O vorba spune
ca toata lumea se pricepe la agricultura si la fotbal. Am putea adauga si
imobiliarele, care au devenit sport national. Toata lumea vinde si cumpara
terenuri. Mai putin ne gandim la cultivarea pamantului. Asa se face ca un
milion de hectare raman nelucrate.
Apreciata mai
ales de straini, cea de-a XVII-a Conferinta Europeana a Asociatiilor de Cercetatori
in domeniul Cartofului (EAPR) a avut loc de aceasta data la Brasov, semn al
recunoasterii si aprecierii cultivatorilor acestei specii din Romania.
Potrivit estimarilor biroului
european de statistica Eurostat, veniturile agricultorilor romani au scazut in
medie, anul trecut, cu aproximativ 17 procente, iar valoarea productiei
agricole a coborat cu mai bine de 13%.
Recolta mare de grau si
incapacitatea producatorilor agricoli de a putea negocia au dus pretul graului
spre pragul de interventie din partea Uniunii Europene, o valoare cu mult sub
pretul practicat pe piata comunitara.
Aparent fara legatura, doua evenimente au avut loc zilele acestea. Contrar asteptarilor, voi comenta similitudinea dintre cele doua intamplari, chiar la inceputul acestui editorial.
Promovarea
principiului educatiei permanente prin invatarea pe tot parcursul vietii reprezinta
pentru Romania o directie de actiune prioritara, data fiind serioasa ramanere in
urma in privinta participarii la diferite forme de calificare, recalificare,
specializare sau perfectionare profesionala (de peste 5 ori sub media UE), ca
si de dezvoltare sociala si personala.
Guvernul care
va promova exportului de produse agricole va aduce in plus Romaniei intre 3 si 8 miliarde de euro anual.
Castigul unui angajat roman este de 17,8 euro pe zi si de 2,2 euro pe ora.
Pe vremea
razboiului rece, am aflat ca Occidentul produce atata hrana, incat nu are ce sa
mai faca cu ea. Nu este ceva neobisnuit in Statele Unite, Canada sau in Europa
Occidentala ca Guvernul sa plateasca anual un numar de fermieri ca sa nu
producă nimic.
Motto: "Totul se petrece in mintea omului; pacatul este pacat al ratiunii, nu trupesc. Astfel, capetenia grupului il duce pe acesta la prosperitate sau la mizerie, la victorie sau la dezastru, la pacat sau la milostenie. Masa n-are nici o autonomie."
Pergamentul diafan, Ioan Petru Culianu
Politica
sociala este o responsabilitate nationala ce trebuie facuta de catre oameni
responsabili. Romanii vor modelul social european pentru a beneficia de locuri de munca mai bune. Vor, de asemenea, un model care sa investeasca in oameni si care sa combata excluderea sociala.
Trei articole
aparute in presa romaneasca despre pretul painii din aceasta vara se bat cap in
cap. Sa dam citire la cateva articole aparute in "www.ziare.com" ca
sa vedem cine minte si cine spune adevarul:
Toti, dar cei mai multi nu stiu acest lucru!
Clasamentul ultimilor cinci ani
plasează Romania pe pozitia a 25-a, cu o productie medie de 2,4 t/ha la grau. Potentialul
agricol in zonele foarte favorabile de cultura din tara noastra este peste media
de productie UE de 5,4 t/ha.
La Berlin
functioneaza de doi ani singurul camping urban din Europa. Asezat chiar in
centrul orasului, „Tentstation“ atrage zilnic nu numai turisti straini, ci si
locuitori ai capitalei.
Pana s-a ajunga
si ea un “taram minunat al tuturor posibilitatilor”,
Romania se afunda cu incapatanare in tranzitia provinciala a tuturor enormitatilor. Este asta o constatare pozitiva sau negativa? Un umor negru sau o gluma
proasta? O reflectie agresiva sau o tusa pamfletaristica? O cursa pentru cei
usor de pacalit sau numai o manipulare satirica? Eu credeam cai doar un haz de
necaz!
Societatea
rurala trece in prezent printr-o transformare fundamentala care, in maximum un
deceniu, va schimba definitiv tesatura umana si economica a satelor romanesti.
Economia
a ajuns actualmente complet dezarticulata. Dezarticulata de demolarile fara
constructii noi din perioada primului deceniu si jumatate postdecembrist,
dezarticulare accentuata periculos insa tocmai de cresterea economica din
ultimii patru-cinci ani, bazata disproportionat pe consum din import, pe insertie
de economie financiara intr-o articulatie precara de economie reala.
Ma intreba intr-una din zile o
femeie-Taranca aflata in piata cu cateva… trufandale proaspete de gradina puse
pe o taraba spre vanzare, cum se face ca tarata de grau este mai scumpa decat samanta
din care provine.
O problema importanta care a marcat
dezvoltarea agriculturii romanesti interbelice a fost reprezentata de gradul de
inzestrare a exploatatiilor agricole taranesti cu masini si unelte agricole.
Fermierii care
practica agricultura ecologica pot vedea rezultatul muncii lor dificile nu
numai in satisfactia celor care le consuma produsele, dar si in modul in care
arata campurile, raurile, copacii si dealurile care ii inconjoara.
Un britanic ii ajuta pe taranii din Transilvania sa vanda turistilor straini gemul, carnatii sau branza produse in propriile gospodarii. Nat Page i-a invatat pe localnicii din Saschiz cum ar putea sa isi transforme casele in pensiuni agroturistice "dezbracate" de kitsch, material plastic si termopane.
Alimentele organice, mult mai
sanatoase;
Produse biologice gustoase si de inalta calitate;
Sarbatorile
de tip Bio;
Cumpararea
produselor bio;
Reteaua BIO Austria;
Comparativ cu tarile
vest-europene, sectorul agricol romanesc este caracterizat printr-o
productivitate scazuta, o faramitare accentuata a proprietatilor si, in
general, printr-o larga ineficienta.
Am fost in ultima vreme partas la
mai multe dezbateri privind crizele la nivel global, fenomene ce ar putea
afecta, dupa opinia multor specialisti, pana si evolutia vietii pe pamant.
Cand nu mai are stiri senzationale despre talharii, violuri, jafuri, crime, adulter,
accidente rutiere, coruptie, certuri politice, presa se ocupa de sport si
agricultura. Ea gaseste, in aceste doua domenii, terenuri fertile, care produc
stiri pe banda rulanta. In acest sezon, nu puteau sa lipseasca,
stirile privind arderea miristelor de paie.
Pentru multi
pare imposibil sa produci proteina pentru intreaga populatie a globului, de pe
o suprafata de numai 25 km patrati. Va asigur ca nu este vorba de nici un soi
extraordinar de soia, fasole sau mazare. Si nu este nici o descoperire recenta.
Sunt culturile monocelulare.
Nufarul este simbolul prieteniei.
Este asociat cu puritatea, pacea, armonia, sinceritatea, veselia, fericirea si
norocul. Pentru a avea noroc trebuie sa indrazniti. Atunci cand avansati cu indrazneala in
directia scopurilor veti fi ajutat de forte nevazute. De indrazneala aveti
nevoie, ca sa va spuneti, unde vreti sa ajungi. Si veti ajunge cu siguranta.
In campiile
cele mai fertile din Romania, la 18 ani de la revolutie, majoritatea populatie
este saraca. Acest lucru sa petrecut si in SUA, unde populatia din Sudul
fertil, era in anii "50" mult mai saraca decat cea din Nord. Istoria
Sudului merita cunoscuta, ca sa ne putem da seama, despre cum sa ajuns la
saracia romanilor, intr-o tara bogata.
Dezvoltarea
rurala trebuie facuta diferit in regiunile rurale, fata de regiunile urbane,
montane, sau fata de regiunile aflate in declin. Pentru fiecare regiune Carta
Europei ofera modelul de urmat acceptat unanim in toata Uniunea Europeana
pentru dezvoltarea rurala.
Impactul pe
care il are mass-media nu poate fi neglijat. Presa este
un factor activ de popularizare a inovatiilor si de stimulare a interesului
asupra noutatilor. Oamenii din zonele rurale au access limitat la mass-media
din mai multe motive. Exista inca multi sateni care nu stiu sa citeasca, unele
ziare sau reviste nu sunt distribuite in anumite zone, sau sunt considerate a
fi un lux.
Discursul sustinut in cadrul intalnirii plenare, din cadrul Conferintei la nivel inalt pentru Securitatea Alimentara Mondiala, Schimbari Climatice si Bioenergie, desfasurata sub egida Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO), la Roma de catre Domnul Dacian CIOLOS, Ministrul agriculturii si Dezvoltarii Rurale
02-06-2021 Plante medicinale si aromatice
Compania romaneasca Faunus Plant, unul din cei mai importanti jucatori de pe piata locala de remedii naturiste, estimeaza in acest an o cifra de afaceri de 500.000 euro, o crestere de peste 50% fata de anul trecut. Compania cu sediul in judetul Bihor are in portofoliu peste 100 de produse (ceaiuri, tincturi, unguente, siropuri etc), fabricate exclusiv din plante, care sunt distribuite catre 1.100 de parteneri din tara. Mai multe>>
29-01-2021 Catina
Orange Valley, producator local de produse pe baza de catina, face bilantul pentru 2020 si anunta care sunt planurile companiei pentru anul curent. Astfel, in 2021, producatorul se asteapta la o crestere de pana la 100% a vanzarilor si estimeaza dublarea cifrei de afaceri, pana la 300.000 de euro. Mai multe>>
17-09-2017 Plante aromatice
Ferma Tomita situata in orasul Nakafurano – Hokkaido, Japonia a fost infiintata in 1903 de catre Tokuma Tomita, iar in anul 1958 a lansat cultura de lavanda utilizata pentru parfumuri. Astazi, ferma Tomita detine cea mai mare suprafata cultivata cu lavanda din Japonia, fiind si unul dintre cele mai fotografiate locuri din aceasta tara. Un bun exemplu de ferma agroturistica, Ferma Tomita ofera ample oportunitati pentru plimbari relaxate inconjurate de mozaicuri nesfarsite de culoare, atat de frumos amenajate si manierate, incat dealurile par aproape suprarealiste. Mai multe>>
06-09-2017 Catina
Cinci fermieri cu plantatii de catina ecologica au decis, in urma cu un an, sa se asocieze in Cooperativa Agricola Bio Catina Romania. Astazi, asociatia are 9 membri, care detin cumulat 82 de hectare de catina si sunt cea mai mare forta comerciala in productia si comercializarea de catina ecologica din Romania. Au investit aproape un milion de euro la nivelul tuturor membrilor cooperatori, iar acum tintesc pietele din Asia si pe cele europene. Mai multe>>
10-08-2017 Plante medicinale si aromatice
Fundatia Civitas pentru Societatea Civila, filiala Cluj-Napoca, a deschis la Sic (jud. Cluj) un centru pentru colectarea si procesarea plantelor medicinale in cadrul unui proiect pe fonduri elvetiene. Dotarile centrului sunt puse gratuit la dispozitia celor care culeg sau cultiva astfel de plante. Initiativa a fost demarata cu scopul de a incuraja generarea de noi surse de venit pentru persoanele defavorizate din zone rurale si pentru educarea acestora cu privire la cultivarea si prelucrarea sustenabila a plantelor medicinale. Mai multe>>
11-02-2017 Plante aromatice
Straturile cu mirodenii emana parfumuri placute de primavara pana toamna. Gradinarii pasionati introduc mereu in gradinile lor noutati din zona Marii Mediterane si multe din aceste specii se aclimatizeaza si rezista bine ani la rand in conditiile de clima temperata, pana la prima iarna mai grea. Mai multe>>
18-08-2016 Plante medicinale
La fabrica Fares iau nastere aproximativ 400 de ceaiuri si produse din plante medicinale, care au la baza ingrediente benefice pentru sanatate cultivate pe 130 de hectare detinute de companie in judetul Hunedoara, in jurul municipiului Orastie. Intregul proces de fabricatie se desfasoara exact in acelasi loc in care a luat fiinta compania, acum 8 decenii. Mai multe>>
01-07-2016 Carti - Plante medicinale si aromatice
Editura Casa ofera pasionatilor de cresterea plantelor un ghid perfect pentru cultivarea mirodeniilor, atat in gradini, cat si in apartament. Cunoscutul scriitor Megyeri Szabolcs propune un manual complet de crestere a acestor plante, deosebit de importante pentru oameni. Mai multe>>
22-06-2016 Plante medicinale
Grupul de producatori de plante medicinale si aromatice si culegatori ai acestor plante din flora spontana format la Cluj-Napoca in urma cursurilor derulate in cadrul proiectului „Integrarea sociala a persoanelor defavorizate din zona rurala prin colectarea si procesarea plantelor medicinale intr-un mod sustenabil” a participat in data de 11-12 Iunie 2016 la zilele Barock Fest din Bontida. Mai multe>>
14-04-2016 Carti - Plante medicinale si aromatice
Vrei sa afli toate secretele socului? Atunci aceasta carte este pentru tine! Vei afla informatii despre istoricul plantei, superstitiile legate de ea, modul de valorificare ca planta ornamentala, medicinala precum si posibilitatea de a o utiliza in diverse retete culinare. Vei fi placut surprins sa afli ca socul traieste circa 100 de ani si ca are numeroase efecte spectaculoase in prevenirea si tratamentul alternativ al bolilor cardiovasculare, cancerului, virusului herpetic, HIV-ului, alergiilor, obezitatii si ca poate fi folosit cu succes pentru diverse afectiuni ale tenului. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>