Peste 29,3 milioane lei autorizați la plată pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care şi-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie – 1 septembrie 2025, pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2024.
Analiză REI - Oportunități de investiții de peste 2 mld. EUR prin fonduri nerambursabile în această toamnă. Mai mult de jumătate din alocări, disponibile pentru transportatori, operatori portuari, logistică, producție energie și stații încărcare auto.
- Peste 1 miliard euro pentru transportatorii din România;
- Pensiunile, clinicile medicale, serviciile IT sau producția sunt printre cele mai populare proiecte;
- Peste 650 milioane euro pentru primării – investiții în producția de energie și baterii.
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iulie 2025.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) amintește fermierilor care au solicitat Sprijinul Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri CIS-YF (Intervenţia PD-03) că pot depune documentele care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic până la 30 septembrie 2025 inclusiv.
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iunie 2025.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 01 ianuarie – 31 martie 2025 (trimestrul I 2025), în conformitate cu HG nr.1174/2014 și OMADR nr. 269/2025, cu modificările și completările ulterioare.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul, pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricolă aferentă anului 2024, este data de 1 septembrie 2025 (31 august fiind zi nelucrătoare se prorogă până în prima zi lucrătoare).
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai 2025.
Pe data de 22 iulie a.c. a avut loc o întâlnire de lucru cu participarea mai multor organizații interesate de accesarea programului STEP (Tehnologii Strategice pentru Europa), în urma căreia a reieșit că fermierii și producătorii de pe lanțurile alimentare pot beneficia de acest program prin diverse canale, în funcție de tipul proiectului și de sursa de finanțare.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 22.07.2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA, respectiv pentru:
- PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte
- PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită
- PD-23 Sprijin cuplat pentru venit –bivolițe de lapte
- PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna aprilie 2025.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii care au depus cerere de finanțare pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Silvo-mediu și climă”, sesiunea 1/2024 aferentă Intervenției DR-07, din cadrul Planului Strategic PAC 2023 – 2027 că, în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 233/27.06.2025, termenul de depunere a cererilor de plată a fost prelungit până la data de 30 iulie 2025 inclusiv.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 20 – 30 iunie 2025, plăți în valoare totală de peste 397,69 milioane de lei, echivalentul a aproape 80 de milioane de euro, în conturile fermierilor care au depus cereri în cadrul Campaniei 2024.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început miercuri, 18 iunie 2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43.500 de fermieri vor beneficia de plăți în valoare totală de peste 60 de milioane de euro, fonduri provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat, în perioada 26 mai – 06 iunie 2025, plăți pentru anul de cerere 2024, în suma totală 104.676.932,20 lei (21.038.860,67 euro), astfel:
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reamintește că vineri, 13 iunie, este termenul limită de depunere a cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2025.
Cererile de plată se depun electronic, prin accesarea aplicației IPA-Online.
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor(ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna martie / trimestrul I 2025
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat astăzi, 02 iunie 2025, autorizarea la plată a intervențiilor pentru sprijinul cuplat, aferente Campaniei 2024. Cuantumurile unitare ale plăților directe pentru intervențiile prevăzute la art.1 din Ordinul MADR nr. 185/28.05.2025 pentru aprobarea cuantumului unitar al plăților directe aferente cererilor de plată depuse în anul 2024,
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 17 aprilie 2025, efectuează plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2024 (trimestrul IV/2024), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
În urma apariției în spațiul public a unor informații legate de buna funcţionare a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și pentru informarea corectă a publicului larg, facem următoarele precizări:
► În cadrul Campaniei 2024, APIA a autorizat la plată un procent de 98% din fermierii declarați eligibili. Astfel, dintr-un total de 728.931 fermieri, în perioada 16 octombrie 2024 – 7 aprilie 2025, au fost autorizați la plată 718.395 beneficiari cu o suma totală (avans + plată finală) de 2.303.707.910,31 euro.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că astăzi,04.04.2025, a efectuat plăți pentru un număr de 509.556 beneficiari ai AjutoarelorNaționale Tranzitorii (ANT) - sectoarele vegetal și zootehnic, Campania 2024. Suma totală plătită este în valoare de 804.463.876,87 lei și se acordă de la bugetulde stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată aproximativ 98% din totalul fermierilor declarați eligibili în Campania aferentă anului de cerere 2024.
În perioada 02 decembrie 2024 – 01 aprilie 2025, APIA a autorizat la plată suma totală de 997.669.538 euro (4.963.766.231 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, astfel:
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 3 - 31 martie, în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de plată pentru anul 2025, au fost depuse 215.118 cereri, reprezentând aproximativ 30% din numărul total al cererilor estimate să fie depuse anul acesta pentru acordarea sprijinului financiar.
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând cu data de 27 martie 2025, plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna ianuarie 2025.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a publicat Ghidul informativ „Sprijin financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027” – ISA – PS 2024, Ediția 1, Revizia 2”, pe site-ul instituției: www.apia.org.ro, la link-ul: https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2025/.
APIA informează că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți fermierii selectați în eșantionul de control clasic, respectiv un număr de 8.490 exploatații în sector vegetal, cu o suprafață de 795.003 hectare și un total de 220.772 parcele controlate la fața locului.
Un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sprijinului acordat de UE pentru agricultura ecologică. În strategia actuală se remarcă deficiențe semnificative. Nici viitorul de după 2030 nu arată mai grozav: zero viziune și zero obiective pentru sectorul ecologic. Suprafața de teren cultivată ecologic a crescut, grație miliardelor de euro puse la dispoziție anual de UE. Pe de altă parte, cerințele și nevoile sectorului nu sunt suficient luate în considerare.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei 2024, în vederea semnării acestora (excepție fac fermierii care s-au prezentat la APIA în perioada legală de depunere si au depus cererile de plată fizic, precum și fermierii care folosesc semnătura electronică și care au semnat electronic cererea la depunere).
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat autorizarea la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 01 martie – 02 septembrie 2024. Astfel, a fost autorizat la plată un număr total de 23.603 rentieri agricoli cu suma totală de 31,56 milioane lei.
APIA informează că pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată suma de 760.241.000 lei ca buget pentru implementarea Programului pentru Școli al României și se utilizează după cum urmează: 96.176.000 lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 38.163.000 lei pentru derularea măsurilor educative aferente; 370.676.000 lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 38.163.000 lei pentru derularea măsurilor educative aferente; 217.063.000 lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie.
Având în vedere informațiile eronate lansate în spațiul public prin care se induce ideea că “fermierii riscă să piardă subvențiile de la APIA fiindcă nu știu să folosească internetul și nu dețin telefoane performante”, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură face precizări cu privire la acțiunea de monitoring la care se face referire în articolele apărute, astfel:
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru Măsura de acordare a sprijinului financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027 – ISA – PS 2024, au fost depuse la nivelul centrelor județene/municipiului București APIA 7.151 cereri de plată, pentru o sumă totală de 86.201.335,49 lei.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că sistemul informatic al agenției este pregătit ca începând cu data de 16 octombrie 2024 să demareze Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri de plată în anul 2024.
APIA informează că începând din data de 24 iulie 2024 eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA, respectiv pentru: PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte; PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită; PD-23 Sprijin cuplat pentru venit –bivolițe de lapte; PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) informează cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente Campaniei 2024, astfel:
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiari că până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură aferente trimestrului II 2024 (01.04.2024 – 30.06.2024), în conformitate cu HG nr.1174/2014 și OMADR 1727/2015 cu modificările și completările ulterioare.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că pe parcursul anului financiar 2024 (început la data de 16.10.2023), pentru sectorul vie-vin, a efectuat plăți din FEGA în valoare de 166.998.804,26 lei (33.832.590,39 euro), după cum urmează:
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 iulie 2024 inclusiv, pot depune cererile de plată şi documentele doveditoare pentru intervenţiile aferente sectorului apicol 2024 din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat.
Legumicultorii inscrisi pentru ajutorul de minimis de 1.000 euro/1.000 mp/beneficiar, acordat pentru sustinerea productiei de legume in spatii protejate in perioada de extrasezon, vor primi banii cuveniti in aceasta saptamana.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, ieri – 04.03.2024, a autorizat la plata 4.670 beneficiari, cu o suma totala de 129.036.691,46 lei, astfel: 29.838.330,83 lei de la Bugetul National (BN); 95.177.957,18 lei din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA); 3.353.158,66 lei din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR).
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, pentru obtinerea sumei de bani reprezentand renta viagera agricola aferenta anului 2023, rentierii vor solicita viza anuala, in perioada 01.03 - 31.08.2024, fie prin prezenta fizica la sediile Centrelor Judetene APIA, fie prin mijloace electronice de comunicatii sau posta/curier.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza potentialii beneficiari ca amana startul Campaniei de primire a Cererilor de Plata cu cel putin 2 saptamani. In acest moment se modifica legislatia europeana, in sensul modificarii/aprobarii Regulamentului (UE) nr. 2115/2021 opozabil Romaniei. Totodata, se asteapta de la Comisia Europeana (CE) derogarile privind conditionalitatea pentru GAEC 7 si GAEC 8.
Directorul General APIA, Cornel TURCESCU, informeaza potentialii beneficiari ca, pana la data de 24 martie 2024 inclusiv, se depun Cereri de plata pentru interventia DR-06 - Bunastarea animalelor Pachet a) — Plati in favoarea bunastarii porcinelor si Pachet b) — Plati in favoarea bunastarii pasarilor din cadrul Planului Strategic PAC 2023—2027.
Directorul General al APIA, Cornel Turcescu, informeaza ca ieri, 28.02.2024, Agentia a autorizat la plata 10.228 beneficiari, cu o suma totala de 337.315.380,59 lei. De asemenea, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura informeaza ca in data de 27.02.2024, a autorizat la plata 13.278 beneficiari, cu o suma totala de 320.983.686,26 lei.
In sedinta Guvernului din data de 28 februarie 2024 a fost adoptata Ordonanta de Urgenta privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea partiala a pierderilor suferite in anul 2023 in sectorul apicol, in contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei impotriva Ucrainei.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca autorizarea la plata a fermierilor se face in continuare in ritm sustinut. Astfel, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) asigura tot suportul ca sumele necesare efectuarii platilor catre fermieri sa fie acordate in regim de urgenta conform solicitarilor transmise de Agentie.
In Sedinta de Guvern din 22 februarie 2024 a fost aprobata schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a productiei de cartof de consum”, precum si o Ordonanta de urgenta privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea partiala a pierderilor la cultura de tomate in spatii protejate si cultura de usturoi, in contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei impotriva Ucrainei.
MADR a demarat procesul de autorizare la plata a Ajutoarelor Nationale Tranzitorii (ANT) sector vegetal, an de cerere 2023, dupa ce APIA a stabilit cuantumurile aferente acestor forme de sprijin.
In 22 februarie 2024 s-a semnat Ordinul pentru aprobarea cuantumului unitar al platilor directe aferente cererilor de plata depuse in anul 2023. Interventiile vizate de prezentul ordin sunt: PD-04 Practici benefice pentru mediu aplicabile in teren arabil, PD-05 Practicarea unei agriculturi prietenoase cu mediul in fermele mici (gospodariile traditionale), PD-06 Inierbarea intervalului dintre randuri in plantatiile pomicole, viticole, pepiniere si hameisti, PD-25 - Sprijin cuplat pentru venit pentru viermii de matase.
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin Ionut Barbu, dupa consultari cu mediul asociativ din sectorul agricol, a comunicat Comisiei Europene aplicarea derogarii pentru Romania de la prima cerinta din standardul GAEC 8 pentru anul de cerere 2024, astfel:
APIA reaminteste potentialilor beneficiari ca pana la data de 21.03.2024 inclusiv, se depun cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru sustinerea activitatii crescatorilor din sectorul bovinelor de carne si al bubalinelor, pentru pierderile aferente perioadei 1 octombrie 2022 - 31 martie 2023, in contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei impotriva Ucrainei.
First Bank este alaturi de fermierii romani, cu cea mai facila modalitate de finantare: credite punte in baza adeverintei APIA, rapid si cu inscriere online!
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anunta inchiderea sesiunii de depunere a solicitarilor de finantare prin Schema de ajutor privind sprijinirea investitiilor in noi capacitati de producere a energiei electrice produsa din surse regenerabile pentru autoconsumul intreprinderilor din cadrul sectorului agricol si industriei alimentare.
In sedinta Guvernului din data de 16 februarie 2024 a fost adoptata Hotararea pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor nationale tranzitorii in sectorul vegetal si zootehnic, pentru anul de cerere 2023.
Forumul Agricultorilor si Procesatorilor Profesionisti din Romania (Forumul APPR), structura federativa a fermierilor si procesatorilor agricoli din Romania, considera ca o serie dintre masurile anuntate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale ca solutii la criza din agricultura nu pot fi puse in practica sau necesita imbunatatiri majore, dupa cum se arata in cele ce urmeaza:
Derogarea decisa de Comisia Europeana suspenda obligativitatea fermelor de a lasa 4% din suprafata de teren detinuta drept zona neproductiva si da fermierilor dreptul sa opteze pentru modul in care vor actiona asupra suprafetei respective, intre: Infiintarea unei culturi intermediare/ secundare, dupa recoltarea culturii principale; Infiintarea unei culturi fixatoare de azot; Asigurarea unei zone neproductive.
APIA informeaza ca astazi, 13.02.2024, a efectuat plati pentru anul de cerere 2023 in suma totala de 403,124,402.23 lei, astfel: 63,685,988.61 lei din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) pentru un numar de 1.581 fermieri; 335,444,300.18 lei din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) pentru un numar de 71.561 fermieri; 66,535,729.32 lei cofinantare de la Bugetul National (BN1) pentru un numar de 71.565 fermieri; 1,144,372.73 lei din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI) pentru un numar de 284 fermieri.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza potentialii beneficiari ca primeste cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru sustinerea activitatii crescatorilor din sectorul bovinelor de carne, bubalinelor, suin si avicol in contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei impotriva Ucrainei.
In sedinta Guvernului din 08 februarie 2024 a fost adoptata Ordonanta de urgenta privind aprobarea schemei de ajutor de stat Creditul Fermierului, prin care MADR acorda un ajutor de stat, sub forma de grant, care acopera componenta de dobanda, reprezentand partea de ROBOR la 3 luni, acordata pe o perioada de maximum 60 luni, fara a depasi cuantumul nominal stabilit prin acordul de finantare, dar nu mai mult de echivalentul in lei al sumei de 280.000 de euro/beneficiar.
14-10-2025 Targuri si expozitii
Începând cu 14 octombrie, Învie Tradiția deschide porțile târgului de toamnă, unde vă așteaptă borcane cu gusturi vechi și povești noi. Toate sunt făcute cu grijă de meșteșugari, aducând aproape aromele copilăriei. Zeci de gusturi te așteaptă pe rafturi: dulcețuri și gemuri din mure, căpșuni, gutui, alături de murături ca la Neamț: castraveți, conopidă, varză, gogonele și pepene murat. Pentru cei din oraș care n-au reușit să se pregătească pentru iarnă, ca pe vremuri, târgul e soluția perfectă.... Mai multe>>
14-10-2025 Stiri agricole
Duynie, lider european în transformarea în resurse a materialelor reziduale din industriile alimentară, a băuturilor și biocombustibililor vine la Ziua Olandei @ Indagra 2025. Evenimentul, cu un puternic focus pe sustenabilitate și reziliență în domeniul agricol și alimentar, are loc pe 30 octombrie 2025 și va fi organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București. Mai multe>>
11-10-2025 Stiri agricole
Fermierii români în dialog direct cu liderii UE Pe 9 octombrie 2025, Clubul Fermierilor Români a organizat la Pullman World Trade Center conferința AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035, cel mai mare eveniment annual la nivel național dedicat menținerii competitivității sectorului agroalimentar în această perioadă a provocărilor generate de multi-crizele traversate de acest domeniu economic. Mai multe>>
10-10-2025 Stiri agricole
Grain Academy după programul de lucru: Latura umană a comerțului Anul acesta, vom încheia forumul într-un loc nou și emblematic, în inima orașului Varna, reunind comunitatea cerealelor din Balcani pentru o seară de conexiune autentică și inspirație comună. Mai multe>>
10-10-2025 Stiri agricole
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță o realizare importantă a unui specialist din cadrul Facultății de Medicină Veterinară: obținerea de către Asist. Dr. Georgiana Deak a titulaturii de Diplomat al Colegiului European de Parazitologie Veterinară (European College of Veterinary Parasitology – ECVP), o premieră pentru universitatea noastră. Mai multe>>
10-10-2025 Stiri agricole
- Nivelul de eroare din cadrul cheltuielilor bugetare ale UE din 2024 este estimat la 3,6 %.- Mecanismul UE de redresare în urma pandemiei de COVID-19 este și el afectat de plăți neconforme și de deficiențe de sistem.- O povară tot mai grea a datoriei reprezintă un risc pentru viitoarele bugete ale UE. Mai multe>>
10-10-2025 Stiri agricole
Peste 29,3 milioane lei autorizați la plată pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care şi-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie – 1 septembrie 2025, pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2024. Mai multe>>
10-10-2025 Stiri agricole
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu a participat astăzi la conferința națională „Agri4Future România – Obiectiv 2035”, cel mai important eveniment anual dedicat agriculturii ca sector strategic de importanță națională, organizat de Clubul Fermierilor Români la Pullman World Trade Center, în prezența comisarului european pentru agricultură și alimentație, Christophe Hansen. Mai multe>>
10-10-2025 Stiri agricole
Carrefour România anunță extinderea programului original, Grădina Noastră cu noi produse românești la raft. O nouă cooperativă situată în comuna Ciceu-Mihăiești, județul Bistrița-Năsăud, se alătură programului. Formată din cinci familii de producători cu o lungă experiență agricolă, cooperativa cultivă prune, mere și cireșe pe o suprafață de 100 de hectare de livadă. Mai multe>>
09-10-2025 Stiri agricole
Guvernul României a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Hotărârea pentru modificarea art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 325/2025, privind schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate” pentru perioada 2025–2027. Mai multe>>
09-10-2025 Stiri agricole
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de depunere a Cererilor de finanțare aferente submăsurii 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul PNDR 2014 - 2020. Mai multe>>
08-10-2025 Stiri agricole
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a introdus o nouă simplificare a procedurilor de lucru prin actualizarea Ghidului Bazei de date cu prețuri de referință a AFIR (BDPR) care acum permite utilizarea acestei baze de date și pentru evaluarea proiectelor finanțate prin alte fonduri europene și naționale, nu doar pentru finanțările acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>