Culturi hidroponice

solari4.jpg

 

 

In culturile hidroponice, plantele se insamanteaza fie pe substraturi artificiale plutitoare, fie in substrat steril, poros cu permeabilitate foarte mare pentru apa.

 

 

 

 

 

Plantele se dezvolta avand radacinile in permanenta in apa, extragand astfel compusii minerali necesari.

In multe tari se practica odata cu cresterea pestilor si insamantarea de culturi hidroponice. Apa pentru aceste culturi, provine din sistemul de cultură al pestilor, si are o incarcatura de compusi pe baza de azot suficienta pentru buna dezvoltare a plantelor. Astfel, plantele, prin intermediul acestor culturi desavarsesc procesul de tratare a apei in sistemele recirculante, reusind sa elimine inclusiv nitratii din sistem.

Cantitatea de masa vegetala obtinuta este direct proportionala cu productia de peste. Astfel, o populatie mare de peste va consuma o cantitate mare de furaj, care in urma metabolizarii va elibera in apa compusi pe baza de azot, toxici pentru pesti insa absolut necesari pentru plante.

 

 

Cultura hidroponica pentru amatori

Obtinerea unei culturi hidroponice este destul de simplu de realizat si cu o investitie minima.

In prima faza aveti nevoie de spatiul necesar acestei activitati. Cu cat spatiul este mai mare cu atat productia creste. Ideal ar fi sa dispuneti de o hala unde sa construiti sistemul hidroponic, sau sa va construiti un solar sau o sera.

Pasul 1. Dupa ce ati construit solarul sau sera necesara aveti nevoie de bazinele pentru cresterea plantelor. Intr-un solar de dimensiuni medii (300 - 500 mp) puteti construi un singur bazin insa esential este sa construiti mai multe bazine. Pentru constructia bazinelor aveti nevoie de folie de polietilena (plastic) mai groasa. Nivelati si cautati in pamant orice margini ascutite (lemn. metal) care ar putea sa intepe folia creand scurgeri, adancimea stratului de apa trebuie sa aiba cel putin 20 -30 cm. Folia procurata trebuie sa aiba lungimea si latimea bazinului, nu este indicat sa folositi mai multe bucati de folie pe care sa le lipiti deoarece acestea se pot rupe usor iar substanta nutritiva se va imprastia in sol. Dupa ce ati intins folia pe sol, ridicati mariginile acesteia la o inaltime de 30 cm pe toate cele 4 laturi folosind fie scanduri de lemn, fie material plastic sau tabla metalica prinsa in suporti din metru in metru pentru o mai buna. Puteti deasemenea sapa bazinul in sol, astfel sapati 30 cm in sol pe toata lungimea si latimea bazinului si puneti folia de plastic pe laturile bazinului sapat si prindeti-o in sol cu ajutorul unor cuie speciale ( cele pentru cort) pe care le puteti fabrica cu usurinta singuri. Apoi pe una din laturi la aceeasi adancime sapati un sant si montati teava de evacuare cu ajutorul unui fiting si un robinet care va merge la canalizare. La unul din colturile bazinului, in lateral langa sol, dati o gaura si montati un robinet de scurgere. Umpleti bazinul construit cu apa si observati daca are scurgeri pe undeva, daca nu are scurgeri folositi robinetul montat si evacuati apa din bazin.

Pasul doi. Pentru suportul plantelor pe suprafata solutiei nutritive aveti nevoie de mai multe placi de zapada artificiala, cele mai bune sunt cele folosite la izolatia externa a locuintelor, pe care le gauriti in functie de marimea plantelor cultivate (ex. pentru salata, sunt utilizate doua raduri de placi, pentru plante tinere la distanta de 10 cm, gauri de 1 cm, pentru plante mature la distanta de 20 cm, gauri de 2 - 3 cm). In gaurile astfel date se vor introduce radacinile plantelor, iar placa astfel umpluta se va pune in bazin, datorita proprietatii de plutire a placii de zapada artificiala, radacinile plantelor vor fi scufundate in proportie de 75 % in apa, coroana (trunchiul) plantei ramanand suspendata pe placa. Aceasta proportie de 25 % din radacina este necesara plantei pentru a respira, la unele categorii de plante aceasta proportie este nevoie sa fie mai mare, lucru care se poate realiza usor prin adaugarea a doua placi, una peste cealalta sau prin adaugarea unui adaos din acelasi material peste placa suport.

Pasul trei. Obtinerea solutiei necesara cultivarii plantelor se poate face usor. O varinata de solute cuprinde: 0,25 grame azotat de amoniu; 1 gram azotat de calciu; o,25 grame fosfat monopotasic; 1 gram fosfat de fier; 1 litru de apa.Dizolvand solutia de mai sus in 7 litri de apa veti obtine o solutie concentrata, in 10 litri de apa o solutie semiconcentrata si in 15 litri de apa o solutie diluata.

Pasul patru. Calculati cantitatea de solutie necesara in functie de volumul bazinului construit, de exemplu pentru un bazin de 10 m lungime, 5 m latime si 30 cm inaltime, volumul este de 15.000 de litri, pentru a obtine o solutie semiconcentrata, dupa reteta de la pasul trei. Dupa ce ati facut toate calculele necesare, ultima grija pe care o aveti este mentinerea unei temperaturi adecvate in interiorul solarului pe timpul iernii, acest lucru poate fi obtinut foarte usor prin utilizarea unei surse de incalzire economica.

 

Alte solutii practice:

Culturile hidroponice se pot face si in vase de ciment, borcane de sticla, ghivece de pamant, containere de metal sau vase din fibra de sticla. Desigur, toate acestea trebuie sa fie etanse, pentru a nu lasa apa sa se scurga.

Borcanele de sticla trebuie vopsite pe dinafara cu o culoare inchisa pentru a nu lasa sa treaca razele soarelui - soarele poate modifica structura chimica a solutiei nutritive si confera un mediu de dezvoltare pentru alge; in una din parti, lasati o banda de 1 cm nevopsit, pentru verifica cantitatea de solutie din borcan.

Vasele de metal sau ciment trebuie vopsite inauntru cu o emulsie de asfalt, pentru a preveni coroziunea si toxicitatea ei pentru plante.

Vasele din fibra de sticla sunt mai rezistente la coroziune decat celelalte.

Platforma de sustinere este facuta din plasa de sarma peste care este prins un suport de lemn. Pentru stabilizare (prindere) se utilizeaza placi de zapada artificiala (polipropilena expadata). Bumbacul se poate utiliza pentru a captusi portiunea de tulpina din expandat. Din loc in loc se pot face gauri la intamplare prin expandat pentru circulatia aerului. Plantele se vor lega cu o sfoara de spalier.

 

 

Imagini cu o cultura hidroponica puteti urmarii pe:

www.youtube.com/watch?v=16BbyOnQVME&feature=related