Mustul de pere „MOSTVIERTLER BIRNMOST”

Detalii

Categorie: Pomi fructiferi

13 Iunie 2011

Produsul „Mostviertler Birnmost”, (IGP), Austria, este fabricat prin fermentarea in butoi a mustului din pere obtinut prin presare.

Produsul este complet fermentat, limpede, fara nicio turbiditate si prezinta, in functie de soiul de pere utilizat la fabricarea mustului, culoare galben-rosiatic, galben-auriu sau galben-deschis pana la galben-verzui.

Numele „Mostviertel” nu este o denumire oficiala sau cartografica, ci constituie un concept geografic traditional care s-a impus in partea de sud-est a landului federal Austria de Jos, si anume in zona de deasupra Padurii Vieneze, in care mustul a capatat o importanta deosebita, atat din punct de vedere economic, cat si prin traditie.

Pentru un litru de must sunt necesare aproximativ 2 kg de fructe. Deoarece, de regula, producatorii utilizeaza numai fructe din pomii fructiferi proprii, se poate stabili in mod simplu, prin intermediul unui test de plauzibilitate, o legatura intre cantitatea de must produsa si productia de fructe a livezii proprii. Daca perele sunt cumparate, trasabilitatea trebuie asigurata prin intermediul notelor de livrare.

Perele de must se recolteaza proaspete, fie adunate ca fructe cazute, fie culese cu mana sau cu masina de sortat fructe direct din pom, se spala si apoi se taie in bucati. Plamada astfel obtinuta se preseaza m pentru obtinerea sucului. Daca este cazul, sucul se curata de impuritati coloidale si se pune in butoaie de lemn, de material plastic sau de otel inoxidabil la fermentare planificata pura prin adaos de drojdie de fermentatie inalaă. Durata fermentatiei se limiteaza la maximum 3-6 saptamani pentru a se impiedica aparitia unor defecte ale mustului care pot afecta gustul. Dupa fermentatie mustul se separa cat mai repede cu putinta de sedimente (drojdie moarta si particule mici de fructe) prin transvazare. In final, produsul „Mostviertler Birnmost” se trateaza prin sulfurare, prin limpezire cu gelatine sau bentonite, prin adaos de acid malic, lactic sau citric, prin indulcire si filtrare astfel incat sa rezulte un produs stabil, care corespunde cerintelor legii austriece a vinului.

Prima mentiune a mustului de pere a fost facuta de catre minesengerul Neidhart von Reuenthal in jurul anului 1240. Dupa cum o demonstreaza numeroase alte documente, importanta productiei de must de pere in regiunea Mostviertel a crescut si in secolele urmatoare. Cea mai mare parte pomilor de pere de must au astazi o productivitate foarte mare si o varsa intre 100 si 150 de ani. Utilizarea perilor batrani conduce la conservarea si pe viitor a acestora si a descendentilor acestora ca expresie a unei forme de agricultura foarte favorabila pentru mediul inconjurator, extensiva si ancorata in traditia fermelor mici taranesti. Doar prin această utilizare economica parul poate sa-si consolideze si in viitor pozitia de simbol peisagistic, de remarcabila „emblema a regiunii Mostviertel” si sa continue sa fie folosit, fie si indirect, drept atractie turistica in zona Mostviertel (de exemplu, printr-o campanie publicitara intensiva in perioada de inflorire a perilor de la sfarsitul lunii aprilie, sub sloganul „Zona Viertel este in floare”).

Legatura puternica dintre mustul de pere si regiune este ilustrata prin numeroase actiuni si atractii axate pe productia de must (de exemplu, botezul mustului, taverna mustului, drumul mustului), acestea fiind consemnate, de exemplu, in numeroase pagini web www.mostheurige.com, www.mostbirnhaus.at.

Datorita mustului de pere, produs regional tipic de prim ordin si datorita pozitiei centrale pe care acesta o ocupa in gastronomia regionala, in anul 2005, regiunea Mostviertel a fost inclusa in seria „Genussregionen Österreichs” („Regiuni austriece cu specialitati culinare”). Datorita inclinatiei catre inovare si atentiei producatorilor din Mostviertel acordate problemelor de calitate, mustul de pere s-a impus drept un acompaniament perfect in gastronomia de calitate, fiind oferit in temple ale artei culinare din Viena, precum „Meinl am Graben”.

Sursa: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

• < Anterior
• Următor >