Punct de vedere al Organizației Naționale Interprofesionale Vitivinicole - ONIV - privind întroducerea accizei pe vinul liniștit în România.
România este un producător tradițional de vin cu zeci de mii de mici viticultori și crame artizanale, iar întroducerea unei accize ar lovi în special producătorii mici și mijlocii, care au marje reduse și nu pot transfera ușor costul în prețul final. Totodata poate cauza falimente, reducerea suprafețelor cultivate și scăderea diversității viticole.
Introducerea unei accize pe vinul liniștit în România este considerată o idee nefastă din multiple perspective economice, culturale și sociale. Iată câteva argumente împotriva adoptării acestei măsuri:
1. Contextul industriei vinului - Realitatea industriei de vin din România versus alte țări din Uniunea Europeană
• România, al șaselea producător de vin din Europa, cu 187.000 ha de viță-de-vie.
• Producția a scăzut cu 19,8% în 2024 din cauza secetei, înghețurilor, grindinei și altor intemperii.
• Costurile de producție au crescut cu 7-10% din cauza energiei, forței de muncă și logisticii.
• Suntem sub presiune financiară din cauza regulilor Sistemului de Garanție Returnare- SGR;
• Suntem sub presiunea climatică de mai bine de 3 ani consecutivi.
• Se resimte puternic presiunea vinurilor din import care invadează piața românească în creștere accelerată in ultimii 10 ani.
• Resursa umană specializată din industria vitivinicolă românească nu mai există întrucât școlile dedicate industriei au dispărut.
• În momentul actual, foarte mulți viticultori calculează dacă fac față sau nu costurilor input-urilor, în special energie și materiale specifice industriei.
• În timp ce Spania, Franța, Italia produc cantități enorme de vin deoarece beneficiază deja de ani buni (prin investiții UE) de irigații pe arii extinse, consumul de vin cu alcool din vestul Europei scade vertiginos.
2. Impact negativ asupra producătorilor locali - Consecințe economice și sociale
• România este un producător tradițional de vin cu zeci de mii de mici viticultori și crame artizanale.
• O acciză ar lovi în special producătorii mici și mijlocii, care au marje reduse și nu pot transfera ușor costul în prețul final.
• Poate duce la falimente, reducerea suprafețelor cultivate și scăderea diversității viticole.
• Acciza propusă inițial (76,19 lei/hl din 1 august 2025, respectiv 83,81 lei/hl din 1 ianuarie 2026) va crește in special prețul vinurilor economice, cel mai mare segment din piață, cu 10-30%. Acest lucru se datorează aplicării accizei, la care se adaugă creșterea TVA-ului de la 19-21%.
• Creșterea prețului va determina o scădere importantă a consumului și astfel a taxelor colectate de stat. Presiune pe cramele românești, risc de faliment și pierderea locurilor de muncă. Cramele sunt angajatori importanți în mediul rural, fiind motorul multor comunități.
• Creșterea pieței negre (autoconsumului) și reducerea veniturilor bugetare.
• Scăderea cotei de piață a vinurilor locale și afectarea exporturilor.
• Supra-stocurile de vin din import caută cu disperare piața de desfacere și astfel, se va contribui indirect la anihilarea industriei vitivinicole din România, implicit, producătorii vor reduce business-urile, urmând concedieri, mai puține contribuții către stat etc.
3. Costul administrativ și birocratic este mai mare decât veniturile potențiale
• Vinul liniștit este produs în milioane de loturi mici, iar controlul accizei ar necesita urmărire, etichetare, raportare fiscală și inspecții.
• Costurile administrative (stat + producători) pot depăși veniturile colectate, cum s-a demonstrat în alte țări care au renunțat la acciză.
4. Vinul este un produs agricol tradițional – nu un “alcool dur”
• Vinul are o conotație culturală și alimentară, fiind parte a tradiției culinare și sociale.
• Nu se consumă de obicei în mod abuziv (spre deosebire de spirtoase).
• Austria, Bulgaria, Cipru, Cehia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania. Italia, Spania, Portugalia, Germania –– nu aplică acciză pe vinul liniștit. Franța aplică o acciză scăzută de 3,94 EUR/hl.
5. Dezavantaj competitiv față de alte țări ale Uniunii Europene
• O acciză în România ar însemna că vinurile autohtone devin mai scumpe decât cele din Italia, Spania sau Franța;
• Vinurile românești vor deveni necompetitive față de importuri, care au crescut de 3,7 ori mai mult decât exporturile în 2023.
6. Consumatorii vor migra spre produse mai ieftine și mai riscante pentru sănătatea lor
• Creșterea prețului vinului va conduce consumatorii spre: - alcool contrafăcut sau nefiscalizat; - spirtoase ieftine (unde acciza este raportată la alcool pur, deci uneori mai “eficient” pentru intoxicație); - băuturi slab calitative, cu aditivi.
• Vor prospera importatorii, deci deficitul comercial și monetar al României va crește.
7. Impact negativ asupra turismului și satului românesc
• Vinul este ambasador al teritoriului – legat de turismul rural, tradiție, gastronomie.
• O acciză lovește indirect în cramele care organizează degustări, agroturism, festivaluri, evenimente.
8. Încalcă spiritul Politicii Agricole Comune (PAC)
• Uniunea Europeană sprijină sectorul vitivinicol prin fonduri pentru reconversie, promovare, investiții.
• Introducerea unei accize merge în sens opus și contrazice principiul dezvoltării rurale.
9. Propuneri alternative
• Menținerea accizei zero pentru vinuri.
• Promovarea vinurilor românești pe piețele interne și externe.
• Investiții în irigații și tehnologii pentru combaterea efectelor climatice.
• Subvenții pentru vinuri organice și sustenabile.
10. Concluzii Introducerea accizei pe vinul liniștit este o idee contra-productivă:
• Aduce venituri modeste la buget;
• Amenință industria vinului și provoacă daune serioase economice și culturale;
• Afectează negativ competitivitatea industriei viticole românești;
• Creează dezechilibre în raport cu partenerii europeni;
09-07-2025 Vinuri
Punct de vedere al Organizației Naționale Interprofesionale Vitivinicole - ONIV - privind întroducerea accizei pe vinul liniștit în România.România este un producător tradițional de vin cu zeci de mii de mici viticultori și crame artizanale, iar întroducerea unei accize ar lovi în special producătorii mici și mijlocii, care au marje reduse și nu pot transfera ușor costul în prețul final. Totodata poate cauza falimente, reducerea suprafețelor cultivate și scăderea diversității viticole. Mai multe>>
16-06-2025 Pomicultura
Cei care practică o pomicultură modernă, știu că eficiența operațională și inovația tehnologică asigură optimizarea costurilor și maximizarea randamentului. În acest peisaj, drujba cu acumulator se impune rapid ca o opțiune de analizat cu atenție și, în multe privințe, superioară drujbelor termice sau electrice cu fir. Mai multe>>
18-02-2025 Pomicultura
Hidrogelul este un polimer superabsorbant pe baza de potasiu, care are capacitatea de a reține și elibera apa în mod controlat, fiind un instrument deosebit de util în horticultură și silvicultură. Mai multe>>
24-09-2024 Pomicultura
ROBO-fermierul este conceptul 100% românesc – idee și dezvoltare – care aduce tehnologia de ultimă oră în sectorul pomicol, marcând, totodată, un prim pas în direcția dezvoltării de soluții robotizate pentru monitorizarea și îngrijirea culturilor și a pomilor. Este un demers inovativ alături de care a fost și AFIR, atât în sprijinirea realizării proiectului, cât și prin acordarea unei finanțări nerambursabile de aproximativ 360.000 de euro. Mai multe>>
08-08-2024 Vinuri
Potrivit unei analize realizate Wines of Romania, platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc, pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică, cifrele finale pentru 2023 indică o creștere ușoară atât a importurilor, cât și a exporturilor de vin din România. Astfel, România a importat vin în valoare de 268,4 milioane de euro și a exportat în valoare de 72,5 milioane de euro, de 3,7 ori mai puțin. În volume, importul a ajuns la 123.000 de tone, iar exportul la 34.400 d... Mai multe>>
01-08-2024 Fructe de padure
Lidl România continuă să sprijine economia românească prin susținerea producției agricole locale și în acest an, atât prin extinderea parteneriatelor cu producătorii români și creșterea cantității de fructe și legume românești din Piața Lidl, cât și prin facilitarea exporturilor către magazine Lidl din afara țării. În lunile iunie și iulie ale acestui an, Lidl România a facilitat exporturi în valoare de aproape 1 milion de euro pentru 5 producători români de afine și zmeură. Mai multe>>
23-05-2024 Struguri / vita de vie
Tarile europene sunt recunoscute pentru productia de vinuri pe scara larga de secole, deoarece bauturile fac parte integranta din mesele traditionale din intreaga regiune, iar suprafata mare cultivata cu vita-de-vie da nastere la cresterea productiei de vin pe scara larga. Din acest considerent, prevenirea si combaterea agentilor patogeni si asigurarea unui management eficient al rezistentei si valorificarea culturii de vita-de-vie pe cat mai multi ani reprezinta o prioritate pentru fermieri. Mai multe>>
13-03-2024 Pomi fructiferi
Platforma modulara robotica autonoma Robo Fermier este o solutie autonoma destinata pomicultorilor. Sistemul modular poate fi adaptat pentru executarea unei game largi de lucrari in plantatiile pomicole. Sistemul este conceput special pentru fermele ecologice, dar poate fi folosit si in fermele conventionale. Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin Directia Generala Dezvoltare Rurala – Autoritate de Management pentru PNDR, a participat la Conferinta de inchidere a proiectului Robo-Fe... Mai multe>>
05-03-2024 Struguri / vita de vie
Consultantul Paul Huiet si studenta USAMV Bucuresti Bardos Alexandra sunt marii castigatori ai celei de-a doua editii a concursului „Cel mai bun viticultor din Romania”, organizat de Wines of Romania, in colaborare cu Statiunea de Cercetare si Dezvoltare pentru Viticultura si Pomicultura Pietroasa-Istrita. Mai multe>>
29-02-2024 Vinuri
BASF gazduieste a IX-a editie a concursului „Povesti cu vinuri romanesti”. In fiecare an, BASF colaboreaza cu ADAR (Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania) pentru a organiza acest concurs, care aduce la lumina vinuri exceptionale. Participa viticultori mici si mijlocii din toate regiunile tarii, iar cele mai bune sunt selectate de catre expertii juriului. Mai multe>>
29-02-2024 Vinuri
Sesiunea de primavara a concursului international de vin MUNDUS VINI Grand International Wine Award, desfasurata saptamana trecuta in Germania, a adus vinurilor romanesti un total de 71 de medalii, intre care 46 de aur si 25 de argint. Producatorii nostri au inscris in competitie 183 de etichete de vin. Aceste recunoasteri au plasat Romania pe locul 11 dintr-un total de 42 de tari participante. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>