Incepand din acest an, cultivatorii de usturoi vor beneficia de sprijin financiar

Incepand din acest an cultivatorii de usturoi vor beneficia de sprijin financiarAstazi a fost adoptata Hotararea pentru aprobarea schemei ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a productiei de usturoi”. Se stabilesc astfel potentialii beneficiari, conditiile de eligibilitate, modul de acordare a ajutorului de minimis, valoarea anuala totala a acestuia, precum si modalitatile de verificare si control. 

Schema de ajutor de minimis se desfasora pe o perioada de 3 ani, respectiv 2019-2021, iar sprijinul financiar este de 1.000 euro/ha cultivat cu usturoi si se calculeaza proportional cu suprafata de pe care s-a obtinut o cantitate minima de 3000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de 2.000.000 euro (9.300.000 lei) si se aproba anual.

Cererile se depun la Directiile pentru Agricultura Judetene, pana la data de 15 mai, inclusiv, de catre urmatorii beneficiari:

    • producatori agricoli persoane fizice care detin atestat de producator;
    • producatori agricoli persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale si intreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008;
    • producatori agricoli persoane juridice.


Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii cumulativ:

    1. sa detina o suprafata cultivata cu usturoi de minim 3.000 mp;
    2. sa obtina o productie de minim 3 kg usturoi/10 mp;
    3. sa fie inregistrati in evidentele Registrului agricol deschis la primariile in a caror raza administrativ-teritoriala se afla suprafetele cultivate cu usturoi in anul de cerere.
    4. sa faca dovada productiei realizate potrivit prevederilor lit. a) si b) prin documente justificative.


Valorificarea productiei se face in perioada1 iulie - 29 noiembrie, inclusiv a anului de cerere. Documentele justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare) care atesta comercializarea productiei de usturoi valorificate in anul 2019, se depun la Directiile Agricole Judetene pana la data de 29 noiembrie, inclusiv.

M.A.D.R.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

  

 

Noutati

Inter-Bio: viitorul agriculturii începe cu ferme-pilot și rețele de consiliere

30-07-2025 Stiri agricole

Inter-Bio: viitorul agriculturii începe cu ferme-pilot și rețele de consiliere

Agricultura românească este deja afectată de schimbările climatice, iar soluțiile de adaptare și creștere a rezilienței devin tot mai urgente. În acest context, agricultura ecologică și practicile agroecologice nu mai sunt opționale, ci esențiale pentru un viitor sustenabil. La Timișoara, într-un climat dominat de temperaturi extreme și secetă, Inter-Bio a transmis un mesaj clar: agricultura ecologică și tranziția agroecologică nu mai pot fi amânate.  Mai multe>>

Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale

26-07-2025 Plati APIA

Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai 2025. Mai multe>>

Agricultura României: O Prioritate Națională Sau O Povară Ignorată?

25-07-2025 Stiri agricole

Agricultura României: O Prioritate Națională Sau O Povară Ignorată?

Scrisoare Deschisă Către Președintele României, Guvern Și Reprezentanții României La Uniunea EuropeanăÎn numele fermierilor și a cooperativelor din România, reprezentați prin organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare – Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF,  tragem un semnal de alarmă cu privire la riscu... Mai multe>>

IH Bio Danubius/Inter-Bio: Producătorii și ecosistemele pe lanțuri alimentare pot accesa fonduri STEP Sprijin prin rețeaua ENoLL pentru cei interesați

24-07-2025 Subventii agricultura

IH Bio Danubius/Inter-Bio: Producătorii și ecosistemele pe lanțuri  alimentare pot accesa fonduri STEP Sprijin prin rețeaua ENoLL pentru cei interesați

Pe data de 22 iulie a.c. a avut loc o întâlnire de lucru cu participarea mai multor organizații interesate de accesarea programului STEP (Tehnologii Strategice pentru Europa), în urma căreia a reieșit că fermierii și producătorii de pe lanțurile alimentare pot beneficia de acest program prin diverse canale, în funcție de tipul proiectului și de sursa de finanțare. Mai multe>>

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

23-07-2025 APIA

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 22.07.2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA, respectiv pentru: - PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte- PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită- PD-23 Sprijin cuplat pentru venit –bivolițe de lapte- PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine Mai multe>>

Artesana și Booster Capital semnează un parteneriat strategic pentru accelerarea dezvoltării

18-07-2025 Stiri agricole

Artesana și Booster Capital semnează un parteneriat strategic pentru accelerarea dezvoltării

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale recunoscut pentru autenticitate și calitate fără compromis, anunțăsemnarea unui parteneriat strategic cu Booster Capital. Tranzacția, semnată oficial pe 14 iulie, marchează exit-ul complet al fondului ROCA Investments și atragerea de capital proaspăt pentru susținerea planurilor ambițioase de creștere. Mai multe>>

Miercurea Neagră a Agriculturii Europene

18-07-2025 Stiri agricole

Miercurea Neagră a Agriculturii Europene

Alianța pentru Agricultură și Cooperare la MARȘUL Copa și Cogeca simultan cu prezentarea Bugetului Financiar Multianual al UE 2028-2034. Mai multe>>

Rezistența la scuturarea silicvelor crește productivitatea rapiței pentru fermierii români

15-07-2025 Stiri agricole

Rezistența la scuturarea silicvelor crește productivitatea rapiței pentru fermierii români

Autor: Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager Seeds pentru România și Republica Moldova la Corteva Agriscience  Pe măsură ce agricultura globală evoluează pentru a răspunde nevoilor nutriționale ale unei populații în creștere, accentul se mută tot mai mult către soluții inteligente și reziliente, care ajută fermierii să producă mai mult, reducând în același timp riscurile și pierderile. În acest context, rapița rămâne una dintre cele mai valoroase culturi din România, oferind stabilita... Mai multe>>

Fermierii campioni la rapiță din județul Dolj

14-07-2025 Stiri agricole

Fermierii campioni la rapiță din județul Dolj

După mai mulți ani în care evoluția culturilor de toamnă a fost afectată de condițiile meteorologice, în campania aceasta fermierii din județul Dolj au înregistrat producții ridicate la rapiță. Performanța a fost posibilă datorită hibrizilor de la Corteva, iar fermierii care au mizat pe genetica Pioneer au devenit fermieri campioni. Primul fermier campion din județul Dolj este domnul Alex Dinu, societatea Agro Vir, din localitatea Terpezița, care a obținut o producție de 4.850 kg/ha cu hibridul... Mai multe>>

Viitorul consultanței în agricultură din România va fi axat pe ecologie

14-07-2025 Stiri agricole

Viitorul consultanței în agricultură din România va fi axat pe ecologie

Una dintre concluziile majore ale activităților recente dedicate fermierilor și consultanților din domeniul agriculturii ecologice este că viitorul consultanței agricole în România se va concentra tot mai mult pe ecologie. Această concluzie a reieșit în urma vizitei încrucișate (Cross Visits) organizate la finalul lunii mai de către Asociația Inter-Bio, sub egida proiectului OrganicAdviceNetwork. Evenimentul a reunit fermieri și consultanți atât din România, cât și din alte țări precum Bulgaria,... Mai multe>>

Clubul Fermierilor Români solicită sprijinul MADR în vederea susținerii modificării Regulamentelor europene pentru o Politică Agricolă Comună echitabilă și adaptată realităților actuale

14-07-2025 Stiri agricole

Clubul Fermierilor Români solicită sprijinul MADR în vederea susținerii modificării Regulamentelor europene pentru o Politică Agricolă Comună echitabilă și adaptată realităților actuale

Clubul Fermierilor Români a transmis Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o serie de propuneri concrete pentru modificarea Regulamentelor (UE) 2021/2115 și 2021/2116, în contextul dezbaterilor europene actuale privind simplificarea și eficientizarea Politicii Agricole Comune (PAC). Mai multe>>

ONIV Caută Soluții Pentru Protejarea Plantațiilor Viticole

14-07-2025 Stiri agricole

ONIV Caută Soluții Pentru Protejarea Plantațiilor Viticole

Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă caută soluții pentru Protejarea Plantațiilor ViticoleAvând în vedere faptul că ministrul agriculturii a decis să suspende activitatea Autorității Naționale Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor (AASNCAP), Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) caută soluții tehnice care să protejeze plantațiile viticole împotriva grindinei și a înghețurilor târzii de primăvară. Din declarațiile domnului ministru Florin Barbu, reie... Mai multe>>