Viespea samburilor de prun (Eurytoma schreineri Schr.) este considerata cel mai periculos daunator al prunului, pagubele cauzate in unii ani ajungand pana la 90% din productia de fructe. Pentru combaterea viespii samburilor de prun sunt necesare 2-3 tratamente fitosanitare. Primul tratament se aplica atunci cand viespile incep sa sape orificiul de iesire in peretele samburelui. Al doilea tratament considerat „cheie” se efectueaza la 6-8 zile dupa primul, ceea ce biologic corespunde cu maximum de aparitie al adultilor, iar cel de-al treilea tratament se aplica la 8-10 dupa al doilea, pentru combaterea ultimilor adulti aparuti.
Pentru a veni in sprijinul producatorilor de plante furajere (lucerna, trifoi), atentionam ca s-a depistat atacul produs de Cuscuta spp. (tortel) sub forma de vetre, care netratate, se pot intinde pe toata suprafata, compromitand intreaga recolta de masa verde sau seminte. Deasemenea conditiile climatice din ultima perioada, au creat, conditii deosebit de favorabile atacului unui complex de daunatori periculosi, specifici lucernei, cum ar fi de exemplu gargarita frunzelor de lucerna (Phytonomus variabilis) si gandacul rosu al lucernei (Phytodecta fornicata).
In data de 24 aprilie 2019 a fost promulat Decretul de aprobare a Legii pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea si exploatarea pajistilor permanente si pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (PL-x 235/23.04.2018).
Paulownia este un arbore miraculos care creste intr-un an cat altii in zece. Datorita acestui arbore, putem aduce padurea in starea ei naturala in doar 3-4 ani. Paulownia inregistreaza in primii ani de viata, o inaltime de aproximativ 10-15 metri ( 3-5 ani ). In acest fel putem acoperi nevoia de lemn, fara sa mai fie nevoiesa distrugem padurea. Secretul pentru succesul Paulownia consta in alegerea soiului adecvat pentru zona unde va fi plantat.
Gandacul paros (Epicometis hirta) este un coleopter polifag, prefera pomii fructiferi dar, in ultimii ani, ataca si cruciferele in perioada infloritului. Tratamentul se efectueaza la aparitia daunatorului si se repeta la 3 – 5 zile deoarece migreaza din alte lanuri de rapita. Se trateaza marginile culturii, pe toate laturile.
Noile cifre publicate recent de Comisia Europeana arata ca importurile de boabe de soia din SUA de catre Uniunea Europeana au crescut cu 121 % in cursul anului de comercializare curent (din iulie 2018 pana la mijlocul lunii aprilie 2019), in comparatie cu aceeasi perioada a anului precedent. Cu o cota de 72 % din importurile de boabe de soia in UE, SUA este in prezent principalul furnizor al Europei pentru acest produs. La randul ei, Europa este principala destinatie a exporturilor de boabe de soia din SUA (22 %), urmata de China (18 %) si de Mexic (9 %).
Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide (SCAPA) preia gratuit de la fermieri ambalajele provenite de la produsele de protectia plantelor! Toate serviciile de colectare prin programul SCAPA sunt gratuite, atat pentru fermieri, cat si pentru distribuitorii produselor, raspunzand in cel mai eficient mod cerintelor fermierilor care isi propun sa aplice bunele practici agricole si sa respecte reglementarile de protectie a mediului.
Strategia UE pentru paduri a fost instituita in 2013 pentru a coordona raspunsul Uniunii Europene la provocarile cu care se confrunta padurile si sectorul forestier din Europa. Consiliul UE a adoptat astazi Concluzii privind progresele inregistrate in punerea in aplicare a Strategiei UE pentru paduri si un nou cadru strategic pentru paduri. Concluziile vin in continuarea publicarii unui raport al Comisiei din decembrie 2018, in cadrul caruia a fost revizuit rolul pe care strategia l-a jucat in primii sai cinci ani de viata.
In aceasta perioada castravetii cultivati in spatii inchise (sere, solarii) pot fi afectati de aparitiea bolilor precum mana (Pseudoperonospora c.) si fainarea (Sphaerotheca fu) care poate cauza pierderi importante de cultura.
Special pentru toti cei pasionati de gradinarit, care vor sa isi amenajeze propriul colt in natura sau pentru cei care pur si simplu iubesc sa petreaca timpul in aer liber, Kaufland lanseaza Countryside – prima gama de produse a retailerului dedicata 100% activitatilor outdoor. Cu un sortiment variat, marca proprie Countryside ofera peste 300 de articole pentru gradinarit, amenajari exterioare, dar si produse pentru camping si relaxare in natura, care pun accent pe calitate, durabilitate si preturi atractive.
In luna aprilie, HORNBACH, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de constructii si gradinarit, pune la dispozitia clientilor sai o gama completa de articole destinate amenajarii si irigarii gazonului si, totodata, prezinta cele mai importante recomandari pentru mentinerea unui aspect ingrijit al spatiului verde din preajma casei pe tot parcursul anului.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) din Cluj-Napoca anunta punerea in vanzare, incepand din 15 aprilie, a primelor rasaduri de legume din soiuri romanesti, precum si vanzarea de specii floricole anuale si de plante aromatice, la serele din campus. Intre acestea se numara rasaduri de tomate si de ardei gras, capia, iute sau gogosari, dar si soiuri de busuioc aclimatizat cu arome mai speciale, de lamaie sau de scortisoara si trei soiuri de muscate.
In aceasta perioada, s-a intrunit Comisia de inregistrare a soiurilor de plante agricole si horticole. Comisia a propus pentru inscriere in Catalogul oficial a unui numar de 198 soiuri noi, din care: 142 soiuri din specii de culturi de camp, 34 soiuri de legume, 17 soiuri de pomi si arbusti fructiferi, 1 soi de vita de vie si 4 soiuri de plante ornamentale. Propunerile comisiei au fost aprobate de catre ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale.
Kaufland Romania lanseaza in premiera platforma de finantare "Crestem Gradinescu", impreuna cu Institutul de Cercetare in Permacultura din Romania, prin care ofera un grant total de 130.000 de euro gradinitelor, scolilor, organizatiilor non-guvernamentale neafiliate politic, grupurilor de initiativa civica, interesate sa dezvolte gradini sau ferme urbane in Romania. Misiunea proiectului este de a stimula crearea de spatii verzi, naturale, in aglomerarea mediului urban, de a incuraja educatia ecologica, dezvoltarea conceptului de gradinarit urban, precum si agricultura sustenabila.
Cererea mare si preturile piperate ii determina pe multi gradinari sa isi indrepte atentia spre cultura capsunilor. Acestia pot fi cultivati pe majoritatea solurilor din tara la noi, cultura de capsuni valorificand solurile mai usoare care nu sunt afectate de exces de umiditate. Soiurile timpurii de capsuni ajung la punctul maturitatii la sfarsitul lunii mai, iar in cazul culturilor care au fost infiintate in sere si solarii, cu 3-4 saptamani mai repede.
Delegatia Autoritatii Nationale Fitosanitare (ANF) participa in perioada 1 - 5 aprilie 2019, la Roma, Italia, la cea de a 14-a reuniune a Comisiei pentru Masuri Fitosanitare (CPM 14). Printre subiectele principale din cadrul agendei de lucru se evidentiaza propunerea de adoptare a unor standarde internationale precum si activitatile de constientizare asupra sanatatii plantelor din cadrul Anului International pentru Sanatatea Plantelor 2020.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale informeaza ca in data de 28 martie 2019, se intruneste Comisia de inregistrare a soiurilor de plante agricole si horticole, in conformitate cu legislatia in vigoare. Reuniunea va avea loc la sediul Institutului de Stat pentru Testarea si Inregistrarea Soiurilor, iar Componenta comisiei a fost aprobata de ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, fiind formata din reprezentanti MADR, ai ISTIS si profesori universitari.
Putregaiul cenusiu este o problema destul de frecvent intalnita la rosii si ardei. In plus, putregaiul cenusiu poate ataca fasolea, varza, salata, cartofii si multe alte plante. Botrytis cinerea este un agent patogen care provoaca pierderi severe la multe legume. Agentul patogen infecteaza frunzele, tulpinile, florile si fructele. Complexitatea bolilor cauzate de B. cinerea in sere face din acest patogen una dintre cele mai importante boli ale culturilor de legume in sera in multe tari.
Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Protectia Plantelor vine in sprijinul fermierilor pentru combaterea bolilor si daunatorilor. ICDPP ofera si pune la dispozitia fermierilor si asociatiilor de fermieri consiliilor locale si judetene, directiilor agricole si silvice judetene, unitatilor fitosanitare judetene, asociatiilor profesionale din domeniu, servicii, produse specifice, si asistenta tehnica, recomandari privind protectia culturilor agricole, horticole, forestiere precum si a produselor agro-alimentare depozitate pentru:
Pascal Cassecuelle a preluat conducerea diviziei de Crop Science rezultata din combinarea Bayer si Monsanto, coordonand operatiunile pentru grupul de tari Romania, Bulgaria si Republica Moldova. De asemenea, Pascal Cassecuelle ramane in functia de Director General al Bayer Romania si Senior Bayer Representative pentru Bayer la nivelul grupului de tari Romania, Bulgaria si Moldova.
Avand in vedere numarul mare de "focare" depistate in campaniile anterioare la cultura de cartof, produse de bacteria de carantina fitosanitara Clavibacter michiganensis ssp. sepedonicus (Putregaiul inelar al cartofilor), pentru prevenirea raspandirii acesteia, ANF va controla producatorii de cartofi pentru a se asigura ca se vor respecta exigentele/reglementarile fitosanitare impuse cartofilor de consum si samanta.
In data de 18 martie 2019 o delegatie a Autoritatii Nationale Fitosanitare (ANF) va prezida reuniunea grupului de lucru pentru sanatatea plantelor Roosendall, care se va desfasura, la Bruxelles. Grupul de lucru se intruneste periodic pentru a coordona pozitia Uniunii Europene si a oferi sprijin si asistenta Comisiei in negocierile cu tari terte in ceea ce priveste sectorul fitosanitar.
La aceasta data, ritmurile de crestere se desfasoara normal la culturile semanate in perioada optima si pe terenurile cu umiditate suficienta iar culturile sunt uniforme si viguroase. Avand in vedere evolutia vremii, in aceasta perioada se aplica ingrasamintele minerale pe baza de azot si potasiu la culturile de toamna, in functie de zona, fiind necesara realizarea unei fertilizari suplimentare cu azot.
“Daca de ceva vreme prezentam fermierii campioni la porumb si floarea-soarelui, a sosit momentul sa prezentam si agricultorii care au obtinut productii record la soia. Stim deja ca tara noastra are o traditie importanta in cultura de soia, iar agronomic, este o cultura deosebit de importanta prin cantitatea mare de azot lasata in sol. Agricultorii care seamana soiurile din portofoliul companiei noastre se bucura si de rezultate foarte bune, dovada fiind cresterea numarului de hectare semanate de la un an la altul”, a declarat Maria Cirja, Marketing Manager Corteva Agriscience™ - Divizia de Agricultura a DowDuPont.
Arderea vegetatiei uscate si a resturilor vegetale in cadrul gospodariilor se face cu respectarea unor prevederi generale. In cazul nerespectarii acestor prevederi legale, pe timpul executarii lucrarilor cu foc deschis pentru igienizarea curtilor / anexelor gospodaresti si arderea vegetatiei uscate, cetatenii sunt pasibili de urmatoarele sanctiuni contraventionale:
Oxicarenus lavaterae este o specie vest – mediteraneana cu o preferinta pentru arborii de tei (Tilia sp.). Specia traieste in aglomerari uriase, spectaculoase constituite din mii de indivizi, provocand neplaceri oamenilor (exemplu, in pietele, parcurile sau pe cladirile oraselor).
Amenintarea productiei agricole prin daunatori si boli este unul dintre factorii cheie care ar putea duce la o destabilizare a securitatii alimentare la nivel mondial. Perceptiile celor mai grave probleme in agricultura variaza nu doar in functie de geografie, ci si de la an la an. Urmatoarea lista nu este in niciun caz definitiva si nici nu-i o incercare de a prioritiza amenintarile reprezentate de unii daunatori sau de a ignora efectele altora.
In vederea punerii bazelor unui consortiu de cercetare pe tematica viticulturii ecologice inteligente in cadrul Programului European ”Orizont 2020”, va invitam sa participati la reuniunea ”Eco Viti Smart”, care va avea loc miercuri, 6 martie 2019, in cladirea Centrului de Cercetare pentru Biodiversitate, intre orele 10.00 – 14.00.
Sistemul „relay cropping” consta in obtinerea unei culturi in cadrul altei culturi, care este deja infiintata si care are o epoca de recoltare diferita. Un exemplu este combinatia dintre orzul de toamna si sorg. Sistemul este diferit de metoda culturii duble, unde cele doua culturi urmeaza una dupa cealalta, in acelasi an, pe aceeasi parcela.
Hibrizii de porumb pentru siloz Pioneer au oferit productii ridicate si in 2018, vedetele acestei categorii fiind hibrizii PR34Y02 si P0725. Primul are o capacitate ridicata de productie, tolerant la seceta si o buna capacitate de adaptare la stresul hidric si termic. Al doilea hibrid are adaptabilitate ridicata si este recomandat pentru siloz cu valoare energetica ridicata pe unitatea de suprafata.
Pe data de 13 februarie a avut loc la Lisabona, lansarea oficiala a brandului ASCENZA, care va inlocui definitiv vechea marca SAPEC AGRO. La lansare au participat persoane interesate din diverse colturi ale lumii, avand 17 nationalitati diferite. La acest evenimet au luat parte si reprezentanti ai distribuitorilor nostri, inclusiv din Romania. Noul brand ASCENZA este lansat pe piata cu o imagine si pozitie reinnoite, ce vor sta la baza dezvoltarii sale internationale.
Incepand din 2007 in Romania este interzisa cultivarea organismelor modificate genetic (OMG), cu exceptia porumbului MON 810. In anul 2019, inspectorii DAJ vor organiza verificarea tuturor parcelelor cultivate cu soia iar in situatia depistarii unor culturi impurificate cu OMG vor aplica masurile prevazute de legislatia in domeniu, in vederea aplicarii contraventiilor conform legislatiei in vigoare.
16-06-2025 Pomicultura
Cei care practică o pomicultură modernă, știu că eficiența operațională și inovația tehnologică asigură optimizarea costurilor și maximizarea randamentului. În acest peisaj, drujba cu acumulator se impune rapid ca o opțiune de analizat cu atenție și, în multe privințe, superioară drujbelor termice sau electrice cu fir. Mai multe>>
29-05-2025 Plante
Rescaype™ - un amendator de sol inovator pentru o agricultură durabilă!Într-o eră a agriculturii în continuă schimbare, unde resursele devin tot mai limitate, iar provocările legate de calitatea solului și de eficiența culturilor se înmulțesc, soluțiile sustenabile devin esențiale. Rescaype™, un ameliorator de sol revoluționar, aduce o abordare științifică și ecologică pentru revitalizarea terenurilor agricole degradate și pentru maximizarea randamentelor. Mai multe>>
26-05-2025 Fungicide
Ca răspuns la presiunile tot mai mari ale schimbărilor climatice, fermierii din Românie apelează din ce în ce mai mult la soluții avansate de protecția plantelor pentru a-și proteja culturile. Condițiile meteorologice variabile, precum toamnele mai lungi și mai calde, au dus la apariția mai timpurie a bolilor precum făinarea, septorioza și pătarea în culturile de cereale. Aceste condiții afectează procesul fotosintezei, fundamental pentru dezvoltarea și productivitatea culturilor. Mai multe>>
25-04-2025 Erbicide
Autor: Maria Cîrjă, Marketing Manager, România și Republica MoldovaCu o populație globală estimată să ajungă la aproximativ 10,3 miliarde până în anii 2080¹, agricultura are oportunitatea nu doar de a hrăni o populație în creștere, ci și de a juca un rol vital în promovarea unui viitor mai rezilient. Prin adoptarea unor metode sustenabile și orientate spre viitor, fermierii au puterea de a produce alimente sănătoase și hrănitoare, contribuind în același timp la cultivarea unei planete prospere p... Mai multe>>
16-04-2025 Grau
Fertilizarea cu azot în primăvară este una dintre cele mai importante verigi tehnologice în cultura grâului, influențând direct producția și calitatea recoltei. După intrarea în vegetație, grâul are nevoie crescută de azot pentru a susține creșterea accelerată și formarea elementelor de rod. Mai multe>>
21-03-2025 Floarea soarelui
Perioada critică pentru nutriția cu N,P,K a culturii de floarea soarelui începe din primele faze de vegetație, efectul lipsei acestora în această etapă nu poate fi compensată ulterior !Strategia de fertilizare a culturii de floarea soarelui trebuie să ia în considerare particularitățile biologice ale plantei, condițiile pedoclimatice, consumul specific și producția scontată. Mai multe>>
20-03-2025 Porumb
Omnia Europe este o companie agribusiness de top, specializată în procesarea porumbului și producția de materii prime de înaltă calitate. Fiind cel mai mare procesator din Europa de Sud-Est, Omnia Europe joacă un rol esențial în furnizarea de ingrediente indispensabile pentru industriile de ulei și furaje. Operațiunile companiei se extind la nivel global, exportând produse în aproximativ 55 de țări. Mai multe>>
15-03-2025 Floarea soarelui
Floarea-soarelui este o cultură valoroasă, cu numeroase utilizări, de la producția de ulei până la utilizarea semințelor în industria alimentară. Totuși, cultura de floarea-soarelui nu este lipsită de provocări. Fermierii se confruntă cu decizii complexe, cum ar fi alegerea hibridului potrivit, pregătirea corespunzătoare a solului, fertilizarea adecvată și gestionarea bolilor. Aceste aspecte, deși pot părea dificile, pot fi gestionate cu succes prin informare și planificare corespunzătoare.... Mai multe>>
18-02-2025 Pomicultura
Hidrogelul este un polimer superabsorbant pe baza de potasiu, care are capacitatea de a reține și elibera apa în mod controlat, fiind un instrument deosebit de util în horticultură și silvicultură. Mai multe>>
21-11-2024 Erbicide
Când vine vorba de protejarea culturilor tale împotriva buruienilor dăunătoare, alegerea erbicidului potrivit poate face diferența între o recoltă bogată și una afectată. Cu atâtea opțiuni pe piață, este necesar să înțelegi cum să selectezi produsul care să îți asigure cele mai bune rezultate. Mai multe>>
14-10-2024 Irigatii
Agricultura se confruntă cu provocări tot mai mari din cauza schimbărilor climatice, inclusiv creșterea temperaturilor, precipitațiile imprevizibile și evenimentele meteorologice extreme, precum seceta și valurile de căldură. Fermierii trebuie să integreze practici sustenabile de gestionare a apei în sistemele lor agricole pentru a aborda aceste probleme, asigurând astfel atât productivitatea, cât și protecția mediului. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>