 Din perioada 15 decembrie 2016 si pana la 15 mai 2017, este deschisa prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submasura (sM) 6.5 “Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, micii fermieri, care isi arendeaza terenul agricol pentru 20 de ani sau il vand, vor primi o subventie de 1.500 euro/an pana in anul 2020. Sunt eligibili pentru acest ajutor fermierii care au beneficiat, cel putin un an, de schema simplificata pentru micii fermieri, gestionata de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura.
Din perioada 15 decembrie 2016 si pana la 15 mai 2017, este deschisa prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submasura (sM) 6.5 “Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, micii fermieri, care isi arendeaza terenul agricol pentru 20 de ani sau il vand, vor primi o subventie de 1.500 euro/an pana in anul 2020. Sunt eligibili pentru acest ajutor fermierii care au beneficiat, cel putin un an, de schema simplificata pentru micii fermieri, gestionata de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura. 
Scopul investitiilor sprijinite in cadrul acestei submasuri este de sprijinire a micilor fermieri care au participat la schema de mici fermieri din Pilonul 1 (plati directe catre fermieri) pentru cel putin un an si care se angajeaza sa transfere definitiv altui fermier intreaga lor exploatatie si drepturile de plata corespunzatoare. Valoarea sprijinului nerambursabil acordat este echivalentul a 120% din cuantumul anual al sprijinului acordat pe schema de micii fermieri din Pilonul 1.
De asemenea, valoarea primei anuale ce le revine beneficiarilor sM 6.5 este mai mare cu 20% fata de suma primita in cadrul schemei simplificate pentru micii fermieri. Prima anuala se va adauga la sumele primite din arenda sau in urma vanzarii exploatatiei. Fermierul trebuie sa transfere definitiv catre alt fermier intreaga exploatatie a drepturilor de plata corespunzatoare. Transferul definitiv al exploatatiei se va face integral catre un singur fermier, care trebuie sa fie inregistrat in Registrul Unic de Identificare – APIA. Cererea pentru transfer de exploatatie trebuie sa fie inregistrata la APIA. Transferul definitiv al terenului se poate face prin urmatoarele contracte acceptate: contract de vanzare-cumparare; act de donatie; contract de arenda incheiat pe o perioada de minim 20 de ani, incepand cu anul depunerii cererii de finantare.
Accesarea submasurii si succesul implementarii presupune existenta unei relatii contractuale intre doi fermieri. Astfel, desi sunt platiti cei care cedeaza exploatatia, criteriile de selectie ii au in vedere si pe cei care preiau exploatatiile, fiind prioritizate acele transferuri de teren agricol care au ca efect, pe langa marirea suprafetei exploatate, si comasarea terenurilor agricole. Sprijinul oferit este o oportunitate pentru dezvoltarea unor exploatatii mai puternice care sa beneficieze de fonduri europene pentru investitii.
Alocarea disponibila aferenta primei sesiuni de depunere de proiecte pentru submasura sM 6.5 este de 112,33 milioane euro. Pentru intocmirea documentatiei necesare obtinerii finantarii, solicitantii au la dispozitie Ghidul Solicitantului care poate fi consultat pe site-ul institutiei, la sectiunea “Investitii PNDR”.
30-10-2025 Targuri si expozitii

Producătorul ceh de tractoare ZETOR TRACTORS a.s. anunță cu entuziasm participarea sa la expozitia AGRITECHNICA 2025, cel mai important târg internațional dedicat tehnologiei agricole, care va avea loc in perioada 9 - 15 noiembrie la Hanovra, Germania. Mai multe>>
30-10-2025 Stiri agricole

Parlamentul European a aprobat Legea UE privind monitorizarea solului, care vizează refacerea solurilor europene până în 2050. Statele membre vor fi acum obligate să monitorizeze și să evalueze sănătatea solului pe teritoriile lor. Legea nu introduce noi obligații legale pentru proprietarii sau administratorii de terenuri, însă impune statelor membre ale UE să sprijine fermierii în îmbunătățirea sănătății și rezilienței solului. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole
AFIR a introdus o nouă măsură care îi ajută pe cei care implementează proiecte finanțate prin PNDR 2014–2020 să își plătească mai repede furnizorii și să finalizeze investițiile fără întârzieri.Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) continuă procesul de simplificare a procedurilor și introduce o nouă modificare în procedura de plată prin care beneficiarii pot primi mai repede plățile cuvenite pentru proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole

Investiţii în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentareSprijinul financiar în cadrul prezentei scheme este acordat pentru investiţii destinate producţiei de energie electrică din sursele regenerabile de energie, cu sau fără instalații de stocare. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole
În perioada 14–16 octombrie 2025, Bio Danubius, laborator viu recunoscut la nivel european, a fost în centrul unor evenimente convergente dedicate inovației în domeniul agriculturii ecologice și agroecologiei la nivel rural. Astfel, Bio Danubius a participat activ la trei evenimente semnificative care au generat un dialog concret între cercetare, administrație și comunități locale, respectiv Ziua Agriculturii Ecologice, Festivalul de Transfer Tehnologic FesTT-SE Tulcea și Forumul Smart Village d... Mai multe>>
27-10-2025 Targuri si expozitii

Producătorul ceh de utilaje agricole SMS CZ va participa din nou la Agritechnica, cel mai mare târg din lume dedicat tehnologiei agricole, desfășurat la Hanovra. La standul E54 din Hala 11, compania va expune patru utilaje și va marca premiera mondială a noii semănători SMART 400.În cadrul expoziției, care va avea loc între 9 și 15 noiembrie 2025, SMS CZ își propune, de asemenea, să atragă noi parteneri de afaceri și să își extindă rețeaua de distribuitori în Germania și în alte țări. Mai multe>>
27-10-2025 Stiri agricole

Exim Banca Românească și Maschio Gaspardo România derulează un parteneriat strategic prin care banca, în calitate de Agenție de Credit la Export a României, sprijină exporturile companiei, oferind protecție împotriva diverselor riscuri comerciale și politice asociate piețelor externe. Mai multe>>
27-10-2025 Stiri agricole

Saschiz, județul Mureș – Pe 30 octombrie 2025, comuna Saschiz găzduiește primul eveniment național de dialog public dedicat susținerii femeilor din mediul rural din România, organizat sub umbrela proiectului european FLIARA – Inovația condusă de femei în agricultură și mediul rural. Mai multe>>
24-10-2025 Stiri agricole

Crezi că poți anticipa tendințele pieței grâului?Acum ai ocazia să demonstrezi!AgriPortal România lansează Concursul „Predicția prețului de închidere al grâului MATIF – contract decembrie 2025”, dedicat celor pasionați de piețele internaționale de cereale. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

Compania va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra 2025. KUBO Group, cu aproape 80 de ani de experiență în dezvoltarea de soluții horticole pentru fermieri din întreaga lume, va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra, un eveniment organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București, în data de 30 octombrie 2025, la Romexpo. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole
Truck1 s-a alăturat ca partener media oficial al INDAGRA 2025. Fosta expoziție agricolă de top va avea loc la București, România, în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie 2025. Evenimentul este organizat de ROMEXPO în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

București, Iași, Cluj, Brașov, Ilfov și Prahova sunt județele cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>