Compania Corteva Agriscience continua seria evenimentelor Portfolio Farm in mediul online, iar platforma recent prezentata de reprezentantii acesteia a fost cea din localitatea Zanesti, judetul Neamt. Mai exact, este vorba despre platforma din cadrul grupului de ferme TCE 3 Brazi, una dintre cele mai productive ferme din tara, unde gazde au fost domnii Vasile Iacob si Ionut Radu.
“Este al 6-lea an cand organizam evenimentul alaturi de compania Corteva, de fapt, 70% dintre inputurile pe care noi le folosim in fiecare an in cadrul fermei noastre sunt de la compania Corteva si ma refer la samanta de porumb, floarea-soarelui, soia, precum si o buna parte dintre pesticidele pe care le administram”, a precizat Vasile Iacob, directorul tehnic pentru productie vegetala din cadrul TCE 3 Brazi.
Grupul de firme TCE 3 Brazi obtine an de an productii insemnate la grau, soia, porumb sau floarea-soarelui, motiv pentru care si in cadrul platformei din acest an au fost prezentate tehnologiile aplicate.
Porumbul este o cultura importanta in cadrul grupului TCE 3 Brazi. Anual, in jur de 2.000 ha sunt semanate cu porumb, iar 95% din suprafata este ocupata de hibrizii Pioneer.
“Ce mi-a placut foarte mult a fost produsul N-Lock™ (stabilizator de azot) pe care l-am administrat pe 200 ha si cred ca vom mari suprafata, pentru ca am vazut ca plantele de porumb se comporta cu totul altfel si cred ca rezultatele vor fi spectaculoase in acest an”, a declarat Vasile Iacob.
“Ne aflam in platforma de la Zanesti, unde vedem o tehnologie foarte bine pusa la punct. A fost aplicat inclusiv insecticidul Inazuma®, pentru combaterea Diabroticii si a Ostriniei. Noi recomandam prima aplicare atunci cand porumbul are 2-3 frunze, iar a doua trecere la aparitia paniculului. Acesta are doua substante active, deci doua moduri de actiune diferite, atat de contact, cat si sistemic. Asadar, este vorba despre un insecticid complex, care se aplica de la 0.15 pana la 0.25 kg/ha, si poate fi folosit nu numai la porumb, ci si in cultura de rapita si mustar”, a punctat Ana-Maria Pascariu - Category Marketing Manager Fungicide si Insecticide.
Compania Corteva Agriscience pune la dispozitia fermierilor cei mai performanti hibrizi de porumb, iar prezentarea celor mai importanti hibrizi din cadrul platformei a fost realizata de Valentin Mihai - Category Marketing Manager porumb si soia.
“As vrea sa enumar 4 hibrizi. Primul P8834 – FAO 310, a carei caracteristica principala este faptul ca pierde apa foarte bine dupa maturitatea fiziologica, fapt pentru care putem sa-l comparam cu hibrizi din grupe mult mai joase. Apoi P9610 – FAO 330 care vine in portofoliul nostru sa inlocuiasca binecunoscutul P9241. Ce aduce in plus? O productivitate exceptionala, caractere agronomice asemanatoare cu P9241, dar si o adaptabilitate si pretabilitate la diferite conditii de clima si mediu. Un alt hibrid este P9415 – FAO 340 care se caracterizeaza printr-o intensivitate deosebita. Recomandam semanatul acestui hibrid cu 5.000 de plante in plus fata de cum se obisnuieste in zona. Ultimul hibrid P9889 – FAO 350 care vine sa inlocuiasca P9903, cel mai cultivat hibrid din Romania”, a prezentat Valentin Mihai.
Valentin Mihai - Category Marketing Manager porumb si soia
Pentru a obtine productii ridicate, fiecare sola de porumb trebuie atent ingrijita, astfel ca erbicidele ocupa un rol esential. In platforma de la Zanesti au fost ales doua variante de erbicidare, cea cu Principal® Plus si cea cu Arigo®.
“Despre Principal Plus stiti deja ca este un erbicid complet in combaterea buruienilor monocotiledonate cum ar fi mohorul, iarba barboasa, costreiul din samanta, dar combate si buruienile dicotiledonate cum ar fi loboda, stirul, palamida si volbura. Insa, pe langa acestea produsul combate foarte bine si samulastra de floarea-soarelui din cultura de porumb. Putem spune deci ca este un produs complex in combaterea buruienilor din cultura de porumb. Acesta se aplica de la faza de 3-4 frunze, pana la faza de 6 frunze in doza de 440 g/ha impreuna cu adjuvantul Trend®. Trebuie mentionat ca nu creeaza probleme culturilor care urmeaza a se infiinta dupa porumb. Arigo® combate buruienile anuale si perene din cultura de porumb, dar ofera cu o flexibilitate mai mare. Practic acest produs poate fi aplicat pana la faza de 8 frunze fara a avea vreun efect de fitotoxicitate, iar doza recomandata este de 330 g/ha impreuna cu adjuvantul Trend®”, a specificat Ion Mutafa.
La fel de bine arata si campurile de floarea-soarelui la Neamt, unde vedeta este in acest an hibridul P64LE136. “Este un hibrid de generatie noua care vine sa completeze portofoliul companiei care include si hibrizii P64LE99 si P64LE25 care domina piata de floarea-soarelui din tara noastra. Despre acest hibrid, precum si despre P64LE137, putem spune ca are caractere imbunatatite, inclusiv tolerantele la principalele boli ale acestei culturi, dar si o imbunatatire a arhitecturii plantei, pentru ca are pozitia usor modificata a calatidiului, care va ajuta planta sa realizeze productii mai calitative in perioadele de arsita, precum si imbunatatirea masei hectolitrice a recoltei. Mai vorbim si despre o imbunatatire la autopolenizare, la port, la talie si la tulpina. Este recomandat in special fermierilor din est, vest si centru, si nu recomandam semanarea lui in sud-estul tarii pentru ca problemele cu lupoaia vor fi prezente in camp. Pentru aceasta zona recomandam hibridul P64LE137, hibridul cu cea mai mare rezistenta la Orobanche din Europa. Are un set de 3 gene care sunt prezente si care ii permit cultivarea pe orice areal din Romania”, a punctat Andrei Ciocoiu – Category Marketing Manager Culturi Oleaginoase.
Andrei Ciocoiu – Category Marketing Manager Culturi Oleaginoase
Nu putea sa lipseasca din tehnologia aplicata florii-soarelui fungicidul Tanos® 50 WG, un produs inovativ care contribuie la obtinerea recoltelor sanatoase si de calitate si o protectie deosebita pe tot parcursul vegetatiei chiar daca uneori nu sunt respectate conditiile de rotatie.
“Floarea-soarelui necesita o atentie sporita pe perioada perioadei de vegetatie pentru ca pot aparea atacuri cu numeroase boli. De aceea fermierii trebuie sa acorde o mai mare atentie semanatului si sa respecte rotatia culturilor o data la 6-7 ani. Insa cum acest lucru nu este de foarte multe ori posibil, floarea-soarelui este predispusa la agenti patogeni foarte pagubitori, printre care putregaiul alb, putregaiul cenusiu, mana si frangerea tulpinilor. Compania Corteva ofera pentru toate aceste lucruri fungicidul Tanos® 50 WG, care are la baza doua substante active ce se completeaza reciproc. Astfel, recomandam aplicarea lui ca prim tratament, atunci cand plantele au 4-6 frunze, dar si ca al doilea tratament la aparitia butonului floral pentru o protectie completa si pentru realizarea unor recolte bogate. Iar pentru stoparea infectiilor secundare cu mana recomandam aplicarea produsului in doua tratamente succesive, la o distanta de 7 zile. Doza de aplicare recomandata este de 0.4 kg/ha, are o rezistenta foarte buna la spalare, indiferent de conditiile meteo, deci este eficient chiar daca apare o ploaie la o ora de la aplicare”, a punctat Ana-Maria Pascariu.
La grau, reprezentantii TCE 3 Brazi au fost placut impresionati de erbicidul Bizon™ despre care domnul Vasile Iacob a mentionat ca va deveni fanionul companiei Corteva. “Noi l-am administrat pe mai mult de 400 ha in acest an, am avut rezultate foarte bune, astfel ca trei sferturi din suprafata nu am mai erbicidat-o cu alt produs, a ramas doar erbicidarea cu Bizon™. Am stabilit ca anul viitor 70% din suprafata pe care o vom semana cu cereale sa fie erbicidata cu acest produs. De aceea le recomand fermierilor sa aplice acest produs, macar pe jumatate din suprafata pe care o au, pentru ca sigur in urmatorul an vor mari suprafata”, a mai punctat acesta.
Despre modul de actiune al erbicidului Bizon a vorbit si un alt reprezentant al grupului de firme TCE 3 Brazi, Ionut Radu, care a specificat ca tehnologia pe care o aplica in aceasta platforma nu difera foarte mult de cea din ferma. “Aici, la fel ca in 80 % din ferma, nu s-a arat, ci am folosit o tehnologie minimum tillage. Am fost placut surprinsi de erbicidul Bizon™, noi anul trecut am avut lanurile de grau infestate cu samulastra de floarea-soarelui. Fiind temperaturi pozitive si ploi suficiente in primavara a rasarit in valuri si ne-a afectat la recoltat. Solutia oferita de compania Corteva a fost erbicidarea de toamna cu Bizon™, iar pe o sola unde deja am recoltat orzul rezultatele au fost foarte bune. Al doilea lucru pe care vreau sa il mentionez, este faptul ca in zona noastra se inregistreaza primavara temperaturi destul de scazute, noaptea 2-3°C si ziua 15-16°C, deci diferente destul de mari, la care s-a adaugat seceta. Din acest motiv multi fermieri nu au mai intrat in culturi pentru a nu mai oferi un stres in plus, noi nu am avut nici o problema si am intrat in prima fereastra cu Evolus®. De aceea nu am avut niciun fel de boala sau buruiana in cultura”, a punctat tanarul agronom.
Despre beneficiile produsului Bizon™ le-a vorbit fermierilor din mediul online atat Ion Mutafa - Category Marketing Manager Erbicide, cat si Cosmin Ciobotaru - National Sales Manager CP & SEEDS.
“Ne aflam intr-o miriste de orz erbicidata cu Bizon™. In perioada urmatoare vom incerca sa provocam fermierii sa aplice erbicide de toamna in culturile de cerealele paioase, o practica mai putin utilizata la noi, dar folosita de fermierii straini. De ce sa faca acest lucru? Pentru ca ofera un spor de productie seminificativ, minim 700 kg in plus, dar si alte avantaje importante. Ceea ce incercam sa facem este sa convingem fermierii sa aplice macar pe o mica suprafata acest produs pentru ca asa vom incepe sa facem si noi ceea ce Europa face de foarte mult timp”, a precizat Cosmin Ciobotaru.
Tot in cadrul platformei de la Zanesti a fost prezentat si un lot unde a fost aplicat pachetul Pixxaro™ Super.
“Lotul tratat cu Pixxaro™ Super, arata foarte bine. Ce contine acest pachet? Doua produse: Pixxaro™ care are doua substante active – Arylex™ Active si fluroxipir, iar cel de al doilea produs, Frontal cu substanta tribenuron. Este pentru 4 hectare si combate buruienile dicotiledonate anuale si perene din cultura de cereale, cum ar fi ambrozia, o buruiana destul de problematica, macul, palamida, volbura si multe alte buruieni. Trebuie tinut cont ca se poate aplica pana la faza de burduf fara a crea probleme de selectivitate si fitotoxicitate si mai important, nu creeaza probleme in rotatia culturilor”, a punctat Ion Mutafa.
Ion Mutafa - Category Marketing Manager erbicide
Fungicidul aplicat in cadrul platformei din judetul Neamt a fost Evolus®, despre care Ana-Maria Pascariu - Category Marketing Manager Fungicide si Insecticide, a punctat faptul ca poate fi aplicat ca prim tratament pentru protejarea culturii impotriva atacului de fainare, septorioza si ulterior a aparitiei ruginilor, dar si in cel de al treilea tratament pentru protejarea spicului.
Transform™ este un alt produs aplicat in platforma de la Neamt cu rezultate foarte bune. “Anul acesta a fost destul de secetos si de aceea putem spune ca a fost un an al insectelor cu aparat bucal de intepat si supt. Noi oferim in acest moment cea mai importanta solutie pentru combaterea acestora, produsul Transform™. Acesta are o substanta activa noua care actioneaza atat sistemic, cat si translaminar, astfel incat protejeaza plantele de insectele care sunt ascunse pe sub frunze si printre frunze. De exemplu stim cu totii ca afidele stau ascunse, iar in momentul in care aplicam doar un insecticid nu rezolvam aceasta problema, in schimb Transform™ este solutia perfecta pentru combaterea acestora. El poate fi administrat inca din toamna, urmat de inca o administrare in primavara, doza recomandata fiind de 48 g/ha”, a declarat Ana-Maria Pascariu.
Ana-Maria Pascariu - Category Marketing Manager Fungicide si Insecticide
29-04-2025 Alimentatie sanatoasa
București, 29 aprilie 2025 – Românii își doresc să mănânce sănătos, însă datele studiului „Educația alimentară în România” realizat de AGRICOLA și iVox arată că există o discrepanță între intenție și practică. Peste 77% dintre respondenți au declarat că prioritizează alimentația sănătoasă în mare și în foarte mare măsură, însă doar 4 din 10 își evaluează calitatea alimentației ca fiind „bună”, iar 5 din 10 o descriu drept „medie”. Mai multe>>
29-04-2025 Stiri agricole
Cel mai recent raport de progres al Corteva Agriscience privind obiectivele sale de sustenabilitate evidențiază modul în care progresele în inovație și tehnologie determină o productivitate mai mare pentru fermieri, protejând în același timp resursele noastre naturale. Mai multe>>
28-04-2025 APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează publicul larg cu privire la cele mai importante activități desfășurate în această perioadă:- primirea Cererilor de plată în cadrul Campaniei 2025 până la data de 30 mai;- eliberarea de adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții gestionate în cadrul Campaniei 2025, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), Mai multe>>
27-04-2025 Pesticide
În plină campanie electorală, tema sănătății și securității alimentare ia avânt. 89% dintre românii cu drept de vot afirmă că nu vor să consume alimente produse cu pesticide și nu vor ca fermierii români să folosească pesticide interzise în UE Mai multe>>
25-04-2025 Erbicide
Autor: Maria Cîrjă, Marketing Manager, România și Republica MoldovaCu o populație globală estimată să ajungă la aproximativ 10,3 miliarde până în anii 2080¹, agricultura are oportunitatea nu doar de a hrăni o populație în creștere, ci și de a juca un rol vital în promovarea unui viitor mai rezilient. Prin adoptarea unor metode sustenabile și orientate spre viitor, fermierii au puterea de a produce alimente sănătoase și hrănitoare, contribuind în același timp la cultivarea unei planete prospere p... Mai multe>>
25-04-2025 Stiri agricole
Ghidul oficial al programului „Rabla pentru Tractoare”, publicat recent în Monitorul Oficial, a stârnit controverse majore după ce autoritățile au modificat în mod esențial și netransparent definiția eligibilă a „tractorului”, excluzând din program tocmai subcategoriile T1a, T1b, T2a, T2b, T3a și T3b — adică exact acele vehicule care, potrivit legislației europene, sunt tractoare agricole sau forestiere, mai accesibile pentru fermierii români mici și mijlocii. Mai multe>>
25-04-2025 APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 17 aprilie 2025, efectuează plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile. Mai multe>>
25-04-2025 APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 17 aprilie 2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS), Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS), Măsura 10 – Agro-mediu şi climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Mai multe>>
25-04-2025 Stiri agricole
Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a adoptat astăzi, cu o majoritate de 23 voturi pentru, raportul referitor la viitorul buget al UE post-2027. Raportul, coordonat de eurodeputații Carla Tavares (S&D, Portugalia) și Siegfried Mureșan (PPE, România), respinge modelul „un plan național per stat membru” propus de Comisia Europeană și reafirmă necesitatea unei abordări echilibrate, flexibile și real adaptate nevoilor statelor membre. Mai multe>>
24-04-2025 Stiri agricole
Author: Andre Negreiros, Liderul Unității Comerciale Europa Centrală și de Est, Corteva Agriscience Natura este ingenioasă, găsind mereu noi și mai bune modalități de a răspunde celor mai mari provocări. Pretutindeni în jurul nostru există exemple prin care natura oferă un avantaj – ajutând plantele să devină mai rezistente, insectele mai adaptabile, iar solurile mai sănătoase. Mai multe>>
18-04-2025 Siguranta alimentara
InfoCons Protecția Consumatorilor a realizat un studiu pe baza informațiilor ce se regăsesc pe etichetele produselor tip cozonac cu diverse umpluturi identificate pe piața din România pentru Sărbătorile de Paște 2025 .În total InfoCons Protecția Consumatorilor a analizat 23 de produse tip cozonac cu diverse umpluturi (cozonac cu ciocolată , cozonac cu nucă și cozonac cu rahat ) cu ocazia Sărbătorilor de Paște 2025 , de la următorii producători/distribuitori : Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>