Curs de initiere in agricultura ecologica la Arad

 

 În perioada 24-28 septembrie a.c. s-a derulat la Arad cursul de Agricultură ecologică cu finanţare asigurată prin programul SAPARD, Măsura 4.1 „Îmbunătăţirea instruirii profesionale”. Cursurile au avut un adevărat succes, aşa cum au declarat majoritatea participanţilor, deschizând interesul către un nou mod de abordare a lucrărilor din agricultură, mai sănătos şi mai profitabil.

.

 

Cei 27 de participanţi, ca dealtfel şi absolvenţi ai cursului cu diplomă, au fost încântaţi de cursurile susţinute de prof.dr.Cornel Man, precum şi dl. Albert Imre, preşedintele Asociaţiei Bioagricultorilor din România (Bioterra).

Informaţiile furnizate au culminat cu vizita la dl.Drăgan Zoltan proprietarul unei ferme ecologice situată în oraşul Salonta. Aici cursanţii au putut vizita ferma dota cu un depozit de pastrare a cerealelor, gama de maşini agricole, fermele zootehnice şi au discutat cu cei doi membrii ai familiei, soţ şi soţie, fermieri şi administratori ai celor 230 de ha aflate în proprietate. Pe parcursul discuţiei toţi invitaţii au putut gusta din produsele ecologice oferite cu multă ospitalitate de gazde cum ar fi pâine din secară, zahăr brun, legume şi prăjiturele tradiţionale. La sfârşitul zilei cursanţii au vizitat magazinul familiei Drăgan, unde aceştia comercializează numai produse ecologice obţinute în propria fermă.

            La finele cursului, participanţii optimişti şi cu idei noi, au dat nota 10 organizatorilor cursului, iar cei ce au avut datoria să verifice implementarea acestui curs au acordat avizul favorabil, cu felicitări prestanţei profesorilor şi condiţiilor oferite.

 

consilier OJCA Arad

ing. Daniela Faur

           

 

 

Noutati

Produse biologice inovatoare introduse pe piata din Romania si Republica Moldova

18-03-2024 Eco / Bio

Produse biologice inovatoare introduse pe piata din Romania si Republica Moldova

Fermierii romani si moldoveni au pornit intr-o calatorie pentru a descoperi produse biologice inovatoare, prin participarea la evenimentul educativ organizat de compania internationala Corteva Agriscience de cercetare si dezvoltare in domeniul agricol, care introduce in 2024 aceste inovatii revolutionare in ambele tari. Peste 500 de fermieri si distribuitori din Romania si Republica Moldova s-au alaturat expertilor Corteva pentru a afla despre noile practici sustenabile, care isi au originile di... Mai multe>>

Energie Verde: fonduri nerambursabile de peste 800 mil. euro vor fi disponibile prin „Fondul pentru Modernizare”

12-02-2024 Energie regenerabila

Energie Verde: fonduri nerambursabile de peste 800 mil. euro vor fi disponibile prin „Fondul pentru Modernizare”

Fonduri nerambursabile de peste 800 milioane euro pentru investitii in proiecte de energie verde vor fi disponibile pe piata in urmatoarele saptamani, unde companiile vor putea creste eficienta energetica a fabricilor sau noi unitati de producere a energiei regenerabile vor putea fi instalate pe tot teritoriul tarii, arata datele REI, grup de companii specializate in atragerea de fonduri europene si ajutoare de stat, aflat in topul celor mai mari firme de consultanta de profil din Romania. Mai multe>>

Kilowat: 2024 - cel mai bun an pe piata sistemelor fotovoltaice. Romanii din mediul rural vor sa scape definitiv de facturile la energie

23-01-2024 Energie regenerabila

Kilowat: 2024 - cel mai bun an pe piata sistemelor fotovoltaice. Romanii din mediul rural vor sa scape definitiv de facturile la energie

Intr-un context economico-politic tot mai instabil, romanii, atat persoane fizice, cat si persoane juridice, resimt costurile din ce in ce mai mari la energie si se indreapta spre sistemele fotovoltaice, ce le-ar putea reduce aceste costuri de pana la 6 ori. Astfel, 2024 va fi cel mai bun an pentru piata de sisteme fotovoltaice, cu o cerere in crestere, in special din partea romanilor din mediul rural, si cu un interes ridicat pentru finantari din partea IMM-urilor, arata previziunile Kilowat, u... Mai multe>>

UniCredit Bank a finantat centrala fotovoltaica de la Sarmasag/Salaj cu 39,3 milioane de euro

09-01-2024 Energie regenerabila

UniCredit Bank a finantat centrala fotovoltaica de la Sarmasag/Salaj cu 39,3 milioane de euro

UniCredit Bank Romania a finalizat cu succes o tranzactie de finantare pe proiect, in valoare totala de 39,3 milioane de euro cu Comcris Energy SRL, o subsidiara a companiei de productie din surse regenerabile, Enery, cu sediul la Viena. Pachetul de finantare sustine dezvoltarea, constructia si exploatarea centralei fotovoltaice Sarmasag de 51,4 MW DC, situata in judetul Salaj. Mai multe>>

Viitorul Biocombustibilului in UE este in ceata

13-12-2023 Energie regenerabila

Viitorul Biocombustibilului in UE este in ceata

Directia in care se indreapta biocombustibilii este neclara si exista dificultati la fiecare pas, avertizeaza Curtea de Conturi Europeana intr-un raport publicat astazi. Lipsa unei viziuni pe termen lung a afectat siguranta investitiilor, iar problemele legate de durabilitate, concurenta pentru biomasa si costurile ridicate actioneaza drept constrangeri in introducerea in utilizare a biocombustibililor. Mai multe>>

XTB Romania: Presiunea politica pentru o tranzitie rapida la energia verde se confrunta cu un sector dominat de incertitudini

21-11-2023 Energie regenerabila

XTB Romania: Presiunea politica pentru o tranzitie rapida la energia verde se confrunta cu un sector dominat de incertitudini

Sectorul de energie verde este unul dintre cele mai populare subiecte ale ultimilor ani, iar aceasta tendinta este de asteptat sa persiste avand in vedere intentia globala de tranzitie catre politica emisiilor zero. Cu toate acestea, piata nu a inregistrat un avans constant si sigur. Potrivit lui Radu Puiu, analist financiar la XTB Romania, in ultimele luni, actiunile din domeniul energiei regenerabile au pierdut puternic teren, inregistrand o performanta semnificativ mai mica fata de companiile... Mai multe>>

BASF Innovation Hub: start-up-uri romanesti printre primele cinci solutii regionale selectate

21-11-2023 Protectia mediului

BASF Innovation Hub: start-up-uri romanesti printre primele cinci solutii regionale selectate

Start-up-urile romanesti 3D Printing Hub si Peelhy s-au calificat printre primele cinci solutii regionale ale competitiei pentru un viitor sustenabil, BASF Innovation Hub. Selectarea acestora in etapa regionala deschide posibilitatea de a participa la Marea finala pentru intreaga Europa Centrala si de Sud-Est. Start-up-ul Peelhy dezvolta un bio-sticker antimicrobian si biodegradabil pentru alimente proaspete si legume cu coaja comestibila, care scade nivelul acestora de contaminare. Mai multe>>

Proiectul BIOservicES va dezvolta practici imbunatatite de management al solului. Printre parteneri se numara si Romania

12-11-2023 Protectia mediului

Proiectul BIOservicES va dezvolta practici imbunatatite de management al solului. Printre parteneri se numara si Romania

Proiectul „BIOservicES - Crearea legaturilor intre biodiversitatea solului si serviciile si functiile ecosistemice in diferite utilizari ale solului: de la identificarea factorilor, presiunilor si rezilientei la schimbarile climatice pana la evaluarea economica a acestora”, condus de Universitatea Politehnica din Cartagena si coordonat de Raul Zornoza, profesor la aceeasi institutie, anunta debutul. Cu un buget de 7 milioane de euro obtinut prin programul Horizon Europe, proiectul va reuni 22 de... Mai multe>>

Cum sa alegi bateria solara potrivita in functie de destinatia ei de utilizare?

01-11-2023 Energie regenerabila

Cum sa alegi bateria solara potrivita in functie de destinatia ei de utilizare?

Poti instala o baterie solara in casa ta pentru a stoca energia produsa de panourile solare si pentru a o utiliza in timpul noptii sau in zilele innorate. Proprietarii de cladiri comerciale au posibilitatea sa foloseasca baterii solare pentru a economisi energie si a reduce costurile cu electricitatea. Astfel, bateriile pot fi amplasate pe acoperisuri, in parcari sau in spatii de depozitare. Agricultorii pot instala baterii solare pentru a alimenta pompe de apa, sisteme de irigatie si alte echip... Mai multe>>

Schimbarile climatice ii determina pe fermieri sa adopte practici sustenabile

20-10-2023 Protectia mediului

Schimbarile climatice ii determina pe fermieri sa adopte practici sustenabile

Schimbarile recente ale climei au motivat fermierii sa adopte practici sustenabile in scopul obtinerii unei productivitati pe termen lung. In 2023, fermierii romani persista in eforturile lor de a se alinia cu practici care sustin un sistem alimentar rezilient. Mai multe>>

Curs gratuit de agricultura sustenabila Agereco

12-10-2023 Protectia mediului

Curs gratuit de agricultura sustenabila Agereco

Esti agricultor si doresti sa imbunatatesti practicile de gestionare a terenului tau si sa contribui la un viitor mai sustenabil? Raspunsul este: cursul despre agricultura sustenabila si gestionarea terenului, finantat prin Programul Erasmus+. Condus de o echipa de experti in agricultura durabila, Cursul de agricultura sustenabila Agereco este conceput pentru a oferi agricultorilor cele mai recente tehnici si cele mai bune practici pentru gestionarea terenurilor, intr-un mod prietenos cu me... Mai multe>>