Tarfin, liderul regional în domeniul finanțărilor în agricultură, continuă să aducă soluții inovative pentru fermierii din toate colțurile țării, asigurându-se că aceștia au acces la finanțare rapidă, flexibilă și digitală.
În acest sezon, compania își reafirmă angajamentul de a sprijini fermierii din România și de a asigura sustenabilitatea producției agricole. .
APIA informează că începând din data de 24 iulie 2024 eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA, respectiv pentru: PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte; PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită; PD-23 Sprijin cuplat pentru venit –bivolițe de lapte; PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine.
Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara locală a Grupului Intesa Sanpaolo, continuă să sprijine dezvoltarea agriculturii sustenabile în România, acordând recent un credit de capital de lucru în valoare de 1,35 milioane RON companiei Ultragreens. Finanțarea este acordata pe o periodă de 36 de luni și este garantată prin Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), în cadrul programului IMM Plus.
Incepand cu aceasta luna, Patria Bank ofera in parteneriat cu Agrii solutii pentru fermierii care au nevoie de finantare pentru achizitia de inputuri agricole si obtinerea unor recolte bogate si profitabile. Prin acest parteneriat, Patria Bank si Agrii isi propun ca impreuna sa faciliteze fermierilor accesul la solutii de finantare care sa le sustina dezvoltarea sustenabila si durabila.
First Bank este alaturi de fermierii romani, cu cea mai facila modalitate de finantare: credite punte in baza adeverintei APIA, rapid si cu inscriere online!
Forumul Agricultorilor si Procesatorilor Profesionisti din Romania (Forumul APPR), structura federativa a fermierilor si procesatorilor agricoli din Romania, considera ca o serie dintre masurile anuntate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale ca solutii la criza din agricultura nu pot fi puse in practica sau necesita imbunatatiri majore, dupa cum se arata in cele ce urmeaza:
In sedinta Guvernului din 08 februarie 2024 a fost adoptata Ordonanta de urgenta privind aprobarea schemei de ajutor de stat Creditul Fermierului, prin care MADR acorda un ajutor de stat, sub forma de grant, care acopera componenta de dobanda, reprezentand partea de ROBOR la 3 luni, acordata pe o perioada de maximum 60 luni, fara a depasi cuantumul nominal stabilit prin acordul de finantare, dar nu mai mult de echivalentul in lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar.
Ieri a fost adoptata Ordonanta de urgenta destinata producatorilor agricoli si a celor din industria alimentara, prin care se acorda dreptul acestor debitori de a solicita creditorilor de tipul institutii de credit sau institutii financiare nebancare, suspendarea obligatiei de plata a creantelor restante acumulate, precum si a ratelor scadente aferente imprumuturilor, reprezentand rate de capital, dobanzi si comisioane rezultate din contractele de credit, respectiv leasing, care au fost obtinute pentru activitati din agricultura si industrie alimentara.
Ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Florin Ionut Barbu, a avut astazi, 15 ianuarie 2024, o intalnire de lucru cu reprezentantii asociatiilor de fermieri din sectorul vegetal. Conducerea formelor asociative a expus principalele probleme cu care membrii acestora se confrunta in activitatea desfasurata: plata subventiilor APIA si rambursarea de TVA, acordarea creditelor subventionate pentru agricultura, concurenta cerealelor ieftine din Ucraina, schimbarile climatice.
AGRO IFN SA, instrumentul de finantare pentru sectorul agricol lansat de ROCA Agri RDF, holdingul de agricultura din cadrul ROCA Investments, a primit avizul Bancii Nationale a Romaniei (BNR). In primele doua saptamani de cand a devenit operational, AGRO IFN SA a oferit deja primele sale imprumuturi pentru sustinerea afacerilor din sectorul agricol romanesc.
Tarfin, agri-fintech-ul regional specializat in furnizarea de solutii avansate de finantare pentru sectorul agricol prin intermediul platformei sale digitale, face un nou pas in strategia de sustinere a fermierilor mici si mijlocii din Romania. Compania anunta incheierea unui nou parteneriat cu Symbiotics Investments, cea mai importanta platforma elvetiana de acces pentru investitii de impact, dedicata pietelor private din economiile emergente si de frontiera.
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) si Patria Credit IFN SA au semnat un acord de imprumut in valoare de 10 milioane EUR, sustinut de programul de garantare InvestEU, pentru a promova micii fermieri si intreprinderile rurale, care se confrunta adesea cu un acces limitat la servicii financiare facand parte din comunitati insuficient deservite financiar in Romania. Programul de finantare, a carui valoare se ridica la 20 de milioane de euro, implica o contributie de 50% din partea Patria Credit si 50% din partea CEB. Componenta sa de digitalizare va accelera transformarea Patria Credit IFN SA pentru a facilita accesul la finantare.
Tarfin, agri-fintech-ul regional specializat in furnizarea de solutii avansate pentru sectorul agricol prin intermediul platformei sale digitale, anunta consolidarea pozitiei pe piata locala. Compania a inrolat peste 200 de distribuitori in platforma online in cel de-al doilea an de activitate pe piata din Romania, demonstrand dezvoltarea constanta a acesteia in industrie.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a demarat eliberarea de adeverinte pentru solicitantii schemei de ajutor de stat reglementata de OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor aferenta perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2023, care intentioneaza sa acceseze credite in vederea finantarii activitatilor curente, de la institutiile bancare si nebancare ce au incheiat conventii cu APIA.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale creste valoarea creditelor pe care fermierii le pot accesa in conditii avantajoase, in baza adeverintelor emise de APIA. Astfel, in baza OUG 43/2013, Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) poate acorda garantii in favoarea institutiilor finantatoare cu care are incheiate Conventii de lucru, pentru garantarea creditelor fermierilor a caror valoare se ridica la „DE CINCI ORI SUBVENTIA”.
ProCredit Bank finanteaza Grupul Agro Nevada Tim cu 1,8 milioane de EURO pentru achizitia de utilaje agricole noi, prin Programul „AGRI” de cofinantare a IMM-urilor in parteneriat cu Fondul European de Investitii. Imprumutul are ca destinatie achizitia de tractoare, semanatori, discuri si accesorii noi. Astfel, prin aceasta investitie, Grupul Agro Nevada Tim continua eforturile de a investi in utilaje performante si inteligente, precum si in integrarea celor mai avansate tehnologii in activitatea pe care o desfasoara. In prezent Grupul Agro Nevada Tim lucreaza peste 16.000 ha de teren agricol.
ROCA Agri RDF, holdingul de agricultura lansat de ROCA Investments, isi continua viziunea pe termen lung si strategia de dezvoltare sustenabila, venind in sprijinul fermierilor prin pregatirea pentru lansare a unei Institutii Financiare Nebancare (IFN), ce va deservi finantarea sectorului agricol, dupa parcurgerea procesului de autorizare de catre Banca Nationala Romana (BNR).
Pretul ridicat si lipsa timpului necesar pentru strangerea unei sume de care este nevoie sunt principalele impedimente cu care se confrunta multi fermieri care vor sa-si achizitioneze utilaje agricole.
Ameropa este o companie din domeniul Agribusiness cu sediul in Elvetia, infiintata in 1948, cu operatiuni globale care acopera intregul lant de aprovizionare, de la productie la logistica si de la comercializare la distributie. Raiffeisen Bank Romania si Banca Comerciala Romana (BCR) au finalizat cu succes semnarea unei facilitati sindicalizate in valoare de 550 milioane de euro, in calitate de Coordonatori si Aranjori Principali sustinand activitatea curenta a grupului Ameropa.
Fondul European de Investitii (FEI) a semnat un acord de imprumut subordonat in valoare de 15 milioane lei (3 milioane EUR) cu Patria Credit IFN, parte a grupului Patria Bank, intr-o tranzactie sustinuta de InvestEU, instrumentul de finantare menit sa genereze investitii suplimentare in valoare de peste 372 de miliarde EUR pana in 2027, in sprijinul prioritatilor politice ale Uniunii Europene. Operatiunea va permite Patria Credit sa isi extinda in continuare operatiunile, in ceea ce priveste numarul de clienti si dimensiunea portofoliului, in special in domeniul microfermelor cu acces limitat la credite traditionale.
NATUREVO – furnizor national de inputuri pentru agricultura, anunta, in parteneriat cu Patria Bank, lansarea Cardului AgroPatriot, un instrument bancar care ofera fermierilor posibilitatea de a accesa rapid resurse financiare intr-un mod convenabil si accesibil. AgroPatriot vine cu o dobanda FIXA de doar 1% pe luna, pentru a sprijini parteneriatele perene pe care compania le-a dezvoltat in cei aproape 25 de ani de activitate pe piata din Romania.
APIA informeaza ca incepand de astazi, 03.05.2023, elibereaza adeverinte pentru beneficiarii unor masuri si interventii de sprijin implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de baza pentru venit in scopul sustenabilitatii (BISS); Sprijin redistributiv complementar pentru venit in scopul sustenabilitatii (CRISS); Masura 10 – Agro-mediu si clima; Masura 11 – Agricultura ecologica; Masura 13 – Plati pentru zone care se confrunta cu constrangeri naturale sau cu alte constrangeri specifice; DR - 10 – Zone afectate de constrangeri naturale semnificative.
Tarfin, liderul regional al finantarilor in agricultura, lanseaza un nou produs financiar conceput sa raspunda nevoilor micilor producatori agricoli care nu au statut de persoana juridica. Intr-o perioada de mai putin de un an, compania a reusit sa obtina increderea a peste 150 de distribuitori de inputuri agricole, oferind solutii financiare cu impact asupra a peste 39.000 de hectare de teren agricol.
Patria Credit IFN SA, institutie financiara nebancara parte a Patria Bank Group, a inregistrat in 2022 un profit net de 1,55 milioane de euro si a raportat o crestere a portofoliului cu +22%, la o valoare de 32,5 milioane de euro. Printre institutiile financiare bancare locale, Patria Credit este cel mai mare finantator al fermelor mici, sub 10 ha, din mediul rural, peste 74% dintre micro creditele acordate fiind oferite cu garantie europeana, prin parteneriatul strategic cu Fondul European de Investitii si programele EaSI si InvestEU.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca incepand cu 28 martie 2023 elibereaza adeverinte pentru beneficiarii DR 06 - Bunastarea animalelor, care intentioneaza sa acceseze credite in vederea finantarii activitatilor curente, de la institutiile bancare si nebancare ce au incheiat conventii cu APIA, pentru anul de angajament 2023.
UniCredit Consumer Financing anunta un nou parteneriat cu Autovit.ro - cea mai mare platforma online de anunturi auto, oferind clientilor posibilitatea de a accesa solutii de finantare a masinilor noi si second hand.
REDI ECONOMIC DEVELOPMENT SA si Patria Credit IFN S.A. anunta semnarea unui parteneriat local unic pentru finantarea si incluziunea antreprenorilor romi, cu precadere agricultori, din micile comunitati rurale din tara. Prin intermediul acestui parteneriat, vor fi finantate afacerile gestionate de cetateni de etnie roma si afacerile locale care angajeaza muncitori de etnie roma, prin intermediul programului dedicat, „Microfinantarea nu are etnie”.
Patria Credit IFN SA, institutie financiara nebancara parte a Patria Bank Group, anunta semnarea unui nou acord de garantare cu Fondul European de Investitii (FEI), intr-un plafon de 205 milioane de lei, care va asigura finantari ale micilor afaceri in valoare de peste 256 milioane de lei. Acordul este parte din noul program EUInvest, care reuneste sub un singur acoperis multitudinea de instrumente financiare ale Uniunii Europene disponibile in prezent pentru a sprijini investitiile in UE, si o continuare a EaSI (European Union Programme for Employment and Social Innovation).
Din dorinta de a oferi fermierilor romani cele mai eficiente instrumente pentru sustinerea financiara a activitatilor agricole, Agricover a lansat primul card de business destinat exclusiv acestei categorii profesionale. Este vorba de cardul FERMIER, devenit disponibil din luna februarie a anului 2022 pentru toti fermierii din Romania. La mai putin de un an de la momentul lansarii, semnalele primite din randul fermierilor sunt pozitive, iar numarul celor care solicita sa devina posesori ai unui card FERMIER este in continua crestere.
Tarfin, liderul regional din sectorul finantarii agricole (agri-fintech), a atins pragul de 100 de distribuitori pe piata din Romania. Compania de origine turca a bifat acest numar in primul an de activitate pe piata locala. Rapiditatea expansiuni sale se traduce si printr-o reasigurare a angajamentului de a sprijini fermierii romani si distribuitorii de inputuri.
PCF Investment Banking anunta finalizarea procesului de structurare, negociere si implementare a primei tranzactii importante de reconversie valutara integrala din Romania pentru finantarea sindicalizata a companiei Rodbun. Cele 340 milioane de lei din creditul initial au fost convertite in 70 milioane de euro, reducand semnificativ impactul cresterii accelerate a ROBOR asupra costului finantarii. Datorita acestei tranzactii, grupul va economisi anual peste 6 milioane de euro, capital ce poate fi reinvestit in activitatea curenta a organizatiei.
UniCredit Bank a primit din partea Ministerului Finantelor alocarile de plafoane de garantare a creditelor pentru intreprinderile eligibile din cadrul programului IMM Invest Plus. Componentele programului IMM Invest Plus 2022 sunt: IMM INVEST Romania; AGRO IMM Invest; RURAL Invest; GARANT Construct; IMM Prod; INNOVATION.
Peste noua din zece clienti ai Patria Credit IFN au investit sumele imprumutate de la aceasta institutie financiara nebancara pentru a-si dezvolta mica lor afacere, arata studiul „Impactul socio-economic al microfinantarii oferite de Patria Credit IFN SA in comunitatile rurale si in urbanul mic”, realizat de Fundatia Patria Credit, cu finantarea Patria Credit IFN SA si a Fondului European pentru Europa de Sud-Est (EFSE).
In data de 30 septembrie 2022, ministrul Petre Daea i-a invitat la o intalnire de lucru pe reprezentantii bancilor comerciale. Scopul intalnirii a vizat identificarea solutiilor optime pentru implementarea schemelor de sprijin din fonduri europene odata cu adoptarea cadrului legal privind ajutoarele de stat Agro IMM Invest si Rural Invest, finantarea din fonduri externe nerambursabile in domeniul eficientei energetice si implementarea Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.
Guvernul Romaniei, prin Ministerul Finantelor a lansat programul IMM INVEST PLUS cu componentele IMM INVEST ROMANIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION si RURAL INVEST, constand in ajutoare de stat acordate sub forma de garantii pentru imprumuturi si granturi. Beneficiarii eligibili ai programului IMM INVEST PLUS se pot inscrie in program accesand portalul www.imminvest.ro, incepand cu data de 15 septembrie, ora 10.
Avand in vedere prevederile art. 9, litera g) din OUG 61/2022 potrivit caruia “beneficiarul ajutorului de stat depune un raport de progres privind cheltuielile efectuate, impreuna cu documentele justificative care au stat la baza efectuarii cheltuielilor, in platforma IMM Recover, in termen de 90 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat in contul bancar al acestuia. Nedepunerea raportului de progres in termenul solicitat sau depunerea acestuia cu informatii lipsa ori necompletarea acestuia cu informatii/documente solicitate da dreptul AM-POC/MADR/APIA sa initieze demersurile legale pentru recuperarea sprijinului financiar acordat sub forma de microgrant, …}”,
Instant Factoring, fintech-ul romanesc de micro-finantare a companiilor mici si mijlocii, lanseaza un studiu cu privire la provocarile intampinate de industria wholesale & distribution post-pandemie si, in acelasi timp, arata efectele aparute in urma conflictului politico-militar din Ucraina. Antreprenorii romani intervievati de Instant Factoring se plang de cresterea masiva a termenelor de plata si de criza lanturilor de aprovizionare ce afecteaza intreaga economie a tarii. Pentru a face fata acestor provocari, antreprenorii au apelat la factoring, o solutie care ii ajuta pe acestia sa-si continue activitatea.
Ministrul agriculturii, Petre Daea, a avut o intalnire de lucru cu reprezentantii fondurilor de garantare si ai CEC Bank, pentru a veni in sprijinul fermierilor din sectorul zootehnic. Cu aceasta ocazie s-au convenit acordarea de credite beneficiarilor ANTZ si/sau SCZ pe baza Adeverintei APIA, precum si acordarea de credite pentru constituirea stocurilor de materii prime furajere.
La initiativa Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, din data de 22 iulie 2022, a devenit operational un nou produs de garantare ce vine in sprijinul fermierilor, Programul "DE TREI ORI SUBVENTIA", realizat in parteneriat cu CEC Bank si cu Fondul de Garantare a Creditului Rural.
Tarfin, fintechul agricol turcesc lansat in Romania in aprilie anul acesta, obtine autorizarea Bancii Nationale Romane. Prin parteneriatele cu distribuitorii de inputuri agricole de toate dimensiunile, de la fitofarmacii la distribuitori nationali, Tarfin ajuta fermierii sa achizitioneze inputurile de care au nevoie cu optiunea de a plati dupa recolta.
OTP Bank Romania este una dintre institutiile financiare partenere care se alatura programului de sustinere a IMM-urilor din domeniul agroalimentar prin alocarea microgranturilor si granturilor pentru capital de lucru. Programul, demarat de Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene impreuna cu Ministerul Antreprenoriatului si Turismului si cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, face parte din pachetul de masuri „Sprijin pentru Romania”.
Agricover, liderul pietei de agribusiness din Romania, a incheiat anul 2021 cu rezultate remarcabile care vin sa demonstreze inca o data rezilienta modelului sau de afaceri, pe baza caruia au crescut veniturile si performanta financiara ale Grupului, consolidand cota sa de piata.
OTP Bank Romania se alatura Programului IMM Prod, sustinand astfel activ industrializarea economiei prin asigurarea lichiditatilor si finantarea investitiilor realizate de catre intreprinderile mici si mijlocii. Programul IMM INVEST ROMANIA este destinat sustinerii mediului antreprenorial, facilitand accesul IMM-urilor la finantare. In cadrul acestuia, Subprogramul AGRO IMM INVEST este dedicat intreprinderilor mici si mijlocii si intreprinderile mici cu capitalizare de piata medie din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii si sectorului alimentar.
Tarfin, liderul regional din domeniul finantarilor in agricultura (agri-fintech) anunta intrarea pe piata din Romania. Start-up-ul de origine turca vine in sprijinul fermierilor romani si al distribuitorilor de inputuri agricole, combinand canalele de distributie traditionale cu tehnologia si resursele financiare. Compania isi propune sa reduca costurile productiei agricole, oferind solutii de finantare rapide, avantajoase si transparente, prin distribuitorii parteneri.
ING Bank Romania participa si in acest an in programul IMM Invest, prin care intreprinderile mici si mijlocii pot accesa credite garantate de stat, pentru investitii sau capital de lucru. Totodata, ING s-a alaturat si subprogramului Agro IMM Invest, pentru a sustine fermierii si intreprinderile care isi desfasoara activitatea in sectorul agro-alimentar. Pentru IMM Invest si Agro IMM Invest, ING are alocat in prima jumatate a anului un plafon de 750 milioane de lei.
UniCredit Bank a primit din partea Ministerului Finantelor o alocare de 1,26 miliarde de lei aferenta plafonului de garantare a creditelor pentru intreprinderile mici si mijlocii si intreprinderile mici cu capitalizare de piata medie prin programul IMM Invest Romania si sub-programul AGRO IMM Invest, editia 2022. Prin participarea pentru al treilea an consecutiv la acest program, UniCredit Bank ofera sprijin unei game largi de companii romanesti printr-un mix optim intre fondurile proprii si garantiile de stat pentru a finanta economia reala si cresterea gradului de rezilienta a acesteia in contextul acual.
Agricover Credit – principalul finantator din sectorul agricol a dezvoltat primul card de credit care raspunde nevoilor de finantare ale fermierilor.
De la operationalizarea Programului IMM INVEST ROMANIA si a subprogramului AGRO INVEST, prin adoptarea de catre Guvernul Romaniei a HG nr. 206/14.02.2022, folosirea instrumentelor financiare de tipul garantiilor de stat aferente Programelor IMM Invest si Agro IMM Invest, se dovedesc a fi cele mai de succes masuri de sustinere a mediului antreprenorial in perioade de criza.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca incepand de astazi, 16.03.2022 elibereaza adeverinte pentru beneficiarii schemelor de plati directe (schema de plata unica pe suprafata (SAPS), plata redistributiva, plata pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu) si pentru beneficiarii masurilor de mediu si clima (Masura 10 – agromediu si clima, Masura 11 – agricultura ecologica, Masura 13 plati pentru zone care se confrunta cu constrangeri naturale).
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) demareaza, de astazi, 7 martie 2022, eliberarea de adeverinte pentru beneficiarii Masurii 14 – Bunastarea animalelor, care intentioneaza sa acceseze credite in vederea finantarii activitatilor curente, de la institutiile bancare si nebancare ce au incheiat conventii cu APIA, pentru anul de angajament 2022.
OTP Bank Romania anunta semnarea conventiei cu Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), prin care pune la dispozitia fermierilor din sectorul cresterii animalelor o noua facilitate de finantare de pana la 90% din valoarea subventiei.
Patria Bank, banca locala cunoscuta pentru expertiza sa in finantarea din domeniul agro, pune la dispozitia fermierilor care vor sa cumpere terenuri agricole un produs de finantare flexibil si cu durata mare de rambursare. Oferta Patria Bank vine intr-o perioada in care preturile terenurilor agricole sunt in crestere. Potrivit Eurostat, pretul mediu al unui hectar de teren agricol din Romania a ajuns la 7.163 euro in 2020, in crestere cu circa 34% fata de pretul mediu al anului anterior.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) demareaza, de astazi, 16 februarie 2022, eliberarea de adeverinte pentru solicitantii schemei de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor pentru anul 2022. Actiunea se realizeaza in conformitate cu Hotararea nr.207/14.02.2022 pentru completarea art.19 din Hotararea Guvernului nr.1179/2014, privind instituirea unei scheme de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor, publicata in Monitorul Oficial nr.152/15.02.2022.
Editia 2022 a Programului IMM Invest poate demara in acest moment ca urmare a publicarii in Monitorul Oficial a Hotararii de Guvern nr.206/14.02.2022 prin care Guvernul Romaniei a aprobat continuarea programului IMM INVEST ROMANIA si a subprogramului AGRO IMM INVEST, cu alocarea plafoanelor de garantare pentru anul 2022 pe fiecare program.
Din experienta implementarii primei editii a Subprogramului Agro IMM INVEST, cunoastem destul de bine ceea ce doresc sa stie potentialii nostri beneficiari inainte de a se inscrie in program. De aceea FNGCIMM - Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii SA-IFN a realizat un ghid cu informatii si sfaturi utile, pentru a veni in intampinarea celor care doresc sa acceseze aceasta schema de garantare ce ofera garantii de pana la 90% din valoarea creditului acordat, granturi de 10% si costuri de finantare subventionate.
ING Bank Romania a acordat a doua facilitate de credit de 10 milioane de lei (2 milioane de euro) pentru compania Agrinvest Credit IFN, specializata in finantarea sectorului agricol romanesc. Astfel, valoarea creditelor contractate de Agrinvest Credit IFN de la ING Bank a ajuns la 20 milioane de lei, dupa ce compania a mai obtinut un imprumut in luna aprilie 2021. Fondurile obtinute vor fi utilizate pentru a sustine dezvoltarea afacerilor fermierilor mici si mijlocii de pe plan local.
In data de 27.01.2022 a avut loc evenimentul de lansare in dezbatere publica a noilor programe guvernamentale cu garantii de stat, ce vor fi implementate in anul 2022 de catre FNGCIMM: IMM PROD, RURAL INVEST, GARANT CONSTRUCT si INNOVATION. De asemenea, a fost majorat plafonul AGRO IMM INVEST.
Pe parcursul anului 2021 se vorbea despre o crestere considerabila a volumului de consum din Romania. Totodata, efectiv era destul de dificil de masurat acest lucru intr-un mod preliminar. In acest sens, un lucru care confirma cresterea volumului de consum ar fi si cresterea volumului de credite de consum contractate de catre consumatorii din Romania.
UniCredit Bank a primit din partea Ministerului Finantelor o suplimentare de 464 milioane de lei a plafonului existent de garantare a creditelor pentru intreprinderile mici si mijlocii si intreprinderile mici cu capitalizare de piata medie prin programul IMM Invest Romania, editia 2021. Printre sectoarele care au primit finantare in cadrul progrmului se numara: comert (46%), produse si servicii de consum (18%), constructii (10%), transport si depozitare (8%), agricultura, silvicultura si pescuit (7%), precum si companii ce isi deruleaza activitatile in sectoarele sanatate si IT.
Patria Credit IFN, membra a Grupului Patria Bank, institutie dedicata microfinantarii producatorilor agricoli si micilor afaceri din mediul rural, se alatura si anul acesta initiativei European Microfinance Network si celebreaza alaturi de alte 20 de institutii si parteneri europeni Ziua Europeana a Microfinantarii. Raluca Andreica, Patria Credit IFN: Celebrarea Zilei Microfinantarii este cu atat mai importanta astazi cand excluziunea sociala in Romania a atins 35.8%.
29-04-2025 Stiri agricole
Cel mai recent raport de progres al Corteva Agriscience privind obiectivele sale de sustenabilitate evidențiază modul în care progresele în inovație și tehnologie determină o productivitate mai mare pentru fermieri, protejând în același timp resursele noastre naturale. Mai multe>>
28-04-2025 APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează publicul larg cu privire la cele mai importante activități desfășurate în această perioadă:- primirea Cererilor de plată în cadrul Campaniei 2025 până la data de 30 mai;- eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții gestionate în cadrul Campaniei 2025, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), Mai multe>>
25-04-2025 Stiri agricole
Ghidul oficial al programului „Rabla pentru Tractoare”, publicat recent în Monitorul Oficial, a stârnit controverse majore după ce autoritățile au modificat în mod esențial și netransparent definiția eligibilă a „tractorului”, excluzând din program tocmai subcategoriile T1a, T1b, T2a, T2b, T3a și T3b — adică exact acele vehicule care, potrivit legislației europene, sunt tractoare agricole sau forestiere, mai accesibile pentru fermierii români mici și mijlocii. Mai multe>>
25-04-2025 APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 17 aprilie 2025, efectuează plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile. Mai multe>>
25-04-2025 APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS), Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Mai multe>>
25-04-2025 Stiri agricole
Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a adoptat astăzi, cu o majoritate de 23 voturi pentru, raportul referitor la viitorul buget al UE post-2027. Raportul, coordonat de eurodeputații Carla Tavares (S&D, Portugalia) și Siegfried Mureșan (PPE, România), respinge modelul „un plan național per stat membru” propus de Comisia Europeană și reafirmă necesitatea unei abordări echilibrate, flexibile și real adaptate nevoilor statelor membre. Mai multe>>
24-04-2025 Stiri agricole
Author: Andre Negreiros, Liderul Unității Comerciale Europa Centrală și de Est, Corteva Agriscience Natura este ingenioasă, găsind mereu noi și mai bune modalități de a răspunde celor mai mari provocări. Pretutindeni în jurul nostru există exemple prin care natura oferă un avantaj – ajutând plantele să devină mai rezistente, insectele mai adaptabile, iar solurile mai sănătoase. Mai multe>>
18-04-2025 Siguranta alimentara
InfoCons Protecția Consumatorilor a realizat un studiu pe baza informațiilor ce se regăsesc pe etichetele produselor tip cozonac cu diverse umpluturi identificate pe piața din România pentru Sărbătorile de Paște 2025 .În total InfoCons Protecția Consumatorilor a analizat 23 de produse tip cozonac cu diverse umpluturi (cozonac cu ciocolată , cozonac cu nucă și cozonac cu rahat ) cu ocazia Sărbătorilor de Paște 2025 , de la următorii producători/distribuitori : Mai multe>>
18-04-2025 Stiri agricole
Pentru a aduce claritate asupra modului în care funcționează sistemul antigrindină și de creștere a precipitațiilor în România, IAA – Intervenții Active în Atmosferă, aduce în prim-plan informații documentate. Cu o experiență de peste 30 de ani, IAA este o societate privată românească care desfășoară o activitate strategică, susținând fermierii, protejând culturile și contribuind direct la securitatea alimentară a țării Mai multe>>
18-04-2025 Stiri agricole
Se estimează că până la sfârșitul secolului migrația globală se va dubla, în mare parte din cauza crizelor devastatoare și interconectate reprezentate de degradarea solului, schimbările climatice și insecuritatea alimentară, conform unui nou raport publicat astăzi de mișcarea Salvează Solul. Mai multe>>
17-04-2025 Credite agricultura
Tarfin, liderul regional în domeniul finanțărilor în agricultură, continuă să aducă soluții inovative pentru fermierii din toate colțurile țării, asigurându-se că aceștia au acces la finanțare rapidă, flexibilă și digitală. În acest sezon, compania își reafirmă angajamentul de a sprijini fermierii din România și de a asigura sustenabilitatea producției agricole. . Mai multe>>
17-04-2025 Marketing agroalimentar
Maria Cîrjă, Marketing Manager România și Republica Moldova la Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, a fost desemnată „Cel mai bun Director de Marketing din România” la Gala de Excelență în Management organizată de revista Capital.Evenimentul celebrează realizările remarcabile ale liderilor de afaceri din întreaga țară, care conduc proiecte cu impact în domenii cheie precum marketing, vânzări, resurse umane și altele. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>