raiffeisen Bank România anunță lista celor 15 organizații calificate pentru Idea Stage, una dintre categoriile celui mai complex program de accelerare destinat startupurilor greentech, Romania ClimAccelerator. Romania ClimAccelerator sprijină accelerarea afacerilor care propun soluții tehnologice inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, pro... Mai multe>>

Grupul UniCredit lansează programul „Skills for Transition”

01-08-2024 Protectia mediului

Grupul UniCredit lansează programul „Skills for Transition”

Tinerii români interesați de mediu, economie durabilă și alte subiecte din sfera ESG, pot aplica la două programe educaționale oferite gratuit de Grupul UniCredit. Programele aufost dezvoltate de POLIMI Graduate School of Management și oferă aplicanților șansa de a participa, începând cu luna octombrie 2024, la: Mai multe>>

Transformarea IMM-urilor prin energie solară și stocare avansată

22-07-2024 Energie regenerabila

Transformarea IMM-urilor prin energie solară și stocare avansată

În ultimii ani, energia regenerabilă a devenit un subiect central în discuțiile despre viitorul sustenabilității. În special pentru companiile mici și mijlocii (IMM-uri), investițiile în sisteme de energie regenerabilă, cum ar fi cele fotovoltaice, nu sunt doar o modalitate de a reduce costurile operaționale, ci și un pas esențial către un viitor mai verde. Mai multe>>

Un nou capitol pentru un brand de tofu bine cunoscut

22-07-2024 Alimentatie sanatoasa

Un nou capitol pentru un brand de tofu bine cunoscut

The New Originals Company, cu sediul în Viena, Austria, a anunțat achiziționarea brandului Inedit și a activelor aferente de la Dr. Oetker România. Această mișcare strategică aduce împreună doi actori ai industriei care cred cu pasiune în tofu ca alternativă naturală, sănătoasă și sustenabilă la carne. Fondat în 1998 de Aurelian Eremia, Inedit a crescut de la o mică afacere, până a devenit liderul în România în domeniul tofu și al alimentelor pe bază de plante. Mai multe>>

Colaborările între retaileri și producătorii ecologici, în centrul dezbaterilor naționale dedicate sectorului bio

17-07-2024 Agricultura ecologica

Colaborările între retaileri și producătorii ecologici, în centrul dezbaterilor naționale dedicate sectorului bio

Inițiativa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a organiza, în perioada 8-10 iulie a.c., la Sinaia, un seminar ad-hoc privind relansarea consumului de produse bio din România și rolul marilor rețele de distribuție în acest proces, a fost bine apreciată de producătorii și procesatorii din sectorul bio. Structurile asociative și producătorii prezenți consideră că acest eveniment își va realiza obiectivul central doar dacă va fi începutul unui dialog structurat și al unor colaborări s... Mai multe>>