 AFIR anunta prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finantare aferenta submasurii 4.1a „Investitii in exploatatii pomicole” din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 pentru zona de aplicabilitate ITI Delta Dunarii pana la 30 septembrie 2017, ora 17.00. De asemenea, se prelungeste si sesiunea pentru proiectele depuse prin submasura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” din zona ITI Delta Dunarii, pana la 31 august 2017, ora 17.00.
AFIR anunta prelungirea sesiunii de primire a cererilor de finantare aferenta submasurii 4.1a „Investitii in exploatatii pomicole” din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 pentru zona de aplicabilitate ITI Delta Dunarii pana la 30 septembrie 2017, ora 17.00. De asemenea, se prelungeste si sesiunea pentru proiectele depuse prin submasura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” din zona ITI Delta Dunarii, pana la 31 august 2017, ora 17.00. 
Alocarea financiara stabilita pentru sesiunea din acest an aferenta submasurii (sM) 4.1a ITI Delta Dunarii este de 5 milioane de euro. AFIR a primit on-line pe pagina de internet, www.afir.info, pana in prezent, 3 cereri de finantare in valoare de peste 1,7 milioane de euro, prin intermediul 4.1a ITI Delta Dunarii.
Fondurile alocate submasurii 6.3 ITI Delta Dunarii, pentru sesiunea anuala 2017, sunt in valoare de 5 milioane de euro. Prin intermediul acestei submasuri, s-au primit on-line 35 de cereri de finantare in valoare totala de 525 de mii de euro. 
„Fondurile europene alocate pentru sesiunea din acest an, atat pentru fermele mici, cat si pentru investitiile aferente sectorului pomicol din zona Deltei Dunarii nu au fost solicitate integral pana la acest moment si, astfel, s-a decis prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finantare pentru cele doua domenii de investitie amintite. Am tinut cont de faptul ca nu toti solicitantii au reusit sa finalizeze proiectele din cauza complexitatii documentatiilor tehnice necesare infiintarii de plantatii pomicole, dar si a unor situatii legate de drepturile de folosinta a terenurilor. Indemn pe toti cei interesati sa depuna proiecte, pentru ca zona Deltei Dunarii merita o dezvoltare agricola eficienta si competitiva.” a declarat directorul general al AFIR, Adrian – Ionut Chesnoiu.
Pentru investitii in exploatatii pomicole din zona ITI Delta Dunarii se acorda fonduri nerambursabile in proportie de 50% pana la 90%, in functie de tipul beneficiarului si al investitiei finantate. Valoarea unui proiect poate ajunge pana la 1.050.000 euro. Pragul de calitate lunar atat pentru luna august, cat si pentru septembrie este de 10 puncte.
Sprijinul acordat prin PNDR 2020 pentru dezvoltarea fermelor mici din arealul ITI Delta Dunarii este 100% nerambursabil si este in valoare de 15.000 de euro pentru un proiect. Pragul de calitate lunar pentru luna august 2017 este de 15 puncte.
Depunerea cererilor de finantare se realizeaza on-line pe pagina oficiala a Agentiei, www.afir.info pentru ambele submasuri amintite. Toti cei interesati sa depuna proiecte pentru dezvoltarea fermelor mici, dar si pentru investitii in exploatatii pomicole din zona ITI Delta Dunarii, pot consulta gratuit Ghidul solicitantului si anexele aferente pe site-ul AFIR, la sectiunea „Investitii PNDR”.
A.F.I.R.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale
30-10-2025 Targuri si expozitii

Producătorul ceh de tractoare ZETOR TRACTORS a.s. anunță cu entuziasm participarea sa la expozitia AGRITECHNICA 2025, cel mai important târg internațional dedicat tehnologiei agricole, care va avea loc in perioada 9 - 15 noiembrie la Hanovra, Germania. Mai multe>>
30-10-2025 Stiri agricole

Parlamentul European a aprobat Legea UE privind monitorizarea solului, care vizează refacerea solurilor europene până în 2050. Statele membre vor fi acum obligate să monitorizeze și să evalueze sănătatea solului pe teritoriile lor. Legea nu introduce noi obligații legale pentru proprietarii sau administratorii de terenuri, însă impune statelor membre ale UE să sprijine fermierii în îmbunătățirea sănătății și rezilienței solului. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole
AFIR a introdus o nouă măsură care îi ajută pe cei care implementează proiecte finanțate prin PNDR 2014–2020 să își plătească mai repede furnizorii și să finalizeze investițiile fără întârzieri.Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) continuă procesul de simplificare a procedurilor și introduce o nouă modificare în procedura de plată prin care beneficiarii pot primi mai repede plățile cuvenite pentru proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole

Investiţii în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentareSprijinul financiar în cadrul prezentei scheme este acordat pentru investiţii destinate producţiei de energie electrică din sursele regenerabile de energie, cu sau fără instalații de stocare. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole
În perioada 14–16 octombrie 2025, Bio Danubius, laborator viu recunoscut la nivel european, a fost în centrul unor evenimente convergente dedicate inovației în domeniul agriculturii ecologice și agroecologiei la nivel rural. Astfel, Bio Danubius a participat activ la trei evenimente semnificative care au generat un dialog concret între cercetare, administrație și comunități locale, respectiv Ziua Agriculturii Ecologice, Festivalul de Transfer Tehnologic FesTT-SE Tulcea și Forumul Smart Village d... Mai multe>>
27-10-2025 Targuri si expozitii

Producătorul ceh de utilaje agricole SMS CZ va participa din nou la Agritechnica, cel mai mare târg din lume dedicat tehnologiei agricole, desfășurat la Hanovra. La standul E54 din Hala 11, compania va expune patru utilaje și va marca premiera mondială a noii semănători SMART 400.În cadrul expoziției, care va avea loc între 9 și 15 noiembrie 2025, SMS CZ își propune, de asemenea, să atragă noi parteneri de afaceri și să își extindă rețeaua de distribuitori în Germania și în alte țări. Mai multe>>
27-10-2025 Stiri agricole

Exim Banca Românească și Maschio Gaspardo România derulează un parteneriat strategic prin care banca, în calitate de Agenție de Credit la Export a României, sprijină exporturile companiei, oferind protecție împotriva diverselor riscuri comerciale și politice asociate piețelor externe. Mai multe>>
27-10-2025 Stiri agricole

Saschiz, județul Mureș – Pe 30 octombrie 2025, comuna Saschiz găzduiește primul eveniment național de dialog public dedicat susținerii femeilor din mediul rural din România, organizat sub umbrela proiectului european FLIARA – Inovația condusă de femei în agricultură și mediul rural. Mai multe>>
24-10-2025 Stiri agricole

Crezi că poți anticipa tendințele pieței grâului?Acum ai ocazia să demonstrezi!AgriPortal România lansează Concursul „Predicția prețului de închidere al grâului MATIF – contract decembrie 2025”, dedicat celor pasionați de piețele internaționale de cereale. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

Compania va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra 2025. KUBO Group, cu aproape 80 de ani de experiență în dezvoltarea de soluții horticole pentru fermieri din întreaga lume, va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra, un eveniment organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București, în data de 30 octombrie 2025, la Romexpo. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole
Truck1 s-a alăturat ca partener media oficial al INDAGRA 2025. Fosta expoziție agricolă de top va avea loc la București, România, în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie 2025. Evenimentul este organizat de ROMEXPO în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

București, Iași, Cluj, Brașov, Ilfov și Prahova sunt județele cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>