Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu, a participat la conferinta „PNDR 2014-2020: prezent si viitor”, organizata pentru informarea potentialilor beneficiari asupra oportunitatilor si a impactului masurilor de investitii disponibile prin PNDR 2014 -2020 in ce priveste agricultura in ansamblu si dezvoltarea mediului rural.
Evenimentul a avut loc in marja targului international INDAGRA, la ROMEXPO, in 4 noiembrie 2016. La conferinta au participat Daniela Giurca – secretar de stat, Daniela Rebega – director general al Directiei Generale Dezvoltare Rurala - Autoritate de Management pentru PNDR (DGDR AM-PNDR), precum si alti directori din cadrul DGDR si ai agentiilor de plati din subordine – AFIR si APIA.
In deschiderea Conferintei, ministrul Irimescu a detaliat rolul finantarilor europene in dezvoltarea spatiului rural romanesc, printre subiectele abordate evidentiindu-se: descrierea instrumentului financiar de creditare cu partajarea riscului; modificarile operate la HG 226/2015 in sensul eliminarii termenelor de la notificare, la contractare - de 3, respectiv 6 luni; simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene prin FEADR; aspecte privind instrumentele de garantare, inclusiv prin utilizarea fondurilor ramase la dispozitia Romaniei, dupa inchiderea schemelor de garantare aferente PNDR 2007-2013; masuri privind reducerea decalajelor de capital si tehnologii in ferme, precum si de sprijinire a clasei de mijloc la sate, etc.
„Finantarea europeana a insemnat foarte mult pentru agricultura Romaniei. Bugetul alocat agriculturii nu depasea 300 milioane de euro pana in 2007, iata ca in acest moment am depasit 3,5 miliarde euro plati efectuate de la preluarea mandatului de ministru. Am reusit in acest an sa simplificam foarte mult, dar mai este inca suficient spatiu pentru simplificare”, a afirmat ministrul Agriculturii.
La randul sau, secretarul de stat Daniela Giurca a subliniat importanta stimularii unei abordari integrate pentru dezvoltarea mediului rural, in sensul crearii unei sinergii intre masurile si fondurile existente, pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate. Astfel, prin masurile din cadrul PNDR 2014- 2020 se creeaza premisele de dezvoltare a clasei de mijloc la sate, prin cresterea viabilitatii exploatatiilor agricole si a competitivitatii, reintinerirea satului romanesc si reducerea disparitatilor dintre mediul urban si cel rural.
MADR
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
04-12-2025 Stiri agricole
Artesana primește distincția QUDAL – QUality meDAL 2025/2026 la categoria kefir. Brandul românesc Artesana a fost desemnat câștigătorul medaliei QUDAL – QUality meDAL 2025/2026 la categoria Kefir, în urma unui studiu desfășurat de prestigioasa organizație internațională ICERTIAS (Zurich, Elveția). Mai multe>>
04-12-2025 Gradinarit
STIHL, lider global în tehnologia motoutilajelor, anunță lansarea GTA 30, un motoferăstrău multifuncțional compact, pe acumulator, dezvoltat pentru segmentul în creștere al consumatorilor rezidențiali exigenți dar și peisagiștilor profesioniști, care migrează spre soluții prietenoase cu mediul, durabile și ușor de utilizat. Noul model extinde gama STIHL AS pe acumulatori și reflectă investițiile continue ale companiei de a-și diversifica gama de echipamente pe acumulator, categorie aflată în exp... Mai multe>>
04-12-2025 Invatamant agricol
Asociația pastel, în parteneriat cu Kaufland România, continuă dezvoltarea proiectului educațional PractiLand și inaugurează un laborator agricol complet echipat în Liceul Tehnologic nr. 1 Cudalbi, județul Galați, o instituție cu profil agricol puternic, dar care până acum nu dispunea de infrastructura necesară desfășurării orelor practice. Mai multe>>
03-12-2025 Ministerul Agriculturii
Ministrul agriculturii - Florin Barbu - anunță că sectorul zootehnic din România va beneficia, începând din prima parte a anului viitor, de una dintre cele mai așteptate linii de sprijin: schema de finanțare pentru achiziția de animale de reproducție – vaci de lapte, vaci de carne și scroafe. Mai multe>>
03-12-2025 Ministerul Agriculturii

Fermierii vor beneficia de o subvenție mai mare pentru motorina utilizată în agricultură, începând din anul 2025. Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG 1174/2014, care stabilește noile valori ale ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare, precum și noi termene pentru depunerea cererilor la APIA. Mai multe>>
03-12-2025 Stiri agricole

În data de 02.12.2025, la sediul Autorității Naționale Fitosanitare, a avut loc o nouă ședință maraton a Comisiei Naționale de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor (CNOPPP), în cadrul căreia au fost analizate dosare depuse pentru: Mai multe>>
02-12-2025 Stiri agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea Ghidului solicitantului care se va utiliza pentru depunerea cererilor de finanțare pentru intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027). Mai multe>>
29-11-2025 Targuri si expozitii

Descoperă Puterea Agriculturii turcesti la târgul de agricultură din Konya, Turcia!În perioada 7–11 aprilie 2026, Târgul de Agricultură din Konya își va deschide din nou porțile ca cel mai mare și influent târg agricol din Turcia, reunind cele mai importante branduri, producători și inovații din industria agricolă. Mai multe>>
28-11-2025 Obiceiuri si traditii

În ultimii ani, așteptările în schimbare ale turiștilor au transformat tendințele globale din turism. Astăzi, vacanțele au cu adevărat sens atunci când oferă experiențe autentice și o conexiune profundă cu cultura locală. Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte
Pe 26 noiembrie, la Conacul Cozieni din Ilfov, Clubul Fermierilor Români a lansat prima conferință regională a programului național „AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035”. Aceasta deschide seria a zece conferințe care vor fi organizate în 2025‑2026 în fiecare regiune de dezvoltare a țării. Evenimentul a reunit aproximativ 130 de fermieri performanți, lideri de asociații, oficiali guvernamentali și parteneri financiari pentru a defini o viziune comună asupra... Mai multe>>
28-11-2025 Stiri agricole

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale cunoscut pentru produsele sale din lapte integral, neomogenizat și ambalat doar în sticlă, a inaugurat oficial experiența Artesana din Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est. Lansarea a avut loc joi seară, pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment ce a reunit parteneri, presă și invitați din zona educației și a nutriției. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>