Lansarea Deceniului ONU privind Agricultura Familiala va permite fermelor de familie sa-si valorifice potentialul

Planul global de actiune al FAO si IFAD evidentiaza fermele familiale ca factori cheie ai dezvoltarii durabileFermele de familie reprezinta peste 90% din toate fermele la nivel global si produc 80% din produsele alimentare din lume in termeni de valoare. Acestea sunt factorii-cheie ai dezvoltarii durabile, inclusiv a eradicarii foametei si a tuturor formelor de malnutritie. Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) si Fondul International pentru Dezvoltare Agricola (IFAD) au anuntat Deceniul ONU privind Agricultura Familiala si un Plan Global de Actiune pentru a stimula sprijinirea fermelor familiale, in special a celor din statele in curs de dezvoltare.


Cele doua agentii ale ONU sunt responsabile de punerea in aplicare a Deceniului privind Agricultura Familiala declarat de Natiunile Unite la sfarsitul anului 2017.

Deceniul privind Agricultura Familiala vizeaza crearea unui mediu favorabil care sa le consolideze pozitia si sa maximalizeze contributia lor la securitatea alimentara si la un viitor sanatos, rezistent si durabil la nivel global.

Planul global de actiune ofera indrumari detaliate pentru comunitatea internationala privind actiunile colective si coerente care pot fi intreprinse in perioada 2019-2028.

Acesta subliniaza necesitatea de a spori, printre altele, accesul fermierilor din fermele de familie la sistemele de protectie sociala, finante, piete, formare si oportunitati generatoare de venituri.

"Nu avem doar problema foametei, care este in crestere, dar si problema obezitatii crescande. Trebuie sa acordam atentie obezitatii. Stim ce trebuie sa facem pentru combaterea foametei, dar nu suficient pentru combaterea obezitatii. Agricultorii de familie sunt cei care produc alimente la nivel local, proaspete si intr-un mod durabil. Aceasta poate fi contributia lor", a declarat José Graziano da Silva, directorul general FAO, la Roma, in timpul evenimentului de lansare al Deceniului.

"Pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare Durabila privind eradicarea foametei si a saraciei, trebuie sa investim in agricultura de familie la scara mica si sa ajutam acesti fermieri sa-si valorifice bunurile, cunostintele si energia si sa-i sustinem sa-si transforme vietile si comunitatile", a spus Gilbert F Houngbo, presedintele IFAD. "Alegerile pe care le facem acum vor determina daca sistemele noastre alimentare pe viitoar vor fi sanatoase, nutritive, incluzive, rezistente si durabile".

Si in scrisoarea citita la lansare, Papa Francis a spus: "Angajarea tinerilor in agricultura, pe langa combaterea somajului, poate aduce noi energii intr-un sector care se dovedeste a fi de importanta strategica pentru interesele nationale ale multor tari. Obiectivele Agendei 2030 nu pot ignora contributia tinerilor si capacitatea lor de inovare."

  

Planul global de actiune pentru Deceniul privind Agricultura Familiala

Desi agricultorii din fermele de familie produc majoritatea alimentelor, ei - in mod paradoxal - se confrunta cu saracia, in special in tarile in curs de dezvoltare.

Ei se confrunta cu provocari deoarece nu dispun de acces la resurse si servicii pentru a-si sustine productia si vanzarea produselor; deoarece infrastructura lor este slaba; deoarece vocile lor nu sunt auzite in procesele de elaborare de politici; si deoarece conditiile de mediu si climatice pe care se bazeaza sunt sub amenintare.

In general, fermierii se confrunta cu mai multe constrangeri. Tinerii din mediul rural sunt, de asemenea, extrem de vulnerabil din cauza lipsei de stimulente pentru angajarea lor.

Planul Global de Actiune pentru Deceniul privind Agricultura Familiala este un ghid pentru elaborarea politicilor, programelor si regulamentelor pentru a sprijini fermele de familie, prezentand actiuni colective si coerente care pot fi intreprinse in urmatorii zece ani.

Planul detaliaza activitatile specifice pentru abordarea provocarilor interconectate si vizeaza o serie de actori - guverne, agentii ale Natiunilor Unite, institutii financiare internationale, organisme regionale, agricultori si organizatii de producatori, institute academice si de cercetare, organizatii ale societatii civile si sectorul privat, intreprinderile mijlocii.

 

Actiunile includ:

    • Dezvoltarea si punerea in aplicare a unui mediu politic favorabil (inclusiv politici cuprinzatoare si coerente, investitii si cadre institutionale) care sa sprijine agricultura familiala la nivel local, national si international;
    • Sprijinirea tinerilor si a femeilor din mediul rural prin facilitarea accesului la proprietati productive, resurse naturale, informare, educatie, piete si participare la procesele de elaborare a politicilor;
    • Consolidarea organizatiilor formate din reprezentanti ai fermelor familiale si a capacitatilor acestora de a genera cunostinte si de a le combina cu solutii noi;
    • Imbunatatirea mijloacelor de trai ale fermierilor din fermele de familie si imbunatatirea rezistentei acestora la multiple riscuri prin accesul la servicii sociale si economice de baza, precum si facilitarea si promovarea diversificarii productiei pentru a reduce riscurile si a spori profitul economic;
    • Promovarea durabilitatii agriculturii familiale pentru sistemele de alimentatie rezistente la schimbarile climatice si accesul, managementul responsabil si utilizarea terenurilor, a apelor si a altor resurse naturale.

F.A.O.
Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura

  

Noutati

Plata de bază APIA și eco-schema PD-28 – Sumele exacte pe care le primesc fermierii anul acesta

25-11-2025 Ministerul Agriculturii

Plata de bază APIA și eco-schema PD-28 – Sumele exacte pe care le primesc fermierii anul acesta

Fermierii au acum confirmarea oficială privind cuantumurile plăților APIA pentru anul de cerere 2025, după ce secretarul de stat Emil Dumitru a explicat public cum vor fi distribuite fondurile între plata de bază și eco-scheme. Deși discuțiile din spațiul public au generat confuzie în ultimele zile, MADR transmite că valorile aprobate rămân ferme și se bazează pe angajamentele asumate în fața Comisiei Europene prin Planul Strategic PAC 2023-2027. Mai multe>>

Emil Dumitru, secretat de stat în MADR: Agricultura cu două viteze: Prea multe plăți directe pe persoană fizică!

25-11-2025 Ministerul Agriculturii

Emil Dumitru, secretat de stat în MADR: Agricultura cu două viteze: Prea multe plăți directe pe persoană fizică!

Agricultura românească va merge în continuare cu două viteze, având ca efect creșterea deficitului balanței comerciale, atât timp cât vom lăsa ca din cele aproximativ 700.000 de cereri unice de plată pe suprafață, în valoare de circa 2,1 miliarde de euro, doar 86.000 vin din partea unor companii înregistrate fiscal, restul sunt pe persoană fizică, este de părere Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Mai multe>>

Clarificări privind aplicarea eco-schemei PD-28 și PD-04 și respingerea informațiilor eronate vehiculate în spațiul public

24-11-2025 Ministerul Agriculturii

Clarificări privind aplicarea eco-schemei PD-28 și PD-04 și respingerea informațiilor eronate vehiculate în spațiul public

Pentru corecta informare a fermierilor și a opiniei publice, MADR formulează următoarele clarificări detaliate, în legătură cu aplicarea eco-schemei PD-28 și PD-04, cu trimitere la cadrul european aplicabil și la prevederile Planului Strategic PAC 2023–2027. Mai multe>>

Ziua culturilor regenerative la Zădăreni

21-11-2025 Stiri agricole

Ziua culturilor regenerative la Zădăreni

Agricultura regenerativă – soluție reală pentru fermele românești. Agricultura regenerativă se conturează ca una dintre cele mai solide direcții pentru viitorul fermelor românești. Aceasta a fost concluzia centrală a „Zilei culturilor realizate în sistem regenerativ”, un eveniment care a reunit peste 130 de fermieri din județul Arad și zonele apropiate, desfășurat la Pensiunea Maria din Zădăreni. Mai multe>>

TETRA PAK, MEGA IMAGE ȘI PARTENERII LANSEAZĂ ÎN ROMÂNIA PRIMUL PROIECT DE COLECTARE A AMBALAJELOR DE CARTON PENTRU BĂUTURI ȘI LACTATE

21-11-2025 Stiri agricole

TETRA PAK, MEGA IMAGE ȘI PARTENERII LANSEAZĂ ÎN ROMÂNIA PRIMUL PROIECT DE COLECTARE A AMBALAJELOR DE CARTON PENTRU BĂUTURI ȘI LACTATE

Primul proiect pilot de amploare din Europa dedicat colectării ambalajelor de carton pentru băuturi răcoritoare și lactate va fi lansat de Tetra Pak și partenerii săi în orașele București și Brașov. Colectarea se va realiza prin intermediul automatelor de colectare (RVM-uri) instalate în magazinele Mega Image selectate. Pentru fiecare ambalaj returnat, consumatorii vor primi un voucher în valoare de 0,5 RON. Mai multe>>

Nou raport IUCN: Pentru a atinge țintele globale de reducere a emisiilor, solul trebuie refăcut

21-11-2025 Stiri agricole

Nou raport IUCN: Pentru a atinge țintele globale de reducere a emisiilor, solul trebuie refăcut

Solul mondial conține cu 45% mai mult carbon decât se credea anterior, conform noului raport al IUCN, Aroura și Salvează SolulUn nou raport global realizat de Aroura, IUCN WCEL și Salvează Solul prezintă Cadrul de securitate a solului, o cale practică pentru refacerea stării solului, consolidarea rezilienței și sprijinirea sistemelor climatice, hidrologice și alimentare.   Mai multe>>

AGRI4FUTURE: OBIECTIV 2035

20-11-2025 Stiri agricole

AGRI4FUTURE: OBIECTIV 2035

Conferința Regională Sud-Muntenia26 noiembrie 2025, ora 9:00, Mercure-Conacul Cozieni, jud. IlfovConferințele regionale AGRI4FUTURE ROMÂNIA: Obiectiv 2035 reprezintă platforma de informare, dialog și acțiune susținută de Clubul Fermierilor pentru mobilizarea fermierilor performanți din România în procesul de elaborare a politicilor naționale  Mai multe>>

Averea gospodăriilor din Europa Centrală și de Est: oportunitate pentru diversificare și o creștere mai mare

20-11-2025 Stiri agricole

Averea gospodăriilor din Europa Centrală și de Est: oportunitate pentru diversificare și o creștere mai mare

Activele gospodăriilor din Europa Centrală și de Est sunt deținute în principal în numerar și depozite, ceea ce sugerează posibilitatea unei diversificări mai mari către active din piețele financiare. Ponderea redusă a deținerii de titluri de stat locale, obligațiuni și acțiuni de către gospodării lasă loc pentru creșterea acestor active.  Mai multe>>

Decizia Tribunalului UE: Comisia Europeană obligată să schimbe regulile de reînnoire a autorizațiilor pentru GLIFOSAT și alte substanțe

20-11-2025 Stiri agricole

Decizia Tribunalului UE: Comisia Europeană obligată să schimbe regulile de reînnoire a autorizațiilor pentru GLIFOSAT și alte substanțe

Tribunalul Uniunii Europene (TUE) a emis o hotărâre importantă, care ar putea rescrie modul în care Comisia Europeană (CE) gestionează aprobarea și reînnoirea substanțelor active critice, precum erbicidul controversat GLIFOSAT. Mai multe>>

Lupta UE împotriva foametei în Africa Subsahariană – un drum fără busolă

20-11-2025 Stiri agricole

Lupta UE împotriva foametei în Africa Subsahariană – un drum fără busolă

Miliarde de euro au fost alocați de Uniunea Europeană pentru combaterea foametei și a malnutriției în Africa Subsahariană. Un nou raport al Curții de Conturi Europene arată însă că o bună parte din acest ajutor a ratat ținta pentru că nu a ajuns la cei care aveau cea mai mare nevoie de el și nu a reușit să producă rezultate durabile. Mai multe>>

Piața de producători locali „De aici, de aproape. Din Moldova” se deschide la Carrefour Botoșani

20-11-2025 Stiri agricole

Piața de producători locali „De aici, de aproape. Din Moldova” se deschide la Carrefour Botoșani

Piața de producători locali „De aici, de aproape. Din Moldova” ajunge în Botoșani, în cadrul proiectului lansat de Grupul Agrointeligența, în parteneriat cu Carrefour România și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anul acesta. Timp de 3 zile, între 19-21 noiembrie, hipermarketului Carrefour Botoșani (Bd. Eminescu, nr 6) găzduiește 17 producători români din regiune. Mai multe>>

Atenționare pentru consumatori – Riscuri privind achiziția de produse alimentare din mediul online

19-11-2025 Siguranta alimentara

Atenționare pentru consumatori – Riscuri privind achiziția de produse alimentare din mediul online

Atenționare pentru consumatori – Riscuri privind achiziția de produse alimentare din mediul online Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) avertizează consumatorii asupra riscurilor asociate achiziționării de produse alimentare comercializate în special de pe rețelele de socializare de către persoane fizice neautorizate. Mai multe>>