
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, participa, luni 16 iulie 2012, la Consiliul Ministrilor Agriculturii si Pescuitului din statele membre UE, organizat la Bruxelles.

Domnul Nicolae Stefan spune ca statul a avut in vedere pana acum, asociatiile ca forme de reprenzentare si nu ca forme de arganizare care ar putea aduce un venit corect agricultorilor.
Secretarul de stat Achim Irimescu a atras atentia ca este necesara o accelerare a absorbtiei fondurilor europene, MADR avand in acest sens un plan de masuri.
In cursul acestei saptamani, la sediul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), a avut loc o sedinta de lucru cu ASOCIATIA TARANUL SARAC, din judetul Vrancea.

Secretarul de stat, din cadrul Ministerului Agriculturii, Achim Irimescu spune ca va trebui de urgenta sa stabilim si sa implementa o strategie nationala pentru stimularea agriculturii.

Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu considera ca o masura pentru eliminarea intermediarilor din piete, alaturi de eliberarea certificatelor de producator, ar fi trecerea centrelor locale de colectare in proprietatea producatorilor.

Recent, a avut loc la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale o intalnire intre reprezentantii LAPAR si conducerea Ministrului Agriculturii: domnul Ministru Daniel Constantin, domnul Secretar de Stat Achim Irimescu si domnul Daniel Botanoiu.

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, s-a intalnit, luni, 21 mai 2012, cu Dacian Ciolos, comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala

Printr-o hotarare de guvern se va face o reforma administrativa in Ministerul Agriculturii a declarat ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, intr-o conferinta de presa.

Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, a declarat, in cadrul conferintei de presa sustinuta la Bruxelles, in data de 14 mai 2012, ca, in cursul acestei zile a avut intalniri cu comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Dacian Ciolos, si cu comisarul european pentru Afaceri Maritime si Pescuit, Maria Damanaki.

La propunerea ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, premierul Romaniei, Victor Ponta, l-a numit pe Achim Irimescu in functia de Secretar de Stat la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR). Decizia pentru numirea secretarului de stat a fost publicata in Monitorul Oficial din 9 Mai 2012.

Daniel Constantin, noul ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a preluat portofoliul agriculturii de la predecesorul sau, Stelian Fuia, la sediul ministerului, marti, 08 mai 2012.

Pentru a asigura demararea în condiţii optime a campaniei agricole din toamnă, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a elaborat proiectul de Hotarare a Guvernului pentru acordarea de plati suplimentare sub forma unui ajutor de minimis care sa contribuie la finantarea infiintarii culturilor de toamna in anul 2012.
Ministrul desemnat al Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, ca TVA-ul de 9% la produsele de panificatie va scoate la iveala sute de milioane de euro, bani necesari agriculturii.

Daniel Constantin in varsta 33 de ani si presedinte al Partidului Conservator, de profesie inginer zootehnist a fost propus ca ministru la Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.

Peste jumatate din efectivul national de ovine si caprine nascute in 2008 si 2009 ar putea fi excluse de la plata CNDP daca nu au doua crotalii simple.

Potrivit Ordinului ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 73/10.04.2012 toti beneficiarii: persoane juridice, persoane fizice autorizate (PFA), intreprinderi individuale (II), intreprinderi familiale (IF) care exploateaza terenuri agricole, cresc sau exploateaza animale, infiintate in cursul anului 2012, pot beneficia de ajutor de stat pentru motorina utilizata in agricultura.

O mare parte din laptele vandut in magazine nu este natural, fiind produs din lapte praf, iar vina aparţine „probabil autoritatilor”, a declarat ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.

A fost aprobata hotararea prin care se acorda suma de 7,457 milioane lei, ajutor de stat pentru producatorii de cartofi afectati de organismele de carantina daunatoare culturii cartofului pentru recolta anului 2010.

Hotarare de Guvern nr. 207 din 9 martie 2011 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de acordare a ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale.

Stelian Fuia: "Cred ca in agricultura este nevoie de mai multa organizare si eficienta, strategii slava Domnului, avem destule."

Joi, 23 februarie 2012, ministrul agriculturii Stelian Fuia, s-a deplasat in comuna Matca, judetul Galati, unde au avut o intalnire cu legumicultorii care au suferit pagube din cauza caderilor abundente de zapada.
Romania trebuie sa aiba grija sa nu piarda trenul in discutiile care vor avea loc pe marginea propunerilor Comisiei privind reforma Politicii Agricole Comune, a spus comisarul Dacian Ciolos dupa discutiile avute cu ministrul Agriculturii.

Ministerul Agriculturii a initiat un proiect de Ordonanta de Urgenta pentru accesarea si derularea unui Fond de creditare, cu o valoare de 250 milioane lei, pentru sustinerea beneficiarilor de fonduri europene.
Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, a participat la o intalnire cu Primul-ministru, Emil Boc, si cu ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, despre obiectivele stabilite pentru 2012 in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene destinate agriculturii.

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, nu vede in seceta din ultimele luni o problema foarte mare pentru productiile agricole din acest an, care urmeaza a fi unul normal, desi nu unul de exceptie, ca 2011.

Ministrul roman al Agriculturii: Putem exporta carne de oaie in Israel contacte de afaceri in acest sens deja realizandu-se.

Cu privire la protestul crescatorilor de bovine si taurine organizat in perioada 16-18 noiembrie 2011, Biroul de Presa al MADR a facut mai multe precizari:

Bancile nu finanteaza agricultura din cauza lipsei de incredere si nici nu o vor face decat prin implicarea statului, care sa intervina printr-un sistem de garanții, considera Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

In prezenta ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Valeriu Tabara, sambata 29 octombrie 2009 a vizitat expozitia de oi turcana, subvarietatea bala de Bistrita.

Atat Comisarul european pentru agricultura, Dacian Ciolos, cat si ministrul agriculturii, Valeriu Tabara, au vorbit in ultimul timp despre importanta asocierii si integrarii agricole in noua Politica Agricola Comuna 2014 - 2020.

Suprafata cultivata cu legume in sistem ecologic este estimata pentru anul agricol 2011 la circa 956 hectare, comparativ cu anul 2010, cand aceasta a fost de 739,32 de hectare, potrivit datelor furnizate de MADR.
03-12-2025 Ministerul Agriculturii
Ministrul agriculturii - Florin Barbu - anunță că sectorul zootehnic din România va beneficia, începând din prima parte a anului viitor, de una dintre cele mai așteptate linii de sprijin: schema de finanțare pentru achiziția de animale de reproducție – vaci de lapte, vaci de carne și scroafe. Mai multe>>
03-12-2025 Ministerul Agriculturii

Fermierii vor beneficia de o subvenție mai mare pentru motorina utilizată în agricultură, începând din anul 2025. Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG 1174/2014, care stabilește noile valori ale ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare, precum și noi termene pentru depunerea cererilor la APIA. Mai multe>>
03-12-2025 Stiri agricole

În data de 02.12.2025, la sediul Autorității Naționale Fitosanitare, a avut loc o nouă ședință maraton a Comisiei Naționale de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor (CNOPPP), în cadrul căreia au fost analizate dosare depuse pentru: Mai multe>>
02-12-2025 Stiri agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea Ghidului solicitantului care se va utiliza pentru depunerea cererilor de finanțare pentru intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027). Mai multe>>
29-11-2025 Targuri si expozitii

Descoperă Puterea Agriculturii turcesti la târgul de agricultură din Konya, Turcia!În perioada 7–11 aprilie 2026, Târgul de Agricultură din Konya își va deschide din nou porțile ca cel mai mare și influent târg agricol din Turcia, reunind cele mai importante branduri, producători și inovații din industria agricolă. Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte
Pe 26 noiembrie, la Conacul Cozieni din Ilfov, Clubul Fermierilor Români a lansat prima conferință regională a programului național „AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035”. Aceasta deschide seria a zece conferințe care vor fi organizate în 2025‑2026 în fiecare regiune de dezvoltare a țării. Evenimentul a reunit aproximativ 130 de fermieri performanți, lideri de asociații, oficiali guvernamentali și parteneri financiari pentru a defini o viziune comună asupra... Mai multe>>
28-11-2025 Stiri agricole

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale cunoscut pentru produsele sale din lapte integral, neomogenizat și ambalat doar în sticlă, a inaugurat oficial experiența Artesana din Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est. Lansarea a avut loc joi seară, pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment ce a reunit parteneri, presă și invitați din zona educației și a nutriției. Mai multe>>
28-11-2025 Legislatie agricola

Noul Cod Fiscal pune presiune pe agricultură! Noul pachet fiscal va avea un impact direct asupra unui număr considerabil de fermieri. Modificările fiscale vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, iar principalele prevederi includ creșteri de impozite și eliminarea unor facilități fiscale existente. Mai multe>>
28-11-2025 Asigurari agricole

Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, atrage atenția asupra impactului tot mai sever al fenomenelor meteo extreme care afectează agricultura românească. În perioada 3–13 octombrie 2025, furtunile au lovit sudul țării. Vântul puternic, care a suflat cu viteze cuprinse între 40 și 70 km/h, a vizat județele Călărași, Ilfov și Giurgiu, provocând daune semnificative culturilor de porumb. Aproximativ 2.000 de hectare, parțial irigate, au fost afectate, cu un grad de deter... Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte

În perioada 8-9 octombrie a.c., Budapesta a fost gazda celui de-al patrulea congres european al sorgului. Peste două sute de protagoniști din sector, veniți din douăzeci și șapte de țări (cercetători, producători, procesatori și decidenți) au răspuns la apelul lansat de organizația Sorghum ID și de FNPSMS (Federația Națională a Producției de Semințe de Porumb și Sorg): Mai multe>>
28-11-2025 Idei si oportunitati de afaceri

Startupurile Alt.Real și RongoDesign sunt câștigătorii Romania ClimAccelerator 2025, categoria Seed Stage. Romania ClimAccelerator, acceleratorul startupurilor verzi, a fost organizat de Impact Hub Bucharest și partenerul principal Rompetrol, cu sprijinul Climate-KIC și Philip Morris România. Mai multe>>
28-11-2025 Ministerul Agriculturii
În Ședința de Guvern din data de 27 noiembrie 2025 a fost aprobată Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești 2025 – 2029 împreună cu Planul de acțiune aferent. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>