Era felul lor de a cere cafeaua fiarta cum o facem noi, adica turceste: 1 ceasca de 100 ml apa; 2 lingurite cafea macinata; 1 lingurit rasa de zahar (sau cat va place).

Inceput de basm vechi:

Se pune apa la fiert intr-un ibricel de alama, in nisip incins (asa cum se facea cafeaua candva, pe insula scufundata Ada Kaleh).

Dar, daca nu-i alama si nu-i nisip, atunci e bun si un ibric smaltuit pe un foculet miniatural, sa dea timp cafelei sa se incinga

Deci, reluam:

Intr-un ibric se pun la fiert pe foc minuscul o cescuta de apa, 1 lingurita de cafea si zaharul.

Pe masura ce se apropie de clocot, se ia caimacul ce se formeaza cu o lingurita si se pune in cescuta

Cand a dat in cateva clocote se pune inca 1 lingurita de cafea, se acopera si se da deoparte, sa se aseze zatul si sa-si dea cafeaua ce are de dat

Se toarna in cescuta

Constanta a vietii noastre ca si oxigenul sau apa, cafeaua aceasta fiarta-infuzata apare in biografia mai fiecarui roman in adolescenta, o data cu primele exprimari sexuale mai clare, si ii e interzisa aproape intotdeauna la varsta iertarilor jenante.

Sa fie deci o legatura intre frontierele biologice ale libidoului la romani si cafea? Si sa mai cautam oare si o semnificatie mai speciala in faptul ca, oricarui oaspete, romanii ii ofera, in primul rand, si in primul rand, o cafea?

Radu Anton Roman

Cartea: „Bucate vinuri si obiceiuri romanesti”

Sursa: www.agriculturae.ro