Vascul, un simbol romanesc al Craciunului

CategorIes:

By

·

2 – 4 minute

In toate provinciile romanesti, simbolul Craciunului era, pana la anul 1900, ramurile verzi ale vascului.

 

In Antichitate, vascul era celebrat ca simbol al vietii eterne; lipsa de radacina il facea sa fie considerat de esenta divina, un fiu al cerului.

 

Vascul se taia la celti numai dupa solstitiul de iarna, cu o secera de aur, purtata de un preot invesmantat in alb. Grecii si apoi romanii au considerat si ei vascul drept o planta sacra, aceasta credinta ajungand pana in Evul Mediu si fiind extrem de raspandita atat in Europa apuseana, cat si in cea rasariteana.

 

In toate zonele tarii se stia ca vascul adus in casa de Craciun cheama norocul si belsugul, indeparteaza certurile si ajuta la mentinerea armoniei in familie, speriind bolile, ghinionul si demonii.

 

Verdele plin de viata al frunzelor de vasc, stralucirea proaspata a fructelor sale maturizate in miezul iernii, cand toate celelalte plante dorm, sunt strans legate de nasterea Mantuitorului, care a trezit si a daruit viata vesnica inimilor oamenilor care au primit harul Sau.

 

Cununa de vasc este si o reproducere a aureolei de lumina care inconjura crestetul micului Iisus, inca din momentul nasterii Sale, asa cum este aceasta reprezentata in iconografia ortodoxa. De altfel, cununa din frunze uscate de vasc se pastra tot anul, fiind deopotriva protector al casei de rele si leac pentru diferite boli.

 

Descriere: Vascul este o planta semiparazita, inalta de 30-60 cm. Creste pe ramurile arborilor, avand aspectul unor tufe ramuroase, drepte sau aplecate in jos. Tulpina este scurta, cilindrica si groasa, ramificata din 2 in 2, ingrosata la nodri, de unde se rupe foarte usor, de culoare galben-verzuie, uneori galben-cenusie. Frunzele sunt opuse cu marginile intregi, lipsite de petioli, de culoare verzuie-galbena, groase si pieloase la pipait, lunguiet-ovale, mai late la varf decat la baza, cu varful rotunjit, fara peri, avand pe partea inferioara 4-5 nervuri vizibile. Lungimea frunzelor este de 2-4 cm, uneori mai mare sau mai mica. Ele nu cad toamna si raman verzi in timpul iernii. Florile sunt mici, lipsite de codita, asezate cate 2-3 la subsuara ramurilor. Vascul are doua feluri de flori, barbatesti si femeiesti, dispuse fiecare pe tufe separate. Fructele sunt de forma rotunda, la inceput de culoare verde, apoi alba, asezate cate 2-3 la un loc, prezentand 2 seminte acoperite cu o substanta cleioasa. Coacerea lor se termina in luna decembrie. O planta traieste cca 70 ani. Infloreste in lunile martie-aprilie. Vascul paraziteaza de preferinta plopii, salcia, mesteacanul, perii, merii, scorusii, paducelul, prunul, ciresul, salcamul, artarul, castanul, teiul, in general toate foioasele, coniferele si foarte rar frasinul, carpenul si arinul.

 

Recoltarea: De la vasc se aduna ramurile tinere cu frunze. Recoltarea se poate face tot timpul anului.

 

Mod de uscare: Uscarea vascului se face numai pe cale naturala, in incaperi bine aerisite, ferite de lumina. Din 2-3 kg planta proaspata se obtine 1kg produs uscat.

 

Intrebuintari: Vascul se foloseste ca hipotensiv. Intern: cardiotonic, antimiotic, brahicardizant.

 

Observatii: A nu se confunda vascul medicinal cu vascul de stejar sau margaritar (Loranthus europaeus), caracterizat prin: fructe de culoare galbui-inchis, de forma ovala, asezate in forma de strugure, si tulpini de culoare brun-negricioasa pana la cenusiu-inchis.

 

Tratamentul cu vasc se face numai sub control medical. Vascul este o planta parazita pe pomi fructiferi si unii arbori. S-a stabilit ca exista o corelatie intre toxicitatea plantei si provenienta sa (pe ce pom a crescut). Cel mai valoros vasc este cel crescut pe mar. In ordine descrescatoare urmeaza cel crescut pe par, brad, mesteacan, trandafir si frasin.



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.