Expunem în cele ce urmează poziția exprimată de Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035, organizată în data de 9 octombrie 2025 de Clubul Fermierilor Români, unde a susținut necesitatea construirii unei Politici Agricole Comune consistente și coerente care să sprijine în mod real și concret fermierii și dezvoltarea investițiilor din sectorul agroindustrial.
„Agricultura Europei, și, implicit agricultura României, este la pas de răscruce. Urmează doi ani dificili pentru ceea ce iubim cu toții și anume agricultura României. Și astăzi vreau să vorbesc pentru că sunt cumva conectat la sufletul fermierilor și știu ce simt fermierii români. Aș spune că nu aș vrea să li se mai vândă ceva rău ca fiind ceva benefic.
Și ascultând pledoaria și a domnului comisar HANSEN și a celorlalți antevorbitori, propunerea Comisiei Europene cu privire la Politica Agricolă Comună post-2028 pentru fermierii români, din punctul meu de vedere, este de neacceptat, pentru că noi avem un proverb românesc: nu dăm vrabia din mână pe cioara de pe gard.
După 18 ani, într-adevăr, de la majoratul aderării la Uniunea Europeană, am învățat și noi mecanismele de funcționare ale Politicii Agricole Comune, unul din pilonii de bază ai înființării comunității europene, care a făcut posibilă existența Uniunii Europene peste ani şi ani. Şi iată o schimbare de paradigmă după ce am învățat mecanismele şi suntem la nivel de absorbție pe un sector de finanțare din fonduri europene de peste 98%, aproape 99% – doar anumite aspecte de ordin tehnic făcându-ne să nu ajungem la o absorbție totală.
PAC-ul cu cei doi piloni reprezintă ceea ce fermierii au nevoie pentru că, pe de o parte vorbim de Pilonul 1, pierderi de venit şi acoperirea acestor pierderi de venit ca urmare a condiționalităților impuse de regulamentele europene pentru fermierii europeni aflaţi pe o piaţă unică şi compensarea acestor pierderi prin subvențiile alocate din Pilonul 1, şi de cealaltă parte vorbim, şi aici citez din comisarul Hansen, de modernizarea fermelor, de investiții, de eficiență, de protecție a mediului şi de economii în fermele noastre.
Păi cum să facem investiții în modernizare, cum să atingem performanța, cum să atingem indicatorii de competitivitate doriți într-o mare familie europeană cu 27 de state, dacă noi radem Pilonul 2, exact alocarea destinată fiecărui stat membru pentru investiții? Și spun asta pentru că ştiu foarte bine cum a evoluat agricultura României, o vedeți fiecare dintre dumneavoastră, sunteți poate printre cei mai performanți fermieri din România care ați accesat fonduri și care v-aţi dezvoltat.
Este onorabilă propunerea dumneavoastră (n.n. propunerea ministrului Dragoș PÎSLARU, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene) ca pe lângă fondurile europene să venim cu complementaritate. Am fost unul dintre susținătorii acestui concept al complementarității fondurilor europene cu fondurile naționale, dar acolo unde regulamentele nu ne permit să investim desigur putem veni cu linii de finanțare și cu scheme de ajutor de stat prin ministerele de resort ca să putem să ne atingem indicatorii și obiectivele pe care le avem.
În urmă cu câțiva ani ni se prezenta un pachet de 80 de miliarde de euro. Fiecare român vedea în buzunarele proprii, fiecare fermier în ferma lui, în conturile firmei o bucățică din cele 80 de miliarde de euro. Evident că agricultura, ruda săracă a celorlalte sectoare economice în conceptul politic de la acea vreme, s-a regăsit cu zero eurocenți în Planul Național de Redresare și Reziliență.
Ne întrebăm, și pe bună dreptate, oare ce s-a schimbat în România în acești cinci ani care să ne facă să credem că cei care vor guverna în 2028 vor pune agricultura pe primul loc, că o parte din cele 70 de miliarde sau 140 de miliarde, care sună extraordinar de bine, vor fi direcționate către Pilonul 1 și către modernizarea fermelor din România?
Cine ne dă aceste garanții și cine oferă garanția acestor oameni care sunt în fața noastră că exact așa se va întâmpla? Sigur, plecăm de la principii. Principiile sunt bune, dar nu înțeleg de ce Comisia Europeană nu-și deschide puțin și mintea și sufletul spre nevoile reale ale celor cărora li se adresează, pentru că suntem cu toții oameni care au elaborat politici publice, oameni care au făcut pentru fermierii noștri sau pentru sectoarele pe care le-am condus lucruri importante.
Mi-a plăcut poziția domnului fost comisar Dacian CIOLOŞ care a spus că, într-adevăr, viața ne-a arătat că poziționarea factorilor de decizie geopolitică la nivel european cu privire la intrarea produselor din Ucraina fără a se asigura trasabilitatea lor a fost o eroare. Am susținut-o cândva și eu, în 2022. Ce garanție avem că nu vom constata în 2034 că această schimbare de paradigmă și de atitudine a Comisiei Europene nu a fost o eroare? Cum vom mai putea atunci să schimbăm ceva ce astăzi funcționează de bine de rău, nu la parametrii extraordinari pe care ni-i dorim, cu ceva ce încercăm? Noi totdeauna vrem să facem performanță, să ne atingem obiectivele, să ajungem acolo unde ne dorim.
Dacă ceva merge, haideți să nu schimbăm. Mi-a plăcut foarte mult fermitatea ministrului Agriculturii, Florin BARBU, care a spus că poziția fermierilor români este una clară: păstrarea Politicii Agricole Comune cu doi piloni și alocare distinctă în arhitectura viitoare.
Desigur, este un prim dialog, urmează doi ani de dezbateri extraordinare în trialog, avem reprezentanți români, dar poate pentru prima dată simt așa, cu o mare încredere și optimism, că toate forțele politice s-au aliniat într-o direcție și au ascultat în sfârșit vocea fermierilor români şi toată lumea, de la europarlamentari, la miniștri de resort, la guvern, la executiv, la politică, la diplomație, toată lumea pare să conveargă în această direcție”.
Declarațiile susținute de Adrian CHESNOIU în cadrul Conferinței naționale a Clubului Fermierilor Români „AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035” – Strategii și mecanisme de schimbare pentru viitorul agriculturii: Noul parteneriat multi-sectorial pentru transformarea lanțului valoric agroalimentar 2025 – 2035. La acest eveniment, Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR, a participat alături de Christophe HANSEN, Comisarul European pentru Agricultură și Alimentație, de Florin BARBU, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și alături de alți reprezentanți de marcă ai instituțiilor europene și naționale, ai mediului academic și cercetare, dar și de actori importanți ai lanțului valoric agroalimentar.
Sursa: AFIR - Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale
03-12-2025 Ministerul Agriculturii
Ministrul agriculturii - Florin Barbu - anunță că sectorul zootehnic din România va beneficia, începând din prima parte a anului viitor, de una dintre cele mai așteptate linii de sprijin: schema de finanțare pentru achiziția de animale de reproducție – vaci de lapte, vaci de carne și scroafe. Mai multe>>
03-12-2025 Ministerul Agriculturii

Fermierii vor beneficia de o subvenție mai mare pentru motorina utilizată în agricultură, începând din anul 2025. Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG 1174/2014, care stabilește noile valori ale ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare, precum și noi termene pentru depunerea cererilor la APIA. Mai multe>>
03-12-2025 Stiri agricole

În data de 02.12.2025, la sediul Autorității Naționale Fitosanitare, a avut loc o nouă ședință maraton a Comisiei Naționale de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor (CNOPPP), în cadrul căreia au fost analizate dosare depuse pentru: Mai multe>>
02-12-2025 Stiri agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea Ghidului solicitantului care se va utiliza pentru depunerea cererilor de finanțare pentru intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027). Mai multe>>
29-11-2025 Targuri si expozitii

Descoperă Puterea Agriculturii turcesti la târgul de agricultură din Konya, Turcia!În perioada 7–11 aprilie 2026, Târgul de Agricultură din Konya își va deschide din nou porțile ca cel mai mare și influent târg agricol din Turcia, reunind cele mai importante branduri, producători și inovații din industria agricolă. Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte
Pe 26 noiembrie, la Conacul Cozieni din Ilfov, Clubul Fermierilor Români a lansat prima conferință regională a programului național „AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035”. Aceasta deschide seria a zece conferințe care vor fi organizate în 2025‑2026 în fiecare regiune de dezvoltare a țării. Evenimentul a reunit aproximativ 130 de fermieri performanți, lideri de asociații, oficiali guvernamentali și parteneri financiari pentru a defini o viziune comună asupra... Mai multe>>
28-11-2025 Stiri agricole

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale cunoscut pentru produsele sale din lapte integral, neomogenizat și ambalat doar în sticlă, a inaugurat oficial experiența Artesana din Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est. Lansarea a avut loc joi seară, pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment ce a reunit parteneri, presă și invitați din zona educației și a nutriției. Mai multe>>
28-11-2025 Legislatie agricola

Noul Cod Fiscal pune presiune pe agricultură! Noul pachet fiscal va avea un impact direct asupra unui număr considerabil de fermieri. Modificările fiscale vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, iar principalele prevederi includ creșteri de impozite și eliminarea unor facilități fiscale existente. Mai multe>>
28-11-2025 Asigurari agricole

Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, atrage atenția asupra impactului tot mai sever al fenomenelor meteo extreme care afectează agricultura românească. În perioada 3–13 octombrie 2025, furtunile au lovit sudul țării. Vântul puternic, care a suflat cu viteze cuprinse între 40 și 70 km/h, a vizat județele Călărași, Ilfov și Giurgiu, provocând daune semnificative culturilor de porumb. Aproximativ 2.000 de hectare, parțial irigate, au fost afectate, cu un grad de deter... Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte

În perioada 8-9 octombrie a.c., Budapesta a fost gazda celui de-al patrulea congres european al sorgului. Peste două sute de protagoniști din sector, veniți din douăzeci și șapte de țări (cercetători, producători, procesatori și decidenți) au răspuns la apelul lansat de organizația Sorghum ID și de FNPSMS (Federația Națională a Producției de Semințe de Porumb și Sorg): Mai multe>>
28-11-2025 Idei si oportunitati de afaceri

Startupurile Alt.Real și RongoDesign sunt câștigătorii Romania ClimAccelerator 2025, categoria Seed Stage. Romania ClimAccelerator, acceleratorul startupurilor verzi, a fost organizat de Impact Hub Bucharest și partenerul principal Rompetrol, cu sprijinul Climate-KIC și Philip Morris România. Mai multe>>
28-11-2025 Ministerul Agriculturii
În Ședința de Guvern din data de 27 noiembrie 2025 a fost aprobată Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești 2025 – 2029 împreună cu Planul de acțiune aferent. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>