Aghiasma

raul iordan2 resizeCuvantul "Aghiasma" este grecesc (aghios) si inseamna Sfintire. La noi, prin aghiasma se intelege atat apa sfintita, cat si slujba pentru Sfintirea ei.

De cate feluri e Aghiasma in intelesul ei de slujba? De doua feluri: mare si mica. Cea mica se mai numeste in popor si sfestanie, care inseamna luminare, sau slujba luminilor, pentru ca la inceput se intelegea prin ea Aghiasma cea mare, care se savarseste la Boboteaza, sarbatoare numita si ziua luminilor sau a luminarii, deoarece atunci se botezau catehumenii.

Cand se savarseste Sfintirea cea mica a apei? In biserica, de regula la fiecare zi intai a lunii, iar in case, oricand cer credinciosii, mai ales in zilele de miercuri si vineri dimineata. Cand preotii, potrivit hotararilor Sf. Sinod merg sa boteze casele credinciosilor, acestia sunt datori sa-i primeasca pe preoti cu bucurie si cu dragoste, deoarece preotii aduc binecuvantarea si ajutorul lui Dumnezeu asupra casei si a familiei lor, prin apa sfintita cu care-i stropesc.

Care sunt roadele si folosul acestei slujbe? Stiut sa fie ca prea bun obicei este si folositor de suflet sa se faca in biserici, in manastiri si in case, Sfintirea apei la toate zilele dintai ale lunii si a stropi pe oameni in manastiri si in chilii, asisderea si in casele mirenilor si toate ale lor. Aceasta apa sfintita pe care Duhul Sfant prin rugaciunile preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, precum insasi ectenia Sfintirii si rugaciunea marturisesc. Ca prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc si se iarta de pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si indreptata spre rugaciune se face; aduce dar paza, inmultirea castigului si indestulare; bolile goneste si da sanatate trupeasca si sufleteasca. Si mai in scurt sa zicem: toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvantare. Pentru aceasta dar, datori sunteti si voi, preotilor, sa va invatati enoriasii vostri ca sa o primeasca pe ea cu credinta, spre marele folos al lor" 562 (Molitfelnicul, Povatuirea din fruntea slujbei Aghiazmei mici, ed. 1984, p. 167).

Dar Sfintirea cea mare a apei cand se face? La Boboteaza, atat in ajun, cand se sfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele crestinilor, cantand troparul Botezului: "In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne...", cat si in insasi ziua Bobotezei, dupa Sfanta Liturghie, rand se sfinteste apa pe care o iau crestinii pe la casele lor pentru tot anul.

De ce se spune "Sfintirea cea mare a apei"? Pentru ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind Sfintita printr-o indoita chemare a Sf. Duh in cursul rugaciunii de sfintire, iar Sfintirea are loc in insasi ziua in care Mantuitorul a sfintit apele, botezandu-Se in Iordan. De aceea si slujba Aghiasmei mari este mai lunga si mai sarbatoreasca decat a Aghiasmei mici, iar cantarile si rugaciunile ei pomenesc si preaslavesc indeosebi Botezul Domnului in Iordan.

Ce putere are apa sfintita de la Boboteaza si cum o folosim? Aghiasma Mare, adica apa Sfintita de la Boboteaza, are, intr-o masura cu mult mai mare, puterea sfintitoare si tamaduitoare, precum si darurile minunate, pe care am spus ca le are Aghiasma mica. De aceea, ea se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramane tot asa de proaspata, de curata si placuta la gust ca si cand ar fi atunci scoasa din izvor. O parte din ea se pastreaza in biserica, intr-un vas anume, numit si aghiasmatar, si e folosita de preot la o multime de slujbe (ierurgii). Cu aceasta apa sfintita se stropesc persoanele si lucrurile care trebuie exorcizate, curatite sau sfintite. Se intrebuinteaza, de pilda: la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durerea de cap, la randuiala de curatire a fantanii spurcate, la binecuvantarea inceperii semanaturilor, la vasul cel spurcat, la Tarinele (holdele), viile si gradinile bantuite de lacuste si gandaci, la Sfintirea crucii si a troitei, a clopotului, a vaselor si vesmintelor bisericesti s.a.

Aghiasma Mare se foloseste de asemenea la Sfintirea bisericii si a antimiselor, a Sfantului Mir si a altora. Fiecare crestin sau fiecare casa trebuie sa ia din Aghiazma de la Boboteaza si sa o pastreze intr-un vas curat si la loc de cinste. Se gusta dintr-insa pe nemancate si cu multa cuviinta in zilele de ajunare si de post, sau in zilele de sarbatori mari, dupa ce venim de la biserica, mai ales cand nu ne impartasim. Se obisnuieste ca credinciosii sa bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile in sir, incepand din ajunul Bobotezei, pana la incheierea praznicului, adica pana la 13 ianuarie. Dupa aceea, ea se poate lua numai dupa Spovedanie. indeosebi cei opriti de la impartasire se pot mangaia luand aghiasma si apoi anafora. Cand ne impartasim, Aghiasma se ia dupa impartasire, fiind mai mica decat Sfanta impartasanie, iar cand luam numai anafora, Aghiasma se ia inainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.

Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. In caz de boala, putem, de asemenea, sa gustam din ea cu credinta. Caci apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si de primejdii.

 

Noutati

Produse biologice inovatoare introduse pe piata din Romania si Republica Moldova

18-03-2024 Eco / Bio

Produse biologice inovatoare introduse pe piata din Romania si Republica Moldova

Fermierii romani si moldoveni au pornit intr-o calatorie pentru a descoperi produse biologice inovatoare, prin participarea la evenimentul educativ organizat de compania internationala Corteva Agriscience de cercetare si dezvoltare in domeniul agricol, care introduce in 2024 aceste inovatii revolutionare in ambele tari. Peste 500 de fermieri si distribuitori din Romania si Republica Moldova s-au alaturat expertilor Corteva pentru a afla despre noile practici sustenabile, care isi au originile di... Mai multe>>

Energie Verde: fonduri nerambursabile de peste 800 mil. euro vor fi disponibile prin „Fondul pentru Modernizare”

12-02-2024 Energie regenerabila

Energie Verde: fonduri nerambursabile de peste 800 mil. euro vor fi disponibile prin „Fondul pentru Modernizare”

Fonduri nerambursabile de peste 800 milioane euro pentru investitii in proiecte de energie verde vor fi disponibile pe piata in urmatoarele saptamani, unde companiile vor putea creste eficienta energetica a fabricilor sau noi unitati de producere a energiei regenerabile vor putea fi instalate pe tot teritoriul tarii, arata datele REI, grup de companii specializate in atragerea de fonduri europene si ajutoare de stat, aflat in topul celor mai mari firme de consultanta de profil din Romania. Mai multe>>

Kilowat: 2024 - cel mai bun an pe piata sistemelor fotovoltaice. Romanii din mediul rural vor sa scape definitiv de facturile la energie

23-01-2024 Energie regenerabila

Kilowat: 2024 - cel mai bun an pe piata sistemelor fotovoltaice. Romanii din mediul rural vor sa scape definitiv de facturile la energie

Intr-un context economico-politic tot mai instabil, romanii, atat persoane fizice, cat si persoane juridice, resimt costurile din ce in ce mai mari la energie si se indreapta spre sistemele fotovoltaice, ce le-ar putea reduce aceste costuri de pana la 6 ori. Astfel, 2024 va fi cel mai bun an pentru piata de sisteme fotovoltaice, cu o cerere in crestere, in special din partea romanilor din mediul rural, si cu un interes ridicat pentru finantari din partea IMM-urilor, arata previziunile Kilowat, u... Mai multe>>

UniCredit Bank a finantat centrala fotovoltaica de la Sarmasag/Salaj cu 39,3 milioane de euro

09-01-2024 Energie regenerabila

UniCredit Bank a finantat centrala fotovoltaica de la Sarmasag/Salaj cu 39,3 milioane de euro

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes o tranzactie de finantare pe proiect, in valoare totala de 39,3 milioane de euro cu Comcris Energy SRL, o subsidiara a companiei de productie din surse regenerabile, Enery, cu sediul la Viena. Pachetul de finantare sustine dezvoltarea, constructia si exploatarea centralei fotovoltaice Sarmasag de 51,4 MW DC, situata in judetul Salaj. Mai multe>>

Viitorul Biocombustibilului in UE este in ceata

13-12-2023 Energie regenerabila

Viitorul Biocombustibilului in UE este in ceata

Directia in care se indreapta biocombustibilii este neclara si exista dificultati la fiecare pas, avertizeaza Curtea de Conturi Europeana intr-un raport publicat astazi. Lipsa unei viziuni pe termen lung a afectat siguranta investitiilor, iar problemele legate de durabilitate, concurenta pentru biomasa si costurile ridicate actioneaza drept constrangeri in introducerea in utilizare a biocombustibililor. Mai multe>>

XTB Romania: Presiunea politica pentru o tranzitie rapida la energia verde se confrunta cu un sector dominat de incertitudini

21-11-2023 Energie regenerabila

XTB Romania: Presiunea politica pentru o tranzitie rapida la energia verde se confrunta cu un sector dominat de incertitudini

Sectorul de energie verde este unul dintre cele mai populare subiecte ale ultimilor ani, iar aceasta tendinta este de asteptat sa persiste avand in vedere intentia globala de tranzitie catre politica emisiilor zero. Cu toate acestea, piata nu a inregistrat un avans constant si sigur. Potrivit lui Radu Puiu, analist financiar la XTB Romania, in ultimele luni, actiunile din domeniul energiei regenerabile au pierdut puternic teren, inregistrand o performanta semnificativ mai mica fata de companiile... Mai multe>>

BASF Innovation Hub: start-up-uri romanesti printre primele cinci solutii regionale selectate

21-11-2023 Protectia mediului

BASF Innovation Hub: start-up-uri romanesti printre primele cinci solutii regionale selectate

Start-up-urile romanesti 3D Printing Hub si Peelhy s-au calificat printre primele cinci solutii regionale ale competitiei pentru un viitor sustenabil, BASF Innovation Hub. Selectarea acestora in etapa regionala deschide posibilitatea de a participa la Marea finala pentru intreaga Europa Centrala si de Sud-Est. Start-up-ul Peelhy dezvolta un bio-sticker antimicrobian si biodegradabil pentru alimente proaspete si legume cu coaja comestibila, care scade nivelul acestora de contaminare. Mai multe>>

Proiectul BIOservicES va dezvolta practici imbunatatite de management al solului. Printre parteneri se numara si Romania

12-11-2023 Protectia mediului

Proiectul BIOservicES va dezvolta practici imbunatatite de management al solului. Printre parteneri se numara si Romania

Proiectul „BIOservicES - Crearea legaturilor intre biodiversitatea solului si serviciile si functiile ecosistemice in diferite utilizari ale solului: de la identificarea factorilor, presiunilor si rezilientei la schimbarile climatice pana la evaluarea economica a acestora”, condus de Universitatea Politehnica din Cartagena si coordonat de Raul Zornoza, profesor la aceeasi institutie, anunta debutul. Cu un buget de 7 milioane de euro obtinut prin programul Horizon Europe, proiectul va reuni 22 de... Mai multe>>

Cum sa alegi bateria solara potrivita in functie de destinatia ei de utilizare?

01-11-2023 Energie regenerabila

Cum sa alegi bateria solara potrivita in functie de destinatia ei de utilizare?

Poti instala o baterie solara in casa ta pentru a stoca energia produsa de panourile solare si pentru a o utiliza in timpul noptii sau in zilele innorate. Proprietarii de cladiri comerciale au posibilitatea sa foloseasca baterii solare pentru a economisi energie si a reduce costurile cu electricitatea. Astfel, bateriile pot fi amplasate pe acoperisuri, in parcari sau in spatii de depozitare. Agricultorii pot instala baterii solare pentru a alimenta pompe de apa, sisteme de irigatie si alte echip... Mai multe>>

Schimbarile climatice ii determina pe fermieri sa adopte practici sustenabile

20-10-2023 Protectia mediului

Schimbarile climatice ii determina pe fermieri sa adopte practici sustenabile

Schimbarile recente ale climei au motivat fermierii sa adopte practici sustenabile in scopul obtinerii unei productivitati pe termen lung. In 2023, fermierii romani persista in eforturile lor de a se alinia cu practici care sustin un sistem alimentar rezilient. Mai multe>>

Curs gratuit de agricultura sustenabila Agereco

12-10-2023 Protectia mediului

Curs gratuit de agricultura sustenabila Agereco

Esti agricultor si doresti sa imbunatatesti practicile de gestionare a terenului tau si sa contribui la un viitor mai sustenabil? Raspunsul este: cursul despre agricultura sustenabila si gestionarea terenului, finantat prin Programul Erasmus+. Condus de o echipa de experti in agricultura durabila, Cursul de agricultura sustenabila Agereco este conceput pentru a oferi agricultorilor cele mai recente tehnici si cele mai bune practici pentru gestionarea terenurilor, intr-un mod prietenos cu me... Mai multe>>