De ce ne dam mereu foc la valiza ?

bani.jpg
Aparent fara legatura, doua evenimente au avut loc zilele acestea. Contrar asteptarilor, voi comenta similitudinea dintre cele doua intamplari, chiar la inceputul acestui editorial.











Asadar, dragi cititori, chiar daca, frecvent, depun eforturi sustinute in a gasi subiecte demne de a fi comentate (pozitiv), saptamana de saptamana, cel putin o fapta reprobabila se intampla pe teritoriul tarii noastre.

Concret, pe unii ii cuprinde „focul” dezinteresului sau... interesului iar pe altii dorinta de a-si da foc la valiza (cu bani sau fara). Plutim in nestire prin fum (fie el al spagilor sau inconstientei unora) iar realitatea focului dogoritor de dupa perdeaua sufocanta ne arde fata muta de uimire, furie, lipsita de posibilitatea reactiei.

Si asta se intampla chiar in momentul in care, poate mai abitir decat niciodata, speram ca faptele de zi cu zi vor intra pe fagasul lor normal. Au trebuit sa moara oameni pe A 2 din cauza unor cretini care au incendiat miristi acum ceva timp. S-au pierdut multe fonduri europene din cauza ca „unii” se fereau sa nu-si dea foc la valiza plina (cu diverse).

Pentru lectia 1, ca si masuri punitive, Politia Romana a anuntat ca va aplica amenzi usturatoare celor care incendiaza terenurile agricole. Pentru cea de-a doua lectie, guvernantii au promis ca vor face „lumina” si vor lupta pentru a eficientiza procedurile de acordare a fondurilor europene si vor neutraliza fraudele. Ne-am dat foc sau nu la valiza ? Va veti lamuri din cele ce urmeaza. Lectura placuta!


Lectia 1

Nu demult, drumul dintre Constanta si Tulcea putea deveni, din nou, scena unui carnagiu. Concret, zilele trecute, soseaua amintita mai sus a fost invaluita in fum, din cauza unui foc de vegetatie pus de cineva care a vrut sa-si curete parcela si nu s-a gandit la urmari.

Unul dintre participantii la trafic a oprit, pentru ca nu mai vedea sa inainteze, iar un altul realmente l-a izbit din spate. Ambele vehicule au ajuns in flacari, in urma impactului. A urmat o lupta grea, pentru salvare, soferul care a tras pe dreapta pentru ca nu mai avea vizibilitate, amintindu-si ulterior ca era inconjurat de fum, cand masina lui a fost lovita din spate cu putere.

Autovehiculul a „zburat” in mijlocul flacarilor si a inceput sa arda instantaneu. Inecat de fum si cuprins de spaima unei morti teribile, omul a tras disperat de manerul usii, sa iasa din autoturism. Portiera se indoise si nu se mai deschidea. Pasagerul din dreapta a reusit sa scape si l-a tras afara din masina pe usa din dreptul lui. Dupa ce si-au revenit din sperietura, oamenii au sunat la 112 in speranta ca pompierii le vor salva masinile.

Cand au ajuns militarii, n-au mai gasit decat doua mormane de tabla care fumegau. Pompierii spun ca incendiul s-a extins dupa ce proprietarul unei parcele de teren nu a supravegheat focul. Politistii incearca in continuare sa identifice persoana care a incendiat miristea, pentru a o amenda cu suma de 10.000 de lei.


Lectia 2

In prima jumatate a lunii iunie, 2008, a avut loc o misiune de audit a Comisiei Europene (CE), care face parte din procedura de monitorizare pe care serviciile CE o efectueaza anual. Misiunea a avut rolul de a face recomandari privind imbunatatirea sistemului de implementare a Programului SAPARD.

Recomandarile ulterioare ale CE au vizat, in primul rand, intarirea sistemului de control legat de autorizarea platilor catre beneficiarii finali ai fondurilor SAPARD.

In urma acestei misiuni, la solicitarea CE, autoritatile romane au elaborat un plan de actiuni precis care prevede si completarea procedurilor legate de autorizarea platilor cu noi elemente de control menite sa reduca posibilitatea aparitiei riscului de a efectua plati incorecte.

Platile pentru proiectele depuse in cadrul Programului SAPARD au fost sistate pana la remedierea unor deficiente constatate la procedurile de control. Romania trebuie sa mai primeasca de la UE, in cadrul Programului SAPARD, 200 de milioane de euro. Pentru aceasta suma verificarile se vor face dupa noile proceduri.

Nu-i asa ca ne place sa ne dam foc la valiza?


Ion Vaduva

Revista Rodul Pamantului

Nr 21/25-31 august 2008

Noutati

AgriPortal România lansează Summer Crop Tour 2025 - Monitorizare în teren a culturilor de vară

31-07-2025 Intalniri si conferinte

AgriPortal România lansează Summer Crop Tour 2025  - Monitorizare în teren a culturilor de vară

AgriPortal România anunță organizarea Summer Crop Tour 2025, un proiect independent de analiză în teren a stării culturilor agricole de vară, desfășurat în perioada 04 – 08 august 2025, în cele mai relevante zone agricole din România. Mai multe>>

Corteva Agriscience lansează Belkar® Super în România

31-07-2025 Erbicide

Corteva Agriscience lansează Belkar® Super în România

Fermierii români beneficiază de un nou erbicid postemergent cu tehnologia avansată Arylex™ Active Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, anunță aprobarea omologării și lansarea în România a noului său erbicid – Belkar® Super – bazat pe molecula inovatoare Arylex™ Active. Mai multe>>

Inter-Bio: viitorul agriculturii începe cu ferme-pilot și rețele de consiliere

30-07-2025 Stiri agricole

Inter-Bio: viitorul agriculturii începe cu ferme-pilot și rețele de consiliere

Agricultura românească este deja afectată de schimbările climatice, iar soluțiile de adaptare și creștere a rezilienței devin tot mai urgente. În acest context, agricultura ecologică și practicile agroecologice nu mai sunt opționale, ci esențiale pentru un viitor sustenabil. La Timișoara, într-un climat dominat de temperaturi extreme și secetă, Inter-Bio a transmis un mesaj clar: agricultura ecologică și tranziția agroecologică nu mai pot fi amânate.  Mai multe>>

Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale

26-07-2025 Plati APIA

Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai 2025. Mai multe>>

EUFAWREADY: Fermierii europeni se pregătesc pentru combaterea viermelui frunzei de porumb*

26-07-2025 Porumb

EUFAWREADY: Fermierii europeni se pregătesc pentru combaterea viermelui frunzei de porumb*

Daunele produse de viermele frunzei de porumb devin o problemă tot mai mare pentru fermieri, iar urgența găsirii unei soluții este evidentă. De aceea, proiectul EUFAWREADY, inițiativă dedicată combaterii acestui dăunător, a avut deja  prima întâlnire pentru a analiza situația și a planifica următoarele acțiuni. Luna trecută, la Montpelier peste 50 de specialiști s-au reunit pentru a demara acești primi pași.     Mai multe>>

Agricultura României: O Prioritate Națională Sau O Povară Ignorată?

25-07-2025 Stiri agricole

Agricultura României: O Prioritate Națională Sau O Povară Ignorată?

Scrisoare Deschisă Către Președintele României, Guvern Și Reprezentanții României La Uniunea EuropeanăÎn numele fermierilor și a cooperativelor din România, reprezentați prin organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare – Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF,  tragem un semnal de alarmă cu privire la riscu... Mai multe>>

IH Bio Danubius/Inter-Bio: Producătorii și ecosistemele pe lanțuri alimentare pot accesa fonduri STEP Sprijin prin rețeaua ENoLL pentru cei interesați

24-07-2025 Subventii agricultura

IH Bio Danubius/Inter-Bio: Producătorii și ecosistemele pe lanțuri  alimentare pot accesa fonduri STEP Sprijin prin rețeaua ENoLL pentru cei interesați

Pe data de 22 iulie a.c. a avut loc o întâlnire de lucru cu participarea mai multor organizații interesate de accesarea programului STEP (Tehnologii Strategice pentru Europa), în urma căreia a reieșit că fermierii și producătorii de pe lanțurile alimentare pot beneficia de acest program prin diverse canale, în funcție de tipul proiectului și de sursa de finanțare. Mai multe>>

Cum se schimbă preferințele românilor: aproape 70% folosesc dispozitive pentru monitorizarea sănătății si 41% evită alimentele ultraprocesate

24-07-2025 Alimentatie sanatoasa

Cum se schimbă preferințele românilor: aproape 70% folosesc dispozitive pentru monitorizarea sănătății si 41% evită alimentele ultraprocesate

Tehnologia devine un instrument cheie pentru români în monitorizarea sănătății: 69% dintre respondenții sondajului Voice of the Consumer 2025 realizat de PwC România folosesc aplicații sau dispozitive inteligente, care le-au influențat obiceiurile zilnice, o treime arătând chiar că și-au schimbat semnificativ stilul de viață. De la ceasuri și brățări inteligente la dispozitive complexe, precum monitoare de glicemie sau aparate de bucătărie cu inteligență artificială, tehnologia facilitează adopt... Mai multe>>

Rezolv Energy anunță investiții suplimentare în valoare de 331 milioane euro pentru extinderea parcului eolian VIFOR din România la capacitate maximă

23-07-2025 Energie regenerabila

Rezolv Energy anunță investiții suplimentare în valoare de 331 milioane euro pentru extinderea parcului eolian VIFOR din România la capacitate maximă

București, 22 iulie 2025 – Compania Rezolv Energy, sprijinită de fondul de investiții Actis, prin intermediul subsidiarei sale First Look Solutions S.R.L., anunță investiții suplimentare în valoare de până la 331 milioane euro pentru a susține construcția fazei a doua (269 MW) a parcului eolian VIFOR, aflat în județul Buzău, România. Această etapă va permite proiectului să funcționeze la capacitatea maximă de 461 MW. Mai multe>>

Rozmarinul – mai mult decât un condiment: proprietăți terapeutice, beneficii și precauții

23-07-2025 Plante aromatice

Rozmarinul – mai mult decât un condiment: proprietăți terapeutice, beneficii și precauții

Rozmarinul atrage atenția nu doar prin aroma sa distinctă, ci și prin varietatea de utilizări, de la bucătărie la îngrijire personală și remedii naturale. Mulți îl apreciază pentru gustul pe care îl oferă preparatelor, dar puțini cunosc impactul său asupra sănătății și precauțiile pe care trebuie să le respecte. În continuare, vei descoperi compoziția rozmarinului, beneficiile demonstrate prin studii, indicații practice pentru folosire și recomandări privind siguranța.  Mai multe>>

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

23-07-2025 APIA

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 22.07.2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA, respectiv pentru: - PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte- PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită- PD-23 Sprijin cuplat pentru venit –bivolițe de lapte- PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine Mai multe>>