 
  Foarte multe dintre companiile romanesti din domeniul productiei alimentare risca sa fie inchise in urmatorul an, ca urmare a crizei financiare izbucnite la nivel mondial, care a ingreunat creditarea si implicit investitiile, afirma jucatorii din domeniu.
Criza a avut si un efect pozitiv, respectiv diminuarea cu circa 30% a deficitului comercial agroalimentar, ca urmare a deprecierii leului in fata euro si a dolarului. Deficitul comercial cu produse agroalimentare va scadea la sfarsitul acestui an cu circa 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut, ca urmare a productiei agricole foarte bune, dar si a deprecierii foarte mari a leului in fata euro si a dolarului ca urmare a crizei financiare mondiale, este de parere Mihai Ionescu, presedintele Asociatiei Nationale a Importatorilor si Exportatorilor Romani (ANEIR). “Anul trecut s-a inregistrat un deficit comercial cu produse agroalimentare de circa doua miliarde euro. Pentru sfarsitul acestui an, precum si pentru anul viitor, pana la noua recolta, deficitul va scadea cu circa 30%, ca urmare a micsorarii importurilor de produse agroalimentare, cauzata de deprecierea leului in fata euro si a dolarului din ultima perioada, pe fondul crizei mondiale si al recoltei agricole foarte bune din acest an”, a declarat pentru Business Standard Mihai Ionescu, presedintele ANEIR.
Procesatorii alimentari sunt insa de alta parere. “Cel putin in sectorul carnii, importurile de materie prima vor mai creste, iar Romania risca sa nu mai fie o tara procesatoare de alimente”, este de parere Sorin Minea, presedintele Patronatului Romalimenta. Acesta este de parere ca, din cauza crizei financiare care ii va afecta atat pe producatori, cat si pe consumatori, in Romania va scadea foarte mult calitatea produselor alimentare. “Din pacate, in Romania, cel mai bine se vand produsele ieftine, slabe calitativ. Constat cu stupoare ca Romania risca sa se transforme intr-o piata alimentara ieftina si lipsita de calitate”, a declarat pentru Business Standard Sorin Minea, presedintele Patronatului Romalimenta.
Criza financiara ii va afecta foarte mult pe micii producatori, cat si pe cei care aveau in plan investitii cu ajutorul creditelor bancare, este de parere Minea. Acesta considera ca sectorul cel mai afectat este segmentul procesarii carnii, deoarece o mare parte a materiei prime provine din import, iar cel mai bine sta sectorul lactatelor, pentru ca este controlat de companii multinationale care beneficiaza de un capital puternic. “Din cauza crizei, s-a creat o problema uriasa in industria carnii, deoarece s-au stopat investitiile si s-a scumpit foarte mult materia prima. In perioada urmatoare, vom asista la foarte multe falimente, in cazul firmelor mici. Totodata, foarte multi producatori vor fi dispusi sa isi vanda afacerile”, a declarat pentru Business Standard Sorin Minea.
Referitor la sectorul panificatiei, Minea afirma ca 80% din aceasta industrie lucreaza “la negru”, iar companiile din domeniu vor rezista crizei, dar nu se vor mai dezvolta.
30-10-2025 Targuri si expozitii

Producătorul ceh de tractoare ZETOR TRACTORS a.s. anunță cu entuziasm participarea sa la expozitia AGRITECHNICA 2025, cel mai important târg internațional dedicat tehnologiei agricole, care va avea loc in perioada 9 - 15 noiembrie la Hanovra, Germania. Mai multe>>
30-10-2025 Stiri agricole

Parlamentul European a aprobat Legea UE privind monitorizarea solului, care vizează refacerea solurilor europene până în 2050. Statele membre vor fi acum obligate să monitorizeze și să evalueze sănătatea solului pe teritoriile lor. Legea nu introduce noi obligații legale pentru proprietarii sau administratorii de terenuri, însă impune statelor membre ale UE să sprijine fermierii în îmbunătățirea sănătății și rezilienței solului. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole
AFIR a introdus o nouă măsură care îi ajută pe cei care implementează proiecte finanțate prin PNDR 2014–2020 să își plătească mai repede furnizorii și să finalizeze investițiile fără întârzieri.Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) continuă procesul de simplificare a procedurilor și introduce o nouă modificare în procedura de plată prin care beneficiarii pot primi mai repede plățile cuvenite pentru proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole

Investiţii în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentareSprijinul financiar în cadrul prezentei scheme este acordat pentru investiţii destinate producţiei de energie electrică din sursele regenerabile de energie, cu sau fără instalații de stocare. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole
În perioada 14–16 octombrie 2025, Bio Danubius, laborator viu recunoscut la nivel european, a fost în centrul unor evenimente convergente dedicate inovației în domeniul agriculturii ecologice și agroecologiei la nivel rural. Astfel, Bio Danubius a participat activ la trei evenimente semnificative care au generat un dialog concret între cercetare, administrație și comunități locale, respectiv Ziua Agriculturii Ecologice, Festivalul de Transfer Tehnologic FesTT-SE Tulcea și Forumul Smart Village d... Mai multe>>
27-10-2025 Targuri si expozitii

Producătorul ceh de utilaje agricole SMS CZ va participa din nou la Agritechnica, cel mai mare târg din lume dedicat tehnologiei agricole, desfășurat la Hanovra. La standul E54 din Hala 11, compania va expune patru utilaje și va marca premiera mondială a noii semănători SMART 400.În cadrul expoziției, care va avea loc între 9 și 15 noiembrie 2025, SMS CZ își propune, de asemenea, să atragă noi parteneri de afaceri și să își extindă rețeaua de distribuitori în Germania și în alte țări. Mai multe>>
27-10-2025 Stiri agricole

Exim Banca Românească și Maschio Gaspardo România derulează un parteneriat strategic prin care banca, în calitate de Agenție de Credit la Export a României, sprijină exporturile companiei, oferind protecție împotriva diverselor riscuri comerciale și politice asociate piețelor externe. Mai multe>>
27-10-2025 Stiri agricole

Saschiz, județul Mureș – Pe 30 octombrie 2025, comuna Saschiz găzduiește primul eveniment național de dialog public dedicat susținerii femeilor din mediul rural din România, organizat sub umbrela proiectului european FLIARA – Inovația condusă de femei în agricultură și mediul rural. Mai multe>>
24-10-2025 Stiri agricole

Crezi că poți anticipa tendințele pieței grâului?Acum ai ocazia să demonstrezi!AgriPortal România lansează Concursul „Predicția prețului de închidere al grâului MATIF – contract decembrie 2025”, dedicat celor pasionați de piețele internaționale de cereale. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

Compania va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra 2025. KUBO Group, cu aproape 80 de ani de experiență în dezvoltarea de soluții horticole pentru fermieri din întreaga lume, va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra, un eveniment organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București, în data de 30 octombrie 2025, la Romexpo. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole
Truck1 s-a alăturat ca partener media oficial al INDAGRA 2025. Fosta expoziție agricolă de top va avea loc la București, România, în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie 2025. Evenimentul este organizat de ROMEXPO în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

București, Iași, Cluj, Brașov, Ilfov și Prahova sunt județele cu cele mai multe job-uri pentru candidații fără studii superioare și pentru muncitorii calificați și necalificați Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>