Bogatul nu poate trai fara sarac, nici saracul fara bogat. Dumnezeu a iconomisit cu intelepciune aceasta dependenta a unuia de altul, ca sa exista iubire si sprijin reciproc, comuniune sociala si buna randuiala.
Cel ce conduce nu apara dreptul cuiva care se afla mai presus de lege si nu judeca pe cineva, pe care il dispretuieste, pentru a cauta vinovati. Cine conduce stabileste si aplica doar ceea ce este drept.
Agentia Spatiala Americana a remis Organizatiei Natiunilor Unite o scrisoare deschisa prin care anunta oficial ca prostia, pe glob, a atins asemenea proportii în ultima perioada incat poate fi vazuta din spatiu, ca o imensa pata neagra.
Liviu, mostenitorul celor 700 metri patrati din satul Tamasi, comuna Corbeanca, se minuneaza si acum de proprietatea sa.
Instalarea noilor echipe la ministere au insemnat si venirea unor oameni noi, specialisti cu carnet de partid.
Profetiile mayasilor si ale lui Nostradamus arata ca lumea, asa cum o cunoastem in ziua de astazi, se va sfarsi in 2012, insa romanii pot sta linistiti, cel putin cei din tara: Romania va supravietui si se va transforma intr-un focar spiritual mondial, potrivit unei profetii indiene.
Stimati tenismeni, stimate tenismene, ingaduiti-mi sa va fac o confidenta, am o noua dragoste - iubesc tenisul.
La tara e frumos. Foarte frumos. Cum sa nu indragesti traditiile milenare ale mediului rural?
Domnul Orban, place sau nu place, este pus la zid in cercurile financiare internationale tocmai pentru ca a incercat sa se ridice impotriva acestor stari de lucruri, cautand sa puna bancile straine chiar la plata ravagiilor facute de ele insele, prin politica de creditare nu a investitiilor si dezvoltarii, ci a consumului fara acoperire economica, politica foarte profitabila lor pe termen scurt.
Avocatul Chiritescu si-a facut documentarea de teren la Flamanzi si a stat de vorba cu unul dintre martorii oculari si participanti la rascoala din 1907.
Romania este impartita intre unitatea deciziilor politice si unitatea inimilor. Cand inimile noastre bat la fel, avem aceleasi valori comune: familia, munca si Dumnezeu.
Stii cum sunt prinse maimutele in Africa ? Vanatorul pune o piatra de marimea unui ou de gaina intr-o scorbura cu diametrul de sase centimetri. Maimutele simt ca acolo este un obiect si incearca sa-l scoata. Dar diametrul scorburii este mult prea mic. Frica de a pierde o tine pe loc.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem invata de la botanistul, chimistul si agronomul american George Washington Carver este acela de a fi adusi in locul unde il putem auzii pe Dumnezeu.
Turbulentele sociale care se manifesta in unele zone ale Romaniei nu sunt de natura sa incurajeze firmele straine sa demareze investitii strategice nici macar in sectoarele cele mai ademenitoare din punct de vedere al profitabilitatii.
Se spune 65000 de agricultori nu au primit subventia pe motivul ca la data depunerii cererii la APIA, ar fi avut datorii la bugetele locale.
Romania nu a reusit in 20 de ani sa intocmeasca o strategie agricola, a declarat presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania (LAPAR), Laurentiu Baciu.
Se povesteste in Patericul sinaitic ca un frate oarecare, nedreptatit fiind de un alt frate, s-a dus la avva Sisoe si i-a zis: „M-a nedreptatit un frate si vreau sa ma judec, ca sa mi se faca dreptate!“.
Asigurarea securitatii alimentare pentru toate categoriile de cetateni din Romania este o masura majora a programului de guvernare pe 2012.
Romania a participat in calitate de stat partener la Expozitia Internationala Saptamana Verde 2012 cu un pavilionului national pe o suprafata de 1.000 mp, unde si-au expus produsele 60 de producatori mici si mijlocii.
Folosirea piramidei alimentatiei sanatoase te ajuta sa consumi o varietate de alimente sanatoase. Atunci cand consumi o varietate de alimente, organismul obtine toate vitaminele si mineralele de care ai nevoie.
In planul strategic al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, sunt prezentate cateva dintre punctele tari si slabe ale institutiei:
Viitorul satului depinde foarte mult de modul in care vom actiona cu totii intr-o democratie reala bazata nu numai pe dialog ci si prin consultarea cetatenilor si compromis.
.Desi multi vor sa ne convinga ca suntem rai, lenesi, prosti, s.a.m.d cineva ne iubeste totusi, chiar daca nu toti sunt convinsi de acest lucru. Dumnezeu.
Ca la orice cumpana intre ani, privesc inainte incarcat inca de impresiile anului ce tocmai a trecut. Pentru mine, 2011 va ramane anul pregatirilor pentru reforma Politicii agricole comune.
Analistii Erste au gasit la sfarsit de an 10 puncte tari pe care sa le treaca in contul Romaniei pe 2011, pornind de la revenirea pe crestere economica pozitiva si pana la stabilitatea generala de pe scena politica si mai ales de la nivel guvernamental.
România a dat lovitura cu agricultura in 2011: veniturile din acest sector au crescut de sapte ori mai mult decat media generala europeana.
Azi 17 decembrie 2011 este zi de doliu la Timisoara, in memoria eroilor cazuti la Revolutie.
Compania Google va ajuta cu 11,5 milioane de dolari zece organizatii care lupta impotriva traficului uman si exploatarii prin munca.
Conducatorii nostri europeni au aprobat un plan prin care se interzice permanent cheltuielile publice vitale - pentru a potoli setea marilor banci.
Cheia valorificarii potentialului agricol presupune reformarea sistemului de invatamant agricol din Romania, sustine comisarul european pentru Agricultura, Dacian Ciolos.
Buna ziua, eu sunt Severn Suzukisi si va vorbesc astazi in numele E.C.O. - Organizatia de mediu a copiilor.
Un fost absolvent al Scolii de Afaceri a Universitatii Stanford, in varsta de 76 de ani, a donat institutiei 150 de milioane de dolari pentru infiintarea unui institut dedicat dezvoltarii economiei si reducerii saraciei in tarile subdezvoltate.
Nu putem vorbii de deficit de alimente in lume atunci cand agricultura poate hranii azi 10 miliarde de oameni.
Din 1989, fermierii romani cauta tot felul de forme de colaborare atat in tara cat si in afara ei.
Strainii au cumparat deja un milion de hectare din pamantul fertil al Romaniei, adica peste 12%.
26-07-2025 Porumb
Daunele produse de viermele frunzei de porumb devin o problemă tot mai mare pentru fermieri, iar urgența găsirii unei soluții este evidentă. De aceea, proiectul EUFAWREADY, inițiativă dedicată combaterii acestui dăunător, a avut deja prima întâlnire pentru a analiza situația și a planifica următoarele acțiuni. Luna trecută, la Montpelier peste 50 de specialiști s-au reunit pentru a demara acești primi pași. Mai multe>>
16-04-2025 Grau
Fertilizarea cu azot în primăvară este una dintre cele mai importante verigi tehnologice în cultura grâului, influențând direct producția și calitatea recoltei. După intrarea în vegetație, grâul are nevoie crescută de azot pentru a susține creșterea accelerată și formarea elementelor de rod. Mai multe>>
20-03-2025 Porumb
Omnia Europe este o companie agribusiness de top, specializată în procesarea porumbului și producția de materii prime de înaltă calitate. Fiind cel mai mare procesator din Europa de Sud-Est, Omnia Europe joacă un rol esențial în furnizarea de ingrediente indispensabile pentru industriile de ulei și furaje. Operațiunile companiei se extind la nivel global, exportând produse în aproximativ 55 de țări. Mai multe>>
22-07-2024 Cereale
Pentru campania de toamnă 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în temeiul art. 53 al Regulamentului CE 1107/2009, a autorizat utilizarea în situații de urgență a unui produs pe bază de substanță activă, respectiv imidacloprid, din categoria neonicotinoidelor, la tratarea semințelor de cereale păioase de toamnă. Mai multe>>
10-06-2024 Cereale
Un aspect fundamental al agriculturii este reprezentat de măsurile de combatere a dăunătorilor și a bolilor, acești factori fiind posibile cauze pentru pierderi majore de recoltă și afectarea sănătății culturilor. Din aceste motive, o gestionare eficientă a acestor probleme este esențială pentru a menține o producție sustenabilă și pentru a asigura bunăstarea consumatorilor. Mai multe>>
09-04-2024 Cereale
ADAMA Ltd., lider global in industria de produse pentru protectia plantelor, a anuntat lansarea pe piata din Europa a produsului Forapro®, noul fungicid pentru cereale cu spectru larg la T1, cu aplicabilitate in mai multe culturi, care ofera un control superior asupra tuturor bolilor majore de inceput de sezon. Mai multe>>
06-03-2024 Cereale
In functie de zona, perioada optima pentru prima aplicare a ingrasamintelor din primavara la culturile de cereale variaza foarte mult. In Romania prima fractie de azot dupa perioada de iernare la cerealele de toamna poate fi aplicata de la sfarsitul lunii Februarie in zonele cu precipitatii scazute, pentru a profita de umiditatea din sol acumulata in perioada de iarna si continua pana la mijlocul luni Martie. Mai multe>>
05-03-2024 Cereale
Descopera tehnologia XR CARE de la BASF! Pachetul revolutionar pentru protectia culturilor de cereale include fungicidele Flexity® Trio si Revycare®. Mai multe>>
21-02-2024 Porumb
In cadrul celei mai recente editii a Congresului „De la fermieri pentru fermieri” a avut loc decernarea trofeelor Porumbul de Aur, iar la categoria neirigat castigator a fost desemnat tanarul Cristian Marginean din judetul Mures, care a ales hibridul Pioneer® P9241 si a obtinut o productie de 13.400 kg/ha, anunta compania Corteva Agriscience. Mai multe>>
16-02-2024 Cereale
Analizand sezonul agricol 2023, putem sa reamintim urmatoarele: conditii meteo capricioase (in unele zone s-a inregistrat seceta, in alte zone au cazut precipitatii considerabile, temperaturi fie prea scazute, fie prea ridicate, toamna fara precipitatii in zona de sud a tarii, conditii prielnice pentru zona de vest, ...), costuri ridicate pentru infiintarea culturilor, productii scazute si cu preturi de valorificare sub asteptarile producatorilor, ... Mai multe>>
16-02-2024 Porumb
Cultivarea porumbului este o practica veche care a ramas in top 3 in agricultura moderna datorita diverselor utilizari ale acestei cereale. Pentru a obtine o recolta bogata si de calitate, este esential sa se respecte anumite principii si sa se aplice tehnici adecvate in fiecare etapa a procesului de cultivare. Astfel, astazi iti vom prezenta 6 sfaturi importante care garanteaza succesul culturii tale. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>