Parlamentul European a aprobat Legea UE privind monitorizarea solului, care vizează refacerea solurilor europene până în 2050.
Statele membre vor fi acum obligate să monitorizeze și să evalueze sănătatea solului pe teritoriile lor.
Legea nu introduce noi obligații legale pentru proprietarii sau administratorii de terenuri, însă impune statelor membre ale UE să sprijine fermierii în îmbunătățirea sănătății și rezilienței solului.
Legea urmează să fie transpusă în legislațiile naționale în termen de 24-36 de luni.
Conform estimărilor actuale, 60-70 % dintre solurile europene sunt nesănătoase din cauza intensificării practicilor agricole și a schimbărilor climatice, precum și a urbanizării crescânde.
Londra/Bruxelles – Adoptarea primei legi privind solul la nivelul UE reprezintă un pas important în eforturile de protejare și refacere a solurilor din Europa.
Salvează Solul, o campanie globală susținută de UNEP, IUCN și FAO, care a participat la consultările privind textul de lege, salută obiectivul legii de a reface sănătatea solului în întreaga UE până în 2050.
Referindu-se la noua lege, Praveena Sridhar, Coordonator Tehnic al mișcării Salvează Solul, a declarat: „Acesta va fi un pas esențial pentru protejarea solurilor din Europa, pentru consolidarea securității alimentare pe termen lung, precum și pentru atenuarea schimbărilor climatice prin creșterea nivelului de captare a carbonului. Solurile sănătoase sunt fundația pe care stau atât sistemele noastre alimentare, cât și adaptarea noastră la schimbările climatice. Suntem mulțumiți că am contribuit la procesul de consultare și sperăm că legea va fi primul pas înainte pentru Europa în direcția prioritizării solurilor sănătoase: pentru reziliența climatică, pentru captarea carbonului și pentru următoarea generație de fermieri.”
Accentul pus de lege pe monitorizarea solului este deosebit de important deoarece îmbunătățirea datelor privind starea solului european este un prim pas esențial pentru combaterea acestei crize. Legea nu impune noi obligații fermierilor și este încurajator faptul că statele membre ale UE vor fi obligate să sprijine fermierii în eforturile lor de îmbunătățire a sănătății și rezilienței solului. Comisia Europeană estimează că degradarea solului costă economia europeană peste 50 de miliarde de euro anual, incluzând pierderile agricole, daunele provocate de inundații și pierderile cauzate biodiversității.
„Măsurile de sprijin pot include consultanță independentă, activități de formare și consolidare a abilităților necesare, precum și promovarea cercetării și inovării și măsuri de conștientizare cu privire la beneficiile aduse de solul rezilient”, a declarat parlamentul.
Deși statele membre trebuie să evalueze periodic costurile financiare ale fermierilor și silvicultorilor pentru îmbunătățirea sănătății și rezilienței solului, nu există un cadru financiar în spatele acestei legi. Înaintea COP30, Salvează Solul va solicita din nou ca finanțarea să fie direcționată către fermieri și va sprijini alte schimbări specifice de politici care sunt necesare urgent în întreaga lume.
În timp ce lumea se pregătește pentru COP30 în Brazilia, Salvează Solul avertizează că a nu acorda prioritate sănătății solului în strategiile naționale privind clima reprezintă un risc grav la nivel global. Noile analize, primele de acest gen, ale contribuțiilor determinate la nivel național (NDC) și ale planurilor naționale de adaptare (NAP) realizate de Salvează Solul au relevat absența șocantă a angajamentelor privind sănătatea solului din partea majorității țărilor — o lacună critică, ce amenință securitatea alimentară globală și ar putea costa lumea 2-3% din PIB-ul anual.
Sridhar a adăugat: „Un sol sănătos și viu este fundamentul adaptării la schimbările climatice: fermele regenerative își pot păstra până la 95 % din randamentele lor în timpul secetelor și pot stoca sute de mii de litri de apă în plus pe hectar, protejând atât sistemele alimentare, cât și mijloacele de trai. Îndemnăm guvernele din întreaga lume să urmeze exemplul Legii UE privind monitorizarea solului - să includă obiective privind sănătatea solului în cadrele naționale privind clima, să acorde finanțare directă fermierilor care adoptă practici regenerative și să trateze solul ca pe o infrastructură esențială pentru supraviețuire. Prin integrarea refacerii solului în politicile climatice, națiunile pot consolida securitatea alimentară și a apei, pot stabiliza economiile rurale și pot debloca una dintre cele mai mari și mai rentabile soluții climatice care se află deja sub picioarele noastre.”
————
Despre Salvează Solul
Salvează Solul este o mișcare populară globală, lansată de Conscious Planet pentru a aborda degradarea rapidă a solurilor agricole. În ultimii 30 de ani, Salvează Solul a implementat o strategie holisticǎ pentru revitalizarea solului, prin proiecte conduse de fermieri care pot fi extinse la scară largă, prin promovarea de politici și prin campanii de sensibilizare a cetățenilor. Mișcarea colaborează cu o serie de guverne din întreaga lume pentru a elabora politici privind solurile și sprijină peste 250.000 de fermieri din India pentru a face tranziția către diverse alte practici agricole regenerative, inclusiv agrosilvicultura. Salvează Solul este susținută, printre altele, de Programul ONU pentru Mediu, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, Convenția ONU pentru Combaterea Deșertificării, Programul Alimentar Mondial și UICN.
05-12-2025 Stiri agricole
Cartagena, Spania, 5 decembrie 2025 BIOservicES, proiect finanțat prin programul Horizon Europe (101112374), publică rezultatele unui amplu sondaj european care analizează percepțiile asupra valorii și importanței serviciilor ecosistemice ale solului în rândul fermierilor, silvicultorilor, cercetătorilor și instituțiilor publice. Mai multe>>
05-12-2025 APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 15 decembrie 2025 inclusiv, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2026, cereri ce trebuie avizate în prealabil de către ANZ. Mai multe>>
05-12-2025 APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2026, astfel: Mai multe>>
05-12-2025 Stiri agricole

În contextul schimbărilor climatice și presați de modificările legislative și economice, fermierii români încercă să-și mențină afacerile profitabile și să aibă producții cât mai ridicate. Alegerile pe care trebuie să le facă în mod constant nu sunt deloc puține și nici ușoare, de aceea compania Corteva Agriscience vine în sprijinul lor cu produse performante, de ultimă generație, care să le asigure stabilitate și profitabilitate. Așa cum este cazul culturii de rapiță, care în anul agricol 2024-... Mai multe>>
04-12-2025 Stiri agricole
Artesana primește distincția QUDAL – QUality meDAL 2025/2026 la categoria kefir. Brandul românesc Artesana a fost desemnat câștigătorul medaliei QUDAL – QUality meDAL 2025/2026 la categoria Kefir, în urma unui studiu desfășurat de prestigioasa organizație internațională ICERTIAS (Zurich, Elveția). Mai multe>>
03-12-2025 Ministerul Agriculturii
Ministrul agriculturii - Florin Barbu - anunță că sectorul zootehnic din România va beneficia, începând din prima parte a anului viitor, de una dintre cele mai așteptate linii de sprijin: schema de finanțare pentru achiziția de animale de reproducție – vaci de lapte, vaci de carne și scroafe. Mai multe>>
03-12-2025 Ministerul Agriculturii

Fermierii vor beneficia de o subvenție mai mare pentru motorina utilizată în agricultură, începând din anul 2025. Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG 1174/2014, care stabilește noile valori ale ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare, precum și noi termene pentru depunerea cererilor la APIA. Mai multe>>
03-12-2025 Stiri agricole

În data de 02.12.2025, la sediul Autorității Naționale Fitosanitare, a avut loc o nouă ședință maraton a Comisiei Naționale de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor (CNOPPP), în cadrul căreia au fost analizate dosare depuse pentru: Mai multe>>
02-12-2025 Stiri agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea Ghidului solicitantului care se va utiliza pentru depunerea cererilor de finanțare pentru intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027). Mai multe>>
29-11-2025 Targuri si expozitii

Descoperă Puterea Agriculturii turcesti la târgul de agricultură din Konya, Turcia!În perioada 7–11 aprilie 2026, Târgul de Agricultură din Konya își va deschide din nou porțile ca cel mai mare și influent târg agricol din Turcia, reunind cele mai importante branduri, producători și inovații din industria agricolă. Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte
Pe 26 noiembrie, la Conacul Cozieni din Ilfov, Clubul Fermierilor Români a lansat prima conferință regională a programului național „AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035”. Aceasta deschide seria a zece conferințe care vor fi organizate în 2025‑2026 în fiecare regiune de dezvoltare a țării. Evenimentul a reunit aproximativ 130 de fermieri performanți, lideri de asociații, oficiali guvernamentali și parteneri financiari pentru a defini o viziune comună asupra... Mai multe>>
28-11-2025 Stiri agricole

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale cunoscut pentru produsele sale din lapte integral, neomogenizat și ambalat doar în sticlă, a inaugurat oficial experiența Artesana din Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est. Lansarea a avut loc joi seară, pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment ce a reunit parteneri, presă și invitați din zona educației și a nutriției. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>