Principalii beneficiari ai fondurilor alocate prin intermediul Politicii Agricole Comune (PAC) nu sunt fermierii, ci institutii si organizatii care, in nici un caz, nu au nevoie de fonduri pentru a supravietui, potrivit France Press, care anunta saptamana trecuta ca cel mai bine pastrat secret din Uniunea Europeana a fost dezvaluit.
Cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene au fost obligate ca, pana la data de 30 aprilie a.c., sa publice lista integrala si nominativa a celor care au primit ajutoare agricole. Prin acest demers, se urmareste relansarea dezbaterii privind viitorul PAC, care primeste 40% din bugetul total al UE, inregistrand o alocatie de peste 55 miliarde euro in 2007. In Franta, nici un agricultor nu face parte din primii 24 de mari beneficiari ai subventiilor, iar in Marea Britanie, cel mai mare beneficiar este Casa Regala.
"Contribuabilii europeni au dreptul sa stie cum le sunt cheltuiti banii. Numai transparenta permite imbunatatirea gestionarii acestor fonduri si numai astfel putem avea o dezbatere mai buna privind viitorul Politicii Agricole Comune", a declarat Mariann Fischer Boel (imaginea de sus), comisarul european pentru agricultura, care se lupta cu guverenele pentru a face politica agricola mai echitabila.
Germania este singura tara care nu a dat inca publicitatii lista, dupa ce au fost introduse mai multe recursuri in mai multe instante ale tarii, prin care se denunta incalcarea normelor privind protectia datelor personale. Comisia Europeana i-a permis sa mai intarzie, insa ameninta Berlinul ca va fi adus in fata Curtii Europene de Justitie.
In Franta, nici un agricultor nu figureaza printre cei 24 de beneficiari ai unor subventii mai mari de 500.000 de euro. In schimb, pe lista se afla grupul de produse de lux LVMH, pentru coniac, precum si alte grupuri industriale agroalimentare.
Agricultorii au impartit 9,5 din cele 10,3 miliarde acordate Frantei, adica au primit in medie cite 20.000 de euro pe an - mai putin de 2.000 de euro pe luna. Obligativitatea transparentei in ceea ce priveste beneficiarii PAC vine ca urmare a unui acord intens negociat in 2006. La sfarsitul lunii septembrie 2008, beneficiarii unei mici parti din ajutoarele de dezvoltare rurala. Acum este vorba despre marea parte a subventiilor, ajutoare directe acordate agricultorilor, in valoare de 42,6 miliarde euro.
In septembrie 2008, cand a fost facuta putina lumina pe o parte a beneficiarilor, dezvaluirile au facut valuri in Germania, publicul descoperind ca printre ei figurau cluburi de echitatie si de schi sau magnatul automobilelor Wolfgang Porsche. In Marea Britanie, unele date arata ca familia regala a profitat din plin de subventiile de la Bruxelles, intr-o tara adesea gata sa spintece PAC. Regina Elisabeta a II-a, care detine terenuri numeroase, a primit de la PAC un pachet de 769.000 lire sterline (853.000 euro) pentru 2003 si 2004, in timp ce fiul sau, printul Charles, a primit 300.000 lire sterline (333.000 euro).
Autor: Bogdan Tupilat
30-10-2025 Targuri si expozitii

Producătorul ceh de tractoare ZETOR TRACTORS a.s. anunță cu entuziasm participarea sa la expozitia AGRITECHNICA 2025, cel mai important târg internațional dedicat tehnologiei agricole, care va avea loc in perioada 9 - 15 noiembrie la Hanovra, Germania. Mai multe>>
30-10-2025 Stiri agricole

Parlamentul European a aprobat Legea UE privind monitorizarea solului, care vizează refacerea solurilor europene până în 2050. Statele membre vor fi acum obligate să monitorizeze și să evalueze sănătatea solului pe teritoriile lor. Legea nu introduce noi obligații legale pentru proprietarii sau administratorii de terenuri, însă impune statelor membre ale UE să sprijine fermierii în îmbunătățirea sănătății și rezilienței solului. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole
AFIR a introdus o nouă măsură care îi ajută pe cei care implementează proiecte finanțate prin PNDR 2014–2020 să își plătească mai repede furnizorii și să finalizeze investițiile fără întârzieri.Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) continuă procesul de simplificare a procedurilor și introduce o nouă modificare în procedura de plată prin care beneficiarii pot primi mai repede plățile cuvenite pentru proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole

Investiţii în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentareSprijinul financiar în cadrul prezentei scheme este acordat pentru investiţii destinate producţiei de energie electrică din sursele regenerabile de energie, cu sau fără instalații de stocare. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole
În perioada 14–16 octombrie 2025, Bio Danubius, laborator viu recunoscut la nivel european, a fost în centrul unor evenimente convergente dedicate inovației în domeniul agriculturii ecologice și agroecologiei la nivel rural. Astfel, Bio Danubius a participat activ la trei evenimente semnificative care au generat un dialog concret între cercetare, administrație și comunități locale, respectiv Ziua Agriculturii Ecologice, Festivalul de Transfer Tehnologic FesTT-SE Tulcea și Forumul Smart Village d... Mai multe>>
27-10-2025 Targuri si expozitii

Producătorul ceh de utilaje agricole SMS CZ va participa din nou la Agritechnica, cel mai mare târg din lume dedicat tehnologiei agricole, desfășurat la Hanovra. La standul E54 din Hala 11, compania va expune patru utilaje și va marca premiera mondială a noii semănători SMART 400.În cadrul expoziției, care va avea loc între 9 și 15 noiembrie 2025, SMS CZ își propune, de asemenea, să atragă noi parteneri de afaceri și să își extindă rețeaua de distribuitori în Germania și în alte țări. Mai multe>>
27-10-2025 Stiri agricole

Exim Banca Românească și Maschio Gaspardo România derulează un parteneriat strategic prin care banca, în calitate de Agenție de Credit la Export a României, sprijină exporturile companiei, oferind protecție împotriva diverselor riscuri comerciale și politice asociate piețelor externe. Mai multe>>
27-10-2025 Stiri agricole

Saschiz, județul Mureș – Pe 30 octombrie 2025, comuna Saschiz găzduiește primul eveniment național de dialog public dedicat susținerii femeilor din mediul rural din România, organizat sub umbrela proiectului european FLIARA – Inovația condusă de femei în agricultură și mediul rural. Mai multe>>
24-10-2025 Stiri agricole

Crezi că poți anticipa tendințele pieței grâului?Acum ai ocazia să demonstrezi!AgriPortal România lansează Concursul „Predicția prețului de închidere al grâului MATIF – contract decembrie 2025”, dedicat celor pasionați de piețele internaționale de cereale. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

Compania va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra 2025. KUBO Group, cu aproape 80 de ani de experiență în dezvoltarea de soluții horticole pentru fermieri din întreaga lume, va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra, un eveniment organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București, în data de 30 octombrie 2025, la Romexpo. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole
Truck1 s-a alăturat ca partener media oficial al INDAGRA 2025. Fosta expoziție agricolă de top va avea loc la București, România, în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie 2025. Evenimentul este organizat de ROMEXPO în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

București, Iași, Cluj, Brașov, Ilfov și Prahova sunt județele cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>