AFIR saluta crescatorii de albine si procesatorii de produse apicole din Romania si multumeste celor 4.355 de beneficiari ai Programului National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 (PNDR 2014-2020) care au solicitat si primit fonduri europene nerambursabile pentru proiecte in domeniul apicol! Ziua Mondiala a Albinelor insemna recunoasterea importantei albinei si a nevoii de a proteja aceasta specie atat de importanta pentru ceea ce inseamna viata pe Terra.
Prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020), Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a finantat 4.355 de proiecte de investitii in sectorul apicol, cu o valoare de 85 milioane de euro. Beneficiarii investitiilor apicole au accesat fonduri europene nerambursabile prin submasurile 4.1 „Investitii in exploatatii agricole”, 4.2 „Sprijin pentru investitii in procesarea/ marketingul produselor agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” si 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.
Cele mai multe proiecte pentru apicultura au fost finantate prin intermediul submasurii 6.3. Astfel, prin aceasta submasura s-au finantat 3.728 de proiecte cu o valoare publica contractata de 55,8 milioane euro.
Proiectele dedicate apiculturii finantate prin submasura 6.1 sunt in numar de 616, cu o valoare publica contractata de 24,7 milioane euro.
Prin submasura 4.1 au fost finantate 4 proiecte pe apicultura, cu o valoarea publica contractata de peste 1 milion euro. Tipurile de investitii vizeaza infiintarea/ modernizarea stupinelor prin achizitie echipamente apicole si amenajare spatii pentru procesare, conditionare produse apicole.
Prin submasura 4.2 beneficiarii au primit finantare pentru 4 proiecte de investitii in domeniul apicol cu o valoare publica contractata de peste 1 milion de euro. Tipurile de investitii vizeaza infiintarea/ modernizarea unitatilor de procesare, ambalare si comercializare produse apicole.
Totodata, prin submasura 9.1 „Infiintarea grupurilor de producatori in sectorul agricol” a fost finantat un proiect privind promovarea si comercializarea in comun a productiei de miere si produse apicole realizate de membrii unui grup de producatori. Valoarea publica contractata a acestui proiect este de 107.200 euro, iar din grup fac parte noua exploatatii agricole.
Mai mult, submasura 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontala si verticala intre actorii din lantul de aprovizionare in sectoarele agricol si pomicol” a finantat 8 proiecte care vizeaza cooperarea actorilor locali in vederea sustinerii lanturilor scurte de aprovizionare cu produse apicole. Cele opt proiecte au primit finantare pentru 42 membri, din care 23 sunt fermieri (exploatatii care participa in proiectele de cooperare). Valoarea publica contractata a acestor proiecte este de 716.006 euro.
POPICA Crinela Alina – intreprindere individula din Codlea, judetul Brasov este unul dintre cei 4.355 de beneficiari ai PNDR pentru sectorul apicol, care a beneficiat de finantare nerambursabila de 207 mii de euro pentru proiectul „Modernizare stupina si amenajare spatiu pentru procesare, conditionare produse apicole”, finantat prin submasura 4.1 ,,Investitii in exploatatii agricole”. Proiectul a fost contractat in noiembrie 2017 si valoare eligibila a intregului proiect este de 308 mii euro – diferenta dintre finantarea PNDR si valoarea proiectului a fost asigurata din fondurile proprii ale beneficiarului.
Proiectul vizeaza modernizarea stupinei, la data depunerii cererii de finantare, solicitantul detinand 235 de familii de albine pe o suprafata de 3.000 mp. Din cantitatea totala de 3.290 kg/ an miere poliflora estimata a fi obtinuta, in anii 1 – 5 dupa implementarea proiectului, aproximativ 70% va fi ambalata la borcane, iar aproximativ 30% va fi ambalata la plicuri, fiind comercializate la seturi de 100 bucati (respectiv 658 seturi). Proiectul va fi finalizat in luna iulie 2020.
AFIR
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale
29-11-2025 Targuri si expozitii

Descoperă Puterea Agriculturii turcesti la târgul de agricultură din Konya, Turcia!În perioada 7–11 aprilie 2026, Târgul de Agricultură din Konya își va deschide din nou porțile ca cel mai mare și influent târg agricol din Turcia, reunind cele mai importante branduri, producători și inovații din industria agricolă. Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte
Pe 26 noiembrie, la Conacul Cozieni din Ilfov, Clubul Fermierilor Români a lansat prima conferință regională a programului național „AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035”. Aceasta deschide seria a zece conferințe care vor fi organizate în 2025‑2026 în fiecare regiune de dezvoltare a țării. Evenimentul a reunit aproximativ 130 de fermieri performanți, lideri de asociații, oficiali guvernamentali și parteneri financiari pentru a defini o viziune comună asupra... Mai multe>>
28-11-2025 Stiri agricole

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale cunoscut pentru produsele sale din lapte integral, neomogenizat și ambalat doar în sticlă, a inaugurat oficial experiența Artesana din Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est. Lansarea a avut loc joi seară, pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment ce a reunit parteneri, presă și invitați din zona educației și a nutriției. Mai multe>>
28-11-2025 Legislatie agricola

Noul Cod Fiscal pune presiune pe agricultură! Noul pachet fiscal va avea un impact direct asupra unui număr considerabil de fermieri. Modificările fiscale vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, iar principalele prevederi includ creșteri de impozite și eliminarea unor facilități fiscale existente. Mai multe>>
28-11-2025 Asigurari agricole

Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, atrage atenția asupra impactului tot mai sever al fenomenelor meteo extreme care afectează agricultura românească. În perioada 3–13 octombrie 2025, furtunile au lovit sudul țării. Vântul puternic, care a suflat cu viteze cuprinse între 40 și 70 km/h, a vizat județele Călărași, Ilfov și Giurgiu, provocând daune semnificative culturilor de porumb. Aproximativ 2.000 de hectare, parțial irigate, au fost afectate, cu un grad de deter... Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte

În perioada 8-9 octombrie a.c., Budapesta a fost gazda celui de-al patrulea congres european al sorgului. Peste două sute de protagoniști din sector, veniți din douăzeci și șapte de țări (cercetători, producători, procesatori și decidenți) au răspuns la apelul lansat de organizația Sorghum ID și de FNPSMS (Federația Națională a Producției de Semințe de Porumb și Sorg): Mai multe>>
28-11-2025 Idei si oportunitati de afaceri

Startupurile Alt.Real și RongoDesign sunt câștigătorii Romania ClimAccelerator 2025, categoria Seed Stage. Romania ClimAccelerator, acceleratorul startupurilor verzi, a fost organizat de Impact Hub Bucharest și partenerul principal Rompetrol, cu sprijinul Climate-KIC și Philip Morris România. Mai multe>>
28-11-2025 Ministerul Agriculturii
În Ședința de Guvern din data de 27 noiembrie 2025 a fost aprobată Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești 2025 – 2029 împreună cu Planul de acțiune aferent. Mai multe>>
28-11-2025 Plati APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie. Mai multe>>
27-11-2025 Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță finalizarea procesului financiar aferent anului 2025 pentru programul destinat cultivatorilor de legume în spații protejate, cu o alocare totală de 271,2 milioane de lei — cea mai mare din ultimii ani pentru acest sector strategic. Mai multe>>
26-11-2025 Stiri agricole

Cea de-a cincea ediție a Agrifood Innovation Summit (AFIS), organizată de Impact Hub Bucharest în parteneriat cu EIT Food și susținută de Bayer, a reunit peste 100 de participanți, fondatori de startupuri, reprezentanți ai instituțiilor publice și specialiști care lucrează direct în transformarea agriculturii. Mai multe>>
26-11-2025 Credite agricultura

Un nou studiu național finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) arată că Patria Credit IFN, cea mai veche instituție financiară nebancară dedicată finanțării agricultorilor și micilor afaceri din România este un facilitator important al dezvoltării rurale din România, activitățile sale de microfinanțare stimulând atât progresul economic, cât și incluziunea economică și socială în comunitățile defavorizate. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>