Se prelungeste Programul de sprijinire a producatorii de tomate

Se prelungeste Programul de sprijinire a producatorii de tomateProducatorii agricoli din Romania vor fi sustinuti in continuare printr-un program guvernamental sa cultive tomate in spatii protejate, astfel incat sa asigure necesarul de consum intern din productia autohtona.

Executivul a aprobat astazi printr-o Hotarare de Guvern, prelungirea termenului de depunere a actelor justificative pentru ajutorul de minimis la tomate, in sensul ca valorificarea productiei de tomate din cadrul Programului sa se faca in perioadele ianuarie – 15 iunie, inclusiv si/ sau noiembrie – 20 decembrie, inclusiv. Cultivatorii care nu au reusit pana la 1 iunie sa iasa cu rosiile pe piata mai au astfel o sansa pentru incasarea ajutorului de 3.000 de euro/beneficiar/an. Peste 6.800 de cultivatori au beneficiat pana acum de acest program.

Producatorii agricoli inscrisi in Registrul unic pentru accesarea Programului de sustinere a produsului tomate in spatii protejate, care vand tomatele in spatii de vanzare precum piete agroalimentare, targuri si piete ambulante vor purta elemente de identificare. Elementele de identificare si procedura de distribuire a acestora, precum si tipul cheltuielilor aferente se aproba prin ordin al ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

De asemenea, suportarea cheltuielilor aferente identificarii producatorilor beneficiari ai acestui program se va realiza din resursele financiare aprobate Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

Prin prelungirea acestui termen se urmareste eficientizarea activitatii sectorului tomate produse in spatii protejate, asigurarea necesarului de consum intern din productia autohtona de tomate, realizarea unei proceduri de identificare a producatorilor autohtoni de produse agricole si o corecta informare a consumatorilor. De asemenea, se urmareste obtinerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piata europeana, precum si o eficienta economica in realizarea si valorificarea acestora.

Guvern

 

Noutati

AgriPortal România lansează Summer Crop Tour 2025 - Monitorizare în teren a culturilor de vară

31-07-2025 Intalniri si conferinte

AgriPortal România lansează Summer Crop Tour 2025  - Monitorizare în teren a culturilor de vară

AgriPortal România anunță organizarea Summer Crop Tour 2025, un proiect independent de analiză în teren a stării culturilor agricole de vară, desfășurat în perioada 04 – 08 august 2025, în cele mai relevante zone agricole din România. Mai multe>>

Inter-Bio: viitorul agriculturii începe cu ferme-pilot și rețele de consiliere

30-07-2025 Stiri agricole

Inter-Bio: viitorul agriculturii începe cu ferme-pilot și rețele de consiliere

Agricultura românească este deja afectată de schimbările climatice, iar soluțiile de adaptare și creștere a rezilienței devin tot mai urgente. În acest context, agricultura ecologică și practicile agroecologice nu mai sunt opționale, ci esențiale pentru un viitor sustenabil. La Timișoara, într-un climat dominat de temperaturi extreme și secetă, Inter-Bio a transmis un mesaj clar: agricultura ecologică și tranziția agroecologică nu mai pot fi amânate.  Mai multe>>

Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale

26-07-2025 Plati APIA

Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai 2025. Mai multe>>

Agricultura României: O Prioritate Națională Sau O Povară Ignorată?

25-07-2025 Stiri agricole

Agricultura României: O Prioritate Națională Sau O Povară Ignorată?

Scrisoare Deschisă Către Președintele României, Guvern Și Reprezentanții României La Uniunea EuropeanăÎn numele fermierilor și a cooperativelor din România, reprezentați prin organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare – Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF,  tragem un semnal de alarmă cu privire la riscu... Mai multe>>

IH Bio Danubius/Inter-Bio: Producătorii și ecosistemele pe lanțuri alimentare pot accesa fonduri STEP Sprijin prin rețeaua ENoLL pentru cei interesați

24-07-2025 Subventii agricultura

IH Bio Danubius/Inter-Bio: Producătorii și ecosistemele pe lanțuri  alimentare pot accesa fonduri STEP Sprijin prin rețeaua ENoLL pentru cei interesați

Pe data de 22 iulie a.c. a avut loc o întâlnire de lucru cu participarea mai multor organizații interesate de accesarea programului STEP (Tehnologii Strategice pentru Europa), în urma căreia a reieșit că fermierii și producătorii de pe lanțurile alimentare pot beneficia de acest program prin diverse canale, în funcție de tipul proiectului și de sursa de finanțare. Mai multe>>

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

23-07-2025 APIA

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 22.07.2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA, respectiv pentru: - PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte- PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită- PD-23 Sprijin cuplat pentru venit –bivolițe de lapte- PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine Mai multe>>

Artesana și Booster Capital semnează un parteneriat strategic pentru accelerarea dezvoltării

18-07-2025 Stiri agricole

Artesana și Booster Capital semnează un parteneriat strategic pentru accelerarea dezvoltării

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale recunoscut pentru autenticitate și calitate fără compromis, anunțăsemnarea unui parteneriat strategic cu Booster Capital. Tranzacția, semnată oficial pe 14 iulie, marchează exit-ul complet al fondului ROCA Investments și atragerea de capital proaspăt pentru susținerea planurilor ambițioase de creștere. Mai multe>>

Miercurea Neagră a Agriculturii Europene

18-07-2025 Stiri agricole

Miercurea Neagră a Agriculturii Europene

Alianța pentru Agricultură și Cooperare la MARȘUL Copa și Cogeca simultan cu prezentarea Bugetului Financiar Multianual al UE 2028-2034. Mai multe>>

Rezistența la scuturarea silicvelor crește productivitatea rapiței pentru fermierii români

15-07-2025 Stiri agricole

Rezistența la scuturarea silicvelor crește productivitatea rapiței pentru fermierii români

Autor: Andrei Ciocoiu, Category Marketing Manager Seeds pentru România și Republica Moldova la Corteva Agriscience  Pe măsură ce agricultura globală evoluează pentru a răspunde nevoilor nutriționale ale unei populații în creștere, accentul se mută tot mai mult către soluții inteligente și reziliente, care ajută fermierii să producă mai mult, reducând în același timp riscurile și pierderile. În acest context, rapița rămâne una dintre cele mai valoroase culturi din România, oferind stabilita... Mai multe>>

Fermierii campioni la rapiță din județul Dolj

14-07-2025 Stiri agricole

Fermierii campioni la rapiță din județul Dolj

După mai mulți ani în care evoluția culturilor de toamnă a fost afectată de condițiile meteorologice, în campania aceasta fermierii din județul Dolj au înregistrat producții ridicate la rapiță. Performanța a fost posibilă datorită hibrizilor de la Corteva, iar fermierii care au mizat pe genetica Pioneer au devenit fermieri campioni. Primul fermier campion din județul Dolj este domnul Alex Dinu, societatea Agro Vir, din localitatea Terpezița, care a obținut o producție de 4.850 kg/ha cu hibridul... Mai multe>>

Viitorul consultanței în agricultură din România va fi axat pe ecologie

14-07-2025 Stiri agricole

Viitorul consultanței în agricultură din România va fi axat pe ecologie

Una dintre concluziile majore ale activităților recente dedicate fermierilor și consultanților din domeniul agriculturii ecologice este că viitorul consultanței agricole în România se va concentra tot mai mult pe ecologie. Această concluzie a reieșit în urma vizitei încrucișate (Cross Visits) organizate la finalul lunii mai de către Asociația Inter-Bio, sub egida proiectului OrganicAdviceNetwork. Evenimentul a reunit fermieri și consultanți atât din România, cât și din alte țări precum Bulgaria,... Mai multe>>

Clubul Fermierilor Români solicită sprijinul MADR în vederea susținerii modificării Regulamentelor europene pentru o Politică Agricolă Comună echitabilă și adaptată realităților actuale

14-07-2025 Stiri agricole

Clubul Fermierilor Români solicită sprijinul MADR în vederea susținerii modificării Regulamentelor europene pentru o Politică Agricolă Comună echitabilă și adaptată realităților actuale

Clubul Fermierilor Români a transmis Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o serie de propuneri concrete pentru modificarea Regulamentelor (UE) 2021/2115 și 2021/2116, în contextul dezbaterilor europene actuale privind simplificarea și eficientizarea Politicii Agricole Comune (PAC). Mai multe>>