
Ministerul Agriculturii a propus proiectul de hotarare pentru aprobarea Programului National Apicol pentru perioada 2017-2019, a normelor de aplicare, precum si valoarea sprijinului financiar.
Scopul Programului National Apicol pentru perioada 2017-2019 este de imbunatatire a productiei si comercializarii produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar pentru achizitionarea de: medicamente pentru tratarea varroa si nosema, de colectoare de polen, colectoare de propolis, uscator de polen sau incalzitor miere, de matci, si/sau familii de albine, de cutii in vederea reformarii cutiilor uzate in urma deplasarii in pastoral, precum si acordarea de sprijin financiar cooperativelor agricole pentru achizitionarea de: maturator, centrifuga, topitor de ceara cu abur din inox.
Beneficiarii Programului sunt:
-
- apicultori, persoane fizice sau persoane juridice, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale constituite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, cu modificarile si completarile ulterioare.
- cooperativele agricole recunoscute, conform legislatiei in vigoare.
Actiunile Programului sunt: asistenta tehnica pentru apicultori si organizatiile de apicultori, combaterea agresorilor si a bolilor specifice stupilor, rationalizarea transhumantei, masuri de asistenta pentru repopularea septelului apicol din Uniune.
De asemenea, prin proiect se reglementeaza:
-
- modul de atribuire a codului unic de identificare APIA.
- modul de finantare.
- institutiile publice responsabile.
- evitarea dublei finantari.
- detalierea actiunilor aprobate in Program, care cuprinde, pentru fiecare actiune, beneficiarii si solicitantii, conditii de eligibilitate, cheltuieli eligibile, documente justificative.
Proiectul de hotarare este postat pe site-ul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, iar cetatenii si institutiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii in termen de 10 zile.




