România, debut cu dreptul în competiția mondială a măcelarilor

worldbutcherschallenge paris seniori 20250331 resized 400După ce duminică juniorul Paul Cordea a deschis drumul pentru România la World Butchers’ Challenge - Paris 2025, luni, 31 martie, a fost rândul seniorilor să intre în arenă.
Echipa care a concurat cot la cot cu cei mai buni măcelari ai lumii a fost formată din Gabriel Arghir (Macelleria Torelli, Torino, Italia), Sandu Mirea (Auchan Drumul Taberei, București), Ciprian Irimia (Raitar, Suceava), Adrian Petre (Carne și sare, București), Georgian-Marius Petre (Cathedral Distribution, Buzău), Bíró János László (Petry, Târgu-Mureș).


Cei șase „Măcelari de Elită” au fost susținuți puternic din tribune de colegii lor Cătălin Angheru (antreprenor, București), Florin Stîngă (Sergiana, Brașov), Alin Moldovan (Boo.bburger, Cluj), Paul Cordea (Moldovan Carmangerie, Cluj, precum și de suporteri veniți special din țară pentru această competiție.

Adversarii României în acest concurs au fost Australia, Belgia, Brazilia Canada, Germania, Italia, Irlanda, Marea Britanie, Spania, Franța, Italia, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii.

Timp de trei ore și jumătate, măcelarii români au tranșat și transformat patru tipuri de carne (vită, porc, miel și pui) în nu mai puțin de 120 de preparate spectaculoase. Atmosfera competiției a fost intensă, iar presiunea uriașă, dar echipa României a reușit să rămână concentrată și să lucreze unitar.

„Am colaborat toți foarte bine pe întreg parcursul concursului și îi felicit pe colegii mei pentru că au dat totul. Am făcut o echipă grozavă împreună. Sunt sigur că nu ne-am făcut de râs. Am vrea un loc pe podium, dar știm că nu e ușor – toți ceilalți sunt foarte buni, consacrați, cu experiență de 20 de ani. Noi abia am venit acum. Dar nu am venit aici să plecăm acasă imediat. Am venit să punem bazele unei echipe serioase, puternice. Deja mă gândesc la următorul mondial, unde o să facem totul mult mai bine, mai ales că acum avem experiență”, a spus căpitanul echipei Gabriel Arghir.

Aflați la prima participare la acest campionat mondial, măcelarii români au impresiont publicul și organizatorii atât prin execuția produselor, cât și prin originalitatea mesei de prezentare. De altfel, și adversarii au remarcat performanța echipei României. „Sunteți surpriza plăcută a competiției. Noi, la prima participare, am fost sub voi azi. Și la a doua participare am câștigat”, le-a spus românilor după concurs Dirk Freyberger, căpitanul Germaniei, campioana en titre.

În timp ce măcelarii români au valorificat la maximum și carnea și timpul, Cosmin Moldovan, inițiatorul proiectului „Măcelari de Elită” și președinte al Fundației Ștefan Moldovan, a jurizat celelalte echipe aflate în concurs.

„A fost o competiție de foarte înalt nivel în care echipele europene au făcut diferența. Au dovadă de foarte multă creativitate, de combinație a gusturilor și culorilor, fără să mai pun la socoteală tăieturile precise și modul în care au valorizat fiecare bucată de carne sau de os. Regulamentul nu mi-a permis să jurizez echipa României, dar din punctul meu de vedere am avut cel mai frumos display. Băieții noștri au terminat la timp și au pus pe masa de prezentare toate produsele pe care și le-au programat în antrenamente”, a spus Cosmin Moldovan.

Câștigătorii competiției vor fi anunțați marți, 1 aprilie, în cadrul galei de închidere a World Butchers’ Challenge 2025. Indiferent de rezultat, România a demonstrat că are un loc binemeritat în elita măcelarilor mondiali.

De la debutul lui, proiectul „Măcelari de Elită” a găsit sprijin în rândul jucătorilor importanți din industria cărnii, și nu numai. Astfel, alături de partenerii strategici Auchan și BCR, echipa este susținută și de Moldovan Carmangerie, Top Chef Măcelar,  CarnEXPO, Industria Cărnii, AgroTransilvania Cluster, Carmangeria Ozana, Zimbria, Petry, Ria Do Trading, RBC, Salesianer, Monceanu Inocasings, Solina, Raitar, Carna Carpatica, Karpaten Premium Angus, MTS, SCC Erbașu, EMS Floor Group, Axial Construct Invest, Diana, Ion Moș, Emerson Technik, Rottaprint, Marchand, TESTO, Oscartielle, Renania, Abatorro, Avastar, Crainic Prodimpex și Carmic Impex, Breasla măcelarilor din Târgu Mureș, precum și Consiliul Județean Cluj, Colegiul Tehnic „Raluca Ripan” și APAR

worldbutcherschallenge paris seniori 20250331 3 resized 650x433
 

Noutati

AFIR face un pas important pentru ca banii să ajungă mai repede la beneficiari!

28-10-2025 Stiri agricole

AFIR face un pas important pentru ca banii să ajungă mai repede la beneficiari!

AFIR a introdus o nouă măsură care îi ajută pe cei care implementează proiecte finanțate prin PNDR 2014–2020 să își plătească mai repede furnizorii și să finalizeze investițiile fără întârzieri.Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) continuă procesul de simplificare a procedurilor și introduce o nouă modificare în procedura de plată prin care beneficiarii pot primi mai repede plățile cuvenite pentru proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020. Mai multe>>

Sprijin pentru ferme si procesatori: investiții in surse de energie regenerabilă

28-10-2025 Stiri agricole

Sprijin pentru ferme si procesatori: investiții in surse de energie regenerabilă

Investiţii în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentareSprijinul financiar în cadrul prezentei scheme este acordat pentru investiţii destinate producţiei de energie electrică din sursele regenerabile de energie, cu sau fără instalații de stocare. Mai multe>>

Inter-Bio: Bio Danubius, un laborator viu al tranziției verzi în România

28-10-2025 Stiri agricole

Inter-Bio: Bio Danubius, un laborator viu al tranziției verzi în România

În perioada 14–16 octombrie 2025, Bio Danubius, laborator viu recunoscut la nivel european, a fost în centrul unor evenimente convergente dedicate inovației în domeniul agriculturii ecologice și agroecologiei la nivel rural. Astfel, Bio Danubius a participat activ la trei evenimente semnificative care au generat un dialog concret între cercetare, administrație și comunități locale, respectiv Ziua Agriculturii Ecologice, Festivalul de Transfer Tehnologic FesTT-SE Tulcea și Forumul Smart Village d... Mai multe>>

SMS Agro va prezenta în premieră mondială noua semănătoare SMART 400 la expozitie Agritechnica

27-10-2025 Targuri si expozitii

SMS Agro va prezenta în premieră mondială noua semănătoare SMART 400 la expozitie Agritechnica

Producătorul ceh de utilaje agricole SMS CZ va participa din nou la Agritechnica, cel mai mare târg din lume dedicat tehnologiei agricole, desfășurat la Hanovra. La standul E54 din Hala 11, compania va expune patru utilaje și va marca premiera mondială a noii semănători SMART 400.În cadrul expoziției, care va avea loc între 9 și 15 noiembrie 2025, SMS CZ își propune, de asemenea, să atragă noi parteneri de afaceri și să își extindă rețeaua de distribuitori în Germania și în alte țări. Mai multe>>

Exim Banca Românească asigură exporturile Maschio Gaspardo România

27-10-2025 Stiri agricole

Exim Banca Românească asigură exporturile Maschio Gaspardo România

Exim Banca Românească și Maschio Gaspardo România derulează un parteneriat strategic prin care banca, în calitate de Agenție de Credit la Export a României, sprijină exporturile companiei, oferind protecție împotriva diverselor riscuri comerciale și politice asociate piețelor externe. Mai multe>>

Primul eveniment național dedicat promovării femeilor din mediul rural – FLIARA România: De la inovație la acțiune politică

27-10-2025 Stiri agricole

Primul eveniment național dedicat promovării femeilor din mediul rural – FLIARA România: De la inovație la acțiune politică

Saschiz, județul Mureș – Pe 30 octombrie 2025, comuna Saschiz găzduiește primul eveniment național de dialog public dedicat susținerii femeilor din mediul rural din România, organizat sub umbrela proiectului european FLIARA – Inovația condusă de femei în agricultură și mediul rural. Mai multe>>

CONCURS AgriPortal - Predicție Preț Grâu MATIF

24-10-2025 Stiri agricole

CONCURS AgriPortal - Predicție Preț Grâu MATIF

Crezi că poți anticipa tendințele pieței grâului?Acum ai ocazia să demonstrezi!AgriPortal România lansează Concursul „Predicția prețului de închidere al grâului MATIF – contract decembrie 2025”, dedicat celor pasionați de piețele internaționale de cereale. Mai multe>>

KUBO aduce în România, serele Ultra-Clima®, pentru reziliență și sustenabilitate în producția horticolă.

23-10-2025 Stiri agricole

KUBO aduce în România, serele Ultra-Clima®, pentru reziliență și sustenabilitate în producția horticolă.

Compania va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra 2025. KUBO Group, cu aproape 80 de ani de experiență în dezvoltarea de soluții horticole pentru fermieri din întreaga lume, va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra, un eveniment organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București, în data de 30 octombrie 2025, la Romexpo. Mai multe>>

Truck1 devine partener media al INDAGRA 2025 pentru a conecta sectorul agricol

23-10-2025 Stiri agricole

Truck1 devine partener media al INDAGRA 2025 pentru a conecta sectorul agricol

Truck1 s-a alăturat ca partener media oficial al INDAGRA 2025. Fosta expoziție agricolă de top va avea loc la București, România, în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie 2025. Evenimentul este organizat de ROMEXPO în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României. Mai multe>>

eJobs - Topul județelor cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați

23-10-2025 Stiri agricole

eJobs - Topul județelor cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați

București, Iași, Cluj, Brașov, Ilfov și Prahova sunt județele cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați Mai multe>>

Înscrierile în programul de gimnaziu "Prepararea Sustenabilă a Hranei" s-au încheiat

23-10-2025 Stiri agricole

 Înscrierile în programul de gimnaziu "Prepararea Sustenabilă a Hranei" s-au încheiat

Fundația WorldSkills România anunță încheierea perioadei de înscrieri pentru programul educațional „Prepararea sustenabilă a hranei” pentru gimnaziu. 450 de profesori din toată țara, alături de peste 25000 de elevi, s-au alăturat acestei inițiative care oferă elevilor competențe practice despre alimentație sănătoasă și responsabilitate față de mediu. Mai multe>>

Fliegl la expoziția AGRITECHNICA – inovații pe care le poți atinge

22-10-2025 Stiri agricole

Fliegl la expoziția AGRITECHNICA – inovații pe care le poți atinge

Cu mult timp înainte de deschiderea târgului, toate halele sunt deja complet rezervate: aproximativ 2.700 de expozanți din peste 50 de țări își vor prezenta cele mai noi utilaje și echipamente la AGRITECHNICA, cel mai important târg internațional dedicat tehnologiei agricole.Fliegl Trailer va fi, de asemenea, prezentă la târgul de la Hanovra, Germania cu trei vehicule expuse (Hala 04, Stand A44), deoarece tractoarele, combinele, echipamentele și roboții agricoli trebuie, la rândul lor, transport... Mai multe>>