Alianta strategica pentru relansarea sectorului de cartof: Clubul Fermierilor Romani & Federatia Nationala 'Cartoful' din Romania

Alianta strategica pentru relansarea sectorului de cartof - Clubul Fermierilor Romani si Federatia Nationala Cartoful din RomaniaClubul Fermierilor Romani si Federatia Nationala „Cartoful” din Romania au semnat ieri un protocol de colaborare privind sustinerea temelor de interes major pentru fermierii producatori de cartof din Romania si pentru lansarea unor proiecte care sa sprijine dezvoltarea si extinderea unui Plan National Strategic al Cartofului, cu elemente specifice nationale, care sa contribuie la sustinerea sectorului.


Cele doua organizatii urmaresc promovarea in comun a unor obiective, programe, proiecte si actiuni catre autoritatile guvernamentale si legislative din Romania si structurile specializate ale Comisiei Europene si Parlamentului European cu responsabilitati in domeniile de interes (agricultura, mediu, cercetare, inovatie si tehnologie).

Scopul acestei aliante il reprezinta promovarea si determinarea unor programe de alocare financiara de fonduri nerambursabile in domenii eligibile si de interes comun, mai ales din perspectiva Planului National de Redresare si Rezilienta (PNRR), Noua Politica Agricola Comuna (PAC), sustinerea alocarii in continuare catre cartof a masurilor de sprijin cuplat in noul exercitiu financiar european 2023-2027 si promovarea acordarii unui ajutor ”de minimis” pentru producatorii fiscalizati de cartof pentru consum din Romania, in scopul cresterii competitivitatii acestora cu ceilalti fermieri din Uniunea Europeana sau din afara acesteia.

”Alianta Clubului Fermierilor Romani cu Federatia Nationala „Cartoful” din Romania este una strategica pentru dezvoltarea sectorului de cartof. Semnarea protocolului cu Federatia reprezinta pentru Club prima relatie de colaborare cu o asociatie a fermierilor din Romania. Urmarim ca impreuna cu Federatia Nationala „Cartoful” sa sustinem si sa promovam cat mai bine interesele fermierilor producatori de cartof in fata autoritatilor, pentru ca acestea sa inteleaga cat mai bine ce se intampla in acest domeniu, cum se desfasoara activitatea si ce nevoi are acest sector pentru a se dezvolta. Scopul nostru este sa sprijinim fermierii sa le mearga mai bine, iar poporul roman sa manance cat mai multa hrana sanatoasa produsa in Romania. Multumim Federatiei pentru increderea acordata, suntem constienti ca semnarea acestui protocol reprezinta hotararea celor doua organizatii de a colabora si actiona impreuna pentru a reprezenta fermierii care produc cartof, a doua paine a tarii”, apreciaza Nicusor Serban, presedintele Clubului Fermierilor Romani.

”Suntem onorati sa colaboram cu Clubul Fermierilor Romani si apreciem sustinerea acordata Federatiei de catre Club in cadrul consultarilor care au avut loc pana acum si a demersurilor comune la minister. Acest parteneriat este important pentru ambele organizatii pentru ca ne va oferi forta si vizibilitate care, speram, va genera rezultate pentru producatorii de cartof. Avem in fata provocari si consider ca le putem face fata, apreciez eficienta Clubului in a organiza aceste intalniri cu factorul politic si sustinerea punctelor de vedere ale fermierilor. Este momentul sa avem o voce unitara si vad in semnarea acestui protocol un prim pas pozitiv, care vine in sprijinul fermierilor pe care ii reprezentam”, declara Romulus Oprea, presedintele Federatiei Nationale „Cartoful” din Romania.

”Ma bucur foarte mult ca am ajuns in acest moment, ca oficial, cele doua asociatii sa aiba un document pe baza caruia sa lucreze impreuna. Consider ca este important ca aceasta cultura sa fie reprezentanta in cadrul Clubului, iar parteneriatul lansat cu Federatia Nationala „Cartoful”, care reprezinta toti producatorii de cartof din tara, va actiona in interesul acestor fermieri, indiferent de suprafata pe care o lucreaza. Impreuna cu Federatia, care are experienta si expertiza in acest domeniu, urmarim sa rezolvam problemele specifice, sa propunem si sa facem demersurile necesare pentru adoptarea si implementarea unei strategii nationale de dezvoltare a sectorului cartofului, care are un potential foarte mare sa sustina consumul intern al Romaniei”, considera Laszlo Becsek, vicepresedinte Clubul Fermierilor Romani.

”Este un moment important pentru noi, producatorii, care ne mentinem in continuare ca o forta prin Federatia Nationala ”Cartoful” din Romania. Participam la o actiune necesara pentru a putea iesi in evidenta in fata factorului politic (ministerul agriculturii, Guvern) si dorim sa fim ascultati in continuare, inclusiv de Uniunea Europeana, care trebuie sa afle care sunt problemele punctuale ale Romaniei in domeniul cartofului. Trebuie sa eliminam deficientele cu care se confrunta acest sector in tara noastra. Apreciem sprijinul deosebit si implicarea Clubului, caruia ii multumim pe aceasta cale. Ne bucuram ca avem acest protocol in baza caruia vom actiona impreuna, pentru rezolvarea problemelor specifice sectorului, in beneficiul producatorilor de cartof”, declara Cleonic Sucaciu, vicepresedinte Federatia Nationala „Cartoful” din Romania.

”Clubul Fermierilor Romani are membri in toate asociatiile si federatiile agricole si vrea sa aduca impreuna cat mai multi fermieri pentru a colabora si actiona in interesul lor, fara ca acest lucru sa afecteze sau sa interfereze cu statutul fermierilor in cadrul acestor asociatii. Apreciem alianta cu Federatia Nationala ”Cartoful” si avem incredere ca, impreuna, cele doua organizatii vor avea un parteneriat care va asigura dialogul cu reprezentantii autoritatilor responsabile pentru agricultura, va pune la dispozitia acestora argumente, studii de caz si analize de impact privind probleme specifice sectorului cartofului, in scopul promovarii si sustinerii unor programe sau masuri de finantare prin fonduri nationale sau europene. Avem in vedere elaborarea, promovarea si desfasurarea de proiecte si programe care sustin dezvoltarea sectorului cartofului, prin adresarea unor teme conexe precum: cresterea capacitatii antreprenoriale, intarirea capacitatii de management, cresterea rezilientei si a capacitatii de management a riscului in fermele producatoare de cartofi, adaptarea continua a prevederilor legale si fiscale, precum si cresterea capacitatii tehnologice de Agricultura 4.0”, subliniaza Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Romani.

”Apreciem parteneriatul cu Clubul Fermierilor Romani, pe care il formalizam astazi prin semnarea acestui protocol de colaborare. Consideram ca aceasta alianta va contribui la continuarea demersurilor facute de Federatie pentru sustinerea intereselor fermierilor producatori de cartof din tara noastra. Avem in vedere sustinerea reciproca a actiunilor de interes comun cu impact pozitiv asupra dezvoltarii sectorului cartofului in ceea ce priveste cercetarea, productia si valorificarea acesteia. Elaborarea si implementarea unei strategii nationale va creste nivelul de atractivitate a sectorului cartofului pentru potentiali investitori nationali si straini”, declara Ioan Moroianu, director executiv Federatia Nationala ”Cartoful” din Romania.

Pentru realizarea obiectivelor propuse in cadrul acordului de colaborare, se va constitui un grup de lucru format din reprezentantii Clubului si a Federatiei, care va actiona pentru identificarea si elaborarea propunerilor privind dezvoltarea sectorului cartofului la nivel national prin masuri de finantare si proiecte in cadrul Planului National Strategic. Propunerile stabilite de comun acord in cadrul grupului de lucru vor fi transmise si promovate catre autoritati in cadrul reuniunilor oficiale ale Grupurilor de lucru pentru elaborarea Planului National Strategic.

Cele doua organizatii vor face demersuri comune pentru sustinerea sprijinului cuplat in cuantumul notificat catre fermierii producatori de cartofi pentru samanta si timpuriu pentru industrializare pe baza cererilor actuale si viitoare, constructia mai multor depozite specializate, care sa ajute fermierii sa-si poata depozita productia de cartofi, implementarea Planului Strategic al Cartofului, crearea de branduri locale si nationale in sector‚ precum si implementarea unor eco-scheme aplicabile cartofului (cum ar fi refacerea humusului din sol).

Protocolul de colaborare a fost semnat joi, 15 aprilie, din partea Clubului Fermierilor Romani de Nicusor Serban, presedinte, Laszlo Becsek, vicepresedinte, Florian Ciolacu, director exectiv, si din partea Federatiei Nationale „Cartoful” din Romania de Romulus Oprea, presedinte, Cleonic Sucaciu, vicepresedinte, Ioan Moroianu, director executiv. Alaturi de semnatarii protocolului, au onorat cu prezenta si mesaje de sustinere membrii fondatori ai Clubului Fermierilor Romani.

Alianta strategica pentru relansarea sectorului de cartof - cfro-fncr semnare protocol 15 apr 2021 foto grup

 

Despre Clubul Fermierilor Romani

Clubul Fermierilor Romani pentru Agricultura Performanta este o asociatie non-profit si neguvernamentala a fermierilor din Romania. Membrii asociatiei sunt fermieri performanti care au modele de afaceri bazate pe inovatie, tehnologie si bunele practici in agricultura, pentru cresterea competitivitatii si a valorii adaugate create in acest domeniu.

Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Romani este sa asigure implicarea activa a membrilor sai in procesul de consultare si elaborare a reglementarilor europene si nationale in domeniul agricol, cu scopul de a creste performanta fermierilor din Romania.

Clubul Fermerilor Romani lanseaza si deruleaza programe si proiecte concrete pe patru directii strategice de actiune: reprezentare, consiliere si consultanta, formare si leadership, informare si comunicare.

 

Despre Federatia Nationala „Cartoful” din Romania

Federatia Nationala ”Cartoful” din Romania este prima Federatie din tara, infiintata in anul 1991 de catre fermieri si cercetatori de la INCDCSZ Brasov cu statiunile de cercetare aferente. Membrii federatiei sunt fermieri producatori de cartof din toata tara, atat din zona traditionala de producere a cartofului, cat si din zonele de producere a cartofului extratimpuriu, timpuriu si de vara, procesatori de cartof si comercianti.

Federatia Nationala ”Cartoful” din Romania reprezinta procentual 100% din producatorii de cartof pentru samanta, 90% din producatorii de cartof pentru industrializare si 55% din producatorii de cartof pentru consum inregistrati la APIA. De asemenea, 60% din furnizorii de cartof catre retelele de magazine sunt membri ai Federatiei.

Federatia Nationala ”Cartoful” reprezinta interesele membrilor sai, fiind un partener activ al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale in elaborarea strategiilor si politicilor dedicate sectorului cartofului.

Obiectivul principal al Federatiei il reprezinta salvarea cartofului in Romania, cultura aflata in evident declin in ultimii ani, prin cresterea competitivitatii, eficientei si profitabilitatii sectorului si contributia la securitatea alimentara a tarii, pentru a asigura din productia proprie necesarul de consum intern al acestui aliment de baza. 

  

 

Noutati

Alege calitatea cu fungicidele de top Pictor® Active si Pictor® Revy!

25-01-2024 Plante tehnice

Alege calitatea cu fungicidele de top Pictor® Active si Pictor® Revy!

Descopera noile fungicide de la BASF pentru protectia culturilor tale de floarea-soarelui si rapita: Pictor® Active si Pictor® Revy! In plus, Pictor® Active este omologat si pentru combaterea bolilor la culturile de soia si rapita. Aceste doua produse de top combat cu succes boli precum putregaiul alb produs de agentul patogen Sclerotinia, dar si a altor boli multumita substantelor active din compozitie. Mai exact, ambele contin boscalid, dar diferentele apar in continutul din cea de a doua subs... Mai multe>>

Fermierii campioni la floarea-soarelui aleg hibrizii Pioneer®

23-12-2023 Floarea soarelui

Fermierii campioni la floarea-soarelui aleg hibrizii Pioneer®

Intr-un an dificil din punct de vedere climatic, predominat de seceta si arsita, ceea ce a determinat ca in majoritatea zonelor din tara productiile sa fie mai mici fata de anul trecut, compania Corteva Agriscience anunta o noua serie de fermieri campioni la floarea-soarelui. Este vorba despre fermieri din diferite zone ale tarii, care au ales hibrizii de top Pioneer® si nu au dat gres, fiind multumiti la proba cantarului de productiile obtinute in conditiile unei campanii problematice. Mai multe>>

Hibridul P64LP170 - Campionul absolut la floarea soarelui

24-10-2023 Floarea soarelui

Hibridul P64LP170 - Campionul absolut la floarea soarelui

Anul acesta a fost unul foarte de complicat din punct de vedere climatic dar si economic, atat productiile, cat si profitul fermierilor fiind serios diminuate. Floarea soarelui este cultura care se evidentiaza cand avem ani precum 2023 prin rezistenta la seceta care este peste orice cultura de primavara, iar germoplasma Corteva este clar cea mai adapatata conditiilor locale. Mai multe>>

Fermierii campioni la rapita din Transilvania

29-09-2023 Rapita

Fermierii campioni la rapita din Transilvania

Fermierii din zona Transilvaniei au terminat campania de semanat din aceasta toamna, se pregatesc deja de primele interventii in culturi, nu inainte insa de a ne detalia ce hibrizi Pioneer au performat campania trecuta in propriile ferme, precum si ce tehnologie au aplicat. Astfel, compania Corteva Agriscience prezinta fermierii campioni din judetele Brasov, Cluj, Covasna, Mures si Timis. Mai multe>>

Nivelul de productie la rapita se contureaza din toamna!

03-08-2023 Rapita

Nivelul de productie la rapita se contureaza din toamna!

Cea mai importanta etapa premergatoare lucrarii de fertilizare a culturilor este planificarea acesteia. Conceperea unui plan de fertilizare corect bazat pe principii agronomice si luand in considerare reglementarile legale, ne ofera o perspectiva asupra cantitatilor de elemente nutritive necesare culturii, ne faciliteaza alegerea formulei de ingrasamant potrivit si reprezinta baza pentru calcularea costurilor ingrasamintelor pentru ferma. Mai multe>>

PT303 - Un ALIAT in camp

14-05-2023 Rapita

PT303 - Un ALIAT in camp

Dupa un inceput de an mai ezitant din punct de vedere pluviometric, luna aprilie a adus in mai toata tara ploi ce au redat speranta in culturile de toamna. Dar odata cu ploile, evident creste si riscul de aparitie al bolilor, iar de aceasta data riscul se concretizeaza, fie ca vorbim de fainare si rugini la cereale sau de sclerotinia la rapita, impactul cu siguranta va fi unul vizibil. Mai multe>>

Ultimul an in care Romania mai produce sfecla de zahar. Carmen Avram transmite Comisiei Europene ingrijorarile sectorului

25-04-2023 Sfecla

Ultimul an in care Romania mai produce sfecla de zahar. Carmen Avram transmite Comisiei Europene ingrijorarile sectorului

Razboiul din Ucraina si coridoarele de solidaritate pun presiune si pe sectorul sfeclei de zahar. Cultivatorii si Patronatul Zaharului din Romania anunta ca anul acesta ar putea fi nevoiti sa renunte definitiv la cultura de sfecla de zahar, iar consecintele ar fi inchiderea ultimelor fabrici autohtone de zahar, pierderea de locuri de munca si vulnerabilizarea unor regiuni din Romania. Mai multe>>

VIBALLA® – Nou mod de actiune destinat combaterii buruienilor cu frunza lata din cultura de floarea soarelui

15-03-2023 Floarea soarelui

VIBALLA® – Nou mod de actiune destinat combaterii buruienilor cu frunza lata din cultura de floarea soarelui

In ultimii ani, Ambrosia artemisiifolia, denumita popular si iarba de paragina, iarba parloagelor sau floarea pustiei, devine din ce in ce mai prezenta in zone ale Romaniei in care nu se regasea pana in prezent. Ambrozia face parte din familia Asteraceae, care cuprinde aproximativ treizeci de specii de plante anuale sau perene. Mai multe>>

Capartis™ - fungicidul capabil sa rezolve toate problemele din culturile oleaginoase si tehnice

26-02-2023 Plante tehnice

Capartis™ - fungicidul capabil sa rezolve toate problemele din culturile oleaginoase si tehnice

De anul acesta, fermierii au o noua alternativa in protejarea culturilor oleaginoase de boli precum Sclerotinia si Alternaria. Pe langa hibrizii Pioneer®, din gama Sclerotinia Protector, Corteva Agriscience™ aduce astazi, in prima linie si fungicidul Capartis™. Mai multe>>

Hibrizii de floarea soarelui Pioneer® - Performanta si Stabilitate demonstrate

19-01-2023 Floarea soarelui

Hibrizii de floarea soarelui Pioneer® - Performanta si Stabilitate demonstrate

Floarea soarelui este considerata de foarte multi fermieri, pe buna dreptate, ca fiind cultura de siguranta ce face diferenta in anii dificili, cu pluviometrie scazuta. Cu siguranta anul agricol 2022 a fost unul problematic, chiar dificil se poate spune, si totusi hibrizii Pioneer au demonstrat ca pot face fata in orice conditii, demonstrand performanta si stabilitate superioare competitorilor. Mai multe>>

Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul tarii

11-11-2022 Floarea soarelui

Fermierii campioni la floarea-soarelui din vestul tarii

La fel ca si in alte zone ale tarii, in zona de vest, judetele Arad si Timis, productiile obtinute la cultura de floarea-soarelui nu s-au ridicat la cel mai inalt nivel, insa hibrizii Pioneer au reusit sa fie si in aceasta campanie un etalon. Seceta a diminuat productiile, insa majoritatea fermierilor care au ales genetica Pioneer au obtinut productii peste media zonei in care isi desfasoara activitatea, motiv pentru care compania Corteva Agriscience a desemnat si in aceasta zona o serie de ferm... Mai multe>>