Bogatul nu poate trai fara sarac, nici saracul fara bogat. Dumnezeu a iconomisit cu intelepciune aceasta dependenta a unuia de altul, ca sa exista iubire si sprijin reciproc, comuniune sociala si buna randuiala.
Si trebuie sa subliniez aici ca bogatii au mai mare nevoie de saraci decat saracii de bogati. Si pentru a pricepe asta, Iti voi da un exemplu: Sa presupunem ca am construi doua cetati, si prin lege am stabili ca intr-una sa locuiasca doar bogatii, iar in cealalta doar saracii. Daca in cetatea bogatilor nu exista nici un sarac si in cetatea saracilor nici un bogat, sa vedem care dintre ele va fi mai bine administrata.
Asadar in cetatea bogatilor nu vor exista nici mesteri, nici zidari, nici tamplari, nici cizmari, nici brutari, nici agricultori, nici fierari, etc. Caci ce bogat se va apuca sa practice vreuna din aceste meserii, de vreme ce si cei care le practica, dupa ce se imbogatesc le parasesc? Dar in felul acesta cum va putea fi intretinuta cetatea? Nu exista alta solutie decat sa se desfiinteze legea pe care am stabilit-o la inceput, si sa fie chemati mesterii, pentru a se ocupa de nevoile practice.
Sa mergem acum si in cetatea saracilor. Daca, dupa cum am stabilit, nu are nici un locuitor bogat si nici o bogatie, nici aur, nici argint, nici pietre pretioase, nici purpura, nici vesminte cusute-n fir de aur, ce parere ai? In asemenea conditii, va fi grea viata in cetate? Deloc. Deoarece, daca trebuie sa se construiasca case sau se sa prelucreze fierul sau sa se teasa haine, nu e nevoie de aur, argint si margaritare, ci de mesteri si mana de lucru. Si daca trebuie sa sapam si sa cultivam pamantul, de ce avem nevoie, de bogati ori de saraci? Negresit de saraci.
Bogatii sunt nefolositori, da, nefolositori, in afara de cei care sunt milostivi si iubitori de oameni. Dar, din pacate, putini bogati, foarte putini se disting prin iubirea lor de oameni. Cei mai multi sunt afundati in egoism, in neindurare, in pacat.
Sfantul Ioan Gura de Aur (Problemele vietii)
25-06-2025 Energie regenerabila
Peste 450 mil. EUR fonduri nerambursabile pentru investiții în energie regenerabilă sunt disponibili în această vară. Peste 1 miliard euro fonduri europene pentru antreprenori și viitori antreprenori în această vară; Sunt fonduri în această vară atât pentru start-up-uri, IMM, cât și întreprinderile mari; Peste 11.000 locuri mai sunt disponibile azi la cursurile de antreprenoriat pentru cei 50.000 euro puși la dispoziție prin Start-up Nation. Mai multe>>
20-06-2025 Energie regenerabila
Pentru mulți români, povara scumpirilor va fi greu de dus, iar bugetul familiei va fi vulnerabil. În acest context, energia de la soare devine scutul anti-scumpiri: românii, interes de 2 ori mai mare pentru sisteme fotovoltaice ca să scape de grija facturilor la curent. Scumpirea energiei de la 1 iulie îi dezechilibrează financiar pe unii dintre români, mai ales în contextul creșterii costului vieții. Mai multe>>
22-05-2025 Energie regenerabila
Un nou reper în modernizarea avansata a biogazului, orientat spre piață: Grupul UGS, un furnizor global de top în tehnologii de separare și modernizare a gazelor regenerabile, care include și compania Unconventional Gas Solutions LLC din Houston și H-Iron GmbH din Dortmund, a fondat UGS Europe GmbH, cu sediul în Ratingen, Germania, în ianuarie 2025. Mai multe>>
08-05-2025 Protectia mediului
În lumina raționalizării apei din cauza secetei, care a afectat zeci de mii de persoane în șase județe din România în 2024, un nou raport al mișcării Salvează Solul identifică degradarea solului drept un factor-cheie care accentuează criza apei. Mai multe>>
07-05-2025 Protectia mediului
Fundația WorldSkills România a implementat în peste 300 de școli din România ediția 2024-2025 a programului Educație despre biodiversitate în spații urbane, în cadrul proiectului Acțiuni verzi, viitor durabil. Au fost organizate 3 evenimente de tipul Urban Greening Days la București, Iași și Ciumbrud, care au adus împreună elevi, experți și companii din domeniul înverzirii urbane, ce au ca scop comun soluționarea unei provocări reale din mediul urban actual. Mai multe>>
29-04-2025 Alimentatie sanatoasa
București, 29 aprilie 2025 – Românii își doresc să mănânce sănătos, însă datele studiului „Educația alimentară în România” realizat de AGRICOLA și iVox arată că există o discrepanță între intenție și practică. Peste 77% dintre respondenți au declarat că prioritizează alimentația sănătoasă în mare și în foarte mare măsură, însă doar 4 din 10 își evaluează calitatea alimentației ca fiind „bună”, iar 5 din 10 o descriu drept „medie”. Mai multe>>
27-04-2025 Alimentatie sanatoasa
În plină campanie electorală, tema sănătății și securității alimentare ia avânt. 89% dintre românii cu drept de vot afirmă că nu vor să consume alimente produse cu pesticide și nu vor ca fermierii români să folosească pesticide interzise în UE Mai multe>>
17-02-2025 Alimentatie sanatoasa
Uleiul de palmier este unul dintre cele mai utilizate uleiuri vegetale din lume, fiind prezent într-o gamă largă de produse alimentare, cosmetice și industriale. Cu toate acestea, calitatea uleiului de palmier poate varia semnificativ în funcție de modul în care este procesat și de sursa sa. Pentru a beneficia de proprietățile sale nutritive și pentru a evita produsele de calitate inferioară, este esențial să cunoști caracteristicile unui ulei de palmier autentic și sănătos. Mai multe>>
18-10-2024 Alimentatie sanatoasa
Smoothie-urile reprezintă o modalitate simplă și gustoasă de a garanta un aport important de fibre, vitamine și minerale pentru organism. Dar smoothie-urile sunt mult mai mult decât băuturi delicioase din amestecuri de fructe; cu puțină atenție și implicare și alegând ingredientele potrivite, le poți transforma în adevărate bombe de energie. Mai multe>>
01-10-2024 Agricultura ecologica
În cadrul evenimentului dedicat „Zilei europene a agriculturii ecologice”, ce a avut loc în data de 23 septembrie 2024, Wallachia eHUB a organizat o masă rotundă axată pe viitorul digitalizării fermelor ecologice și al producătorilor de produse ecologice. Acest eveniment a reunit asociații și clustere de profil, reprezentanți ai mediului academic, fermieri și factori de decizie din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o dezbatere despre rolul tehnologiei în transformarea fermelor ... Mai multe>>
23-09-2024 Agricultura ecologica
Un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sprijinului acordat de UE pentru agricultura ecologică. În strategia actuală se remarcă deficiențe semnificative. Nici viitorul de după 2030 nu arată mai grozav: zero viziune și zero obiective pentru sectorul ecologic. Suprafața de teren cultivată ecologic a crescut, grație miliardelor de euro puse la dispoziție anual de UE. Pe de altă parte, cerințele și nevoile sectorului nu ... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>