Un colaborator al revistei Profitul Agricol, e de parere ca programul FEADR ar fi prost croit. El propune o schimbare, care - spune el - l-ar aduce mai aproape de realitate. Poate ca merita ascultat, caci omul explica deschis si limpede:
Pentru ca absorbtia fondurilor europene sa capete dinamism, spune colaboratorul nostru, sistemul actual ar trebui intors pe dos. Adica, dosarele sa se depuna la APDRP abia dupa ce fermierul si-a cumparat utilajele de care are nevoie. Agricultorul negociaza mai intai cu dealerii, apoi obtine finantarea la banca, cumpara utilajele pe care si le doreste si incepe sa lucreze.
Devenit pe deplin proprietar, fermierul va face un dosar prin care solicita fonduri europene care sa-i compenseze jumatate din cheltuieli. Va depune un dosar in care sa explice nevoia de a-si cumpare utilajele si va depune acele hartii care i se cer. Inclusiv dovada ca a fost deja analizat de banca, care i-a acordat un credit. Mult mai mult decat actuala scrisoare de confort.
Dupa ce depune dosarul, functionarii APDRP pot sa analizeze hartiile in deplina liniste, cateva luni, cum fac si astazi. Pentru ca fermierul nu mai asteapta aprobarea unuia sau altuia intr-o chestiune de care depinde afacerea lui. Acum, el nu se mai grabeste. Daca si-a facut bine dosarul pentru fondurile europene, o sa primeasca jumatate din banii cheltuiti, ceea ce poate fi o gura de oxigen excelenta.
Daca dosarul FEADR ? nu trece?, fermierul oricum isi poate plati ratele din afacerea lui si in acelasi timp profita de echipamentele cumparate. Doar a fost verificat de banca, cand i-au dat banii. Garantiile ar ramane la FGCR.
Sunt si acum fermieri care acum aleg sa cumpere utilajele in leasing sau cu credit propriu si nu mai apeleaza la APDRP. Banii europeni ar veni ca un bonus. 50% din valoarea echipamentelor achizitionate sunt bani frumosi, pe care omul ii poate da bancii, pentru a micsora valoarea creditului sau ii poate investi in altceva care ii este necesar.
Cei care stau cu dosarul in asteptare cativa ani, din lipsa de finantare, ar iesi din joc. Pentru ca, intai trebuie sa faca investitia si abia apoi sa primeasca jumatate din suma. In statisticile guvernului, asa ar creste "nivelul de absorbtie".
Modificarea schemei de gandire a FEADR va duce si la reducerea sumelor vehiculate de fermieri in dosarele de achizitii. Punctajul actual aproape ii obliga sa-si cumpere o multime de lucruri de care nu au imediat nevoie, doar pentru a obtine un numar cat mai mare de puncte. Daca omul vrea doar un tractor cu ceva utilaje in spate, sau doar o combina, nu primeste puncte suficiente. Asa ca el "umfla" cifra solicitata cu, sa zicem, un uscator, ori un alt utilaj, desi el are nevoie doar de un tractor. (O uriasa aberatie este aceea de a-l obliga pe fermier sa faca "procesare" in ferma ca sa beneficieze de un punctaj mai mare!)
Daca fermierul va cumpara utilaje cu banii de la banca, nu va mai cumpara lucruri de care nu are stringenta nevoie. Daca anul urmator ii merg afacerile bine, va mai lua un credit, si iar va cere partea ce i se cuvine de la APDRP.
Reducerea sumelor din fiecare dosar va dinamiza piata utilajelor agricole. De fapt, toti cei care isi vor cumpara utilaje vor depune un dosar la APDRP, sa incerce sa recupereze jumatate din banii pe care i-a cheltuit.
Autor: Andrei Ostroveanu
Sursa: www.agrinet.ro
20-04-2022 Ciuperci
CITR, parte a Impetum Group, a reintrodus in circuitul economic singura fabrica de compost pentru ciuperci din Romania, prin vanzarea sa catre un important jucator din sectorul agricol din sudul tarii. In calitate de lichidator judiciar al East Champion Union Cooperativa Agricola (in faliment), CITR a obtinut in urma licitatiei peste 840.000 euro, bani care vor fi redistribuiti catre creditori. Mai multe>>
01-10-2020 Ciuperci
Oamenii folosesc ciuperci din perioada erei paleolitice sau epoca pietrei cioplite palaios- vechi, lithos-piatra, din limba greaca. Oamenii au cules ciuperci pentru se hrani. Au invatat astfel care le aduce o stare de bine, care ii ajuta sa invinga boli si care erau toxice sau otravitoare. Dar aceste cunostinte s-au adunat timp de secole si mai ales dupa invingerea superstitiilor si a fenomenelor mistice. Mai multe>>
15-09-2020 Trufe
Numite si diamantele negre ale pamantului sau diamantele gastronomiei, perle rare, delicatese de neegalat acestea sunt Ciuperci care cresc in pamant, la adancime de 10-40 cm, unele chiar la suprafata sau mai in profunzime. Trufele sunt ciuperci Ascomycete ce apartin genului Tuber, formate din asocierea ectomicorizelor cu radacinile arborilor si arbustilor. Mai multe>>
06-05-2020 Ciuperci
In aceasta perioada un numar destul de mare de persoane, valorifica prin piete sau locuri neautorizate sortimente diferite de ciuperci, recoltate din mediul natural (pajisti sau paduri) sub pretextul ca deosebesc ciupercile comestibile de cele cosiderate otravitoare. Printre ciuperci exista diferite specii toxice, sau care pot fi letale pentru om, uneori chiar si cele considerate bune pentru consum pot da simptome toxice, (exemplu, hribii sau champignon) si care daca sunt culese prea tarziu... Mai multe>>
20-11-2018 Ciuperci
Ciupercile au un rol benefic in natura contribuind la descompunerea si dezagregarea vegetalelor, a frunzelor moarte si a resturilor lemnoase adunate pe sol. Anumite specii de ciuperci formeaza micorize pe radacinile unor arbori ca pini, stejari, castani si datorita acestora, arborii absorb mai usor substantele necesare cresterii. In schimb, ciupercile beneficiaza de adapost si de hrana. Mai multe>>
02-06-2017 Ciuperci
Ciupercile de padure apar in diferite forme si culori si poarta denumiri variate si sugestive. Cele mai intalnite specii comestibile de ciuperci pe care le intalnim in padurile din Romania sunt urmatoarele: Mai multe>>
26-11-2016 Ciuperci
Ciuciuletele (Morchella Esculenta) este o specie de ciuperci comestibile, denumita in popor si zbarciog galben, potrivita pentru comercializare. Mai multe>>
09-11-2016 Ciuperci
Galbiorii (Cantharellus cibarius) se mai numesc, urechiuse sau bureti galbeni si sunt o specie de ciuperci comestibile, potrivite pentru comercializare. Mai multe>>
27-09-2016 Ciuperci
In Romania sunt cunoscute peste 4000 de ciuperci, insa doar o parte din ele sunt comestibile sau otravitoare, marea lor majoritate sunt nesemnificative din punct de vedere alimentar. Mai multe>>
26-08-2016 Ciuperci
Cantitati mari de ciuperci salbatice pleaca in acesta perioada din Romania in Germania. Mai multe>>
15-08-2016 Ciuperci
Buretele de roua (Marasmius oreades) este o specie de ciuperci avand palaria comestibila, ideala pentru supe. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>