Maria Cîrjă, Marketing Manager România și Republica Moldova la Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, a fost desemnată „Cel mai bun Director de Marketing din România” la Gala de Excelență în Management organizată de revista Capital.
Evenimentul celebrează realizările remarcabile ale liderilor de afaceri din întreaga țară, care conduc proiecte cu impact în domenii cheie precum marketing, vânzări, resurse umane și altele.
Programul Autentic Românesc, inițiat de Transavia în 2022, marchează Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, sărbătorită pe 10 octombrie, prin celebrarea valorilor autenticității, calității și siguranței produselor autohtone. #Autentic Românesc aduce împreună companii mari, de tradiție, cu companii românești la început de drum, dar care sunt unite de aceleași valori și dorință de dezvoltare durabilă, dar și de promovare a imaginii calității produselor românești peste hotare.
Odată cu deschiderea României către lume și avalanșa de produse și obiceiuri străine ce a urmat, minunatele mâncăruri și tradiții românești par să-și fi pierdut oarecum din strălucire, mulți considerând că au un aer ușor prăfuit și uncool. Profi ia atitudine și lansează azi o amplă campanie ce readuce la lumină aceste valori, promovând spiritul Via Profi ce conectează comunitatea la micii producători locali care duc mai departe vibrantele noastre tradiții și gusturi bune.
In luna noiembrie, Agrii Romania, lider in distributia de produse si servicii agronomice pentru micii fermieri si producatorii profesionisti, a fost gazda Bisofera Agrii 2023, un concept original semnat Mullen care propune un creative BTL twist: transformarea formatului conventional de conferinta anuala intr-o veritabila expozitie de arta interactiva, un eveniment recurent ce contribuie la crearea unui mediu propice de business & networking in industria agri.
In fiecare an, in Europa sunt produse aproximativ 100 de milioane de craciunite, iar Uniunea Europeana vrea sa ajute fermierii si comerciantii sa isi dezvolte si mai mult afacerile. „Stars for Europe” / „Craciunite pentru Europa” este o campanie de marketing la nivel european care are ca scop sa promoveze craciunitele in randul consumatorilor si sa ofere producatorilor si comerciantilor instrumente de marketing menite sa ajute la cresterea vanzarilor.
ADAMA Agricultural Solutions, unul dintre cei mai importanti furnizori globali de solutii pentru protectia plantelor care combat buruienile, insectele daunatoare si bolile din culturile agricole, anunta lansarea in Romania a unei noi campanii de comunicare adresate fermierilor, care pune in dezbatere raportul dintre inovatie si traditie in agricultura si modalitatea in care cele doua abordari, aparent opuse, pot fi aduse in echilibru pentru a maximiza rentabilitatea afacerilor agricole.
Intr-un context in care agricultura reprezinta unul dintre pilonii esentiali ai potentialului economic al Romaniei, We Are Younger, agentia de publicitate si marketing digital, intra in acest sector cu curaj si creativitate, avand misiunea de a sparge tiparele si de a aduce o perspectiva fresh. Cu toate acestea, multe dintre agribusiness-urile care au multe de oferit si chiar mai multe de impartasit cu comunitatea locala se confrunta cu dificultati in ceea ce priveste comunicarea.
In premiera in Romania, producatorii de muscate si craciunite sunt sprijiniti de UE prin doua campanii de marketing, Muscate pentru Europa (Pelargonium for Europe) si Craciunite pentru Europa (Stars for Europe).
Macromex, unul dintre jucatorii principali din industria alimentara romaneasca, estimeaza o crestere a cifrei de afaceri in 2023 pentru divizia Horeca cu 20%, pe baza majorarii volumelor de vanzari si a evolutiei pozitive a numarului de clienti. Focusul curent al Macromex se axeaza pe produsele din categoriile strategice: Brutarie si Patiserie, Semipreparate, Produse gatite lent (sous vide), Legume si Cartofi specialitati.
Realitatea care ne inconjoara in mediul economic si social a cunoscut schimbari majore in ultimii ani. Stabilitatea economica, politica si militara, cresterea usoara, dar sigura a mediului de afaceri cu care eram obisnuiti ca profesionisti, angajati sau antreprenori nu se mai regaseste astazi in jurul nostru. Lucrurile de misca dinamic, se termina o criza si apare alta, in conditii de incertitudine sporita. Insa sansa unica de a rezista, disponibila tuturor, este sa mergem numai inainte, iar aceia dintre noi care sunt antreprenori, dar nu numai, sa facem cele mai bune alegeri pentru business-ul nostru.
APIA va aduce la cunostinta organizarea de catre Comisia Europeana a evenimentului INFO DAY in datele de 01 si 02 februarie 2022, ca sesiuni online de informare privind implementarea masurii de informare si promovare a produselor agricole pe piata interna si in tari terte, destinate dumneavoastra, ca potentiali beneficiari ai programelor de promovare ce se deruleaza cu sprijin financiar nerambursabil din bugetul Uniunii Europene (FEGA).
APIA aduce in atentia tuturor celor interesati organizarea a doua proceduri de selectie de produse privind participarea la doua evenimente ce fac referire la promovarea internationala a produselor agricole. Prima dintre acestea este pavilionul UE, la „Fine Food Australia” (8-11 martie 2022, Sydney), iar a doua este pavilionul UE la targul international agroalimentar Foodex Japan 2022 (8-11 martie 2022, Tokyo).
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, in perioada 27 martie – 2 aprilie 2022, se va desfasura in Singapore si Vietnam o misiune comerciala la nivel inalt. Delegatia de afaceri va fi formata din reprezentanti de seama ai companiilor din domeniul agroalimentar si organizatii de producatori, va fi condusa de Comisarul Janusz Wojciechowski si se inscrie in seria manifestarilor care vizeaza promovarea produselor agricole, conform notei transmisa de Comisia Europeana.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anunta lansarea sesiunii de primire a cererilor de finantare pentru investitii in procesarea sau marketingul produselor agricole, finantate prin submasura 4.2 din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea se va desfasura in intervalul 8 octombrie 2021, ora 9.00 – 7 ianuarie 2022, ora 16.00.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a publicat, pe pagina oficiala de internet www.afir.info, Ghidul solicitantului pentru obtinerea sprijinului financiar prin submasura 4.2a din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020). Submasura finanteaza investitii in procesarea sau marketingul produselor din sectorul pomicol.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale anunta lansarea sesiunii de depunere proiecte din cadrul Masurii 4 - Investitii in active fizice, sub-masura 4.2 - Sprijin pentru investitii in procesarea/marketingul produselor agricole, in intervalul: 8 octombrie 2021, ora 9.00 – 7 ianuarie 2022, ora 16.00.
Oficiul National al Viei si Vinului din Republica Moldova a semnat astazi, 9 septembrie, un memorandum de colaborare cu Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Obiectivul principal al acestui acord il reprezinta colaborarea cu producatorii romani in vederea promovarii regiunii vitivinicole a Marii Negre si potentarea capitalului vitivinicol al celor doua tari, care impart o istorie comuna, obiceiuri, traditii, dar si soiuri indigene.
Creatie a companiei romano-americane OenoCo International, platforma „Virtual Moldova” – www.virtual-moldova.com - reprezinta o modalitate interesanta si inedita de promovare a Republicii Moldova. „Ideea acestui proiect s-a desprins in contextul forumului economic international «Industria vinului in Europa de Est: provocari, realitati si perspective», Republica Moldova avand o prezenta semnificativa la acest eveniment. Principala provocare pentru sectorul vitivinicol din aceasta tara o reprezinta promovarea internationala si deschiderea de noi piete”, a spus Paula Stanca, CMS sommelier.
Mai mult de jumatate dintre consumatorii la nivel global au devenit mai interesati de produsele ecologice in timpul pandemiei, iar milenialii sunt cei mai atenti la impactul pe care il au deciziile lor de cumparare asupra mediului, arata sondajul PwC Global Consumer Insights Pulse din luna iunie.
Astazi, Comisia Europeana, alaturi de partile interesate din cadrul sectorului, a lansat oficial codul de conduita al UE pentru practici comerciale si de marketing responsabile in sectorul alimentar, un alt rezultat tangibil din cadrul strategiei „De la ferma la consumator” a Comisiei.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) anunta ca, in perioada urmatoare, Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) va publica Ghidurile Solicitantului, in varianta consultativa, pentru masurile din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala ce vor fi lansate in perioada de tranzitie.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza potentialii beneficiari ca pe site-ul institutiei pot fi accesate informatii referitoare la masura de promovare a produselor agricole pe piata interna si in tarile terte.
In data de 31.03.2021 Comisia Europeana a lansat consultarea publica privind revizuirea politicii UE de promovare a produselor agricole si alimentare care urmareste sa adune puncte de vedere menite sa asigure ca viitoare politica de promovare agroalimentara a UE va sprijini tranzitia catre sisteme alimentare mai durabile si ii va conduce pe consumatori la diete echilibrate, consolidand totodata competitivitatea fermierilor din UE si a intreprinderilor agroalimentare.
APIA informeaza ca, in conformitate cu prevederile art. IV a Ordinului MADR nr. 51/2021 pentru modificarea si completarea unor acte normative din sectorul vitivinicol, contributia UE pentru masura de promovare a vinurilor este de maximum 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, iar contributia beneficiarilor este de minimum 30% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru programele de informare si promovare a vinurilor aprobate de MADR pana la 15 octombrie 2021.
Directiile de finantare ale programului de promovare a produselor agro-alimentare europene, pe anul 2021, sunt corelate cu strategiile De la ferma la furculita si Biodiversitate si au cateva elemente de noutate fata de anii trecuti. In 2021, jumatate din banii alocati vor merge catre promovarea consumului de produse organice din UE, dar vor continua sa fie promovate programele de calitate, inclusiv cele privind vinurile, fara insa a fi promovat consumul de vin. In ceea ce priveste consumul de carne rosie, acesta urmeaza sa fie exclus de la finantare in acest an, a anuntat Wolfgang Burtscher, Directorul General DG AGRI miercuri, 24 februarie.
Reprezentantii Asociatiei Producatorilor de Salam de Sibiu (APSS) prezinta in premiera pentru Romania prima campanie a unui produs incadrat intr-un sistem de calitate European, facand cunoscuta povestea Salamului de Sibiu publicului larg. Salamul de Sibiu - Indicatie Geografica Protejata este primul produs romanesc din categoria carne procesata recunoscut in 2016 cu distinctia europeana a calitatii IGP iar campania face parte din proiectul european de promovare "Enjoy it’s from Europe" desfasurat in perioada 22 ianuarie – 19 februarie 2021.
Ca urmare a adoptarii Programului de lucru pentru 2021 referitor la actiuni de informare/promovare privind produsele agroalimentare in UE si in tari terte, cu un buget planificat de 182,9 mil. euro, DG AGRI si Agentia Executiva pentru Consumatori, Sanatate, Agricultura si Alimente (CHAFEA) organizeaza seminarul de informare „Info Day” in 28 si 29 ianuarie 2021. Evenimentul „Info Day” din acest an, dedicat tuturor potentialilor solicitanti eligibili sa depuna propuneri pentru programe de informare/promovare privind produsele agricole, va avea loc online si va include un spatiu virtual intitulat „Oportunitati de piata” pentru schimb de informatii care ar putea duce la noi parteneriate.
Incepand cu aceast an, ADAMA Agricultural Solutions a adoptat un nou slogan, care reflecta felul in care brandul intelege sa evolueze, ca urmarea a unui proces strategic de reevaluare a misiunii si valorilor sale. Schimbarea de slogan s-a petrecut la nivelul intregului grup, in toate cele peste 100 de tari tari in care compania este prezenta.
Noua imagine a brandului emblematic de seminte din Europa, Pioneer® este insotita de sloganul „Driving Farming Forward™” (Ducem agricultura la nivelul urmator) si de sintagma „Made to Grow™” (Creat pentru a creste), care reflecta concentrarea continua a eforturilor companiei pe dezvoltarea fermierilor si a agriculturii.
Incepand de astazi, iubitorii de lactate romanesti, realizate din lapte integral, neomogenizat si pasteurizat la temperatura joasa, vor gasi la rafturile marilor retele de retail din Romania, produsele Artesana cu noile etichete. La o saptamana dupa ce au anuntat demararea primei campanii de reinnoire a identitatii vizuale si de brand, Artesana International, producatorii lactatelor Artesana, anunta ca au inceput livrarea produselor cu noile etichete in lanturile mari de retail din Romania.
Producatorii de legume, fructe si produse traditionale din Food Hub, un program lansat de Romanian American - Foundation pentru sustinerea micilor antreprenori din agricultura, vor inregistra anul acesta vanzari de aproximativ 600.000 de dolari, aproape dublu comparativ cu 2019. Cresterea este data de avansul comenzilor online ca urmare a pandemiei de Covid-19, dar si de schimbarea strategiei de vanzari si marketing.
Pana la data de 27 august 2020 ora 17:00 CET, se pot transmite electronic cereri de propuneri de granturi pentru programe simple si pentru programe multinationale, de promovare a produselor agricole, puse in aplicare pe piata interna si in tari terte in vederea restabilirii situatiei pietei. Contributia financiara a Uniunii Europene este de 85% din valoarea cheltuielilor eligibile, diferenta fiind contributia proprie a beneficiarilor.
Pentru fermierii romani, in special micii producatori, ultimele luni s-au dovedit deosebit de dificile. Criza generata de coronavirus a fost amplificata de problemele cauzate de seceta pedologica severa si prelungita. Ultimele zile au adus ploi, dar in unele zone din tara furtunile puternice si grindina au compromis sau chiar distrus culturile deja slabite, iar cantitatile cazute de precipitatii tot nu rezolva in totalitate problemele cauzate de seceta.
Spre deosebire de multe industrii in care epidemia a putut fi contracarata de masuri de telemunca sau de amanare temporara a activitatii, agricultura este un domeniu in care nu se pot lua pauze si nici munci de la distanta. Acesta este motivul pentru care BASF a decis sa creeze un program care sa aduca mai usor producatorii locali in atentia potentialilor lor clienti.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale anunta ca, de astazi, 30 martie 2020, pune la dispozitia micilor producatori un portal pentru a completa cantitatile de legume disponibile in vederea facilitarii unui dialog cu marile lanturi de retail. Masura are scopul de a identifica cele mai bune modalitati de preluare a marfii direct de la producatori.
Agentia Didier pune gratuit la dispozitia producatorilor de alimente din Romania o platforma online prin intermediul careia isi pot promova produsele si serviciile fara costuri, pentru o perioada de 3 luni. Astfel ne propunem sa sprijinim mediul de business din Romania sa ajunga la consumatori si pe aceasta cale, cu informatii utile si solutii adaptate acestor vremuri.
In cadrul targului de produse agroalimentare romanesti din zona Clujului, conducerea MADR a organizat o masa rotunda cu tema ”Strategii regionale de promovare a produselor agroalimentare romanesti in vederea pastrarii identitatii si traditiei nationale, a practicilor mestesugaresti, culinare si agricole”, la care au participat reprezentanti ai Consiliilor judetene, ai mediului asociativ, federatii si patronate.
Marti, 18 februarie 2020, la sediul MADR a avut loc seminarul „INFO DAY – Actiuni de informare si promovare a produselor agricole si alimentare”, organizat de MADR in colaborare cu reprezentanti ai Agentiei Executive pentru Consumatori, Sanatate, Agricultura si Alimente (CHAFEA) din cadrul Comisiei Europene. Secretarul de stat Aurel Simion a deschis evenimentul dedicat lansarii programului de promovare pentru anul 2020 a produselor agroalimentare europene sub sloganul „Enjoy, it’s from Europe”, finantat din fonduri europene.
Pe 14 ianuarie, Comisia Europeana a lansat depunerea cererilor de propuneri pentru accesarea programelor europene de promovare a produselor agroalimentare, in UE si in strainatate. Obiectivul general al actiunilor de informare si de promovare este de a creste competitivitatea sectorului agricol din Uniune. Finantarea UE poate acoperi pana la 70-85% din costurile totale ale unor astfel de campanii.
La 18 noiembrie 2019, Comisia Europeana a adoptat Programul de lucru anual pe 2020, implementat in baza Regulamentului (UE) nr. 1144/2014 privind actiunile de informare si promovare referitoare la produsele agricole puse in aplicare pe piata interna si in tarile terte. Programul de lucru stabileste prioritatile si bugetul disponibil pentru cererile de propuneri de anul viitor pentru campanii de informare si promovare a produselor agroalimentare, care se pot derula in interiorul sau in afara UE. Finantarea UE poate acoperi pana la 70-85% din costurile totale ale unor astfel de campanii.
Din aceasta toamna, iaurturile din gama Danone vor purta pe ambalaje povestile catorva dintre gospodarii care furnizeaza lapte catre fabrica din Bucuresti. Astfel, scanand QR codul de pe ambalaje direct cu camera foto a telefonului sau intrand pe iaurtuldanone.ro, consumatorii pot afla detalii despre 7 dintre cele peste 140 de familii de gospodari care fac parte din programul socio-economic „O sansa pentru familia ta”, desfasurat in Zimnicea de Danone, impreuna cu partenerii sai.
In perioada 19 august 2019 – 31 ianuarie 2020 se lanseaza sesiunea de depunere a Cererilor de Finantare pentru submasura 4.2a - Investitii in procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol, prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014- 2020. Alocarea financiara pentru sesiunea continua anuala de depunere proiecte este de 26.800.000 Euro. PRAGUL MINIM de selectie al proiectelor aferente sM 4.2a este de 10 puncte. Termenul limita de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferente submasurii 4.2 a este de 31 ianuarie 2020, ora 16:00.
Potrivit Sunimprof Rottaprint, cea mai mare tipografie flexografica producatoare de etichete autoadezive si ambalaje flexibile din Romania, tendintele in etichetare in industria vinului sunt in continua schimbare. Printre cele mai importante tendinte pentru acest an se numara cererea crescuta pentru materiale transparente si o singura eticheta, cu o grafica din ce in ce mai simpla, compusa din denumirea produsului si o imagine simpla. In intervalul ianuarie 2018 – aprilie 2019, compania a produs peste 160.118 mp de etichete destinate industriei vinului.
Sa mananci traditional romaneste este perpetuarea unui fel romanesc de a fi la care suntem adaptati biologic, este mentinerea in circulatie a unui patrimoniu national, gustul si savoarea cu care au crescut generatii dupa generatii si un sprijin pentru truda unor maini de roman. Radio Romania Antena Satelor, cu sprijinul Asociatiei Pro Consumatori, desfasoara campania media "Traieste natural, mananca traditional!", un demers de promovare a produselor traditionale romanesti sustinut de MADR, AFIR si Fundatia Maine va fi mai bine.
MADR este implicat permanent in promovarea produselor agroalimentare romanesti. In acest context se afla in dialog permanent cu reprezentantii formelor asociative din sectorul agroalimentar. In data de 13 martie 2019 s-a intrunit un grup de lucru care a avut ca subiect modalitatile de finantare pentru imbunatatirea competitivitatii prin intermediul schemelor de calitate, al cresterii valorii adaugate a produselor agricole si promovarea acestora pe pietele locale, in cadrul circuitelor scurte de aprovizionare.
Pentru anul 2019, bugetul destinat promovarii produselor agricole pe piata interna si in tarile terte a crescut, accentul punandu-se pe promovarea schemelor de calitate ale UE, etichetarea produselor bio si metodele de productie. Joi, 21.02.2019, la sediul MADR a avut loc seminarul „INFO DAY – Actiuni de informare si promovare a produselor agricole si alimentare”. Membrii organizatiilor romanesti care au accesat aceasta finantare pana in prezent au acceptat invitatia de a participa la seminarul pentru a le impartasi celor prezenti din experienta lor.
13-06-2025 Siguranta alimentara
Autoritățile au confiscat produse alimentare contrafăcute în valoare de 91 de milioane de euro într-o singură operațiune la nivelul UE. Vinurile și băuturile spirtoase se confruntă cu una dintre cele mai ridicate rate de contrafacere în comparație cu alte produse, cu pierderi anuale în vânzări de 2 289 de milioane de euro și aproape 5 700 de locuri de muncă în UE. Numai în România, în acest sector se pierd anual 29 de milioane de euro din vânzări și peste 220 de locuri de muncă. Mai multe>>
12-06-2025 Targuri si expozitii
Vor fi prezentate și cele mai noi soiuri brevetate la OSIM de către Stațiunea de Cercetare Horticolă – Luna albă și Splendoria. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca are plăcerea să invite iubitorii de trandafiri la evenimentul anual ”Parfum de Cluj”, în 14 iunie, între orele 10.00 – 18.00, la Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH). Mai multe>>
12-06-2025 Stiri agricole
Impact Hub Bucharest și partenerul principal Rompetrol, cu sprijinul Climate-KIC, au deschis înscrierile pentru Romania ClimAccelerator, acceleratorul startupurilor verzi, care se desfășoară între 11 iunie și 11 august 2025. Programul susține dezvoltarea startupurilor verzi care propun soluții inovatoare în domenii precum mobilitate urbană, energie regenerabilă, agricultură inteligentă pentru climă, Mai multe>>
12-06-2025 Plati APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 26 mai – 06 iunie 2025, plăți pentru anul de cerere 2024, în suma totală 104.676.932,20 lei (21.038.860,67 euro), astfel: Mai multe>>
11-06-2025 Plati APIA
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că vineri, 13 iunie, este termenul limită de depunere a cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2025. Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online. Mai multe>>
09-06-2025 Plati APIA
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor(ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna martie / trimestrul I 2025 Mai multe>>
06-06-2025 Plati APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat astăzi, 02 iunie 2025, autorizarea la plată a intervențiilor pentru sprijinul cuplat, aferente Campaniei 2024. Cuantumurile unitare ale plăților directe pentru intervențiile prevăzute la art.1 din Ordinul MADR nr. 185/28.05.2025 pentru aprobarea cuantumului unitar al plăților directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2024, Mai multe>>
06-06-2025 Afaceri agricole
Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu EIT Food, anunță cele 10 antreprenoare selectate în programul Empowering Women in Agrifood (EWA), dedicat antreprenoarelor și proiectelor create de acestea în domeniul agroalimentar. Empowering Women in Agrifood este un program de accelerare dezvoltat de EIT Food, cea mai mare comunitate de inovare alimentară din lume. EIT Food este susținut de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene. Mai multe>>
04-06-2025 Afaceri agricole
Dorin Bob, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din Transilvania, cu activități importante în domeniul agro-alimentar și imobiliar, a obținut două finanțări europene în valoare totală de 4,6 milioane de euro pentru extinderea activităților agricole în județul Satu Mare, prin înființarea de noi plantații de alun, reconversia unei livezi, instalarea unor sisteme moderne de irigații și dotarea cu tehnologie de top. Mai multe>>
04-06-2025 Targuri si expozitii
Corteva Agronomy Day 2025 revine pe 6 iunie în localitatea Grabaț, județul Timiș,in cadrul fermei Fangmeier aducând în prim-plan cele mai noi inovații și soluții pentru fermierii români. Evenimentul, organizat de Corteva Agriscience, se anunță a fi un punct de întâlnire esențial pentru agricultorii interesați de tehnologii moderne și practici sustenabile. Mai multe>>
04-06-2025 Stiri agricole
Golin își extinde portofoliul de companii listate la bursă printr-o nouă colaborare strategică cu Agroland, grup antreprenorial românesc, activ în retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală. Mai multe>>
29-05-2025 Stiri agricole
5 Iunie 2025, Crowne Plaza, Bl. Poligrafiei nr.1, BucurestiObiectivul reuniunii: Lansarea unor inițiative multi-parteneriale pentru sprijinirea transformării agriculturii românești într-una competitivă, sustenabilă și rezilientă, printr-o nouă abordare sistemică și integrată a programelor naționale strategice: Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>