Gradini si spatii in aer liber din Transilvania

Gradini si spatii in aer liber-TransilvaniaComorile verzi ale Romaniei - Ruta patrimoniului cultural: gradini si spatii in aer liber in Transilvania, din Avrig la Sibiu. Gradinile, parcurile, spatiile in aer liber si peisajele, atat cele existente, cat si cele care au fost create ca urmare a evolutiei istorice, sunt expresii ale activitatii umane. Ele reflecta interactiunea umana, cu si in interiorul mediului urban, rural sau natural sub influenta diferitelor comportamente.


Asadar, ele sunt dovezi ale unei abordari artistice, sunt o opera de arta, documentand o relatie specifica cu natura, un scop de productie si dezvoltare, sau sunt o expresie a credintelor politice, sociale sau religioase. Fiind un spatiu istoric, ele poseda calitatea de a povesti despre atitudini specifice generatiilor trecute din Europa care au condus la configuratia lor - si sunt, astfel, un document istoric valoros despre activitatile trecute ale umanitatii, in general si spatiului specific Programului de cooperare transnationala Sud Estul Europei, in particular.


ruta internationala CulTourConservarea unei astfel de valori culturale este o sarcina importanta la ora actuala si pentru generatiile viitoare. Cateva exemple pentru Romania sunt prezentate aici, sub forma unei propuneri de rute de calatorie.

Experienta calatoriei pe aceasta ruta va va oferi noi perspective asupra istoriei tarii, a locuitorilor ei si a realitatilor vietii cotidiene. Sunt prezentate doua tipuri de rute turistice. Mai intai, ruta turistica 'Comorile verzi ale Romaniei' si mai apoi ruta 'Comorile verzi din sud-estul Europei'. Ambele rute au fost dezvoltate in cadrul proiectului CultTour pentru a creste vizibilitatea pretiosului patrimoniu al spatiilor in aer liber din sud-estul Europei.

Ruta propusa pentru Romania se concentreaza asupra a opt spatii din regiunea siturilor pilot din judetul Sibiu, una din cele patru regiuni din sud-estul Europei care au participat cu asa-zisele 'situri pilot' in cadrul proiectului CultTour.

'Ruta transnationala' se axeaza pe spatiul programului SEE (South East Europe) in ansamblu. Aceasta reuneste cele patru situri pilot: Romania "Parcul resedintei de vara a baronului Samuel von Brukenthal", Avrig/Freck; Grecia "Parcul Independentei Nationale", Alexandroupolis; Italia "Villa Peripato", Taranto; Bulgaria "Regiunea Boruna cu monumentul Asenevtsi", din Veliko Tarnovo. O selectie de douasprezece gradini importante si semnificative, parcuri si spatii in aer liber sunt prezentate si disponibile la adresa www.culttour.eu


ITINERARIU:

ruta nationala CulTourTransilvania, cunoscuta drept "tara de dincolo de paduri'', este o regiune surprinzator de bogata in gradini istorice si contemporane, parcuri si spatii in aer liber. Asemeni unui document istoric viu fiecare dintre acestea povestesc despre o etapa a istoriei tarii, cand s-au intalnit cultura romanilor, ungurilor, sasilor, precum si cea a rromilor, desi uneori doar urme ale vechilor situri supravietuiesc.

Ruta il poarta pe calator la vest si la nord de orasul Sibiu/Hermannstadt. Ea leaga situri care infatiseaza exemple perfecte ale istoriei perioadelor de dezvoltare prin care au trecut gradinile si spatiile in aer liber din Transilvania, dezvaluind stadii de conservare diverse, pana la decadere. Astfel, calatorul va avea posibilitatea de a vizita situri prospere si renumite, la care se adauga locuri putin cunoscute sau pe cale de disparitie, care il vor fermeca.

Un tur complet pe aceasta ruta dureaza aproximativ 5 zile, in functie de modalitatea de transport aleasa si de timpul petrecut in fiecare zona si in fiecare sit. Ruta este conceputa sa inceapa de la resedinta de vara a baronului Samuel von Brukenthal din Avrig/Freck, localizata la cca 25 de km in sud-est fata de centrul orasului Sibiu/Hermanstadt. La Sibiu se poate ajunge cu avionul (Aeroportul International de la Sibiu, www.sibiuairport.ro) cu conexiuni in marile orase europene sau cu mijloace de transport terestre (statia internationala de autocare Atlassib, www.atlassib.ro sau statia de cale ferata, www.infofer.ro); cu trenul sau cu autocarul cu legaturi directe spre marile orase europene precum Budapesta, Sofia, Kiev sau Belgrad sau toate celelalte capitale europene.

Sibiul se conecteaza retelei de strazi europene prin drumurile europene E81 si E68. Pentru Turul propus, din Sibiu puteti sa calatoriti in orice directie fie ca alegeti masina sau trenul. Coordonatele GPS pentru toate cele 8 situri sunt disponibile in sistemul decimal.


1. AVRIG - PARCUL SAMUEL VON BRUKENTHAL

AVRIG - PARCUL SAMUEL VON BRUKENTHALParcul Brukenthal este situat pe malul raului Olt, in partea de nord-vest a orasului Avrig. Valoarea patrimoniului cultural a parcului este data de istoria sa si de elementele estetice, arhitecturale, istorico-artistice, istorico-medicale, biodiversitatii, dendrologice si stiintifice specifice. Ansamblul s-a dezvoltat incepand cu anul 1757 ca o avere nationala si a fost ales ca resedinta de vara de catre baronul Samuel von Brukenthal (1721-1803), guvernator al Transilvaniei intre 1774-1778. A doua etapa de dezvoltare a inceput in anul 1768 cand baronul von Brukenthal si-a concentrat atentia asupra posesiilor sale din Avrig/Freck cu scopul dezvoltarii unui spatiu cultural bogat si unei ferme prospere din punct de vedere economic. Gradina si palatul au urmat exemplul Palatelor Schonbrunn si Laxenburg din si de langa Viena. In spiritul absolutismului iluminat si sub principiul eticii francmasone de combinare a practicului cu frumosul, ansamblul a atins apogeul in 1803, cand gradina baroca a devenit complementara prin extinderea zonei parcului in stilul peisagistic tipic englezesc. In 1908 a intrat in posesia bisericii evanghelice din Sibiu/Hermanstadt, apoi a fost transformat in sanatoriu, a carui functionare a continuat in timpul exproprierilor facute de catre stat intre 1948-1998. In 1999 complexul a fost restituit Fundatiei Brukenthal a bisericii evanghelice, care a devenit responsabila de administrarea acestuia. A fost elaborat un concept de dezvoltare a parcului care formeaza astazi o baza valoroasa pentru conservarea si dezvoltarea sa.

Facilitati: cafenea si restaurant in Oranjerie, terase, WC, harta ansamblului, carti, tururi ghidate, parcare, cazare disponibila la SC KlingeisConsultingSRL (www.palatulbrukenthalavrig.ro, Tel: 0040-(0)726234417.
Atractii botanice: Parcul pastreaza un numar impresionant de arbori cu flori in forma de lalele (Liriodendron). Atractii turistice din imprejurimi: Palatul de vara Brukenthal, Avrig, Biserica evanghelica din Avrig construita in secolul al XlII-lea si fortificata in secolul al XVI-lea, biserica ortodoxa Avrig construita in secolul al XVIII-lea, cimitirul din Avrig, vechea moara din Avrig (nefunctionala), scoala gimnaziala germana din Avrig, Traseul Samuel von Brukenthal destinat drumetiilor http://www.hosman-durabil.org/brukweg.html, rezerva de apa din raul Olt langa Avrig.
Peisaj cultural: orasul Avrig este situat pe valea raului Olt. Lantul muntilor Carpati are un puternic impact vizual asupra Palatului Brukenthal si a parcului.

Gradina/parc istoric, intrarea principala din Strada Gheorghe Lazar nr. 39, 555200 Avrig/Freck, situat pe DN1 din Sibiu, drumul european E68, gara Avrig pe ruta de cale ferata Sibiu/Hermanstadt - Bucuresti/Bucharest; portile parcului sunt deschise de la rasaritul pana la apusul soarelui, accesibil pentru persoanele cu dizabilitati cu exceptia zonei teraselor; informatii si tururi ghidate; contact: Fundatia Samuel von Brukenthal, Cornelia Feyer, Tel : 0040-(0)788456565, feyer@brukenthal.org, www.brukenthal.org, nu se percepe taxa de intrare
GPS 45.730764, 24.375379


2. SIBIU, PARCUL SUB ARINI

SIBIU PARCUL SUB ARINIAcest parc istoric este situat in partea de sud-vest a orasului Sibiu pe care il leaga de Padurea Dumbrava. Infatisand eforturile cetatenilor sibieni de a urma idealurile ''miscarii verzi'' din orasele europene din secolele XVIII-XIX, locul devine o importanta gradina istorica si un sit al patrimoniului in aer liber cu valoare recreationala. Infiintarea parcului dateaza odata cu inaugurarea unui proiectai registraturii orasului si inginerului Seifried in anul 1850, sub influenta dezvoltarii urbane verzi europene. Primele alei au fost construite in 1856 si pavate incepand cu anul 1857. Din anul 1882 pana la dizolvarea sa dupa cel de-al doilea razboi mondial "Asociatia pentru infrumusetarea orasului Sibiu'' a preluat toate responsabilitatile. Acest lucru a condus, in 1898, la construirea unui pavilion de lemn pentru reprezentatii muzicale si de dans (actualul pavilion dateaza din anul 1979) si in urmatorii ani la amenajarea unei gradini de trandafiri, a unui alpinum, a unei fantani, a unui "covor de trandafiri'' si la amplasarea catorva busturi si sculpturi ale unor personalitati de seama. Parcul se afla in responsabilitatea administratiei spatiilor verzi si este un spatiu extrem de folosit in scopuri recreationale.

Facilitati: covor de trandafiri, parcare, spatiu de joaca pentru copii, fantana cu apa potabila, alei pentru biciclete, pavilion muzical, ponei pentru calarie, busturi ale unorcunoscuti autori romani
Atractii botanice: 30 de specii exotice de copaci si 38 de specii de arbori locali pot fi gasite in vegetatia parcului.
Atractii turistice din imprejurimi: Strada Harteneck cu parc (actuala strada Cetatii) si ramasite ale vechiului zid de aparare a orasului, parcul ASTRA in centrul orasului, piata Schiller, un ansamblu de trei piete in centrul istoric al orasului, curtea interioara a Palatului Brukenthal, Centrul de Informare turistica www.turism.sibiu.ro, Str. Samuel Brukenthal, nr.2, intrarea C, 550178 Sibiu; Tel: 0040 269208913; e-mail: turism@sibiu.ro; deschis: de luni pana sambata intre orele 9:00-17:00, Duminica: intre orele 9:00-13:00
Peisaj cultural: orasul Sibiu este situat intre doua peisaje culturale: cel al vaii raului Olt si al Marginimii Sibiului; un peisaj inca cunoscut pentru' conservarea vechiului tipar de agricultura cu o bogata traditie in cresterea oilor si alte activitati conexe, precum predarea lanii si a pieilor.

Parc orasenesc istoric, intrarea principala din Bulevardul Victoriei/ Pasajul Spitalului pe drumul spre comuna Rasinari, deschis pe durata intregii zile; majoritatea aleilor sunt accesibile persoanelor cu dizabilitati; contact: Centrul de informare turistica Sibiu, Str. Samuel Brukenthal, nr. 2, 550178 Sibiu, Tel : 0040-(0)269208913, e-mail: turism@sibiu.ro, program de functionare: de luni pana sambata intre orele 9-17, duminica intre orele 9-13; material informativ disponibil la www.turism.sibiu.ro/en/parcuri.htm, nu se percepe taxa de intrare.
GPS 45.782848, 24.139838


3. SIBIU, MUZEUL CIVILIZATIEI POPULARE TRADITIONALE ASTRA

MUZEUL CIVILIZATIEI POPULARE TRADITIONALE ASTRAMuzeul Civilizatiei Populare Traditionale ASTRA este situat in parcul natural din Dumbrava Sibiului. Ocupand o suprafata de cca 100 ha, este unul din cele mai intinse muzee in aer liber din Europa. Valoarea patrimoniului sau cultural rezida in cele aproape 400 de monumente traditionale romanesti expuse si ateliere de lucru d\n epoca pre-industriala la care se adauga conceptul inedit de prezentare. Situat intr-o zona care, inca din secolul XVIII, a fost folosita de catre localnici pentru promenade, din 1963 pacul-padure a fost amenajat pentru a se putea expune monumentele intr-un peisaj cat mai similar cu cel din locatia in situ, bazat pe planuri schitate inca din anii '40. Renumita institutie a prezentat recent o noua strategie de dezvoltare: valorificarea superioara a originii monumentelor, reconstituind peisajul cultural specific prin cultivarea pomilor fructiferi traditionali, a legumelor, plantelor tehnice si a florilor traditionale in imediata apropiere a monumentelor. Acest demers urmareste sa conserve varietati traditionale si rare de legume, fructe si cereale si sa atraga noi categorii de public.

Facilitati: trei cafenele/restaurante, cazare in muzeu disponibila la Hostel Diana si Hanul din Vestem, WC, parcare, Centru de Informare, material informativ, magazin de suveniruri, posibilitatea de a inchiria trasuri trase de cai, coduri QR si informatii NFC.
Atractii botanice: prezentare a plantelor traditionale in unele din gospodariile din muzeu, proiect pentru conservarea si expunerea culturilor istorice, pomi frunctiferi sau soiuri de legume (2014 in faza de planificare).
Atractii turistice din imprejurimi: o serie de festivaluri si targuri sunt organizate anual in muzeu, cel mai popular fiind Targul Creatorilor Populari din Romania care are loc in fiecare an la mijlocul lunii august, alte trei muzee ale Complexului National Muzeal ASTRA; www.muzeulastra.ro
Peisaj cultural: parcul natural Dumbrava Sibiului este parte a peisajului cultural al Marginimii Sibiului.

Muzeu in aer liber, Str. Padurea Dumbrava, nr. 16-20, 550399 Sibiu, conexiune directa cu autobuzul (nr. 13) din statia CFR; se poate ajunge si mergand pe jos din centrul orasului trecand prin parcul Sub Arini (cca 5 km); alei pentru biciclete, orar de functionare: de marti pana duminica intre orele 10-19 (mai-septembie) si de marti pana duminica intre orele 9-17 (octombrie-aprilie); majoritatea aleilor sunt accesibile persoanelor cu dizabilitati (cateva alei inclinate!); contact: mcpt@muzeulastra.ro, www.muzeulastra.ro, se percepe taxa de intrare
GPS 45.755188, 24.11602


4. SIMERIA, ARBORETUMUL SIMERIA

ARBORETUMUL SIMERIAParcul dendrologic si arboretumul de 67 de hectare este situat intre orasul Simeria si malurile raului Mures. Valoarea lui istorica, dendroligica si peisagistica au fost bine conservate. Valoarea patrimoniului cultural al sitului il recomanda ca monument de arhitectura peisagistica recunoscut in tara dar si ca rezervatie dendrologica si peisagistica. Valorile sale botanice si silvice surprinzatoare sunt completate de rolul sau educational si socio-cultural. incepand cu secolul al XVIII lea, locul a fost mai intai dezvoltat prin amenajarea lastarisului de pe malul Muresului intr-un stil romantic, tipic englezesc de catre contele Ferencz Gyulay (1799-1868). Cei mai vechi arbori din parc sunt un castan salbatic (Aesculus hippocastanum), plantarea acestuia fiind atestata documentar in anul 1763, si un salcam (Robinia pseudoacacia) plantat in 1860 (se spune ca este cel mai vechi experiment de aclimatizare a unui salcam in Transilvania). Dezvoltarea ca arboretum a inceput in anul 1880. In anul 1949 a intrat in proprietatea statului. Incepand cu 1954 a fost administrat de o statie de cercetare silvica, o subunitate a Institutului de Cercetari si Amenajari Silvice Bucuresti. Pe langa o mica expozitie de materiale de predare istorice in conacul neo-clasic, diverse privelisti pot fi experimentate in situ, lacuri, copaci imensi si o varietate impresionanta de arbori exotici.

Facilitati: parcare, WC, materiale informative (flyere si carti), sere, conacul istoric.
Atracttii botanice: vanzare de plante la pepiniera din apropiere, apartinand statiei de cercetare silvica, arbori vechi de secole in cadrul arboretumului.
Atractii turistice din imprejurimi: Castelul din Hunedoara (www.castelulcorvinilor.ro), peisajul natural Dealul Magurii, ruinele castelului Deva (Cetatea Devei) accesibil cu telefericul Deva in rezervatia naturala a cetatii (1300 de specii de plante), Magna Curia sau Castelul Bethlen in Deva in folosinta din 1882 ca Muzeu al civilizatiei dacice si romane (www.rncdr.ro), parcul orasenesc Deva unde se regasesc plante de la pepiniera din Simeria.

Gradina/parc istoric, sit dedicat colectiilor si expozitiilor de copaci, arboreturi; intrarea principala din Strada Biscaria, nr. 1, 335900 Simeria; deschis zilnic intre orele 8-20; contact: arboretum.simeria@icashd.ro (director dna Corina Coanda); nu este accesibil in toate zonele persoanelor cu dizabilitati, www.icashd.ro, Tel. 0040-(0)254261254
GPS 42.141918, 24.746983


5. CLUJ-NAPOCA, GRADINA BOTANICA ''ALEXANDRU BORZA'' A UNIVERSITATII CLUJ-NAPOCA

AVRIG - PARCUL SAMUEL VON BRUKENTHALGradina botanica este situata in partea sudica a centrului istoric al orasului Cluj-Napoca pe un teren cu detalii topografice captivante. Valoarea patrimoniului sau cultural consta in peisajul istoric, valorile biologice si dendrologice ce sunt conservate in cadrul gradinii si a colectiilor de plante. Deschisa publicului inca de la infiintare, gradina este binecunoscuta pentru valoarea sa recreationala, fiind foarte vizitata de localnici. Gradina botanica ''Alexandru Borza'' este succesoarea primei gradini botanice din Cluj, infiintata in 1872 si inaugurata odata cu Universitatea Franz Joseph. In anul 1920, apartinand acum Universitatii Romane din Cluj, gradina a fost adusa la dimensiunea sa actaula de 14 ha, prin infiintarea unui parc cu alei organizate si clasificate dupa criterii geografice, sub indrumarea atenta a profesorului Borza (1887-1971), a unui botanist roman si a unui calugar greco-catolic. O nota aparte este data de gradinile tematice, japoneza si romana, care sunt gradini separate si in ziua de astazi, prima fiind un omagiu adus a influentei Japoniei asupra miscarii art nouveau din intreaga lume si implicit a influentei acesteia asupra tiparului de organizare a gradinilor.

Facilitati: WC, parcare, magazin de suveniruri, muzeu botanic cu 635.000 coli/foi de ierbar, ''gradina romana'' prezinta descoperiri arheologice cu artefacte din vechea asezare romana Napoca.
Atractii botanice: cca 10.000 tipuri de plante, 4 hectare de plantatie filogenetica sistematica a plantelor specific romanesti din regiuni precum Transilvania, Bucovina, Dobrogea, Moldova, Banat, Crisana si Tara Romaneasca, doua sere cu 6 zone climatice (3 sere), colectia de cactusi, trunchiul unui vechi arbore conservat.
Atractii turistice din imprejurimi: Castelul Banffy de la Bontida (www.heritagetraining-banffycastle.org), cimitirul istoric central Cluj (inaugurat in 1585), parcul central Simion Barnutiu cu cladirea vechiului cazino, lacul si o alee de castani, Piata Unirii cu statuia lui Matei Corvin, biserica romano-catolica Sfantul Mihail si Castelul Banffy cu Muzeul de arta www.macluj.ro , www.visitclujnapoca.ro

Gradina botanica, Str. Republicii, nr. 42, 400015 Cluj-Napoca; orar de functionare: septembrie-aprilie intre orele 9-16, aprilie-septembrie intre orele 9-18; serele sunt inchise in prima zi de luni a fiecarei luni calendaristice; majoritatea cailor de acces sunt accesibile persoanelor cu dizabilitati; telefon: 0040-(0)264592152, e-mail: gradina.botanica@ubbcluj.ro, material informativ disponibil: harta gradinii, http://www.ubbcluj.ro/en/structura/sport/botanica.html; se percepe taxa de intrare
GPS 46.762476, 23.589079


6. GURGHIU, PARCUL DENDROLOGIC DE LA CASTELUL GURGHIU - PARC COLEGIUL SILVIC GURGHIU

PARCUL DENDROLOGIC DE LA CASTELUL GURGHIUAstazi, parcul impadurit se intinde pe cca 11 ha imediat in spatele palatului Bornemisza, in centrul localitatii Gurghiu, Mures. Parcul si-a pastrat valoarea istorica, dendrologica, biologica, artistica si de vanatoare datorita conformatiei terenului, existentei unei retele de apa, cu lac si insula, sistemului sau de alei si celor aproape 100 de arbori istorici conservati, din care 29 sunt de origine exotica, altii datand de la finalul secolelor al XVII-lea si al XIX-lea. In secolele XVI -XVII domeniul a fost cunoscut datorita rezervatiei de vanatoare si practicarii intense a gradinaritului. Palatul, construit pe locul unui fost castel renascentist din 1717, a capatat infatisarea sa actuala in jurul anului 1770. Castelul se afla intr-o stare precara de conservare. Ramasitele unui fost muzeu de vanatoare sunt conservate in incinta castelului. Din 1820 parcul a fost remodelat in ceea ce priveste stilul peisagistic de catre baronul Leopold Bornemisza, dezvoltandu-se ca o colectie dendrologica. Anul 1893 a condus la fondarea scolii silvice, care a avut sediul in castel pana in 1969, cand a fost mutata intr-o noua cladire.

Facilitati: relicvele unui sfinx si a altor statui in gradina castelului, pavilioane imprejmuite de grupuri de arbori, ruinele vechiului castel Rakoczi conservate pe dealul care margineste latura de est; doar unele alei sunt accesibile pentru persoanele cu dizabilitati; panouri de informare in castel; fara materiale informative.
Atractii turistice din imprejurimi: Poiana Narciselor Gurghiu (GPS 46.761796, 24.871674) castelul Teleki si fosta gradina amenajata din Gornesti (centrul localitatii)
Peisaj cultural: rezervatia padurii de stejar de la Mociar de 48 ha cu stejari vechi de 400-500 de ani (GPS 46.758056, 24.758056), dealurile raului Mures.

Parc dendrologic, Str. Eroilor, nr. 2, 547295 Gurghiu; unele alei sunt accesibile persoanelor cu dizabilitati; Tel. 0040-(0)265536004, www.colegiulsilvicgurghiu.ro; nu se percepe taxa de intrare
GPS 46.772871, 24.859818


7. SIGHISOARA, CIMITIRUL EVANGHELIC AL BISERICII DIN DEAL, SIGHISOARA

CIMITIRUL EVANGHELIC AL BISERICII DIN DEAL SIGHISOARACimitirul istoric s-a dezvoltat incepand cu secolul al XVIII-lea pe panta dealului bisericii Sighisoarei in afara liniei zidurilor de fortificatie. Este o dovada valoroasa a traditiei funerare sasesti-evaghelice si reuneste valori istorice, religioase, artistice, arheologice, arhitecturale si dendro'logice. Cimitirul apartine patrimoniului mondial UNESCO ''Centrul istoric Sighisoara''. Incepand cu secolul al XVIII-lea, cetatenii si-au ingropat mortii la poalele vestice ale dealului bisericii. La sfarsitul secolului XIX se numarau deja 1300 de morminte, foarte apropiate unul de celalalt. Conform planurilor schitate de comerciantul Heinrich Hausenblasz si de profesorul de desen Georg Donath, cimitirul a fost largit pentru a include partea nordica a dealului la inceputul secolului XX. Astazi, aproximativ 2000 de morminte sunt pastrate in situ. Este ultimul loc de odihna a cetatenilor Sighisoarei, ca de exemplu al cunoscutului entomolog Karl Petri (1852-1932).

Facilitati: harta de ansamblu la intrare; nu este accesibil persoanelor cu dizabilitati; servicii religioase.
Atractii turistice din imprejurimi: Biserica din Deal, 'Scara scolarilor", centrul istoric al orasului cu Casa Venetiana,
Biserica Manastirii Dominicane si Turnul cu Ceas, Casa lui Vlad Dracul (www.romaniantourism.com/sighisoara.html),
Drumul asezarilor sasesti din Transilvania (www.drumulasezarilorsasesti.ro), siturile UNESCO Biertan si Saschiz
(Biertan=Kirchenburg, biserica Saschiz=Wehrkirsche, biserica din deal=Flienburg)
Peisaj cultural: rezervatia de stejari Breite www.rezervatia-breite.ro

Cimitir istoric, Strada Scarii, 545400 Sighisoara sau urcand 'scarile discipolilor' ceea ce conduce vizitatorul spre scoala germana-evanghelica de unde o alee duce direct spre intrarea principala a cimitirului; nu se percepe taxa de intrare; deschis intre lunile noiembrie-aprilie intre orele 9-16, mai-octombrie intre orele 8-20; nu este usor accesibil persoanelor cu dizabilitati
GPS 46.217427, 24.789357


8 MALANCRAV, GRADINA DIN CONACUL APAFI, SIT AL FUNDATIEI MIHAI EMINESCU TRUST (MET)

MALANCRAV GRADINA DIN CONACUL APAFIGradina conacului Apafi este situata pe un mic platou deasupra centrului satului localizat pe valea unui afluet al raului Tarnava Mare in nordul judetului Sibiu. Intregul ansamblu al conacului cu gradina, ca parte a satului traditional in peisajul cultural inconjurator detine o valoare de patrimoniu cultural datorita organizarii inteligibile a terenului. Construit in secolul al XV-lea si modificat in secolele XVII si XVIII, conacul Apafi a fost domeniul ancestral al familiei princiare ungaro-transilvane Apafi. Familia Bethlen a preluat conacul la sfarsitul secolului XVIII. In secolul XIX casa a intrat in posesie privata si a fost vanduta, in final, comunitatii evanghelice locale. Dupa confiscarea si folosirea sa de catre comunisti in perioada 1947-1989, domeniul a fost vandut fundatiei MET, in anul 2000, de catre comunitatea evanghelica. Lucrarile de restaurare au durat pana in 2007 si au inclus reproiectarea gradinii in stil renascentist de catre un peisagist englez care a pastrat fantana istorica in centru, precum si vechea scena de dans in aer liber inconjurata de castani.

Facilitati: doua brosuri cu rol informativ editate de Fundatia MET ‘‘Explorand Malancrav’’ si ‘‘Explorand Viscri’’; tururi ghidate: www.mihaieminescutrust.org; cazare in casa de oaspeti a Fundatiei MET: Andrea Rost, Telefon: 0040 723 150819/ guesthouse@mihaieminescu.org
Atractii turistice din imprejurimi: Biserica fortificata Malancrav cu fresce din secolul al XV-lea, livada bio care pastreaza varietati traditionale de meri, peri, pruni si nuci, cuptor de caramizi si de tigle (Viscri si Malancrav), biserica catolica ungureasca, biserica romano-ortodoxa, gospodarii sasesti traditionale in sat.
Peisaj cultural: Malancrav apartine si este situat in una din zonele sasesti bine conservate din sudul Transilvaniei. Metodele traditionale de cultivare a solului, practicate pana recent si - in unele zone- chiar si astazi, au permis pastrarea unei bogate biodiversitati, peisaje nefragmentate de o ridicata eterogenitate.

Priveliste cultural-traditionala cuprinzand o gradina si un fost conac boieresc, 557117 Malancrav, Strada Principala, in centrul satului, in spatele vechii biserici; gradina accesibila persoanelor cu dizabilitati; Fundatia Mihai Eminescu Trust (MET); contact: Andrea Rost, Tel: 0040-(0)723150819, e-mail:guesthouses@mihaieminescutrust.org
GPS 46.109005, 24.646679


“Trasee in gradinile din sud estul Europei“ - Proiectul european CulTour

CultTour este un proiect INTERREG IVB, finantat de Uniunea Europeana prin Programul European de Cooperare Teritoriala (ETC-European Territorial Co-operation), Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei (SEE) si co-finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala (ERDF- European Regional Development Fund). In implementarea proiectului, in perioada ianuarie 2011 - iunie 2014 sunt implicati noua parteneri din sase tari din cadrul ariei Programului SEE (conform fig.1): Romania, Austria, Bulgaria, Grecia, Italia si Germania, lider de proiect fiind Primaria Orasului Avrig, Romania. Scopul proiectului CultTour este implementarea strategiilor de conservare si valorificare a siturilor de patrimoniu cultural (gradini si spatii in aer liber). Asadar, proiectul cuprinde o gama larga de teme: siturile de patrimoniu cultural -gradini si spatii in aer liber - din intreg spatiul Programului SEE sunt valorificate, o atentie speciala fiind acordata celor 4 situri pilot. A rezultat o metodologie comuna si instrumente necesare pentru strategii viitoare de conservare, vizand latura operativa a activitatii de conservare. Valoarea siturilor de patrimoniu cultural (gradini si spatii in aer liber) va fi utilizata in procesele de dezvoltare regionala. Abordarea specifica proiectului CultTour se bazeaza pe principiul conform caruia valoarea patrimoniului cultural trebuie sa reflecte istoria locului si de asemenea trebuie sa poata fi utilizata de catre oameni. Deoarece atat gradinile cat si spatiile in aer liber sunt exponenti ai identitatii culturale si a biodiversitatii, ambele aspecte trebuie luate in considerare in cadrul procesului de restaurare.

Fundatia „Samuel von Brukenthal”, partener in cadrul proiectului „CultTour - Patrimoniul cultural (al gradinilor) ca punct de referinta pentru un turism durabil - SEE/B/0006/4.3/X” a prezentat alaturi de Primaria orasului Avrig si Muzeul Astra Sibiu in cadrul conferintei de presa organizata in data de 27.07.2014, flyer-ului si filmului “Trasee in gradinile din sud estul Europei“

Proiectul „CultTour” a inceput la data de 01 ianuarie 2011, prin Programul de Cooperare Transnationala Sud Estul Europei, si a avut o perioada de implementare de 42 de luni avand un buget de de 2,517,395.99 euro (inclusiv TVA), din care 2,139,786.59 euro au reprezentat valoarea eligibila nerambursabila din Fondul European de Dezvoltare Regionala. Activitatile proiectului au fost realizate prin contributia urmatorilor parteneri: Orasul Avrig - Romania - partener lider; Consiliul Judetean Sibiu - prin Muzeul „Astra” Sibiu; Fundatia „Samuel von Brukenthal” – Romania; Universitatea de Stiinte Aplicate IMC Krems - Austria; Universitatea de Resurse Naturale si Stiinte Aplicate din Viena - Austria; Municipalitatea Veliko Turnovo - Bulgaria; Municipalitatea Alexandroupolis - Grecia; Departamentul Regional pentru Patrimoniu Cultural Apulia - Italia; Universitatea Tehnica Berlin - Germania.

Fundatia Samuel von Brukenthal
www.culttour.eu



Noutati

Proiect european FLIARA‭: ‬‭Inovatia Condusa de Femei in Agricultura si in Zonele Rurale‬

05-03-2024 Dezvoltare rurala

Proiect european FLIARA‭: ‬‭Inovatia Condusa de Femei in Agricultura si in Zonele Rurale‬

ECOLISE si ELARD informeaza cu privire la proiectul FLIARA - Female-Led Innovation in Agriculture and Rural Areas de actiune de cercetare si inovare, finantat de Comisia Europeana pe o durata de 3 ani in cadrul programului Orizont Europa. Romania este inclusa intre cele zece tari din diferite regiuni ale Uniunii Europene in care se desfasoara proiectul. FLIARA isi propune sa contribuie la un viitor sustenabil prin evidentierea rolului femeilor in agricultura si in comunitatile rurale. Mai multe>>

Calendarul estimativ pentru depunerea proiectelor in anul 2024

16-02-2024 Fonduri europene agricultura

Calendarul estimativ pentru depunerea proiectelor in anul 2024

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a publicat pe pagina de internet a institutiei calendarul estimativ pentru lansarea sesiunilor de depunere a cererilor de finantare pentru interventiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027 si pentru submasurile 4.1 si 17.1 din PNDR 2014-2020. Mai multe>>

Tineri fermieri [DR 30]: au fost selectate primele cereri de finantare prin PS PAC 2027

15-02-2024 Fonduri europene agricultura

Tineri fermieri [DR 30]: au fost selectate primele cereri de finantare prin PS PAC 2027

Primele proiecte de investitii in agricultura pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile prin AFIR in noua programare financiara deschisa in 2023 au fost selectate in vedere finantarii prin PS PAC 2027. Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a publicat pe www.afir.ro primele rapoarte de selectie lunare pentru cererile de finantare depuse in prima etapa de sesiune a interventiei DR-30 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricol... Mai multe>>

S-au epuizat fondurile pentru procesare, ferme de bovine, ovine-caprine si pasari de curte

07-02-2024 Fonduri europene agricultura

S-au epuizat fondurile pentru procesare, ferme de bovine, ovine-caprine si pasari de curte

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anunta epuizarea fondurilor disponibile pentru investitii in conditionarea, depozitarea si procesarea produselor agricole si pomicole, finantate prin interventia DR-22, dar si pentru componentele bovine, ovine-caprine si pasari de curte din cadrul interventiei DR-20 Investitii in sectorul zootehnic ale Planului Strategic pentru Politica Agricola Comuna 2023 – 2027 (PS PAC 2027). Mai multe>>

Investitii in procesare: s-au depus solicitari de finantare de peste 1 miliard de euro

07-02-2024 Fonduri europene agricultura

Investitii in procesare: s-au depus solicitari de finantare de peste 1 miliard de euro

Fondurile disponibile pentru investitii in conditionarea, depozitarea si procesarea produselor agricole si pomicole, finantate prin interventia DR-22 a Planului Strategic pentru Politica Agricola Comuna 2023 – 2027 (PS PAC 2027), au fost consumate integral prin solicitarile depuse on-line pe site-ul oficial al Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale in aceasta perioada. Mai multe>>

3.761 de cereri de finantare au fost depuse pentru Tineri Fermieri (DR-30)

23-01-2024 Fonduri europene agricultura

3.761 de cereri de finantare au fost depuse pentru Tineri Fermieri (DR-30)

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anunta epuizarea fondurilor disponibile pentru interventia DR-30 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, componenta nationala din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricola Comuna 2023 – 2027 (PS PAC 2027). Mai multe>>

Peste 5 mld. euro proiecte de finantare nerambursabila se vor lansa in prima jumatate a anului

12-01-2024 Fonduri europene agricultura

Peste 5 mld. euro proiecte de finantare nerambursabila se vor lansa in prima jumatate a anului

Cel putin opt programe de finantare sunt deja deschise sau in curs de a fi lansate de autoritati in acest an, alocarea totala a acestora ridicandu-se la peste 5 miliarde de euro, arata o analiza REI. Sprijinul nerambursabil vizeaza investitii in productia de energie verde si cresterea eficientei energetice a companiilor, in productia de materiale de constructii, in domeniul alimentar sau in reindustrializarea anumitor regiuni cheie ale tarii. Mai multe>>

AFIR: Bilantul fondurilor nerambursabile acordate in 2023 si sesiunile active in prezent

09-01-2024 Fonduri europene agricultura

AFIR: Bilantul fondurilor nerambursabile acordate in 2023 si sesiunile active in prezent

Gradul de absorbtie a fondurilor europene acordate Romaniei prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) este in prezent de 86% in programarea financiara 2014 – 2020, inclusiv in perioada de tranzitie 2021 – 2022. Procentul reprezinta valoarea platilor efectuate de AFIR in conturile fermierilor, procesatorilor, antreprenorilor si autoritatilor locale, valoare care ajunge la 10,87 miliarde de euro, raportata la alocarea totala de 12,7 miliarde de euro. Mai multe>>

Noul magazin online al Agrii Romania, dezvoltat de Zitec

09-01-2024 Piete si magazine agro-alimentare

Noul magazin online al Agrii Romania, dezvoltat de Zitec

Zitec, lider pe piata de IT & digital marketing in Romania, anunta dezvoltarea noului magazin online al Agrii Romania, cel mai important furnizor de servicii agronomice, tehnologii performante si sfaturi tehnice de pe piata nationala. Dezvoltat pe platforma Magento 2, site-ul vine in ajutorul fermierilor mici sau persoanelor fizice, cu un catalog de produse variat si un proces de plasare a comenzilor simplu si rapid. Mai multe>>

SELO - linia de produse alimentare artizanale dezvoltata de Corina Hodorogea si sustinuta de Corteva Agriscience

09-01-2024 Produse traditionale

SELO - linia de produse alimentare artizanale dezvoltata de Corina Hodorogea si sustinuta de Corteva Agriscience

Corina Hodorogea, o femeie fermier dedicata activitatii sale, din satul Baleni-Sarbi din judetul Dambovita, se pozitioneaza in fruntea inovatiei agricole cu proiectul sau SELO - o marca locala de produse alimentare artizanale - sustinut de Corteva Agriscience, compania internationala de cercetare si dezvoltare agricola. Aceasta initiativa cu un potential de transformare a comunitatii locale a fost sustinuta printr-o bursa acordata in cadrul proiectului de granturi educationale TalentA, unde Cori... Mai multe>>

Fondurile pentru infrastructura rutiera si agricola din mediul rural s-au epuizat inainte de termen

09-01-2024 Fonduri europene agricultura

Fondurile pentru infrastructura rutiera si agricola din mediul rural s-au epuizat inainte de termen

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anunta epuizarea fondurilor disponibile pentru interventia DR-27 Crearea/ modernizarea infrastructurii de acces agricola si DR-28 Crearea/ modernizarea infrastructurii rutiere de baza din spatiul rural din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricola Comuna 2023 – 2027 (PS PAC 2027). Mai multe>>