Trebuie sa ne comportam ca niste jucatori intr-o competitie care este dezvoltarea Romaniei nu doar in vorbe, ci mai ales in fapte. Ingredientele de succes ale PNDR sunt cele 10 miliarde de euro si posibilitatile multiple de investitii
Oportunitati de finantare
prin schema de ajutor de stat
Programul
National de Dezvoltare Rurala nu numai ca este foarte important prin valoarea
lui, tinand cont de faptul ca avem 10 miliarde de euro, bani care inseamna
fonduri comunitare si bani de la bugetul de stat, dar mai cuprinde si foarte
multe scheme de finantare, care acopera o arie diversa de finantare si care nu
se limiteaza la agricultura.
Astfel, exista
si posibilitatea dezvoltarii si promovarii unor activitati alternative, generatoare
de venituri pentru ca satul romanesc sa beneficieze de mai multi bani. De
data aceasta, Programul a fost negociat destul de mult cu reprezentantii
Comisiei Europene. Iar ca o consecinta directa a negocierilor, Romania este
singurul stat din Uniunea Europeana care a obtinut o serie de posibilitati si
oportunitati de finantare prin schema de ajutor de stat pentru panificatie si
pentru energie regenerabila, iar prin schema de ajutor de stat pentru
silvicultura, pentru procesarea produselor lemnoase si nelemnoase.
Competenta de
implemetara coboara la nivel local
Acest
Program coboara competenta de implementare la nivel local. Rolul
nostru se diminueaza. Trebuie sa construim impreuna o implementare eficienta,
atat beneficiarii, consultantii, bancile cat si institutiile locale care sunt
in structura Ministerului agriculturii.
Nu trebuie sa
pornim de la premiza ca acest Program este doar pentru cei cu anumite
apartenente politice. Programul acesta este si al guvernarii actuale, si al guvernarii
viitoare si se va intinde pe inca o jumatate din perioada celei de a doua guvernari.
PNDR-ul este al
oamenilor care doresc sa devina beneficiari PNDR. Noi nu am facut altceva decat
sa aducem acesti bani in Romania. Iar acestia nu puteau veni fara un Program
aprobat.
Verificarea criterilor de
selectie si eligibilitate
Este
cruciala ideea pe care benificiarii PNDR o aleg. Aceasta trebuie
aleasa nu doar gandindu la afacerea in sine, ci si la faptul ca trebuie sa se
încadreze in obiectivele PNDR-ului.
Nu toate
proiectele vor fi finantate din fondurile nerambursabile. Nu orice idee a unui beneficiar
se incadreaza in PNDR, tocmai de aceea cereti consultantului, indiferent daca este
public sau privat, sa va prezinte si sa va explice foarte clar analiza de
oportunitate a proiectului.
Dupa ce ati clarificat oportunitatea
investitiei, verificati criteriile de selectie pe care
trebuie sa le respectati si evaluati punctajul pe care l-ar putea obtine proiectul.
Verificati criteriile de eligibilitate si cele de selectie, acestea va permit
sa va dati seama daca proiectul dumneavoastra poate sa faca fata competitiei si
sa fie selectat pentru finantare.
Rog autoritatile locale, in
special primarii, sa isi faca strategiile pentru dezvoltarea spatiului rural pe
un termen mai lung decat mandatul pe care l-au obtinut.
CORNELIA HARABAGIU
Secretar de Stat - MADR
(Articol aparut in Buletin
APDR - mai 2008)
02-06-2021 Plante medicinale si aromatice
Compania romaneasca Faunus Plant, unul din cei mai importanti jucatori de pe piata locala de remedii naturiste, estimeaza in acest an o cifra de afaceri de 500.000 euro, o crestere de peste 50% fata de anul trecut. Compania cu sediul in judetul Bihor are in portofoliu peste 100 de produse (ceaiuri, tincturi, unguente, siropuri etc), fabricate exclusiv din plante, care sunt distribuite catre 1.100 de parteneri din tara. Mai multe>>
29-01-2021 Catina
Orange Valley, producator local de produse pe baza de catina, face bilantul pentru 2020 si anunta care sunt planurile companiei pentru anul curent. Astfel, in 2021, producatorul se asteapta la o crestere de pana la 100% a vanzarilor si estimeaza dublarea cifrei de afaceri, pana la 300.000 de euro. Mai multe>>
17-09-2017 Plante aromatice
Ferma Tomita situata in orasul Nakafurano – Hokkaido, Japonia a fost infiintata in 1903 de catre Tokuma Tomita, iar in anul 1958 a lansat cultura de lavanda utilizata pentru parfumuri. Astazi, ferma Tomita detine cea mai mare suprafata cultivata cu lavanda din Japonia, fiind si unul dintre cele mai fotografiate locuri din aceasta tara. Un bun exemplu de ferma agroturistica, Ferma Tomita ofera ample oportunitati pentru plimbari relaxate inconjurate de mozaicuri nesfarsite de culoare, atat de frumos amenajate si manierate, incat dealurile par aproape suprarealiste. Mai multe>>
06-09-2017 Catina
Cinci fermieri cu plantatii de catina ecologica au decis, in urma cu un an, sa se asocieze in Cooperativa Agricola Bio Catina Romania. Astazi, asociatia are 9 membri, care detin cumulat 82 de hectare de catina si sunt cea mai mare forta comerciala in productia si comercializarea de catina ecologica din Romania. Au investit aproape un milion de euro la nivelul tuturor membrilor cooperatori, iar acum tintesc pietele din Asia si pe cele europene. Mai multe>>
10-08-2017 Plante medicinale si aromatice
Fundatia Civitas pentru Societatea Civila, filiala Cluj-Napoca, a deschis la Sic (jud. Cluj) un centru pentru colectarea si procesarea plantelor medicinale in cadrul unui proiect pe fonduri elvetiene. Dotarile centrului sunt puse gratuit la dispozitia celor care culeg sau cultiva astfel de plante. Initiativa a fost demarata cu scopul de a incuraja generarea de noi surse de venit pentru persoanele defavorizate din zone rurale si pentru educarea acestora cu privire la cultivarea si prelucrarea sustenabila a plantelor medicinale. Mai multe>>
11-02-2017 Plante aromatice
Straturile cu mirodenii emana parfumuri placute de primavara pana toamna. Gradinarii pasionati introduc mereu in gradinile lor noutati din zona Marii Mediterane si multe din aceste specii se aclimatizeaza si rezista bine ani la rand in conditiile de clima temperata, pana la prima iarna mai grea. Mai multe>>
18-08-2016 Plante medicinale
La fabrica Fares iau nastere aproximativ 400 de ceaiuri si produse din plante medicinale, care au la baza ingrediente benefice pentru sanatate cultivate pe 130 de hectare detinute de companie in judetul Hunedoara, in jurul municipiului Orastie. Intregul proces de fabricatie se desfasoara exact in acelasi loc in care a luat fiinta compania, acum 8 decenii. Mai multe>>
01-07-2016 Carti - Plante medicinale si aromatice
Editura Casa ofera pasionatilor de cresterea plantelor un ghid perfect pentru cultivarea mirodeniilor, atat in gradini, cat si in apartament. Cunoscutul scriitor Megyeri Szabolcs propune un manual complet de crestere a acestor plante, deosebit de importante pentru oameni. Mai multe>>
22-06-2016 Plante medicinale
Grupul de producatori de plante medicinale si aromatice si culegatori ai acestor plante din flora spontana format la Cluj-Napoca in urma cursurilor derulate in cadrul proiectului „Integrarea sociala a persoanelor defavorizate din zona rurala prin colectarea si procesarea plantelor medicinale intr-un mod sustenabil” a participat in data de 11-12 Iunie 2016 la zilele Barock Fest din Bontida. Mai multe>>
14-04-2016 Carti - Plante medicinale si aromatice
Vrei sa afli toate secretele socului? Atunci aceasta carte este pentru tine! Vei afla informatii despre istoricul plantei, superstitiile legate de ea, modul de valorificare ca planta ornamentala, medicinala precum si posibilitatea de a o utiliza in diverse retete culinare. Vei fi placut surprins sa afli ca socul traieste circa 100 de ani si ca are numeroase efecte spectaculoase in prevenirea si tratamentul alternativ al bolilor cardiovasculare, cancerului, virusului herpetic, HIV-ului, alergiilor, obezitatii si ca poate fi folosit cu succes pentru diverse afectiuni ale tenului. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>