Hrănirea unei populații globale care va ajunge la aproape 10,3 miliarde până la mijlocul anilor 2080 ¹ și îmbunătățirea modului de trai reprezintă o oportunitate extraordinară pentru agricultură de a deschide calea. Prin adoptarea unor practici inovatoare și durabile în agricultură, fermierii pot asigura producerea de alimente nutritive și sănătoase pentru toți oamenii, în timp ce creează un ecosistem care susține în mod natural oamenii, progresul și planeta.
În acest context, studii recente din ultimul an ² ³ demonstrează faptul că protecția solului, una dintre cele mai valoroase resurse naturale, este fundamentală pentru asigurarea unei agriculturi durabile. Solul nu este doar un substrat inert, ci reprezintă un ecosistem viu, esențial pentru producția alimentară. Menținerea sănătății și integrității solului este, astfel, o condiție esențială pentru viitorul agriculturii.
Solul reprezintă un ecosistem complex care găzduiește milioane de microorganisme vitale pentru ciclul de nutrienți și pentru fertilitatea naturală a terenurilor. Protejarea acestei resurse presupune așadar adoptarea unor practici agricole sustenabile care să prevină degradarea și eroziunea, iar una dintre metodele cheie este menținerea structurii acestuia și protejarea microorganismelor care trăiesc în el. Aceste microorganisme sunt responsabile pentru descompunerea materiei organice, fixarea azotului și multe alte procese vitale care susțin sănătatea solului. De aceea, soluțiile utilizate în agricultură trebuie să fie atent selectate, astfel încât să nu compromită aceste procese esențiale, iar o opțiune pentru fermieri din toatlă lumea sunt erbicidele care trebuie alese nu doar pentru eficiența lor în combaterea buruienilor, ci și pentru impactul redus asupra solului și microorganismelor benefice.
Buruienile reprezintă un obstacol major pentru fermieri, reducând drastic randamentul culturilor și afectând negativ calitatea acestora. Controlul eficient al buruienilor este, așadar, esențial pentru asigurarea productivității agricole, prin apelul la soluții care să nu afecteze structura solului. Astfel, erbicidele formulate pentru a fi eficiente împotriva buruienilor fără a afecta negativ solul, sunt esențiale pentru asigurarea unei agriculturi sustenabile.
Un exemplu de erbicid complex la care fermierii din România pot apela este Bizon™, formulat special pentru a aborda provocările actuale de mediu, parte din portofoliul de produse pentru protecția plantelor al companiei internaționale de cercetare și dezvoltare în agricultură Corteva Agriscience. Cu o combinație de trei substanțe active, Bizon™ oferă un control excelent al buruienilor din culturile de cereale păioase, necesită aplicarea unei cantități mai mici de produs o singură dată pe sezon și, asigurând în acest fel un impact minim asupra structurii solului și asupra microorganismelor benefice. Prin selectivitatea ridicată a produsului, acesta permite țintirea buruienilor problematice fără a afecta alte plante sau organisme din ecosistem, contribuind astfel la menținerea unui echilibru ecologic.
„Anul trecut am semănat la începutul lunii octombrie grâu, și după răsărit, am aplicat Bizon™ în toamnă în doza de 1 litru la hectar. Odată ce am dat cu erbicidul în toamnă, nu mai există riscul de a îmburuiena lanul de grâu la primăvară. Chiar din primul an al apariției sale, am utilizat Bizon™ pe o suprafață de 50 de hectare și îl recomand tuturor fermierilor în erbicidarea de toamnă, pentru că este mult mai eficientă. În viitor nu am în plan să renunț la utilizarea erbicidului, pentru că oferă într-adevăr rezultate foarte bune la cultura de toamnă,” a declarat Burlacu Dumitrache, fermier și administrator la Neltic Agro din județul Brăila.
Sustenabilitatea în agricultură este o necesitate pentru viitorul alimentației globale, iar Corteva Agriscience le asigură fermierilor soluții de care au nevoie pentru a atinge aceste obiectiv fără a avea un impact negativ asupra mediului înconjurător. Pentru a afla mai multe despre produse și modul în care acestea pot fi achiziționate, fermierii pot consulta echipa de reprezentanți în vânzări ai companiei.
Autor: Jean Ionescu - Country Leader România și Republica Moldova, Corteva Agriscience
1 World Population Prospects 2024: Summary of Results - World | ReliefWeb
2 Importance of Soil Management in Sustainable Agriculture | SpringerLink
3 Soil Management in Sustainable Agriculture: Principles and Techniques | SpringerLink
Despre Corteva Agriscience
Corteva Agriscience este o companie globală, eminamente agricolă, tranzacționată la bursă, ce combină inovația de vârf din industrie, implicarea clienților și execuția operațională pentru a oferi soluții la cele mai mari provocări agricole din lume. Corteva generează opțiuni avantajoase pe piață prin strategia sa unică de distribuție, împreună cu mixul său echilibrat și divers de semințe, produse de protecția a plantelor și servicii digitale la nivel mondial. Având în portofoliu unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură și o linie de produse și tehnologii de top în industrie, ce pot genera creșteri viitoare, compania se angajează să maximizeze productivitatea fermierilor, colaborand in acelasi timp cu părțile interesate din întreg sistemul alimentar, contribuind la promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă și asigurând progresul generațiilor viitoare. Mai multe informații sunt disponibile pe www.corteva.ro
01-10-2024 Agricultura ecologica
În cadrul evenimentului dedicat „Zilei europene a agriculturii ecologice”, ce a avut loc în data de 23 septembrie 2024, Wallachia eHUB a organizat o masă rotundă axată pe viitorul digitalizării fermelor ecologice și al producătorilor de produse ecologice. Acest eveniment a reunit asociații și clustere de profil, reprezentanți ai mediului academic, fermieri și factori de decizie din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o dezbatere despre rolul tehnologiei în transformarea fermelor ... Mai multe>>
23-09-2024 Agricultura ecologica
Un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sprijinului acordat de UE pentru agricultura ecologică. În strategia actuală se remarcă deficiențe semnificative. Nici viitorul de după 2030 nu arată mai grozav: zero viziune și zero obiective pentru sectorul ecologic. Suprafața de teren cultivată ecologic a crescut, grație miliardelor de euro puse la dispoziție anual de UE. Pe de altă parte, cerințele și nevoile sectorului nu ... Mai multe>>
29-08-2024 Protectia mediului
Hrănirea unei populații globale care va ajunge la aproape 10,3 miliarde până la mijlocul anilor 2080 și îmbunătățirea modului de trai reprezintă o oportunitate extraordinară pentru agricultură de a deschide calea. Prin adoptarea unor practici inovatoare și durabile în agricultură, fermierii pot asigura producerea de alimente nutritive și sănătoase pentru toți oamenii, în timp ce creează un ecosistem care susține în mod natural oamenii, progresul și planeta. Mai multe>>
29-08-2024 Protectia mediului
O nouă analiză cuprinzătoare, publicată astăzi, 29 august, de către mișcarea Salvează Solul, dezvăluie legăturile profunde dintre sănătatea solului și bunăstarea fizică și psihică a oamenilor, subliniind necesitatea urgentă de a acorda atenție la nivel mondial degradării solului. Noul raport evidențiază căile directe și indirecte prin care sănătatea solului influențează diferite aspecte ale vieții umane, inclusiv nutriția, sănătatea mintală și calitatea generală a vieții. Mai multe>>
22-08-2024 Energie regenerabila
Aflat în al 14-lea an de evenimente, de facto cea mai cunoscută şi mai amplă manifestare din România în acest domeniu, singura exclusiv pe energii regenerabile, Târgul RoEnergy România, ediţia Timişoara 2024, promite o experienţă unică cu expoziţie, conferinţe, workshop-uri, timp de 3 zile, în care multinaţionale de top, de pe două continente, vin în România, unele dintre acestea în premieră, să prezinte tehnologiile viitorului în regenerabile şi eficienţă energetică. Mai multe>>
15-08-2024 Agricultura ecologica
Într-o lume din ce în ce mai preocupată de sănătate și sustenabilitate, agricultura bio reprezintă o alternativă optimă la metodele tradiționale. În următoarele rânduri vom aduce în discuție avantajele acestui tip de agricultură, evidențiind impactul pozitiv pe care îl are asupra sănătății consumatorilor. Nu în ultimul rând, vom aborda provocările cu care se confruntă agricultorii care doresc să adopte aceste metode și vom oferi soluții concrete, cu ajutorul cărora aceștia le pot depăși. Mai multe>>
01-08-2024 Eco / Bio
Impact Hub Bucharest și Raiffeisen Bank România anunță lista celor 15 organizații calificate pentru Idea Stage, una dintre categoriile celui mai complex program de accelerare destinat startupurilor greentech, Romania ClimAccelerator. Romania ClimAccelerator sprijină accelerarea afacerilor care propun soluții tehnologice inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, pro... Mai multe>>
01-08-2024 Protectia mediului
Tinerii români interesați de mediu, economie durabilă și alte subiecte din sfera ESG, pot aplica la două programe educaționale oferite gratuit de Grupul UniCredit. Programele aufost dezvoltate de POLIMI Graduate School of Management și oferă aplicanților șansa de a participa, începând cu luna octombrie 2024, la: Mai multe>>
22-07-2024 Energie regenerabila
În ultimii ani, energia regenerabilă a devenit un subiect central în discuțiile despre viitorul sustenabilității. În special pentru companiile mici și mijlocii (IMM-uri), investițiile în sisteme de energie regenerabilă, cum ar fi cele fotovoltaice, nu sunt doar o modalitate de a reduce costurile operaționale, ci și un pas esențial către un viitor mai verde. Mai multe>>
22-07-2024 Alimentatie sanatoasa
The New Originals Company, cu sediul în Viena, Austria, a anunțat achiziționarea brandului Inedit și a activelor aferente de la Dr. Oetker România. Această mișcare strategică aduce împreună doi actori ai industriei care cred cu pasiune în tofu ca alternativă naturală, sănătoasă și sustenabilă la carne. Fondat în 1998 de Aurelian Eremia, Inedit a crescut de la o mică afacere, până a devenit liderul în România în domeniul tofu și al alimentelor pe bază de plante. Mai multe>>
17-07-2024 Agricultura ecologica
Inițiativa Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a organiza, în perioada 8-10 iulie a.c., la Sinaia, un seminar ad-hoc privind relansarea consumului de produse bio din România și rolul marilor rețele de distribuție în acest proces, a fost bine apreciată de producătorii și procesatorii din sectorul bio. Structurile asociative și producătorii prezenți consideră că acest eveniment își va realiza obiectivul central doar dacă va fi începutul unui dialog structurat și al unor colaborări s... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>