Romania a exportat de aproape noua ori mai multe legume in primul trimestru

Exporturile de legume ale tarii noastre au insumat, in primul trimestru din 2009, aproape 1.710 tone, adica de aproape 9 ori mai mult decat erau in perioada similara a anului precent, cand la export au mers doar 191,9 tone, potrivit datelor Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, citate de NewsIn. In acelasi timp, exporturile de legume au scazut cu peste 43%.

 






Valoarea exporturilor legume realizate in primele trei luni din 2009 a fost de 1.140.400 euro, fata de cele doar 39.000 de euro, cat s-a obtinut in perioada similara din 2008. Potrivit MAPDR, a crescut in special exportul de tomate si castraveti. Astfel, in primul trimestru din 2009 au fost exportate 1.068,4 tone de tomate, in valoare de 720.700 euro, si 524 tone de castraveti, cu o valoare de 369.100 euro.

 

O crestere importanta a exporturilor s-a inregistrat si pe segmentul de mazare si fasole, iar cresteri usoare au fost inregistrate pe sortimentele de conopida si dovlecei.

 

Nu toate exporturile de legume au crescut, insa. Din datele MAPDR reiese ca, in primul trimestru, s-au inregistrat scaderi ale exporturilor pe segmentele de ceapa, usturoi, varza si morcovi.

 

Principalele tari in care Romania a exportat legume in primele trei luni ale anului au fost Bulgaria (tomate, ceapa si vinete), Republica Moldova (tomate, ceapa, vinete, conopida, morcovi si dovlecei), Bulgaria si Ungaria (castraveti) si Italia (mazare si fasole).

 

 

Importurile de legume, cu 43,6% mai mici in primul trimestru

 

Romania a importat, in primele trei luni din 2009, 27.728 de tone de legume, cu 43,6% mai putine decat in primul trimestru din 2008, mai arata datele de la Agricultura, potrivit NewsIn. Valoarea importurilor din intervalul ianuarie-martie 2009 s-a ridicat la doar 10.885.500 euro, fata de cele 28.299.700 euro din aceeasi perioada a lui 2008.

 

Potrivit datelor MAPDR, in primele trei luni din acest an, importurile de tomate au scazut cu 76,3%, importurile de castraveti au scazut cu peste 28%, importul de morcovi s-a diminuat cu circa 22%, importul de usturoi a scazut cu 79%, iar importurile de ceapa s-au diminuat de la 7.001,5 tone cu o valoare de 1.838.900 euro la 6.913,8 tone in valoare de 1.327.600 euro. In acelasi timp, importul de dovlecei s-a redus in primul trimestru din acest an cu 56,7%, cel de conopida, cu 41,3%, iar importul de vinete, cu aproape 14%.

 

Ministerul Agriculturii arata ca singurele sortimente de legume unde importurile au crescut in primul trimestru 2009, comparativ cu perioada similara din 2008, au fost cele de varza, mazare si fasole.

 

In ceea ce priveste fructele, Romania a importat un volum de 1,6 ori mai mare in primele trei luni din 2009 decat in primul trimestru din 2008, insa la o valoare cu 18% mai mica.

 

Nici importul de vin nu a dus-o mai bine - acesta a scazut, in primele patru luni, cu aproape doua treimi in termeni de volum si cu aproape jumatate, in ceea ce priveste valoarea.

 

 

Autor:Alexandru Enache

 

Sursa: www.newschannel.ro

 

 

Noutati

AgriPortal România lansează Summer Crop Tour 2025 - Monitorizare în teren a culturilor de vară

31-07-2025 Intalniri si conferinte

AgriPortal România lansează Summer Crop Tour 2025  - Monitorizare în teren a culturilor de vară

AgriPortal România anunță organizarea Summer Crop Tour 2025, un proiect independent de analiză în teren a stării culturilor agricole de vară, desfășurat în perioada 04 – 08 august 2025, în cele mai relevante zone agricole din România. Mai multe>>

Corteva Agriscience lansează Belkar® Super în România

31-07-2025 Erbicide

Corteva Agriscience lansează Belkar® Super în România

Fermierii români beneficiază de un nou erbicid postemergent cu tehnologia avansată Arylex™ Active Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, anunță aprobarea omologării și lansarea în România a noului său erbicid – Belkar® Super – bazat pe molecula inovatoare Arylex™ Active. Mai multe>>

Inter-Bio: viitorul agriculturii începe cu ferme-pilot și rețele de consiliere

30-07-2025 Stiri agricole

Inter-Bio: viitorul agriculturii începe cu ferme-pilot și rețele de consiliere

Agricultura românească este deja afectată de schimbările climatice, iar soluțiile de adaptare și creștere a rezilienței devin tot mai urgente. În acest context, agricultura ecologică și practicile agroecologice nu mai sunt opționale, ci esențiale pentru un viitor sustenabil. La Timișoara, într-un climat dominat de temperaturi extreme și secetă, Inter-Bio a transmis un mesaj clar: agricultura ecologică și tranziția agroecologică nu mai pot fi amânate.  Mai multe>>

Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale

26-07-2025 Plati APIA

Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai 2025. Mai multe>>

EUFAWREADY: Fermierii europeni se pregătesc pentru combaterea viermelui frunzei de porumb*

26-07-2025 Porumb

EUFAWREADY: Fermierii europeni se pregătesc pentru combaterea viermelui frunzei de porumb*

Daunele produse de viermele frunzei de porumb devin o problemă tot mai mare pentru fermieri, iar urgența găsirii unei soluții este evidentă. De aceea, proiectul EUFAWREADY, inițiativă dedicată combaterii acestui dăunător, a avut deja  prima întâlnire pentru a analiza situația și a planifica următoarele acțiuni. Luna trecută, la Montpelier peste 50 de specialiști s-au reunit pentru a demara acești primi pași.     Mai multe>>

Agricultura României: O Prioritate Națională Sau O Povară Ignorată?

25-07-2025 Stiri agricole

Agricultura României: O Prioritate Națională Sau O Povară Ignorată?

Scrisoare Deschisă Către Președintele României, Guvern Și Reprezentanții României La Uniunea EuropeanăÎn numele fermierilor și a cooperativelor din România, reprezentați prin organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare – Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF,  tragem un semnal de alarmă cu privire la riscu... Mai multe>>

IH Bio Danubius/Inter-Bio: Producătorii și ecosistemele pe lanțuri alimentare pot accesa fonduri STEP Sprijin prin rețeaua ENoLL pentru cei interesați

24-07-2025 Subventii agricultura

IH Bio Danubius/Inter-Bio: Producătorii și ecosistemele pe lanțuri  alimentare pot accesa fonduri STEP Sprijin prin rețeaua ENoLL pentru cei interesați

Pe data de 22 iulie a.c. a avut loc o întâlnire de lucru cu participarea mai multor organizații interesate de accesarea programului STEP (Tehnologii Strategice pentru Europa), în urma căreia a reieșit că fermierii și producătorii de pe lanțurile alimentare pot beneficia de acest program prin diverse canale, în funcție de tipul proiectului și de sursa de finanțare. Mai multe>>

Cum se schimbă preferințele românilor: aproape 70% folosesc dispozitive pentru monitorizarea sănătății si 41% evită alimentele ultraprocesate

24-07-2025 Alimentatie sanatoasa

Cum se schimbă preferințele românilor: aproape 70% folosesc dispozitive pentru monitorizarea sănătății si 41% evită alimentele ultraprocesate

Tehnologia devine un instrument cheie pentru români în monitorizarea sănătății: 69% dintre respondenții sondajului Voice of the Consumer 2025 realizat de PwC România folosesc aplicații sau dispozitive inteligente, care le-au influențat obiceiurile zilnice, o treime arătând chiar că și-au schimbat semnificativ stilul de viață. De la ceasuri și brățări inteligente la dispozitive complexe, precum monitoare de glicemie sau aparate de bucătărie cu inteligență artificială, tehnologia facilitează adopt... Mai multe>>

Rezolv Energy anunță investiții suplimentare în valoare de 331 milioane euro pentru extinderea parcului eolian VIFOR din România la capacitate maximă

23-07-2025 Energie regenerabila

Rezolv Energy anunță investiții suplimentare în valoare de 331 milioane euro pentru extinderea parcului eolian VIFOR din România la capacitate maximă

București, 22 iulie 2025 – Compania Rezolv Energy, sprijinită de fondul de investiții Actis, prin intermediul subsidiarei sale First Look Solutions S.R.L., anunță investiții suplimentare în valoare de până la 331 milioane euro pentru a susține construcția fazei a doua (269 MW) a parcului eolian VIFOR, aflat în județul Buzău, România. Această etapă va permite proiectului să funcționeze la capacitatea maximă de 461 MW. Mai multe>>

Rozmarinul – mai mult decât un condiment: proprietăți terapeutice, beneficii și precauții

23-07-2025 Plante aromatice

Rozmarinul – mai mult decât un condiment: proprietăți terapeutice, beneficii și precauții

Rozmarinul atrage atenția nu doar prin aroma sa distinctă, ci și prin varietatea de utilizări, de la bucătărie la îngrijire personală și remedii naturale. Mulți îl apreciază pentru gustul pe care îl oferă preparatelor, dar puțini cunosc impactul său asupra sănătății și precauțiile pe care trebuie să le respecte. În continuare, vei descoperi compoziția rozmarinului, beneficiile demonstrate prin studii, indicații practice pentru folosire și recomandări privind siguranța.  Mai multe>>

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

23-07-2025 APIA

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 22.07.2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA, respectiv pentru: - PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte- PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită- PD-23 Sprijin cuplat pentru venit –bivolițe de lapte- PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine Mai multe>>