Am fost in ultima vreme partas la
mai multe dezbateri privind crizele la nivel global, fenomene ce ar putea
afecta, dupa opinia multor specialisti, pana si evolutia vietii pe pamant.
Fara indoiala ca
ele exista, unele manifestandu-se chiar cu multi ani in urma, altele fiind
actuale, generate poate si de o dezvoltare a stiintei uneori in neconcordanta
cu cerintele reale ale vietii, cu capacitatea de absorbtie a noului de catre
natura si om.
Mai nou, se
vorbeste de crize care abia se prefigureaza, dar care vor fi iminente daca nu
se va tine seama macar de cauzele ce le determina pe cele actuale.
Sigur, in
anumite momente, unele sunt generate artificial si folosite spre a manipula
masele. „False crize“.
Dar sa vorbim de cele reale, ale caror efecte deja le simtim.
Prima criza, daca trebuie sa le
abordam într-o ordine a importanţei pentru omenire, ar fi cea a apei potabile,
despre care se vorbeste de mult, dar care de la o vreme a fost data uitarii. Sa nu
uitam ca in prezenta ei a aparut viata pe pamant si ar sfarsi in absenta ei. Dar
asupra acesteia si a necesitatii gestionarii responsabile a ei, voi reveni.
A doua criză ar
fi cea alimentara, apoi cea a energiei si a preturilor – ultima generata de
penultima – si nu in ultimul rand criza educationala, care ar putea determina o
exacerbare comportamentala cu consecinte imprevizibile asupra existentei
omenirii, incepand cu zonele aglomerate de pe glob.
Iata problemele
majore la nivel global, asupra carora carmuitorii nationali, europeni si
mondiali trebuie sa-si indrepte atentia. Ma intreb, daca rezolvarea acestora
este si in concordanta cu interesele grupurilor din care fac parte?
Revenind la
criza apei, considerata de cel mai mare interes… „se impune sa atragem atentia
asupra necesitatii gestionarii atente a ei, utilizarii eficiente atat in
consumul casnic, cat mai ales in cel industrial si agricol“ – spunea, cu
prilejul unei dezbateri pe această tema, academicianul Cristian Hera, presedintele
ASAS.
Fara indoiala,
apa este in prezent utilizata in cele mai multe cazuri ineficient. In vreme ce
in Romania de pilda, apa pentru irigat este inca transportata pe canale
deschise, cu pierderi prin infiltratie si evaporare de peste 40%, situatie ce
genereaza cresterea pretului la consumator de 7-10 ori, in statele dezvoltate
aceasta este adusa la beneficiar prin conducte ingropate si administrate
plantelor „cu picatura“. Adica prin sisteme de irigatii prin picurare, cu
efecte benefice asupra costurilor si multiple alte avantaje.
Si tot in
aceste state, apele uzate sunt epurate, colectate si redate agricultorilor
pentru irigat, in mod gratuit.
Este un mod
eficient si rational de folosire a apei. Eficienta naste eficienta! Cred ca se
impune sa reflectam asupra acestui aspect. Poate si asupra sistemului de irigatii
romanesc.
O tara cu atata
apa potabila inca, cu bazine hidografice si relief ce permite transportul apei
prin cadere, este pacat sa nu aiba o agricultura performanta. Sa nu uitam ca ea
poate produce si energie si impreuna alimente ieftine.
Asadar, sa
acordam prioritate...prioritatilor
I.BANU (Revista
Lumea Satului, nr 14, 16-31 iulie 2008)
25-06-2025 Energie regenerabila
Peste 450 mil. EUR fonduri nerambursabile pentru investiții în energie regenerabilă sunt disponibili în această vară. Peste 1 miliard euro fonduri europene pentru antreprenori și viitori antreprenori în această vară; Sunt fonduri în această vară atât pentru start-up-uri, IMM, cât și întreprinderile mari; Peste 11.000 locuri mai sunt disponibile azi la cursurile de antreprenoriat pentru cei 50.000 euro puși la dispoziție prin Start-up Nation. Mai multe>>
20-06-2025 Energie regenerabila
Pentru mulți români, povara scumpirilor va fi greu de dus, iar bugetul familiei va fi vulnerabil. În acest context, energia de la soare devine scutul anti-scumpiri: românii, interes de 2 ori mai mare pentru sisteme fotovoltaice ca să scape de grija facturilor la curent. Scumpirea energiei de la 1 iulie îi dezechilibrează financiar pe unii dintre români, mai ales în contextul creșterii costului vieții. Mai multe>>
22-05-2025 Energie regenerabila
Un nou reper în modernizarea avansata a biogazului, orientat spre piață: Grupul UGS, un furnizor global de top în tehnologii de separare și modernizare a gazelor regenerabile, care include și compania Unconventional Gas Solutions LLC din Houston și H-Iron GmbH din Dortmund, a fondat UGS Europe GmbH, cu sediul în Ratingen, Germania, în ianuarie 2025. Mai multe>>
08-05-2025 Protectia mediului
În lumina raționalizării apei din cauza secetei, care a afectat zeci de mii de persoane în șase județe din România în 2024, un nou raport al mișcării Salvează Solul identifică degradarea solului drept un factor-cheie care accentuează criza apei. Mai multe>>
07-05-2025 Protectia mediului
Fundația WorldSkills România a implementat în peste 300 de școli din România ediția 2024-2025 a programului Educație despre biodiversitate în spații urbane, în cadrul proiectului Acțiuni verzi, viitor durabil. Au fost organizate 3 evenimente de tipul Urban Greening Days la București, Iași și Ciumbrud, care au adus împreună elevi, experți și companii din domeniul înverzirii urbane, ce au ca scop comun soluționarea unei provocări reale din mediul urban actual. Mai multe>>
29-04-2025 Alimentatie sanatoasa
București, 29 aprilie 2025 – Românii își doresc să mănânce sănătos, însă datele studiului „Educația alimentară în România” realizat de AGRICOLA și iVox arată că există o discrepanță între intenție și practică. Peste 77% dintre respondenți au declarat că prioritizează alimentația sănătoasă în mare și în foarte mare măsură, însă doar 4 din 10 își evaluează calitatea alimentației ca fiind „bună”, iar 5 din 10 o descriu drept „medie”. Mai multe>>
27-04-2025 Alimentatie sanatoasa
În plină campanie electorală, tema sănătății și securității alimentare ia avânt. 89% dintre românii cu drept de vot afirmă că nu vor să consume alimente produse cu pesticide și nu vor ca fermierii români să folosească pesticide interzise în UE Mai multe>>
17-02-2025 Alimentatie sanatoasa
Uleiul de palmier este unul dintre cele mai utilizate uleiuri vegetale din lume, fiind prezent într-o gamă largă de produse alimentare, cosmetice și industriale. Cu toate acestea, calitatea uleiului de palmier poate varia semnificativ în funcție de modul în care este procesat și de sursa sa. Pentru a beneficia de proprietățile sale nutritive și pentru a evita produsele de calitate inferioară, este esențial să cunoști caracteristicile unui ulei de palmier autentic și sănătos. Mai multe>>
18-10-2024 Alimentatie sanatoasa
Smoothie-urile reprezintă o modalitate simplă și gustoasă de a garanta un aport important de fibre, vitamine și minerale pentru organism. Dar smoothie-urile sunt mult mai mult decât băuturi delicioase din amestecuri de fructe; cu puțină atenție și implicare și alegând ingredientele potrivite, le poți transforma în adevărate bombe de energie. Mai multe>>
01-10-2024 Agricultura ecologica
În cadrul evenimentului dedicat „Zilei europene a agriculturii ecologice”, ce a avut loc în data de 23 septembrie 2024, Wallachia eHUB a organizat o masă rotundă axată pe viitorul digitalizării fermelor ecologice și al producătorilor de produse ecologice. Acest eveniment a reunit asociații și clustere de profil, reprezentanți ai mediului academic, fermieri și factori de decizie din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o dezbatere despre rolul tehnologiei în transformarea fermelor ... Mai multe>>
23-09-2024 Agricultura ecologica
Un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sprijinului acordat de UE pentru agricultura ecologică. În strategia actuală se remarcă deficiențe semnificative. Nici viitorul de după 2030 nu arată mai grozav: zero viziune și zero obiective pentru sectorul ecologic. Suprafața de teren cultivată ecologic a crescut, grație miliardelor de euro puse la dispoziție anual de UE. Pe de altă parte, cerințele și nevoile sectorului nu ... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>