A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o revolutie in 1989, cand a renascut frumoasa natiune Romania.
In bucuria lor, noii alesi au dat o petrece la care au poftit toate rudele, prietenii si ursitoarele, ca sa inzestreze aceasta natiune cu fel si fel de daruri: frumusete, bucurie, virtute, bogatie, noroc.
La petrecere sosira, rand pe rand, sapte ursitoare poftite, iar bucatele au fost servite de pe talere de aur si intr-o risipa nemaintalnita altundeva.
Deodata, petrecerea a fost deranjata de un musafir nepoftit, era ursitoarea “FMI”, de care nu mai auzisera de foarte multa vreme. Pesemne ca ursitoarea cea rea venise sa se razbune pentruca nu a fost invitata.
Ursitoarea “FMI” s-a apropiat de frumoasa Romania si a spus ca, in 2010, se va intepa cu un umprumut si va murii.
La auzul acestor vorbe toti incremenira.
A saptea ursitoare, care n-apucase sa urseasca, dar care auzise de “prezicerile lui Brucan” facu un pas inainte si spuse: Nu am puterea sa ridic blestemul dar pot sa-l indrept. Astfel poporul roman va cadea intr-un somn adinc, de douazeci de ani, adormit de vorbele politicienilor si va fi trezit doar de intepatura unui imprumut FMI, care le va deschide romanilor definitiv ochii.
Dupa ce adormi intreaga Romanie, de jur imprej incepu sa creasca maracinis care cuprinse inclusiv steagurile din varful guvernului, parlamentului si presedentiei. Ani de zile, pe acele meleaguri nu sa mai intamplat nimic deasebit si nu a venit nici un om care sa trezeasca natiunea din somnul cel adanc.
Dar a venit anul ursit 2010, si de indata frumoasa Romanie a fost atinsa de intepatura acelui imprumut de la FMI si s-a trezit din somnul adinc de care era cuprinsa.
Si, dupa ce au facut o reforma ca-n povesti, de nu s-a mai vazut pe acest pamant, romanii au trait generatie dupa generatie fericiti pana la adanci batraneti.
Autor: necunoscut (nu exista titular al dreptului de autor)
13-09-2024 Ovine si caprine
În data de 13.09.2024, în România mai sunt active 37 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM). În acestă săptămână au fost stinse 30 de focare de PRM, dintre care 21 de focare – în județul Tulcea, 8 focare în județul Constanța și un focar în județul Ialomița. Măsurile suplimentare pentru controlul și eradicarea PRM, prevăzute în ordinul comun emis de ANSVSA, MADR și MAI, rămân valabile, conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei. Mai multe>>
25-01-2024 Pajisti pasuni fanete
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca anunta lansarea unui concurs inedit, cu premii consistente, destinat fermierilor romani care integreaza pasunatul in cresterea animalelor (vaci, oi, capre, cai etc). Concursul are loc in cadrul Proiectului Grazing4Agroecology (G4AE), in care USAMV Cluj-Napoca reprezinta Romania, si in parteneriat cu UBM Feed Romania, fabrica de furaje din comuna Sanpaul (jud. Mures). Mai multe>>
14-05-2023 Ovine si caprine
Recastigarea pietelor externe de ovine in relatiile traditionale cu Iordania si deschiderea unei noi piete de export prin dezvoltarea relatiilor comerciale dintre Romania si Maroc, in domeniul ovin, reprezinta doua obiective atinse de MADR in prima jumatate a acestui an. Rezultatele s-au concretizat in urma vizitei efectuate in Romania de ministrul agriculturii din Iordania in luna martie 2023 si a vizitei delegatiei din Maroc din aceasta saptamana, dupa dialogul purtat de ministrul agricul... Mai multe>>
12-04-2023 Ovine si caprine
MADR saluta demersul unor investitori romani din judetul Olt, comuna Fagetelu, care au obtinut suma de 182.059.200 lei, in cadrul schemei de ajutor de stat instituita prin HG nr. 959/2022, prin finantare de la Ministerul Economiei. Fondurile vor fi folosite pentru infiintarea unei fabrici de procesare a lanii si la fabricarea de produse fono si termo izolante din lana, dar si pentru valorificarea unor produse secundare, precum lanolina, ingrasamintele organice sub forma de pelete sau compostul r... Mai multe>>
07-03-2023 Pajisti pasuni fanete
USAMV Cluj-Napoca reprezinta Romania, in calitate de partener, in cadrul Proiectului Grazing4AgroEcology (G4AE), care sustine fermierii prin promovarea unor solutii inovative, prin care sistemele agricole bazate pe pasunat sa devina viabile din punct de vedere economic, iar obiectivul principal este acela de a produce alimente mai sanatoase si cu un impact mai scazut asupra mediului. Mai multe>>
01-02-2023 Ovine si caprine
Ingrijirea ovinelor crescute in sistem traditional pe durata unui an este extrem de importanta din punct de vedere tehnologic, dar si pentru felul in care aceasta specie reuseste sa reziste unor boli nespecifice (tehnopatii) generate de nerespectarea conditiilor de crestere si exploatare, sau fata de boli cauzate de virusi, bacterii, sau paraziti. Mai multe>>
02-10-2022 Ovine si caprine
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a dispus aplicarea imediata de masuri menite sa protejeze efectivele de rumegatoare mici din tara noastra de contaminare cu variola ovinelor si caprinelor. Decizia a survenit in urma confirmarii bolii in 4 ferme de ovine din Spania, in regiunile Andaluzia si Castilia-La Mancha si de notificarea de alte noi suspiciuni. Mai multe>>
27-01-2022 Ovine si caprine
In decursul anilor, fatarea mieilor a evoluat natural, existand din ce in ce mai putine probleme la nastere. Si totusi in randurile urmatoare vom incerca sa ajutam prin explicarea intregului proces. Mai multe>>
28-06-2021 Ovine si caprine
Dintre toate rumegatoarele care se cresc la noi in tara, capra a fost plasata pe unul dintre ultimele locuri in sfera interesului zootehnic. Considerata prin traditie "vaca saracului", acestei specii nu i s-a acordat niciodata importanta cuvenita. In tarile din vestul Europei, precum si in tari precum SUA si Australia cresterea caprelor este considerata de mult timp o ocupatie profitabila. Mai multe>>
26-05-2021 Ovine si caprine
La aceasta data un procent insemnat de crescatori de ovine exploateaza aceasta specie pentru productia de lapte care este utilizat cu precadere la obtinerea branzeturilor, mai ales telemea, cas, branzeturi framantate, urda, sau cascaval, produse la care se realizeaza un randament foarte bun. Pentru imbunatatirea productiei de lapte si valorificarea acestuia se recomanda urmatoarele: Mai multe>>
12-04-2021 Ovine si caprine
Hipocalcemia oilor este o tulburare a metabolismului calciului, caracterizata prin manifestari depresive si convulsive. Este descrisa ca o entitate morbida in Anglia, Austria, precum si in alte tari si credem ca exista si la noi in tara, fiind insa confundata cu tetania de iarba (hipomagneziemia). Tulburarea apare la oile in gestatie avansata sau lactatie, mai ales in lunile februarie-aprilie, cand in mod normal calcemia este mai scazuta, fiind citata si la mieii tinuti exclusiv in adaposturi ma... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>