Tranzitia noastra, asa cum a fost numita perioada in care, dupa rasturnarea comunismului, vom ajunge la capitalism, primeste o lumina interesanta daca o comparam cu biblica fuga a evreilor din sclavia egipteana. Aparent, doar diferentele par de gasit si de exploatat.
Daca poporul ales ratacea prin locuri pustii, in care viata reprezenta o continua lupta pentru supravietuire, noi, romanii, orbecaim prin ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea avea sa ne readuca aminte ca este Gradina Maicii Domnului.
In desert, evreii aveau nevoie de mana pe care o culegeau dimineata si de stolurile de prepelite cazute la pamant; noi, romanii, devenim dependenti de ajutoare de la stat si de la UE.
Daca evreii au avut in persoana lui Moise un lider a carui fermitate nu mai tine de vremurile noastre, noi suferim, de cele mai multe ori, de "vid de putere".
Tablele legilor primite de Moise din Inalturi au stabilit zece reguli simple, dar atat de bine structurate incat stau si astazi la baza mai multor religii. Legile noastre concureaza la titlul de cel mai stufos si mai destabilizator sistem legislativ, exemplul cel mai elocvent fiind legile retrocedarii terenurilor agricole, padurilor si caselor nationalizate, dar si multe, prea multe altele.
Cartitul evreilor viza atat divinitatea, pe care o inlocuiau din cand in cand cu idoli ciopliti sau turnati, cat si autoritatea liderului pamantean, pe care se saturau uneori sa il mai urmeze in cazne. Cartirea noastra, mai subtila, dar atat de paguboasa, ne va face crestini care accepta homosexualitatea si prostitutia, de exemplu.
La capatul celalalt, mari duhovnici precum parintele Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda de la poalele Ceahlaului vad in globalizare si integrarea in Uniunea Europeana mari incercari pentru poporul roman. Cat despre contestarea liderilor pe care ne fixam temporar, nu mai e cazul sa discutam. In fiecare zi inaltam rugi pentru politicianul la moda, pentru ca a doua zi sa-l aruncam in santul patimirii si al uitarii, indemnati de spiritul nostru balcanic si miticist.
Insa cea mai ingrijoratoare comparatie mi-a oferit-o un preot care a avut sansa sa refaca traseul din Egipt pana in Israel. Cea mai mare mirare a lui a fost legata de durata de 40 de ani care i-a trebuit lui Moise pentru a-i purta pe evrei prin desert pana in tara Fagaduintei, desi distanta nu este una prea mare chiar si pentru timpurile acelea. Abia atunci a inteles preotul ca cei 40 de ani nu au fost necesari decat pentru ca o noua generatie sa se nasca, astfel incat in locul fagaduit sa nu intre nici unul dintre cei pervertiti in sclavia egipteana.
Sa fie nevoie oare sa rectificam previziunea altui evreu, Silviu Brucan, care era mai optimist si ne dadea doar 20 de ani pentru intrarea in normalitate?
Autor: Mihael Balint
20-04-2022 Ciuperci
CITR, parte a Impetum Group, a reintrodus in circuitul economic singura fabrica de compost pentru ciuperci din Romania, prin vanzarea sa catre un important jucator din sectorul agricol din sudul tarii. In calitate de lichidator judiciar al East Champion Union Cooperativa Agricola (in faliment), CITR a obtinut in urma licitatiei peste 840.000 euro, bani care vor fi redistribuiti catre creditori. Mai multe>>
01-10-2020 Ciuperci
Oamenii folosesc ciuperci din perioada erei paleolitice sau epoca pietrei cioplite palaios- vechi, lithos-piatra, din limba greaca. Oamenii au cules ciuperci pentru se hrani. Au invatat astfel care le aduce o stare de bine, care ii ajuta sa invinga boli si care erau toxice sau otravitoare. Dar aceste cunostinte s-au adunat timp de secole si mai ales dupa invingerea superstitiilor si a fenomenelor mistice. Mai multe>>
15-09-2020 Trufe
Numite si diamantele negre ale pamantului sau diamantele gastronomiei, perle rare, delicatese de neegalat acestea sunt Ciuperci care cresc in pamant, la adancime de 10-40 cm, unele chiar la suprafata sau mai in profunzime. Trufele sunt ciuperci Ascomycete ce apartin genului Tuber, formate din asocierea ectomicorizelor cu radacinile arborilor si arbustilor. Mai multe>>
06-05-2020 Ciuperci
In aceasta perioada un numar destul de mare de persoane, valorifica prin piete sau locuri neautorizate sortimente diferite de ciuperci, recoltate din mediul natural (pajisti sau paduri) sub pretextul ca deosebesc ciupercile comestibile de cele cosiderate otravitoare. Printre ciuperci exista diferite specii toxice, sau care pot fi letale pentru om, uneori chiar si cele considerate bune pentru consum pot da simptome toxice, (exemplu, hribii sau champignon) si care daca sunt culese prea tarziu... Mai multe>>
20-11-2018 Ciuperci
Ciupercile au un rol benefic in natura contribuind la descompunerea si dezagregarea vegetalelor, a frunzelor moarte si a resturilor lemnoase adunate pe sol. Anumite specii de ciuperci formeaza micorize pe radacinile unor arbori ca pini, stejari, castani si datorita acestora, arborii absorb mai usor substantele necesare cresterii. In schimb, ciupercile beneficiaza de adapost si de hrana. Mai multe>>
02-06-2017 Ciuperci
Ciupercile de padure apar in diferite forme si culori si poarta denumiri variate si sugestive. Cele mai intalnite specii comestibile de ciuperci pe care le intalnim in padurile din Romania sunt urmatoarele: Mai multe>>
26-11-2016 Ciuperci
Ciuciuletele (Morchella Esculenta) este o specie de ciuperci comestibile, denumita in popor si zbarciog galben, potrivita pentru comercializare. Mai multe>>
09-11-2016 Ciuperci
Galbiorii (Cantharellus cibarius) se mai numesc, urechiuse sau bureti galbeni si sunt o specie de ciuperci comestibile, potrivite pentru comercializare. Mai multe>>
27-09-2016 Ciuperci
In Romania sunt cunoscute peste 4000 de ciuperci, insa doar o parte din ele sunt comestibile sau otravitoare, marea lor majoritate sunt nesemnificative din punct de vedere alimentar. Mai multe>>
26-08-2016 Ciuperci
Cantitati mari de ciuperci salbatice pleaca in acesta perioada din Romania in Germania. Mai multe>>
15-08-2016 Ciuperci
Buretele de roua (Marasmius oreades) este o specie de ciuperci avand palaria comestibila, ideala pentru supe. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>