Pe 31 octombrie 2024 va avea loc, la Varna, în Bulgaria, a 8-a ediție a Grain Academy - conferință internațională concentrată pe dezvoltarea durabilă a modelelor de tranzacționare eficientă și investiții strategice în viitorul sectorului cerealelor din Balcani și regiunea Mării Negre, în locația sa emblematică și confortabilă a Centrului de Congrese de la Hotel International, din stațiunea Nisipurile de Aur.
Ca în fiecare an, Grain Academy 2024 va deveni un punct de întâlnire pentru publicul-țintă al evenimentului – producători, procesatori de semințe oleaginoase, comercianți, brokeri, companii comerciale internaționale, importatori, exploatații agricole, organizații din industrie, experți agricoli de frunte, producători de echipamente etc. – un mediu unic pentru crearea de rețele, discuții profesionale, analize și schimb de viziuni pentru viitorul industriei cerealelor.
Agenda Grain Academy 2024 a fost concepută pentru a atinge cele mai importante aspecte ce îi preocupă pe toți cei implicați în afacerile cu cereale, aducând în atenția participanților perspective inedite pentru acest sector aflat în continuă difersificare. Ediția din acest an va sta sub semnul unei teme fundamentale: Piețele în punctul în care cresc temerile de recesiune și așteptările pentru un nou Superciclu al mărfurilor. Creșterea eficienței lanțului de aprovizionare și practici agricole sofisticate.
Sesiunea de deschidere a Grain Academy 2024 - Tendințele pieței și S&D pentru 2024 - promite o explorare captivantă, atât prin analize fundamentale, cât și tehnice, a tendințelor mocroeconomice pentru piața europeană a cerealelor și semințelor oleaginoase, și este susținută de prestigioși analiști: Benoit Fayaud (Strategie Grains), Anna Platonova (Fastmarkets AgriCensus) și Eddie Tofpik (ADM Investor Services). Aceștia vor oferi participanților perpective de dezvoltare dar și instrumentele de care au nevoie pentru a lua decizii informate într-un sector agricol aflat într-o permanentă evoluție, pentru a obține o înțelegere cuprinzătoare a dinamicii piețelor.
A doua sesiune a evenimentului, Țările balcanice - specificul regiunii și oportunități, va arunca o privire cuprinzătoare asupra rezultatelor recoltelor din țările din regiunea Balcanilor - Turcia, Bulgaria, Serbia și România, analizând în același timp evoluția schimburilor comerciale, provocările cu care se confruntă, politicile guvernamentale pentru industria cerealelor dar și oportunitatea ca țările din regiune să joace un rol important pe piața globală.
Următoarea sesiune a Grain Academy 2024 - Marea discuție pentru industria cerealelor din Bulgaria, Episodul 2 este dedicată realităților din țara de la sud de Dunăre, și va aduce în atenția participanților o viziune de ansamblu asupra problemelor cu care se confruntă fermierii, strategiile lor de a se adapta și de a supraviețui în contextul actual dificil, dar și cheile de succes pentru procesatorii din țară.
Ultima sesiune a conferinței, Îngrășăminte, climă și logistică - riscuri și perspective, vine cu o analiză detaliată asupra riscurilor aduse de conflictele militare transportului pe mare, tendințe și noutăți pentru piața îngrășămintelor dar și dezbateri ale viitorului agriculturii în condițiile accelerării riscurilor climatice.

Grain Academy 2024 reunește ca vorbitori - analiști de prestigiu de la mari companii de consultanță agricolă, de la mari case comerciale (Cofco International Bulgaria) sau de la asociații naționale ale fermierilor, comercianților și procesatorilor de cereale și semințe oleaginoase (precum Serbia Grain Association, Ajax Group Bulgaria, Soya Hellas Grecia, Loulis Mel – Bulgaria, LAT Nitrogen Romania, Kehlibar Bulgaria etc.) ce vor oferi auditoriului o înțelegere cuprinzătoare a dinamicii piețelor.
Prima ediție a conferinței internaționale Grain Academy a vut loc în 2016, ca un prim eveniment de acest fel din regiunea Mării Negre și Balcani și a devenit unul memorabil și de primă clasă, ce s-a impus de-a lungul anilor drept cea mai autorizată platformă de discuții și analize, schimb de idei strategice și de noi viziuni.
Înscrieți-vă la Grain Academy 2024, ocupați-vă locurile alături de colegii și partenerii dumneavoastră și pregătiți-vă pentru un program intensiv cu cele mai recente date analitice despre afacerile și comerțul cu cereale și semințe oleaginoase din Balcani și regiunea Mării Negre - garantate de cei mai reputați experți de pe piețele internaționale și locale.
04-12-2025 Stiri agricole
Artesana primește distincția QUDAL – QUality meDAL 2025/2026 la categoria kefir. Brandul românesc Artesana a fost desemnat câștigătorul medaliei QUDAL – QUality meDAL 2025/2026 la categoria Kefir, în urma unui studiu desfășurat de prestigioasa organizație internațională ICERTIAS (Zurich, Elveția). Mai multe>>
04-12-2025 Gradinarit
STIHL, lider global în tehnologia motoutilajelor, anunță lansarea GTA 30, un motoferăstrău multifuncțional compact, pe acumulator, dezvoltat pentru segmentul în creștere al consumatorilor rezidențiali exigenți dar și peisagiștilor profesioniști, care migrează spre soluții prietenoase cu mediul, durabile și ușor de utilizat. Noul model extinde gama STIHL AS pe acumulatori și reflectă investițiile continue ale companiei de a-și diversifica gama de echipamente pe acumulator, categorie aflată în exp... Mai multe>>
04-12-2025 Invatamant agricol
Asociația pastel, în parteneriat cu Kaufland România, continuă dezvoltarea proiectului educațional PractiLand și inaugurează un laborator agricol complet echipat în Liceul Tehnologic nr. 1 Cudalbi, județul Galați, o instituție cu profil agricol puternic, dar care până acum nu dispunea de infrastructura necesară desfășurării orelor practice. Mai multe>>
03-12-2025 Ministerul Agriculturii
Ministrul agriculturii - Florin Barbu - anunță că sectorul zootehnic din România va beneficia, începând din prima parte a anului viitor, de una dintre cele mai așteptate linii de sprijin: schema de finanțare pentru achiziția de animale de reproducție – vaci de lapte, vaci de carne și scroafe. Mai multe>>
03-12-2025 Ministerul Agriculturii

Fermierii vor beneficia de o subvenție mai mare pentru motorina utilizată în agricultură, începând din anul 2025. Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG 1174/2014, care stabilește noile valori ale ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare, precum și noi termene pentru depunerea cererilor la APIA. Mai multe>>
03-12-2025 Stiri agricole

În data de 02.12.2025, la sediul Autorității Naționale Fitosanitare, a avut loc o nouă ședință maraton a Comisiei Naționale de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor (CNOPPP), în cadrul căreia au fost analizate dosare depuse pentru: Mai multe>>
02-12-2025 Stiri agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea Ghidului solicitantului care se va utiliza pentru depunerea cererilor de finanțare pentru intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027). Mai multe>>
29-11-2025 Targuri si expozitii

Descoperă Puterea Agriculturii turcesti la târgul de agricultură din Konya, Turcia!În perioada 7–11 aprilie 2026, Târgul de Agricultură din Konya își va deschide din nou porțile ca cel mai mare și influent târg agricol din Turcia, reunind cele mai importante branduri, producători și inovații din industria agricolă. Mai multe>>
28-11-2025 Obiceiuri si traditii

În ultimii ani, așteptările în schimbare ale turiștilor au transformat tendințele globale din turism. Astăzi, vacanțele au cu adevărat sens atunci când oferă experiențe autentice și o conexiune profundă cu cultura locală. Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte
Pe 26 noiembrie, la Conacul Cozieni din Ilfov, Clubul Fermierilor Români a lansat prima conferință regională a programului național „AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035”. Aceasta deschide seria a zece conferințe care vor fi organizate în 2025‑2026 în fiecare regiune de dezvoltare a țării. Evenimentul a reunit aproximativ 130 de fermieri performanți, lideri de asociații, oficiali guvernamentali și parteneri financiari pentru a defini o viziune comună asupra... Mai multe>>
28-11-2025 Stiri agricole

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale cunoscut pentru produsele sale din lapte integral, neomogenizat și ambalat doar în sticlă, a inaugurat oficial experiența Artesana din Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est. Lansarea a avut loc joi seară, pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment ce a reunit parteneri, presă și invitați din zona educației și a nutriției. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>