Astazi, colegiul comisarilor europeni a hotarat sa inregistreze initiativa cetateneasca europeana intitulata „Eat ORIGINal! Unmask your food”. Obiectivul declarat al initiativei cetatenesti propuse este de a impune declararea obligatorie a originii pentru toate produsele alimentare, in scopul de a preveni fraudele, de a proteja sanatatea publica si de a garanta dreptul consumatorilor de a fi informati.
Decizia Comisiei de a inregistra initiativa se refera doar la admisibilitatea juridica a propunerii. Comisia nu a analizat continutul initiativei in aceasta etapa.
Inregistrarea initiativei va avea loc la 2 octombrie 2018 si este punctul de plecare al unui proces care va dura un an, timp in care organizatorii vor strange semnaturi in sprijinul initiativei. Daca, dupa un an, initiativa va beneficia de un milion de declaratii de sustinere din cel putin sapte state membre, Comisia va avea la dispozitie trei luni pentru a lua o decizie: fie sa dea curs solicitarii, fie sa o respinga, in ambele cazuri trebuind sa isi argumenteze decizia.
Initiativele cetatenesti europene au fost introduse de Tratatul de la Lisabona, fiind lansate ca instrumente prin care cetatenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru in aprilie 2012, odata cu intrarea in vigoare a Regulamentului privind initiativa cetateneasca europeana, care pune in aplicare dispozitiile din tratat.
Odata inregistrata oficial, o initiativa cetateneasca europeana da posibilitatea ca un numar de un milion de cetateni din cel putin un sfert din statele membre ale UE sa invite Comisia Europeana sa propuna un act juridic in domeniile in care Comisia are competenta de a actiona.
Conditiile de admisibilitate, astfel cum sunt prevazute in Regulamentul privind initiativa cetateneasca europeana, sunt: actiunea propusa sa nu se afle in mod vadit in afara sferei de competenta a Comisiei in ceea ce priveste prezentarea unei propuneri de act legislativ, sa nu fie in mod vadit abuziva, neserioasa sau vexatorie si sa nu contravina in mod vadit valorilor Uniunii.
Comisia Europeana
04-12-2025 Invatamant agricol
Asociația pastel, în parteneriat cu Kaufland România, continuă dezvoltarea proiectului educațional PractiLand și inaugurează un laborator agricol complet echipat în Liceul Tehnologic nr. 1 Cudalbi, județul Galați, o instituție cu profil agricol puternic, dar care până acum nu dispunea de infrastructura necesară desfășurării orelor practice. Mai multe>>
26-11-2025 Cercetare agricola

Descoperirile științifice și progresele tehnologice conduc agricultura românească către sisteme de producție mai reziliente, eficiente și durabile – aceasta este concluzia principală remarcată de participanții la Romanian Agriculture Leadership Forum de săptămâna trecută, în urma prezentării Corteva Agriscience privind inovația și transformarea agricolă. Mai multe>>
24-11-2025 Invatamant agricol
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește evenimentul Welcome Week, între 24-28 noiembrie 2025, în cadrul proiectului EU-Gift. Pe parcursul întregii săptămâni, studenții și invitații vor participa la prezentări, seminarii, workshop-uri și vizite tematice dedicate securității alimentare, autenticității produselor, gastronomiei tradiționale și sustenabilității. Mai multe>>
19-11-2025 Siguranta alimentara
Atenționare pentru consumatori – Riscuri privind achiziția de produse alimentare din mediul online Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) avertizează consumatorii asupra riscurilor asociate achiziționării de produse alimentare comercializate în special de pe rețelele de socializare de către persoane fizice neautorizate. Mai multe>>
17-11-2025 Invatamant agricol

Managerii și președinții cooperativelor agricole membre UNCSV au încheiat în Olanda cea de-a doua etapă de formare din proiectul Erasmus+ GPMBAC, un program dedicat dezvoltării competențelor de marketing, branding și antreprenoriat strategic în cadrul organizațiilor cooperatiste din sectorul vegetal. Formarea s-a desfășurat în perioada 9–15 noiembrie 2025, în Soest, Wageningen, Haastrecht, Dordrecht și Dinteloord. Mai multe>>
16-11-2025 Invatamant agricol
40 de antreprenori vor participa la GreenFields Academy, program gratuit de agricultură sustenabilă dedicat fermierilor din România. Mai multe>>
07-11-2025 Invatamant agricol
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic și Centrul de Incluziune pentru Persoane cu Dizabilități, organizează a II-a ediție a evenimentului dedicat studenților - #SăptămânaConștientizării, în perioada 17–21 noiembrie 2025. Mai multe>>
03-11-2025 Invatamant agricol

Evenimentul, parte a proiectului „Stagii de practică – succes în cariera profesională”, a reunit angajatori și cadre didactice din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca pentru a discuta despre competențele necesare viitorilor absolvenți Mai multe>>
18-10-2025 Informatii utile

Mănânci Bine, Trăiești Bine cu Aplicația de Protecția Consumatorilor InfoCons de Ziua Mondială a Alimentației.Ziua Mondială a Alimentației este celebrată în fiecare an la data de 16 octombrie, având scopul de a atrage atenția asupra importanței unei alimentații sănătoase și sigure, precum și asupra provocărilor globale legate de producția și distribuția alimentelor.Tema din 2025 este „Mână în mână pentru o alimentație mai bună și un viitor mai bun”, subliniind nevoia de colaborare la nivel global pentru a construi sisteme agroalimentare durabile. Mai multe>>
07-10-2025 Informatii utile

Rectificare și cerere de scuze publică La sesizarea “Agenției Naționale a Zonei Montane” unde s-au evidențiat activitățiile și principalele realizări al agenției comunicăm următoarele: Mai multe>>
29-09-2025 Informatii utile

Anual, pe 29 septembrie, este celebrată Ziua Internațională de Conștientizare asupra Risipei Alimentare, un prilej de reflecție asupra impactului pe care obiceiurile noastre de consum îl au asupra oamenilor și asupra planetei. În 2025, evenimentul marchează cea de-a șaptea ediție, având ca temă „Stop pierderii și risipei alimentare. Pentru oameni. Pentru planetă.” Această temă subliniază necesitatea reducerii pierderilor și risipei de alimente la toate nivelurile lanțului alimentar, dar și responsabilitatea comună a instituțiilor, producătorilor și consumatorilor pentru a proteja resursele și sănătatea publică. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>