Agroturism

Agrement cultural sportiv in perioada interbelica

In perioada 1921-1944, in cele doua comune (Pecica si Rovine), a avut loc o vie activitate de agrement cultural sportiv.

 





Astfel, tinerii participau la coruri, serbari, sezatori, baluri (de ex. balul strugurilor) faceau plimbari lungi prin comuna mare, in Padurita, la meciurile de fotbal.

 

In timpul razboiului, se facea munca de folos obstesc, culegeau plante medicinale, iar in timpul anului scolar fetele tricotau manusi si ciorapi din lana, pentru ostasi.

 

Ca activitate sportiva, se juca ping-pong la scoala Mustra si in Padurita precum si tenis de camp pe cele patru arene de tenis (una in promenadul romanesc si trei in Padurita). Tinerii aveau ca instructor de tenis si patinaj, pe D-l Beny, care ii indemna dimineaţa, la ora sase, sa fie pe arena de tenis, pana la ora zece vara, apoi dupa masa de la ora 16-18, cand veneau jucatorii in varsta iar tineretul elibera arena. Acestia patinau iarna pe bratul mort al Muresului. Pe langă instructor, aveau si un ingrijitor al arenei, care uda si matura gheata si fixa patinele, cu cheie, copiilor mai mici. Conceptia era sa incepi cat mai devreme sa faci sport.

 

Pe drumul Nadlacului, erau niste coline cu vii, unde se cultivau struguri Othelo de catre unii proprietari de vii. Dar nici calaritul nu era omis. Baietii fermierilor posesori de cai si cate o fetita mai curajoasa, calareau mereu pe nisipul lasat de apa Muresului, prin retragerea sa. Educatia, eticheta cerea sa-ti ingrijesti calul si sa-ti cureti bicicleta proprie.

 

In general tinerii au avut veri cu program plin de plimbari, sport, activitati culturale si cinematograf saptamanal. La baluri, fetele aveau voie sa mearga dupa implinirea varstei de 16 ani. Conceptia era ca frecventarea prematura a balurilor, o fac pe fata sa fie mai repede considerata matura.

 

Muresul era si un mijloc de agrement. Prilejuia posibilitatea de a face baie, mai exista si un strand cu multe cabine, o bodega amenajata, mese, scaune, dusuri, doua bazine pentru inot unde invatau copiii sa inoate sau se scaldau neinotatorii. Marginile bazinelor erau astfel construite incat curgea apa raului printre scandurile lui, ajutand autopurificarea.

 

Muresul mai era si ideal loc pentru pescuitul sportiv ca activitate de agrement .

 

Lunca Muresului a reprezentat intotdeauna un ecosistem valoros prin padurile riverane, prin insulele populate cu pasari cu picioroange (berze, starci albii si cenusii), prin animalele de vanat, prin balta cu nuferi, aflate in padurea Bezdinului. In aceasta perioada exista, in cele doua comune, o asociatie de vanatoare din care faceau parte cateva domnisoare.

 

 

Autor: prof. Ban Adalbert

(1947-2011)

 

 

Noutati

KUBO aduce în România, serele Ultra-Clima®, pentru reziliență și sustenabilitate în producția horticolă.

23-10-2025 Stiri agricole

KUBO aduce în România, serele Ultra-Clima®, pentru reziliență și sustenabilitate în producția horticolă.

Compania va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra 2025. KUBO Group, cu aproape 80 de ani de experiență în dezvoltarea de soluții horticole pentru fermieri din întreaga lume, va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra, un eveniment organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București, în data de 30 octombrie 2025, la Romexpo. Mai multe>>

Truck1 devine partener media al INDAGRA 2025 pentru a conecta sectorul agricol

23-10-2025 Stiri agricole

Truck1 devine partener media al INDAGRA 2025 pentru a conecta sectorul agricol

Truck1 s-a alăturat ca partener media oficial al INDAGRA 2025. Fosta expoziție agricolă de top va avea loc la București, România, în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie 2025. Evenimentul este organizat de ROMEXPO în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României. Mai multe>>

eJobs - Topul județelor cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați

23-10-2025 Stiri agricole

eJobs - Topul județelor cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați

București, Iași, Cluj, Brașov, Ilfov și Prahova sunt județele cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați Mai multe>>

Înscrierile în programul de gimnaziu "Prepararea Sustenabilă a Hranei" s-au încheiat Inbox

23-10-2025 Stiri agricole

 Înscrierile în programul de gimnaziu "Prepararea Sustenabilă a Hranei" s-au încheiat Inbox

Fundația WorldSkills România anunță încheierea perioadei de înscrieri pentru programul educațional „Prepararea sustenabilă a hranei” pentru gimnaziu. 450 de profesori din toată țara, alături de peste 25000 de elevi, s-au alăturat acestei inițiative care oferă elevilor competențe practice despre alimentație sănătoasă și responsabilitate față de mediu. Mai multe>>

Fliegl la expoziția AGRITECHNICA – inovații pe care le poți atinge

22-10-2025 Stiri agricole

Fliegl la expoziția AGRITECHNICA – inovații pe care le poți atinge

Cu mult timp înainte de deschiderea târgului, toate halele sunt deja complet rezervate: aproximativ 2.700 de expozanți din peste 50 de țări își vor prezenta cele mai noi utilaje și echipamente la AGRITECHNICA, cel mai important târg internațional dedicat tehnologiei agricole.Fliegl Trailer va fi, de asemenea, prezentă la târgul de la Hanovra, Germania cu trei vehicule expuse (Hala 04, Stand A44), deoarece tractoarele, combinele, echipamentele și roboții agricoli trebuie, la rândul lor, transport... Mai multe>>

FieldBee lansează două inovații majore pentru agricultura digitală modernă

22-10-2025 Stiri agricole

FieldBee lansează două inovații majore pentru agricultura digitală modernă

Compania FieldBee, lider în soluții de ghidare și automatizare agricolă, anunță lansarea a două tehnologii revoluționare dedicate fermierilor care își doresc o agricultură mai precisă, conectată și sustenabilă: myFieldBee și FieldBee Vision. Mai multe>>

Forum de Bun si Bine

22-10-2025 Stiri agricole

Forum de Bun si Bine

ACASĂ, cel mai mare proiect de revitalizare a satului românesc Palatul Parlamentului din București a găzduit a doua ediție a Forumului de Bun și Bine, un eveniment organizat de Profi, care caută să contribuie la prosperitatea României, reunind reprezentanți ai mediului de afaceri, autorități publice, producători locali și organizații non-guvernamentale. Ediția din acest an a propus un proiect fără precedent pentru dezvoltarea rurală prin parteneriat public-privat. Mai multe>>

Un nou raport avertizează liderii mondiali – solul sănătos este esențial pentru a supraviețui colapsului climatic

22-10-2025 Stiri agricole

Un nou raport avertizează liderii mondiali – solul sănătos este esențial pentru a supraviețui colapsului climatic

Un nou raport semnificativ publicat pe 21 octombrie de Salvează Solul avertizează că guvernele ignoră cea mai puternică și accesibilă formă de asigurare climatică aflată deja sub picioarele noastre: solul sănătos și viu Intitulat “Solul: Soluția ascunsă pentru adaptarea la schimbările climatice”,  Mai multe>>

Bilete gratuite disponibile pentru expoziția AGRITEHNICA 2025 !

22-10-2025 Targuri si expozitii

Bilete gratuite disponibile pentru expoziția AGRITEHNICA 2025 !

CEA MAI MARE EXPOZIŢIE DE TEHNICĂ AGRICOLĂ DIN LUMEAsigură-ți biletul gratuit și fii parte din evenimentul care modelează viitorul industriei agricole! Mai multe>>

Patria Credit și Patria Bank oferă ZERO comision de acordare pentru orice credit acordat între 20 și 24 octombrie, dedicat micilor antreprenori.

21-10-2025 Stiri agricole

Patria Credit și Patria Bank oferă ZERO comision de acordare pentru orice credit acordat între 20 și 24 octombrie, dedicat micilor antreprenori.

Patria Bank și Patria Credit marchează Ziua Europeană a Microfinanțării printr-o campanie dedicată susținerii micilor antreprenori și fermieri din mediul urban mic și rural. În perioada 20–24 octombrie 2025, toate cererile de finanțare depuse la Patria Credit IFN și la Divizia de Microfinanțare a Patria Bank beneficiază de ZERO comision de acordare. Mai multe>>

STUDIU| 1 din 2 antreprenori români se concentrează către diversificare, ca principală metodă de a merge înainte cu afacerile şi îşi prioritizează bugetele de marketing

21-10-2025 Stiri agricole

STUDIU| 1 din 2 antreprenori români se concentrează către diversificare, ca principală metodă de a merge înainte cu afacerile şi îşi prioritizează bugetele de marketing

Antreprenorii vor digitalizare şi integrare – suport în timp real Raportarea Financiară la Antreprenori, ed. a-VI-a Astăzi, companiile româneşti traversează o perioadă de transformare semnificativă din punct de vedere fiscal dar şi operaţional, conduse şi de nevoia acerbă de a creşte eficienţa, de a îmbunătăţi experienţele cu clienţii şi de a-şi întări rezilienţa. Procesul de transformare este unul complex în sine, iar factori precum digitalizarea şi integrarea datelor în timp real fac diferen... Mai multe>>