Pentru mai mult de 90% dintre europeni, criteriile cele mai importante la cumpararea de produse alimentare sunt calitatea si pretul, mai importante decat originea (71%) si marca (47%).
Potrivit unei noi anchete EUROBAROMETRU, calitatea si pretul au fost considerate „foarte importante” de 65% si, respectiv, 54% dintre respondenti. Etichetele de calitate sunt importante pentru doua treimi dintre cei intervievati, constatandu-se o imbunatatire fata de anii precedenti in ceea ce priveste recunoasterea diferitelor sigle de calitate ale UE. Potrivit anchetei, 24% dintre respondenti recunosc deja sigla ecologică a UE la mai putin de 2 ani de la introducerea acesteia. In ceea ce priveste securitatea alimentara, trei sferturi dintre cetatenii UE si-au exprimat ingrijorarea cu privire la problema hranirii populatiei de pe glob, insa proportia celor preocupati de capacitatea UE si a statelor membre de a satisface necesitatile alimentare ale locuitorilor lor este sub 60%. Majoritatea cetatenilor UE considera ca agricultura aduce o contributie pozitiva la conservarea zonelor rurale, parere impartasita in majoritatea statelor membre si a grupurilor sociodemografice. Exista deci un larg consens cu privire la rolul benefic al agriculturii. In cadrul anchetei, au fost intervievati peste 26 500 de cetateni europeni, cu varste de cel putin 15 ani, din toate cele 27 de state membre ale UE.
Sursa: http://europa.eu
28-06-2025 Informatii utile
InfoCons – Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor și Asociația Energia Inteligentă lansează Ghidul consumatorului de energie electrică și gaze naturale, un instrument util pentru toți consumatorii de energie care aduce în prim plan importanța cunoașterii drepturilor și responsabilităților acestora în raport cu furnizorii și operatorii din domeniul energetic. În contextul liberalizării pieței de energie electrică începând cu data de 1 iulie 2025, pentru a plăti un preț corect la c... Mai multe>>
27-06-2025 Stiri agricole
Informare HBM Consulting: În dimineața zilei de 25 iunie, am transmis o solicitare oficială privind accelerarea implementării Schemei de sprijin pentru autoconsum energetic destinată sectoarelor cod CAEN 01, 10 și 11 ( https://ros.ms/r4PrN ). Mai multe>>
27-06-2025 Stiri agricole
Cum reparăm un deficit de miliarde și construim o industrie agroalimentară competitivă? Există o ironie greu de ignorat în peisajul economic al României. Una dintre cele mai fertile țări din Europa importă majoritatea alimentelor pe care le consumă. Rafturile din retail spun povestea unui paradox devenit cotidian: carne procesată din vest, lactate din centrul Europei, dulciuri și conserve de oriunde, mai puțin de aici. Și asta într-o țară care are pământ fertil, tradiție agricolă, și ... Mai multe>>
27-06-2025 Stiri agricole
Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, anunță lansarea seriei video „ADN de Fermier”, realizată în parteneriat cu emisiunea Agro Jurnal de pe canalul național Digi 24. Episoadele vor fi difuzate lunar pe parcursul întregului an și sunt concepute pentru a evidenția rolul tranziției generaționale în agricultura românească. Mai multe>>
23-06-2025 Stiri agricole
București, 23.06.2025 — Compania IAA – Intervenții Active în Atmosferă atrage atenția asupra unei situații critice care pune în pericol funcționarea întregului sistem național de combatere a căderilor de grindină și de stimulare a precipitațiilor.https://www.youtube.com/watch?v=7GAxhsfgCPw Mai multe>>
21-06-2025 Stiri agricole
20 iunie 2025, Sediul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR)Prin acest protocol, Clubul Fermierilor Români și Autoritatea pentru Digitalizarea României își propun:- Să sprijine adoptarea tehnologiei digitale în ferme prin inițiative de formare și consiliere,- Să faciliteze accesul la finanțări pentru proiecte de digitalizare- Să contribuie la reducerea decalajului digital și la creșterea competitivității fermierilor români pe piața europeană. Mai multe>>
20-06-2025 Marketing agroalimentar
Napolact marchează un nou record de prezență în gospodăriile din România, atingând un nivel istoric de 45%, conform datelor aferente primului trimestru din 2025. Cu alte cuvinte, aproape 1 din 2 gospodării românești aleg Napolact, confirmând încrederea consumatorilor în calitatea și autenticitatea brandului. Mai multe>>
19-06-2025 Siguranta alimentara
Pe măsură ce lumea continuă să facă față efectelor vremii extreme și ale perturbărilor economice, securitatea alimentară rămâne una dintre cele mai presante priorități globale. Potrivit Raportului Global privind Criza Alimentară 20251, aproape 295 de milioane de oameni s-au confruntat cu insecuritate alimentară acută anul trecut, o creștere uluitoare față de anii anteriori. Mai multe>>
19-06-2025 Plati APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început miercuri, 18 iunie 2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43.500 de fermieri vor beneficia de plăți în valoare totală de peste 60 de milioane de euro, fonduri provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Mai multe>>
18-06-2025 APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează publicul larg că a fost publicat în Monitorul Ofical al României nr. 549/13.06.2025, Ordinul nr. 213 din 12.06.2025 pentru completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 117/2023 privind criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiei IS-V-01 „Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole” din cadrul Planului strategic PAC 2023-20... Mai multe>>
16-06-2025 APIA
Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de plată aferente anului 2025. Astfel, în perioada 03 martie – 13 iunie 2025, au fost depuse 708.012 cereri de plată pentru o suprafață de 9.875.710,11 milioane hectare. Mai multe>>
16-06-2025 Stiri agricole
Brandul românesc Artesana a fost distins cu titlul de „Artisan Dairy Innovator of the Year” în cadrul prestigioasei competiții internaționale Global Brand Awards 2025, organizată de Global Brands Magazine, cu sediul în Marea Britanie. Ceremonia de decernare a avut loc în seara zilei de 13 iunie, la The Grand Hyatt Dubai, și a reunit lideri ai industriei din întreaga lume. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>