Cadru legislativ pentru imbunatatirea la nivel european a statutului de fermier in lantul alimentar

CategorIes:

By

·

3 – 4 minute
Statutul fermierului in lantul alimentar

Statutul fermierului in lantul alimentar

Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Dumitru Botanoiu, a participat la Reuniunea Ministrilor Agriculturii Membri ai Grupului de la Visegrad in formula V4+3, care s-a desfasurat la Bratislava (Slovacia), in perioada 18-19 mai 2015. Agenda reuniunii a cuprins si tema „imbunatatirea statutului de fermier in lantul alimentar”.

Reamintim ca, in data de 24 iulie 2014, Comisia Europeana a adoptat o comunicare prin care incurajeaza statele membre sa identifice modalitati de crestere a protectiei micilor producatori de produse agroalimentare fata de eventualele practici neloiale ale unor parteneri comercianti mult mai bine organizati. Scopul acestei analize este de a echilibra fortele pe lantul de comercializare / aprovizionare, de a oferi consumatorilor posibilitatea de a alege produsele pe care si le doresc si fermierilor o mai buna deschidere catre piata.

In contextul adoptarii Comunicarii Comisiei Europene din luna iulie 2014, a avut loc primul atelier de lucru dedicat practicilor comerciale neloiale in sectorul comercializarii alimentelor pe 26 ianuarie 2015, urmat de al doilea atelier, care s-a desfasurat pe 7 mai a.c., la Bruxelles.

Principalele linii abordate in cadrul celui de al doilea atelier au avut in vedere:

    • Initiativa lantului de aprovizionare cu produse alimentare (initiativa privata a 7 organizatii de producatori si procesatori de la nivel UE), Comisia apreciind ca adoptarea unor coduri de conduita voluntare poate reprezenta o baza importanta in stabilirea unor relatii comerciale echitabile si durabile;
    • Principiile de buna practica ale UE, ce au fost comunicate de Comisie catre Parlamentul European in 15.07.2014 (exemple de bune practici, necesitatea unei abordari unitare si active, cresterea gradului de claritate si corectitudine a relatiilor dintre actorii de pe lant);
    • Asigurarea unei implementari eficiente.


Discutiile din cadrul reuniunii organizate la Bratislava au pornit de la analiza evolutiei pietei agroalimentare la nivel mondial si UE, precum si de la preocuparile producatorilor agricoli privind o mai buna functionare a lantului alimentar.

In tarile participante inca persista probleme legate de slaba organizare a fermierilor in vederea comercializarii si de adaptare a acestora la cerintele pietei.

Prin declaratia comuna a statelor membre Grupului de la Visegrad s-a recunoscut faptul ca sustenabilitatea aprovizionarii lantului alimentar se bazeaza pe trei sectoare importante agricultura, industria alimentara si sectorul de distributie, functionarea acestora fiind prioritara si esentiala la nivel UE pentru consumator. De asemenea, instabilitatile economice sau problemele structurale care se pot manifesta pe oricare din aceste trei sectoare, influenteaza negativ functionarea intregului lant cu efecte nedorite in asigurarea aprovizionarii consumatorilor.

Declaratia consemneaza ca dezechilibrele de negociere dintre parti pot conduce la practici comerciale neloiale, cel mai puternic afectati fiind fermierii si micile intreprinderi de industrie alimentara. Fenomenul de globalizare in anumite sectoare economice si de internationalizare a capitalului tind sa devina o problema la nivelul UE.

Tarile participante au salutat initiativa Comisiei si a Parlamentului European de a lansa dezbateri privind practicile neloiale si au solicitat continuarea acestei preocupari comune prin elaborarea de analize si prezentarea de initiative legislative. De asemenea si – au manifestat sprijinul pentru actiunile voluntare ale actorilor de pe lantul de aprovizionare care pot contribui la imbunatatirea relatiilor si legaturilor dintre sectoarele implicate. In acest sens se considera, ca o solutie optima o poate reprezenta coexistenta unui cadru legislativ la nivel UE si a unor norme voluntare.

Dialogul si cooperarea intre parti sunt esentiale. Se considera ca echilibrarea diferentelor de putere de negociere, asigurand o concurenta echitabila se poate realiza prin abordarea practicilor neloiale intr-un cadru legislativ care sa imbunatateasca functionarea lantului.

In acest scop, in calitate de membri ai Consiliului UE, tarile semnatare ale declaratiei si au propus ca impreuna cu Comisia, Presedintia si Parlamentul European sa decida privind necesitatea existentei unui cadru legislativ la nivel UE pana la sfarsitul anului 2015.


M.A.D.R.


 



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.