Parteneriat intre mediul academic si mediul economic in domeniul productiei horticole autohtone

Parteneriat intre invatamantul agricol si producatorii horticoli romaniVineri, 1 iulie a.c., a avut loc Masa rotunda intitulata „Parteneriat intre mediul academic si mediul economic in domeniul productiei horticole autohtone” la care au participat reprezentanti ai producatorilor de legume si fructe din 17 judete ale tarii.


Prin intermediul discutiilor lansate, atat producatorii, cat si reprezentantii LIDL au avut posibilitatea de a clarifica modul in care fructele si legumele produse in Romania pot fi prezente in acest lant de magazine.

Cei peste 100 de participanti la masa rotunda au apreciat si au salutat initiativa, iar prezenta foarte mare si discutiile din timpul intalnirii nu au decat sa sustina aceste aprecieri.

Pe durata evenimentului s-au abordate subiecte privind asigurarea unui program de formare continua pentru producatorii autohtoni, realizarea unui parteneriat viabil intre mediul academic si economic, menit sa permita realizarea unui mecanism de transfer al cunostintelor catre producatori, formarea resursei umane calificate in domeniu, asigurarea consultantei de specialitate pentru producatori, promovarea unor soiuri de legume si fructe romanesti, precum si asigurarea unei piete de desfacere pentru producatorii de fructe si legume romanesti.

Parteneriat intre invatamantul agricol si producatorii horticoliPersonalitatile prezente la intalnire, D-nul Sorin Chelmu, Secretar General al Guvernului Romaniei, D-nul. Daniel Botanoiu, Secretar de Stat in cadrul Ministerului Agriculturii, D-nul. Prof. univ.dr. Gheorghe Glaman, precum si D-nul Frank Wagner au apreciat si sustinut dezvoltarea acestei colaborari si au subliniat importanta formarii parteneriatelor intre mediul academic, cercetare si mediu economic pentru asigurarea unor produse de calitate intr-un mod avantajos din punct de vedere economic.

Acest eveniment a reprezentat prima actiune din cadrul parteneriatului incheiat intre USAMV si LIDL Romania, urmand a fi organizate si alte intalniri cu scopul de a imbunatati relatia dintre mediul academic si cel economic.

USAMV  Bucuresti

 

  

 

Noutati

Kefirurile Artesana clasate pe primul loc la calitate în preferințele românilor

04-12-2025 Stiri agricole

Kefirurile Artesana clasate pe primul loc la calitate în preferințele românilor

Artesana primește distincția QUDAL – QUality meDAL 2025/2026 la categoria kefir. Brandul românesc Artesana a fost desemnat câștigătorul medaliei QUDAL – QUality meDAL 2025/2026 la categoria Kefir, în urma unui studiu desfășurat de prestigioasa organizație internațională ICERTIAS (Zurich, Elveția). Mai multe>>

STIHL își consolidează poziția pe segmentul de utilaje pe acumulator prin lansarea GTA 30, un nou model de motoferăstrău multifuncţional, care răspunde cererii crescute pentru soluții compacte și eficiente pentru utilizatori

04-12-2025 Gradinarit

STIHL își consolidează poziția pe segmentul de utilaje pe acumulator prin lansarea GTA 30, un nou model de motoferăstrău multifuncţional, care răspunde cererii crescute pentru soluții compacte și eficiente pentru utilizatori

STIHL, lider global în tehnologia motoutilajelor, anunță lansarea GTA 30, un motoferăstrău multifuncțional compact, pe acumulator, dezvoltat pentru segmentul în creștere al consumatorilor rezidențiali exigenți dar și peisagiștilor profesioniști, care migrează spre soluții prietenoase cu mediul, durabile și ușor de utilizat. Noul model extinde gama STIHL AS pe acumulatori și reflectă investițiile continue ale companiei de a-și diversifica gama de echipamente pe acumulator, categorie aflată în exp... Mai multe>>

Asociația pastel și Kaufland România inaugurează primul laborator agricol din Cudalbi, județul Galați, sprijinind educația practică pentru peste 300 de elevi

04-12-2025 Invatamant agricol

Asociația pastel și Kaufland România inaugurează primul laborator agricol din Cudalbi, județul Galați, sprijinind educația practică pentru peste 300 de elevi

Asociația pastel, în parteneriat cu Kaufland România, continuă dezvoltarea proiectului educațional PractiLand și inaugurează un laborator agricol complet echipat în Liceul Tehnologic nr. 1 Cudalbi, județul Galați, o instituție cu profil agricol puternic, dar care până acum nu dispunea de infrastructura necesară desfășurării orelor practice. Mai multe>>

Ministerul Agriculturii anunță finanțare pentru achiziția de animale - lansare în 2026.

03-12-2025 Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii anunță finanțare pentru achiziția de animale - lansare în 2026.

Ministrul agriculturii - Florin Barbu - anunță că sectorul zootehnic din România va beneficia, începând din prima parte a anului viitor, de una dintre cele mai așteptate linii de sprijin: schema de finanțare pentru achiziția de animale de reproducție – vaci de lapte, vaci de carne și scroafe. Mai multe>>

Crește subvenția pentru motorina agricolă. Modificări importante privind depunerea cererilor APIA.

03-12-2025 Ministerul Agriculturii

Crește subvenția pentru motorina agricolă. Modificări importante privind depunerea cererilor APIA.

Fermierii vor beneficia de o subvenție mai mare pentru motorina utilizată în agricultură, începând din anul 2025. Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG 1174/2014, care stabilește noile valori ale ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare, precum și noi termene pentru depunerea cererilor la APIA. Mai multe>>

O nouă ședință a Comisiei Naționale de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor

03-12-2025 Stiri agricole

O nouă ședință a Comisiei Naționale de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor

În data de 02.12.2025, la sediul Autorității Naționale Fitosanitare, a avut loc o nouă ședință maraton a Comisiei Naționale de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor (CNOPPP), în cadrul căreia au fost analizate dosare depuse pentru: Mai multe>>

AFIR a publicat “Ghidul solicitantului DR-23”

02-12-2025 Stiri agricole

AFIR a publicat “Ghidul solicitantului DR-23”

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea Ghidului solicitantului care se va utiliza pentru depunerea cererilor de finanțare pentru intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027). Mai multe>>

Descoperă Puterea Agriculturii din Turcia!

29-11-2025 Targuri si expozitii

Descoperă Puterea Agriculturii din Turcia!

Descoperă Puterea Agriculturii turcesti la târgul de agricultură din Konya, Turcia!În perioada 7–11 aprilie 2026, Târgul de Agricultură din Konya își va deschide din nou porțile ca cel mai mare și influent târg agricol din Turcia, reunind cele mai importante branduri, producători și inovații din industria agricolă. Mai multe>>

Descoperă magia recoltei de măsline din Turcia: o tradiție de toamnă pe care nu vrei să o ratezi

28-11-2025 Obiceiuri si traditii

Descoperă magia recoltei de măsline din Turcia: o tradiție de toamnă pe care nu vrei să o ratezi

În ultimii ani, așteptările în schimbare ale turiștilor au transformat tendințele globale din turism. Astăzi, vacanțele au cu adevărat sens atunci când oferă experiențe autentice și o conexiune profundă cu cultura locală. Mai multe>>

Seria națională AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035 a început în regiunea Sud‑Muntenia

28-11-2025 Intalniri si conferinte

Seria națională AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035 a început în regiunea Sud‑Muntenia

Pe 26 noiembrie, la Conacul Cozieni din Ilfov, Clubul Fermierilor Români a lansat prima conferință regională a programului național „AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035”. Aceasta deschide seria a zece conferințe care vor fi organizate în 2025‑2026 în fiecare regiune de dezvoltare a țării. Evenimentul a reunit aproximativ 130 de fermieri performanți, lideri de asociații, oficiali guvernamentali și parteneri financiari pentru a defini o viziune comună asupra... Mai multe>>

Artesana devine partener Destiny Park și inaugurează cea mai nouă experiență în primul centru de edutainment pentru copii din România

28-11-2025 Stiri agricole

Artesana devine partener Destiny Park și inaugurează cea mai nouă experiență în primul centru de edutainment pentru copii din România

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale cunoscut pentru produsele sale din lapte integral, neomogenizat și ambalat doar în sticlă, a inaugurat oficial experiența Artesana din Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est. Lansarea a avut loc joi seară, pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment ce a reunit parteneri, presă și invitați din zona educației și a nutriției. Mai multe>>