Alimentatia porcilor

Recomandari privind alimentatia vierilor si scroafelor de reproductie, a purceilor sugari, a tineretului si porcilor la ingrasat..

Alimentatia vierilor de reproductie

In ceea ce priveste alimentatia la aceasta categorie trebuie avut in vedere sa se mentina un echilibru intre conditia de reproducator si productia caracteristica, reprezentata de cantitatea si calitatea materialului seminal. La vierii tineri cerintele sunt atat pentru definitivarea cresterii cat si pentru productia spermatica iar la vierii adulti trebuie sa se asigure un material seminal de buna calitate, evitandu-se variatiile de greutate ale masei corporale si in special ingrasarea peste masura. Daca se utilizeaza nutreturi combinate, tinand cont de regimul de folosire la monta si greutate corporala, se recomanda un consum zilnic de 2,5-3,5 kg nutret combinat. Astfel pentru un vier cu masa corporala de 180-220 kg si in perioada intensa de utilizare, ratia trebuie sa asigure: 5,4 U.N.; circa 720 g proteina digestibila; 8000-9400 kcal. Desigur ca aceste cifre sunt orientative, calitatea furajul fiind influentata de calitatea componentelor sale. Administrarea ovazului in hrana vierilor imbunatateste valoarea biologica prin raporturile intre aminoacizii esentiali, cresterea nivelului fosforului si vitamina E.

Se recomanda ca reteta pentru aceasta categorie sa contina pana la 50 % un amestec de ovaz si orz, 2-3 % fainuri animale, restul fiind completat cu sroturi (in special de leguminoase), porumb, tarate, faina de lucerna. Ratia poate fi completata cu oua proaspete sau melanj de oua, morcovi (in perioada de iarna) sau lucerna palita (in perioada de vara). Dintre vitamine un rol important il au vitamina A si E iar dintre microelemente, seleniu.

Este extrem de important ca la vieri sa se acorde o atentie deosebita furajarii, deoarece alimentatia nerationala sau insuficienta poate provoca tulburari de comportament sexual si modificari ale calitatii spermei, ce se traduc prin indici de fertilitate redusi, care perturba grav fluxul tehnologic si determina pagube economice insemnate.

Alimentatia scroafelor de reproductie

Aceasta reprezinta o problema complexa deoarece intr-o perioada de timp relativ scurta scroafa trece prin diferite stadii fiziologice in care metabolismul sau este modificat profund.

Tinand cont de aceste considerente pentru scroafele lactante se recomanda o furajare “ad-libitum” (la discretie), care depaseste uneori 6-7 kg de nutret combinat pe zi (pana la 20000 kcal energie metabolizabila pe zi). Tot la discretie trebuie asigurat si consumul zilnic de apa, necesar metabolismului crescut precum si in procesul de producere a laptelui. In momentul intarcarii se recomanda dieta absoluta (inclusiv hidrica), minim 24 de ore, pentru a stopa productia de lapte si a preveni aparitia mamitelor.

La scroafele in asteptare trebuie sa se faca o hranire stimulativa, atat in ceea ce priveste refacerea organismelor epuizate in perioada de lactatie cat si pentru dezvoltarea foliculilor ovarieni. Astfel, incepand cu ziua a 3-a dupa intarcare scroafele trebuie sa primeasca cca. 3-3,5 kg de nutret combinat din reteta 0–5, cu un nivel de 14,5 % proteina bruta. In primele 30 de zile de la monta se recomanda mentinerea aceleiasi ratii deoarece aceasta corespunde cu perioada de organogeneza si dezvoltare embrionara, dupa care tinand cont de componenta de asimilatie a metabolismului scroafei gestante, se recomanda reducerea ratiei (2 kg nutret combinat) pentru urmatoarele doua luni, asigurand circa 6600 kcal energie metabolizabila zilnic. In ultima perioada de gestatie (ultimele trei saptamani) cand fetusii au o crestere mai rapida in greutate, este necesar sa se suplimenteze din nou ratia la nivelul normal. Furajarea necorespunzatoare in perioada de gestatie se traduce prin obtinerea unor loturi de fatare mai mici, purcei subponderali sau neviabili.

Alimentatia purceilor sugari

In prima parte a vietii, purcelul valorifica foarte bine hrana si are un ritm de crestere accelerat, sporindu-si masa corporala de la nastere de circa 5 ori pana la varsta de o luna si de 10–12 ori pana la varsta de doua luni.

Particularitatea principala a hranirii purceilor este aceea ca furajele se administreaza in prima parte a vietii numai ca un supliment fata de laptele matern. In prima saptamana de viata purcelul trebuie sa primeasca o cantitate suficienta de colostru. Prin administrarea colostrului, pe langa substantele nutritive absolut indispensabile si usor accesibile, se face si un transfer de gammaglobuline purtatoare de anticorpi, prin care se realizeaza o adevarata “vaccinare” a purcelului.

Varsta la care se face intarcarea purceilor este de foarte mare importanta pentru orientarea hranirii acestora. In prezent varsta intarcarii purceilor s-a redus foarte mult. In unitatile moderne de tip industrial, intarcarea purceilor se face la varsta de 3-4 saptamani (acolo unde se asigura nutretul combinat prestarter) sau la 5-6 saptamani.

Echipamentul enzimatic digestiv fiind adaptat in special la hranirea cu lapte, toate nutreturile combinate si inlocuitorii de lapte destinati purceilor in prima perioada de viata se bazeaza pe lapte praf, completat in masura mai mare sau mai mica cu alte furaje.

Purcelul este sensibil la gustul, mirosul si culoarea furajelor. In general, purcelul consuma din furajele obisnuite mai putin decat poate valorifica. Pentru a pune in concordanta cantitatea de hrana ingerata cu posibilitatile de valorificare, trebuie ca prin incorporarea unor aditivi furajeri sa se stimuleze ingerarea de hrana. Nu trebuie sa se exagereze insa in aceasta privinta, adica prin cresterea palatabilitatii sa se forteze purcelul sa ingere cantitati prea mari de hrana pe care nu la poate digera normal, ceea ce ar conduce la unele tulburari gastrice. Trebuie avut in vedere, in acelasi timp, ca purcelul este foarte sensibil la stres, la frig si umiditate, precum si la afectiuni gastro – intestinale.

Alimentatia tineretului

Purceii intarcati formeaza o grupa aparte, a tineretului de 2–4 luni. Printr-o buna organizare a intarcarii, prin asigurarea unor conditii optime de microclimat si cazare, precum si asigurarea unei nutritii corespunzatoare cu un furaj de foarte buna calitate, pot fi diminuate consecintele nedorite ale crizei de intarcare. Hranirea tineretului intarcat de la 2–4 luni trebuie sa urmareasca realizarea unor sporuri mari prin dezvoltarea musculaturii si osaturii, indiferent daca animalele sunt crescute pentru prasila sau pentru ingrasare. Intrucat in aceasta perioada cresterea scheletului este intensa se va acorda o atentie deosebita asigurarii necesarului de vitamine si saruri minerale, pentru a preveni rahitismul care apare frecvent, in special la rasele performante cu viteza foarte mare de crestere. Pentru hranirea purceilor, in primele 5 zile de la trecerea in cresa se foloseste aceiasi reteta de furaj combinat ca in maternitate (reteta 0–1), administrat la inceput in exclusivitate (1-2 zile), apoi inlocuindu-se cate 25 % in fiecare zi cu furaj pentru tineret (reteta 0–2).

In practica tineretul porcin se furajeaza la discretie, tinandu-se insa cont de consumul zilnic, astfel incat sa nu stationeze furajul in hranitori mai mult de doua zile, pentru a nu se altera.

In ceea ce priveste furajarea purceilor dupa intarcare, trebuie supravegheat consumul zilnic, deoarece exista pericolul aparitiei unei toxicemii denumita “boala edemelor” tocmai la purceii foarte bine dezvoltati si care ingera o cantitate mare de furaje fara insa a avea tractul digestiv si echipamentul enzimatic complet pregatit. Ca urmare a nedigerarii complete si a neutilizarii totale a substantelor nutritive apar reactii de tip alergic cu edeme, care in functie de localizare se traduc prin simptome respiratorii, nervoase, etc., putand merge pana la moarte. Prevenirea acestei afectiuni se poate face prin obisnuirea cat mai timpurie a purcelului sugar cu cantitati mici de furaj combinat si supravegherea alimentatiei purceilor dupa intarcare.

Alimentatia porcilor la ingrasat

Desi din punct de vedere tehnologic activitatea in ingrasatorie este mai putin pretentioasa decat in celelalte sectoare, este necesara aplicarea cu atentie a tehnologiilor de furajare in vederea realizarii unui maximum de spor in greutate, cu un consum minim de furaje. Cantitatea si calitatea hranei influenteaza atat evolutia procesului ingrasarii cat si calitatea produselor obtinute. Ratia porcinelor puse la ingrasat trebuie sa aiba un grad inalt de digestibilitate, sa contina cel mult 6-7 % celuloza, necesarul de unitati nutritive, de proteina digestibila si de aminoacizi indispensabili. Pentru a asigura consumul ratiei in totalitate, furajele se vor asocia in asa fel incat sa prezinte un gust placut.

Ingrasarea pentru carne este cea mai eficienta din punct de vedere economic si urmareste valorificarea potentialului de crestere a animalelor tinere care consuma cantitatea cea mai mica de hrana pentru 1 kg spor in greutate. Ea incepe cand purceii au 25-40 kg greutate vie si tine pana ajung la 100-110 kg. Furajarea porcilor destinati pentru carne se face, cu un nutret care sa asigure 15,7 % P.B. pana la atingerea unei mase corporale de 60 kg si in continuare 13,7 % P.B. pana la 100 kg. Pentru porcul de carne cerintele sunt sa asigure o carcasa cu peste 56 % tesut muscular si un strat de grasime sub 15 mm precum si calitati gustative deosebite ale carnii.