O poveste de succes din Franta: Ferma de permacultura de la Bec Hellouin

Detalii

Categorie: Agricultura ecologica

15 Mai 2017

Sotii Perrine si Charles Hervé-Gruyer ne descriu aventura instalarii fermei lor bio-ecologice din Normandia in cartea „Permaculture – Guérir la terre, nourrir les hommes” [Permacultura – a vindeca pamantul si a-i hrani pe oameni] aparuta in 2014, la editura Actes Sud, in colectia intitulata sugestiv Domaine du possible |Domeniul posibilului].

Facem astfel cunostinta cu tehnica acestei practici numita permacultura, termen obtinut prin contractia termenilor din sintagma engleza permanent agriculture mentionata in literatura de specialitate inca din anul 1910 de agronomul american Cyril G. Hopkins in lucrarea Soil Fertility and Permanent Agriculture [Fertilitatea solului si agricultura permanenta]. Preluat ulterior in diverse lucrari de specialitate, acesta si-a consolidat nu numai sensul tehnic de ameliorare a fertilitatii naturale a terenurilor cultivate, dar si un sens etic, civilizational, in care protejarea patrimoniului natural si promovarea unei economii sustenabile au ocupat la inceput un loc primordial. Adevaratii promotori ai permaculturii au fost insa australienii Bill Mollison et David Holmgren care, in 1978, au publicat cartea de referinta, „Permaculture One: A Perenian Agriculturaul System for Human Settlements” [Permacultura: un sistem agrocultural pentru gospodariile umane]. Astazi, conceptul s-a raspandit pe toate continentele si castiga tot mai multi adepti, capatand valoare de noua paradigma facand fata sistemului agroindustrial considerat destructor de resurse ale solului, eminamente productivist si anti-ecologic. Incercarile la inceput timide se dovedesc a fi in zilele noastre adevarate reusite, in mare parte in cadrul unor initiative familiale care ii uimesc pe sceptici printr-un neasteptat succes.

Din aceasta serie face parte si povestea cuplului Hervé-Gruyer, o familie de citadini perfect integrata in lumea profesionala, Charles fiind navigator iar sotia sa Perrine avocat de afaceri. Amandoi hotarasc sa paraseasca urbanismul ambiant si profesiunile anterioare si sa implanteze o ferma de permacultura la Bec Hellouin. Mai mult decat o carte dedicata tehnicii pe care nu ezita sa o adopte, sa o experimenteze, ameliorand‑o, mai mult chiar decat reusita la care aspira, aceasta carte este expresia unei aventuri umane cu tot ceea ce acest lucru implica, de la entuziasmul inceputului, la ezitarile si indoielile care au urmat si, in fine, la bucuria de a impartasi parcursul unei povesti de succes de care se bucura astazi intreprinderea lor curajoasa.

Esentiala este, desigur, motivatia care a stat la baza proiectului lor, motivatie pe care cei doi autori nu ezita sa o explice in Introducere. Pentru Perrine si Charles Hervé-Gruyer, „permacultura poate fi descrisa ca un ansamblu inteligent permitand crearea unor moduri de viata care sa respecte pamantul si locuitorii sai”, mai mult decat atat, „o metoda practica ce se inspira din modul de functionare al naturii”. Deviza lor este „a produce mai mult pe un spatiu mai mic, intr-un respect absolut al naturii”. Aceasta convingere ii face pe autori sa creada ca agricultura la scara mica poate fi „o solutie inovatoare pentru rezolvarea a numeroase probleme de mediu si societale”, fara sa nege insa legatura dintre modernitate, stiinta si traditie. Scopul declarat al cartii este realizarea unei sinteze intre toate aceste elemente, pentru binele comun.

Dincolo de domeniul etic, autorii sunt constienti de importanta punerii in practica a proiectului lor, caci a duce la bun sfarsit un asemenea proiect nu este un lucru ce se poate improviza peste noapte si aceasta nu numai din perspectiva propriu-zisa a activitatii in sine, dar si al adoptarii unui nou mod de viata in care confortul cotidian depinde intr-o masura considerabila de timp si de capriciile naturii. De la vis la realitate, drumul inceput in anul 2001 se dovedeste sinuos, chiar daca la inceput proiectul se rezuma la crearea pe cei 6500 de metri patrati pe malul paraului Bec a unei auto-suficiente alimentare familiale. Studiul atent al tehnicilor, unele din ele ancestrale, cum ar fi cele ale aztecilor, punerea in aplicare a conceptului de design permacultural sunt lucruri care ii fac pe sotii Hervé-Gruyer sa emita primele concluzii, in special cele legate de tehnica agricola adoptata. Aceasta tine cont in special de relatiile in bucla dintre ecosisteme, in care totul este reciclat, notiunea de deseu disparand in folosul ansamblului functionarii biosferei de tip eco-sistemic si de micro-climat.

Experientele altor pionieri in domeniu constituie pentru ei un pretios punct de inspiratie. Printre ele se numara cea a austriacului Sepp Holzer care, inca din 1962, a initiat ferma familiala de la Krameterhof, organizand terenul muntos in panta in asa fel incat a reusit sa cultive la altitudini de 1000 si 1500 de metri ciresi si vita-de-vie, acolo unde vecinii lor se multumeau doar cu coniferele. La randul sau, John Jeavons practica in Statele Unite o agricultura extrem de productiva numita micro-agricultura bio-intensiva sau cultura pe movila orientata de regula nord-sud si care are dublul avantaj de a impiedica eroziunea si de a capta la maximum razele soarelui. O alta contributie tot atat de importanta in domeniu este cea a lui Eliot Coleman, adevarat pionier al agriculturii biologice in Statele Unite. Cartea sa „The Winter Harvest Handbook” [Manual pentru recolta de iarna] are valoare de lucrare de referinta in domeniu. Ceea ce este insa si mai curios este faptul ca savantul american afirma ca se inspira pur si simplu din traditia gradinarilor parizieni din secolul al XIX-lea, care aprovizionau pietele Parisului din productia lor pe teren redus si cultivat in mod traditional.

Toate aceste influente sunt analizate, experimentate, insusite si adaptate pe tot parcursul cartii la realitatea fermei lor de la Bec Hellouin. Capitolul „Genèse d’une méthode” [Geneza unei metode] o rezuma prezentand-o ca pe „o sinteza a numeroase practici inspirate de diferite realitati culese din diverse locuri ale lumii si reunite intr-o viziune permaculturala”. Ar fi insa pretentios, ne spun autorii, sa credem ca drumul lor a fost presarat cu roze. Parcursul lor a fost presarat de erori, transformate din fericire in lectii pentru ameliorarea si consolidarea experientelor favorabile. Trecerea de la gradinaritul de utilitate familiala la cel de tip salarial la o „micro-ferma” care sa permita angajarea de personal, producerea si vanzarea legumelor pentru comertul local are in vedere sistematic prezervarea caracterului ecologic si principiile agriculturii biologice, optiunea pentru mijloace de lucru animale si manuale, fara mecanizare. Toate aceste principii si constrangeri au constituit un pariu important pe care au reusit sa-l castige cu multa ingeniozitate si simt practic.

Metoda folosita poarta numele fermei si este construita pe baza de 20 de puncte, detaliate
si ilustrate cu numeroase imagini intr-un document disponibil pe Internet.
(http://www.ecoledepermaculture.org/images/methode%20de%20la%20Ferme%20du%20Bec%20Hellouin.pdf) 

Experienta sotilor Perrine si Charles Hervé-Gruyer este astazi impartasita de persoane din ce in ce mai convinse ca solutia micro-fermelor productive este viabila atat din punct de vedere al prezervarii mediului, dar si din ratiuni economice. Meritul lor consta in promovarea unei agriculturii sanatoase si ecologice pe suprafete relativ mici, prin crearea de eco-sisteme complementare si auto-fertile. In Occident, solutia apartine initiativelor personale, descentralizate, adoptate de un numar crescand de persoane ghidate de sobrietatea mijloacelor investite si de eficacitatea maxima a productiei obtinute. Nevoile in teren agricol sunt modeste, ca si cele de la ferma de la Bec Hellouin, de ordinul a 0,5 – 3 hectare destinate fie gradinaritului, fie cultivarii pomilor fructiferi, a plantelor aromatice, a cresterii animalelor, a albinelor etc. Acest sistem de micro-ferme este practicat si in Romania, experienta si succesul unor asemenea initiative sunt cunoscute cititorilor Gazetei de Agricultura.

Cartea despre permacultura a celor doi fermieri francezi confirma inca o data ca reusita este posibila, chiar daca ea este presarata cu incercari, esecuri si are nevoie de multa rabdare. Ea mai are meritul de a invinge scepticismul celor care, din motive personale sau culturale, ar fi tentati sa se resemneze cu starea actuala de fapt. De aceea, concluzia cea mai sugestiva a acestei aventuri ar putea fi rezumata in increderea pe care omul, fie el de la tara sau de la oras, a stiut sa o acorde intelepciunii naturii. Exprimata astazi in cuvinte noi si, la prima vedere, mai sofisticate de „permacultura”, „ecosistem”, „agricultura sustenabila” etc., aceasta intelepciune isi pastreaza sensul pe care traditia l‑a avut din totdeauna, acela ca misiunea milenara a pamantului este inscrisa in genele sale de a perpetua viata si a face sa profite de ea toate fiintele vii care populeaza planeta, cu conditia pastrarii unui perfect echilibru natural. Mai mult ca oricand, conservarea acestui echilibru sensibil si firav ii revine omului, cea mai evoluata dintre fiintele vii, dar si cea mai expusa unor numeroase tentatii distrugatoare. Libertatea si raspunderea de a alege se afla in mainile sale.

Semnalam aceasta carte foarte utila, recomandand traducerea si publicarea ei in limba romana.

Multumim editurii Actes Sud pentru amabilitatea de a ne oferi copyright-ului ilustratiilor.

Dan Burcea
Perrine et Charles Hervé-Gruyer, Permaculture: Guérir la Terre, nourrir les hommes,
Éditions Actes Sud, colectia Domaine du possible, 367 p.

• < Anterior
• Următor >